697 matches
-
poetică. în orice caz, antropomorfismul poetic-religios al Olimpului, intuire genială a unui plan de existență dincolo de timp și spațiu, e locul ideal după care suspină sufletul greco-roman. Fruct al libertății haotizate de păcat, Olimpul e imaginea foarte aproximativă a veșniciei, dibuită de geniul antic deasupra lumii noastre, dar nu mai puțin o imagine frumoasă de sub a cărei boltă eterică se puteau înțelege mai limpede, prin contrast, proporțiile și semnificația vremelniciei omenești. Condiția terestră trăită de omul antic cu atât mai dureros
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Dante se ridică în raiul etern. Precum unul e poetul lucrurilor primordiale, celălalt e poetul lucrurilor ultime, al eshatologiei creștine, într un sens sau altul, viziunea lor merge până la limitele extreme al cauzalității și ale finalității. Nimic din ceea ce au dibuit cei vechi nu seamănă cu vastitatea acestor concepții poetice. Ele au măreția inspirației creștine. Se poate prea bine ca această inspirație să nu intensifice propiu-zis puterea de expresie a geniului, e incontestabil însă că ea dilată la maximum viziunea și
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
au dat ajutor. Cînd fiii luminii, care acum sînt în exil, se vor întoarce din «pustia Neamurilor», așezîndu-și tabăra în deșertul Ierusalimului, copiii lui Levi, Iuda și Beniamin vor purta război împotriva tuturor acestor neamuri.” Locul exilului este ușor de dibuit dacă analizăm informațiile istorice ale regiunii din acea perioadă. Fariseii din Alexandria care formau cea mai mare și mai bogată colonie de mozaici, practicau o schismă diferită chiar de cea a fariseilor din Ierusalim și în totală contradicție cu vechea
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
un cuptor unde, în loc să ardă, se aprinde. Închisoarea devine o universitate și un templu. Fericirea pe care o trăiește el într-un episod de convertire religioasă este dovada că omul are resurse infinite pe care mai ales situațiile limită le dibuie. Natura umană, și când e strivită, înflorește în chipuri neașteptate. Intelectualii sunt vânați pentru vina de a fi descendenți ai unor familii vechi, boierești, ori pentru vina de a fi citit cărți așa zicând interzise. Orice legătură cu Occidentul este
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
în neliniștea lor, imagini asemenea unor ființe; e ca și cum aceste ființe ar pune valurile în mișcare și totuși, dimpotrivă, mișcarea valurilor e cea care le formează. Søren Kierkegaard Imaginea transparentă Liniamentele unei poetici fenomenologice Dacă rostul pozitiv al criticii îl dibuim în ridicarea pe plan de conștiință a valorilor de penumbră sau chiar subterane ale unei opere poetice, e clar că filosofia poate să pună la dispoziția criticului unelte din cele mai eficace și mijloace de sondaj și de determinare conceptuală
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
odată, în starea naturii înduhovnicite, printr-o vedere nepătată, clarvedere, conturează - contrapunctic - tabloul adamic al originarului, Imaginea asemănării fără fisură: " Firescul demult petrecut se/ vădește neprețuit privilegiu:/ "Nepăsător stam dinaintea Timpului, la fel/ cu nenăscuții (Cu adevărat fără vreun ajutor,/ dibuiai cărările îngerilor?), Cel-pururi-de-față/ mă făcea părtaș la înțelepciunea sa; astfel/ puteam prealesne întrezări Firul cu plumb, cel/ dinaintea zidirii, spre a pricepe întocmirea/ văzduhului, temeiurile abisului. Cu ochii/ nedespărțiți de icoana desăvârșirii, eram un/ izbuc adăstând termenul propriei însuflețiri;/ învăpăieri
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
chemarea. Fața cheamă vederea, îi stă mereu în față, imagine evanescentă a prevenirii în sine. Niciun reper în acest spațiu evacuat, doar borne ale vizibilului defunct. Ce se poate vedea în mediul acestei totale destrupări, ce față ar mai putea dibui ceva în adâncul neluminat? Dar "fața îmi intră cu putere în interiorul capului și înspăimântă cârtița/ acum pielea ce învelește pe dinăuntru capul/ meu alb este cu adevărat albă/ acum pielea aceasta este lumina ochilor mei". Ceva tot mai e de
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
cu japca în stilul hoardelor mongole? Își zise-n sinea ei că un profesionist al stabilizării și regularizărilor se dirijează necesar spre întâlnirea cu un alt profesionist, al destabilizării și disrupției. Știa că, versată în avocatura ideilor, Ondine ar fi dibuit oriunde un punct slab dacă și-ar fi pus mintea, la fel cum, de partea lui, Ian al ei ar fi găsit probabil pretutindeni un punct solid. El nu-l cerea, ca Arhimede cel gata de clintit universul, ci-l
