4,704 matches
-
distanțări pe traiectoria modernității „Proiectul iluminist” și cel postiluminist de știință socială se află uneori în convergență, pentru ca, alteori, să se despartă în mod irevocabil, întrucât modernitatea ca totalitate omogenă este înlocuită de modernități succesive sau coexistente. Primul marchează începuturile discursive și cele de edificare ale modernității. Proiectul postiluminist îl continuă, dar și adaugă noi dezvoltări. Vă propun să explorăm în continuare acele convergențe discursive ce ne-ar ajuta să înțelegem mai bine sociologia modernității inițiatoare și a celei organizate în vederea
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
irevocabil, întrucât modernitatea ca totalitate omogenă este înlocuită de modernități succesive sau coexistente. Primul marchează începuturile discursive și cele de edificare ale modernității. Proiectul postiluminist îl continuă, dar și adaugă noi dezvoltări. Vă propun să explorăm în continuare acele convergențe discursive ce ne-ar ajuta să înțelegem mai bine sociologia modernității inițiatoare și a celei organizate în vederea consacrării, pentru a ajunge apoi la modernitatea târzie din prezent. „Proiectul iluminist” a inițiat un set eminamente novator de opțiuni economice, politice, culturale și
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
în care ecouri ale deschiderilor iluministe reverberează și în lumea noastră de astăzi în proiecte sociale sau politice. Ne vom referi din nou la ele mai târziu. Modernitatea inițiată de Iluminism a fost mai întâi continuată și consacrată substanțial și discursiv în forma modernității organizate de-a lungul liniilor de forță pe care deja le deschisese. Dacă am considera că forța inițierii este mai puternică decât cea a consacrării propriu-zise, întrucât ea este cea care indică direcția și procesele de transformare
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
parte, să caracterizeze cele două tipuri de societăți și, pe de alta, să analizeze tranziția de la una la cealaltă. Să încercăm acum să identificăm conceptele centrale cu care au operat, insistând în principal asupra convergențelor care au generat distincția lor discursivă. Transgresăm astfel diferențele dintre autori și insistăm doar asupra acelor concepte referențiale care au generat presupozițiile specifice ale unei abordări pe care o considerăm ca iluministă prin origini și în multe privințe continuatoare peste timp, indiferent de intențiile declarate ale
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
fi similară cu un „organism” ca totalitate (societatea holistă), în care sunt diferențiate „organe” aflate în relație unele cu altele (H. Spencer); b) universalizat până acolo încât erau umbrite diferențierile teritoriale sau naționale dintre sisteme sociale; c) asociat cu „istorii” discursive alternative care nu comunicau între ele mai deloc; d) constrângător în raport cu actorii sociali constitutivi. Problema ce s-ar pune acum cu acest mod de concepere iluministă a societății ar fi următoarea: este cumva societatea doar exterioară, universală, integratoare și constrângătoare
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
național și a relațiilor lui internaționale, odată cu schimbările care se asociază cu statutul cetățeniei individuale și cu jocurile competitive ale puterii politice în cadrul democrației liberale. Iar acestea trebuie să fie neapărat prospectate în modernitatea noastră reflexivă. * Ariile constitutive și conceptele discursive ale modernității sunt, evident, mult mai numeroase decât cele considerate mai sus. Intenția nu a fost însă aceea de a fi exhaustiv, ci pur și simplu: 1. de a indica moduri în care modernitatea ca fapt social și conceptele sociologice
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
atare. Ea corespunde cu ceea ce R. Aron numește „imaginea ideală a societăților moderne”, care, spre deosebire de cea a societăților tradiționale centrate pe „ordinea stabilită și neschimbătoare”, este axată pe „o creștere economică continuă care implică răsturnări constante în organizarea socială”. Efecte discursive ale decuplării unor tranziții complementare A considera, în terminologia lui Inglehart, „efectele pe termen lung” ale schimbărilor sau transformărilor sociale înseamnă a ne referi astăzi la tranziția dinspre materialism spre postmaterialism și la factorii economici, politici și culturali ce intervin
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
ca referințe teorii dezvoltate în relație cu și aplicabile altor realități decât cele efective, riscăm în cel mai bun caz să formulăm enunțuri autosuficiente și autoilustrative, adică saturate de coerență și consistență internă, dar marginale față de obiectul a cărui reconstrucție discursivă o promiteau. Când considerăm societatea postindustrială sau a cunoașterii, observăm cum ea se află în raporturi concomitente de continuitate și discontinuitate cu societatea industrială preconizată de „proiectul iluminist” al modernității inițiatoare și realizată în perioada modernității consacrării. Discontinuitățile sunt însă
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