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
culpabilizant. Ca să spun drept, înțeleaptă Pasife, nu m-am încrezut niciodată pe deplin în învățătura numerelor primită de la mentorii mei. Așa că pricepere, atâta câtă am, am mai mult în mâini. Dar, pentru a adăsta în neclintirea unui rost, ceea ce mâna dibuie trebuie smuls, încă înfiorat de palpitații, din preajma-i fremătând de viață și-așezat ca-ntr-un cavou între contururi bine măsurate; folosul consolează lucrurile de moarte. Pompe funebre ce îngroapă pietrele de vii, iată arhitectura fără meșteșug! Măsurătorile exacte ale
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
ca acoperământ al lui total lipsit de viață. Însă Dedal gândea mai mult în întrepătrunderi permisive ale vieții și morții, în diferențiale subtile de vitalitate, decât în asemenea vulgare dihotomii. Ar fi fost culmea ca tocmai el, meșterul capabil să dibuie sufletul pietrelor din adormire, să bănuiască veșmântul de o neînsuflețire radicală! Pentru el, formele erau un fel de vase comunicante de-a lungul unui conținut continuu și cumva neutru, cufundat într-o latență capricioasă, ce-ar fi putut în egală
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
disloca, dar nu avea Încă nocivitatea de mai târziu. Niște hoți spărseseră casa unui gospodar și furaseră tot felul de lucruri. Cum nu erau mulți din această spiță În localitate, polițaiul comunei (cred că nu ajunsese Încă milițian) i-a dibuit și, după un obicei al pământului, le-a Încărcat țoalele În spate și-i plimba prin sat, oprindu-i pe la răscruci, să-i vadă oamenii și să-i rușineze. Nu se punea atunci problema respectului pentru demnitatea personală a hoțului
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
N-am trecut de niciun gard (admițând că n-ar avea nicăieri spărturi). Cel mai înțelept (?) ar fi să dorm câteva ore și apoi să caut legătura. Telefonul mort. 26 noiembrie Mă trezește un scârțâit. Mă gândesc evident la șoareci. Dibui după pistolul-mitralieră, dar îl pun la o parte. Ar putea deteriora interiorul. Merge bine" și numai foc cu foc, după cum zic băieții de la radar. Pătrunde printr-o scândură de la 5 metri dacă deșurubezi dispozitivul de tragere detașabil. Îmi simt degetul
by P. C. Jersild [Corola-publishinghouse/Memoirs/1092_a_2600]
-
iluzii, egalitatea de tratament avea mai ales subtilul avantaj de a nu da impresia de "intim." În ce o privește pe Nel, bunica lui, puțin surprinsă că asemenea daruri puteau interesa o fetiță, se făcuse luntre și punte pentru a dibui asemenea rarități, ca să se resemneze în cele din urmă să-i trimită două cărți magnific ilustrate pe care le cumpăraseră împreună în Italia. "Numai tu, mai spunea locotenentul în scrisoare, măicuța mea mult iubită, legată de sufletul meu prin cel
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
nesigur. Ochiul meu vrea însă să descopere ceea ce-i ascuns, să vadă imagini, metafore, chiar sentimente și apoi să le transmită prin scris, folosindu-se de limbajul care depășește expresia obișnuită, banală. Sub munte, sub pădure, sub zăpezi ai putea dibui lucruri și fenomene fantastice, poate niște povești și legende care să te transporte în alte lumi. Ochiul meu a rămas nepăsător, incapabil, n-a fost ispitit să vadă ceea ce uneori se vede dincolo de munte, de zăpezi, de păduri. Doar printr-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
oamenii lui Conrad nu putuseră afla decât niște călugări speriați, cărora tânărul duce le dăduse drumul, privindu-i cu dispreț. De atunci starețul Otto Își petrecea timpul fie la Curtea Imperială, fie În ascunzătoarea pe care nimeni nu i-o dibuise, uneltind fără Încetare și Încercând, prin toate mijloacele, să le facă rău prinților din Breisgau și să-și recapete scaunul. Simeon Își aminti ceea ce nu era un secret pentru nimeni: Între Curtea Imperială și familia Zähringer, dușmănia nu Încetase să
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
păduri. În tinerețea mea am urmărit și hăituit vânatul nu numai o dată. — Lăsați-l să meargă, spuse pustnicul. Omul are un gând bun și e cinstit și de Încredere. Cu ce mai află el, cu ce mai bănuim noi, vom dibui până la urmă, cu ajutorul Domnului, ascunzătoarea unde puiul de viperă o ține pe copilă. Se ridică și-i ceru starețului să-l ducă la căpătâiul lui Bodo; Îi spuse lui Simeon să-l aștepte până va fi gata de plecare. Toți
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
că nu mai era nimeni În urma mea, mi-am ascuns calul și m-am Întors pe ocolite. M-am cățărat pe furiș Într-un pătul bine ascuns pe care-l știu numai eu și nimeni În afară de mine nu-l poate dibui. Acolo pândesc eu vânatul, mărite domn, spuse el mândru. Eu sunt pădurarul cavalerului Neidhard din Molsheim, de ani de zile Îl slujesc cu credință. Mi-a fost totdeauna un stăpân drept și Îndurător și n-am pricini să mă plâng