o parte, ea ar fi raportabilă la o tradiție aruncată în secolul al XIX-lea și eventual în prima parte a secolului XX. Sigur că e vorba despre o tradiție cât mai bine „inventată” pentru scopuri interpretative și, astfel, reconstituită discursiv, încât să releve acea puternică rămânere în urmă a practicilor noastre de modernizare datorită forței inerțiale a tradiției. Altfel spus, nu înaintăm în modernizarea postcomunistă de tip capitalist întrucât suntem iremediabil tradiționaliști, adică desueți în mentalitate și înghețați în trecut
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
și tehnică, atunci când aceste presupoziții culturale tacite trebuie explicitate, întrucât au fost criticate sau chestionate, discursul rezultat este pe cât de depărtat de realitatea trăirii efective a consecințelor, pe atât de sofisticat din punct de vedere tehnic. Realitatea trăită este distorsionată discursiv și bazată pe o percepere falsă a pretinsei ignoranțe a publicului. Raționalitatea structurală eșuează în critica iraționalității sau a ignoranței publicului și este viciată de incapacitatea sa de a evalua eficient și rezonabil propriile eșecuri în „lupta cu natura”, în
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
rezolva. Tot astfel, terapiile centrate pe familie, lecțiile despre viața familială armonioasă sau predicile politicianiste despre restaurarea stabilității sociale prin promovarea armoniei de gen și a înțelegerii dintre sexe în cadrul familiei nucleare reconsolidate nu fac altceva decât să intensifice zgomotul discursiv sau să aducă alinări trecătoare. * Problemele familiei modernității noastre actuale trebuie identificate în structura instituțională a pieței muncii și în necesitatea reunificării vieții cu munca, indiferent de gen. Ulrich Beck ne avertizează în această privință și ne indică și calea
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
care instituie educația ca un factor esențial al dezvoltării societății și economiei și, desigur, al construcției personale. O explozie pragmatică, ar zice unii. O uitare sau chiar o trădare a trecutului, ar zice alții. Oricum, schimbarea nu e doar una discursivă, pentru că asta ar fi mult prea puțin. De fapt, educația a fost adusă în ecuația dezvoltării pentru a fi analizată și proiectată împreună cu alte componente ale societății în vederea asigurării unei așteptate creșteri economice și a calității vieții. Odată cu aceasta, universitățile
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
dramatic. La fel, compunerile intitulate „simple texte antifasciste” - Cineva trebuie să moară, Pasiune plus rațiune sau Temă de luptă, Cărțile sunt mincinoase -, reunite în volumul Teatru (1973). Așa, de pildă, pieseta Cineva trebuie să moară este un „simplu text”, adesea discursiv, cu o alură filosofardă, mimând procese de conștiință. Dramaturgul se lasă și aici ispitit de jocuri de cuvinte și paradoxuri facile. Ideea morală (sacrificiul, răspunderea etc.) e valorificată mai mult prin disponibilitățile ei retorice, ceea ce duce, chiar și sub vălul
MIRODAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288173_a_289502]
-
de profanare a călăilor conducea la macularea gesturilor ritualice ale celor credincioși: îngenuncherea orantă, împărtășania euharistică, sărutarea icoanelor. La Pitești, mișcările iubirii încercate de fiecare deținut politic au fost mai ușor întinate decât aderența la un concept teoretic sau enunțarea discursivă a unor adevăruri abstracte. Nu fizicienii care studiau legile naturii fuseseră arestați, în primul rând, ci slujitorii „Rugului Aprins”. Această evidență impunea regăsirea unui discernământ spiritual despre care, din nou, școala tranziției, această moștenitoare a sistemului de educație comunist, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
îi circumscrie, sui generis, finalitățile. Acest truism exprimă o evidență, dar ne reamintește în același timp de o veche exigență a culturii europene: omul valorează tot atât cât cântărește propriul logos (și tăcerea corespondentă). O reflecție asupra excentricității ca practică discursivă ar rămâne incompletă dacă nu ar interoga relația dintre modurile de conceptualizare ale centrului în tradiția filozofică și literară. S-ar impune deci o analiză a conduitei discursului, care exprimă întotdeauna divergențe existențiale. Modul de a scrie filozofie declină nemijlocit
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
trebuia „obiectivat” în limitele reprezentării logicii deductive. Drept urmare, și istoria trebuia să-și piardă coerența narativă, devenind pură cronologie. Era nevoie deci de o intervenție. Eseul și generozitatea diletantătc "Eseul și generozitatea diletantă" Emanciparea subiectivității auctoriale a impus noi practici discursive nu doar în filozofie și literatură, ci mai ales în artele vizuale. Centrul se identifică acum cu subiectul, iar opera acestuia se transformă într-o axis mundi. Eseul devine alternativa la tirania iconoclastă a „sistemelor”. Fragmentele de sens ale cotidianului
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și monahii isihaști din secolul al XIV-lea ar putea stabili în ce măsură avocații teologiei mistice (Grigorie Palamas, în special) nu pretindeau din partea savanților (Nichifor Gregoras, Varlaam Calabrezul etc.) altceva decât limitarea pretențiilor metafizice exprimate de cunoașterea matematică. Suprimarea facultăților gândirii discursive n-a fost, în sine, un deziderat. Ne-am fi putut imagina, așadar, o altă modernitate decât cea marcată profund de modelul teologic al creștinismului occidental? Evident, această discuție este foarte complexă, dar Horia-Roman Patapievici ar fi putut să nu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
rațiunii practice), iar Hegel (1770-1831) consacră „conceptul însuși”, fără a disocia ferm între ființă și Dumnezeu, respectiv între natura umană și natura divină 3. Această suită de gânditori moderni este responsabilă pentru „constituția onto-teologică a metafizicii” (Martin Heidegger). Construcția eminamente discursivă a teologiei scolastice contrastează cu elaborarea retoric-poetică și inspirația mistică a teologiei răsăritene. Treptat, definiția lui Dumnezeu pierde elementul personal (înlocuit printr-un simplu construct metafizic 1). Dumnezeu redevine „Primul motor” sau „Arhitectul-ceasornicar” ce nu poate primi rugăciuni sau jertfe
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
însă o dificultate majoră datorată metodologiei husserliene: obligația de a investiga câmpul antepredicativ cu instrumentele limbajului categorial. Neomogenitatea a două registre, cel afectiv - indicat în protologia percepției de conceptul „impresionabilității”, evocat, la rându-i, de „impresia originară” (Ur-impression) - și cel discursiv - articulat de limbajul conceptual, construit pe opoziții, al rațiunii -, face din această sondare regresivă o chestiune aproape aporetică. Husserl acceptă că depășirea acestei dualități se face în registrul pasivității nonintenționale a subiectivității. Pasivitatea radicală exclude pentru pacient (am numit ego-ul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Dumnezeu) își pierd treptat creditul. Subiectul judecăților teologice are același statut ca subiectul unor judecăți de ordin matematic. Diferența dintre teologie și cosmologie nu mai poate fi stabilită; „subiectul Dumnezeu” este ancorat în masa de adevăruri propoziționale tematizate de rațiunea discursivă. Revoluția scotistă schițează deja condițiile de posibilitate ale agnosticismului deist, denunțat de Immanuel Kant în Critica rațiunii pure (1781). Agnosticismul și relativismul epistemologic nu puteau să apară decât într-un context secular modelat de cel puțin doi vectori: (a) intenția
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
rugăciunea sfinților, șlefuită de subtilitatea argumentației filozofice și modelată apoi în fraza poeților, teologia Părinților a putut aduce în lume belșug de roade bune. Din punctul de vedere al genurilor literare, cheia discursului teologic se ascunde în geniul adecvării multiplului discursiv la unul ireductibil al ființei care te ascultă. Pentru a entuziasma, cuvintele trebuie însă întrupate prin fapte. Mărturia personală contează mai mult decât orice probă de acuratețe bibliografică. Nici studiul savant pe baza documentelor de arhivă, nici eseistica sprintenă a
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
un deceniu în care consumase în special imaginea catodică a cuplului tiranic - formă postmodernă a „servituții voluntare” -, explozia presei scrise a emancipat cuvântul tipărit, aruncându-l din strânsoarea „logocrației populare” în frenezia fără perdea a „democrației originale”. În noua ordine discursivă, diferențele dintre adevăr, minciună, speculație, ficțiune, fantasmă și calomnie erau (și uneori par să fi rămas) irelevante și, oricum, insesizabile. Jurnalismul românesc postcomunist, născut la „locul de muncă” - Casa Presei Libere, fostă Casă a Scânteii, este locul simbolic al acestei
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
generală a unei societăți locvace, isterizată de lipsa călușului. Formula mai veche a lui Mircea Iorgulescu, „marea trăncăneală”, și-a găsit astfel după 1989 corespondentul perfect în realitatea socială. Până la apariția televiziunilor private, care au liberalizat și mai spectaculos piața discursivă postcomunistă în manierele cele mai radicale, oricât de penibile, grotești și respingătoare ar putea fi acestea uneori (să nu uităm, până la intervenția autorităților televizuale sau a justiției, există telecomanda!), „vipurile” emergente au persistat în cultura monologică în care crescuseră înainte
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
autonomia esteticului” a devenit subit caducă: istoria națională (așa cum o reinterpretau și rescriau istoricii Partidului) își făcea o reintrare răsunătoare în scenă, după ce fusese suprimată în anii stalinismului, în numele internaționalismului proletar. În consecință, deși poezia și critica literară rămâneau domeniile discursive de prestigiu, organizate de valori și imagini apolitice, chiar anistorice, curentul cultural principal se orienta acum către glorificarea națiunii, un exercițiu mult mai atrăgător pentru intelectuali decât litania dogmatică a luptei de clasă. Schimbarea de context nu poate fi separată
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
absurd unele dintre elementele stângii europene mai vechi și mai noi - protecția socială și „discriminarea pozitivă” a defavorizaților, redistribuirea avuției și alte corecții ale mecanismelor economice invizibile (și oarbe), ecologismul etc. -, domină lumea academică și pe cea mediatică, saturându-le discursiv, dar au o influență relativ modestă asupra economiei, Americii profunde și politicii, chiar sub Administrații democrate, deschise în principiu către politici publice mai de stânga. Acestea din urmă sunt absolut necesare, după mine, pentru a face vivabilă existența unei mari
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]