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
lor se afundă Încă o dată În marasmele istoriei, o „piatră prea grea” pentru un popor, o „populație” de pe ambele versante ale Carpaților ce, atât de târziu și totuși!, s-a regăsit stăpână pe un Întins și bogat teritoriu, unită și dibuindu-și cu uimire, cu mîndrie, orgoliu chiar, origini milenare, având norocul unui „idiom latin” păstrat În toate cele trei provincii Înfeudate secole unor imperii străine, printr-un miracol. Bucuria libertății, a speranței mari, individuale și naționale, ce putea Încă o dată
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
sau să trag câteva bobârnace picățelelor albe de pe pantalonii noilor mele costume Cerutti, așa încât uneori devenea într-adevăr vizibil că nu eram total nepătat de droguri, ceea ce a dus în final la zilnice percheziții corporale din partea lui Terence, care îmi dibuia pachețelele de methadonă și coca și alte stupefiante dosite în paltoanele Armani pe care apoi le trimetea la curățătorie. După aceea au început să apară efectele secundare mai grave ale consumului de droguri pe parcursul acelui lung turneu extenuant: leșinul din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
vorba vine), dar care este aidoma lumii tale, adică „palierului existențial” la care viețuim noi, cei de la „parter”... Plătim șase mărci pentru un bilet de călătorie în metrou valabil pentru toată ziua. Coborâm cu escalatorul în interiorul imensului abdomen secționat și dibuim, nu fără oarecare dificultate, din cauza indicatoarelor enigmatice, intrarea în grota trenului. Totul e automatizat aici. În vagon deja, un monitor suspendat îți arată traseul marcat cu puncte luminoase. Trenul țâșnește prin subteran, silențios, apoi iese la suprafață ca un imens
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de azi, de ieri, dintotdeauna? Ar fi excesiv pentru spațiul prezentului dialog să reflectăm la literatura română din trecut, ca și, mai prezumțioși fiind, la cea "eternă". Să ne oprim la cea de față. Ce "păcate" i-am mai putea dibui dincolo de ceea ce ne-am luat îngăduința a "bârfi" până aici? Aș vrea să mai scot în relief un singur aspect și anume o dezaxare temporală, o dereglare a relațiilor noastre cu durata și cu implicațiile fatalmente inevitabile ale acesteia. Reiau
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
și...” Nimic nu-l putea opri. CÎnd oamenii Încep să vorbească despre activitatea intestinelor lor, sînt la fel de implacabili ca și procesele fiziologice despre care vorbesc. * * * Lucrurile au continuat așa mai multe săptămîni. Unul după altul, clienții lui Nick m-au dibuit. Se săturaseră să cumpere prin Nick, iar el să le fure din capsule. Ce adunătură! Pomanagii, poponari, țepari, ciripitori, boschetari - deloc dispuși să muncească, incapabili să fure, mereu fără bani, mereu milogindu-se să le dai pe datorie. Din toată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
de gândul că o greșeală cât de mică îl va da de gol, că nu va putea minți convingător pe toată lumea. Excepțională este înfățișarea amestecului de stări contradictorii care-l bântuie pe erou, a temerilor nefericitului mistificator că va fi dibuit, alternând cu speranța că nu i se va întâmpla această nenorocire, apoi iar cu spaime, cu îndoieli, cu despicarea la nesfârșit a firului în patru. „Observ că am rămas mult pe gânduri. Mă uit speriat la Lustgarten: nu cumva mi-
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
de mine, dar știți, din respect, eu provin de la țară, pe când dumneavoastră... — Ia nu mai face pe nebunul, l-am repezit, numai tu ești de la țară? Mai bine recunoaște că-ți bați joc de noi! Într-adevăr, nimerisem ținta, îl dibuisem, ceea ce, iarăși ciudat, i-a stârnit o izbucnire de satisfacție, de parcă trecusem ca învățăcel o probă dificilă în fața Maestrului: „Te-ai prins, bravo, îmi pare bine!“ De fapt, acel episod a fost la originea prieteniei care ne-a legat în
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
Mowgli era doar o poreclă conjuncturală. Una dintre persoanele pentru care merita să mă dau în spectacol atunci, în liceu, era o colegă de clasă de care eram îndrăgostit-fleașcă. Asta era una dintre puținele care mă lua în serios. Care dibuia că în capul meu nu bătea vântul chiar tot timpul. Odată, un coleg, Grasu, își făcea la școală tema de la „pregă“ la gramatică. Și avea de executat o compunere din șase cuvinte. Țin minte doar că m-a întrebat dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]