3,286 matches
-
de personaj, pentru că e gata să facă jocul lui Bârsan, chiar dacă Îl dezaprobă, numai pentru că Îi dă iluzia că și-a depășit condiția. La fel și Algazi, cu toate că e conștient de superioritatea lui intelectuală față de această lume pe care o disprețuiește, rămîne robul ei, un pion la fel cu ceilalți pe care mîna celui ce deține puterea Îi mută după bunul ei plac putînd oricînd să-i răstoarne de pe tabla de șah. Alături de aceștia Îl putem situa și pe Domnul D.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
subiectele astea fac parte din gimnastica intelectuală a respectabilului tău soț Între două somnuri. Te-a molipsit și pe tine — Poți să mă jignești cît vrei. Știu că ne consideri niște ratați care fac umbră pămîntului degeaba, știu că ne disprețuiești pentru că nu ne-am realizat, n-avem nici mașină, nici video, nici mixer, nici prăjitor de pîine țscorpia Își deșartă veninul dacă s-ar vedea roșie și nădușită cu ochii ieșiți din cap cu venele umflate criza femeilor la vîrsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
crezi? Niște nemernici. După tot ce am făcut pentru locul ăla! Era o dărăpănătură când ne-am mutat noi. — Iar acum lucrurile stau cu totul altfel, am spus-o eu pe un ton sarcastic. M-a trecut un fior. O disprețuiam pe Mo. Liz și Judy erau exagerat de serioase, prinse în propriile intrigi și se complăceau în vorbărie cu tentă psihologică, dar nici una nu mirosea a parfum de paciuli și nici nu zornăiau întruna, acompaniate de clinchetul clopoțeilor cusuți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
fildeșii lui strâmbi. Mâna stângă corespunde omului interior - inteligent, necheltuitor, secret și plin de surprize. Îi place să caute în adânc ca ploaia trezind tenebrele la viață. Mâna stângă desenează senzual labirinte de zăpadă folosind alfabetul vântului și ploii. Ea disprețuiește școlile și academiile, la fel și stilurile, simțindu-se „rănită“ de realitate. În lumea grotelor ea se simte la adăpost de „contemporaneitate“. Mi-e frică de mâna stângă, mă doare des. Uneori am senzația că inima vrea să-mi iasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
nici măcar asta nu era sigur, cine știa... în definitiv ce putea fi sigur? Nimic. A, ba nu, de un lucru totuși Bogdan era sigur, și anume de disprețul său pentru faptul că oamenii descifraseră cumplita aritmetică a morții. Dar ce disprețuia încă și mai mult era neputința lor de a o învinge. Atunci de ce se mai chinuiseră? La ce bun? Tot gândindu-se astfel, Bogdan se pierdea, se pierdea în hățișul unor gânduri cu care își dădea seama că mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
curgă, mă jur, să fugă pe străzile tuturor orașelor, ca un avertisment pentru cei care vor vrea să mai nască copiii precum cel care am fost eu! E vorba, probabil, de puțin timp până să părăsesc lumea pe care am disprețuit-o atât de mult... lumea în care n-am putut fi niciodată... aici și niciunde, peste tot și nicăieri... ce bine! Nici măcar nu doare... Acum! Acum, în curând trebuie să fie gata, câtă bucurie simt pătrunzându-mi sufletul și totodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
își termina răspunsul, referindu-se la boala care, de-a lungul veacurilor, a cuprins treptat societatea umană, pentru ca în era confortului tehnic să nu lase nici un om neatins de ea. Această boală este vulgaritatea. Ea este înclinarea omului de a disprețui tot ceea ce nu înțelege. Iar adâncimea acestei vulgarități crește pe măsură ce sporesc nimicnicia și inutilitatea acelor obiecte și fenomene care-l încântă pe omul modern. Am înțeles cu toții. Iată o piatră aruncată în grădina lui Stein, care tocmai își făcea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
ați zâmbit atunci atât de protector, privindu-ne, și de ce ați tăcut?! Oare nu din cauză că a învăța niște copii să folosească arma iarăși nu contravine calității dumneavoastră de creștin? Și cum de ați îndrăznit, la adăpostul numelui lui Hristos, să disprețuiți învățătura Aceluia al cărui nume de lumină vreți să vă justifice viața dumneavoastră jalnică? Cum ați îndrăznit să vă rugați - auziți! - să vă rugați ca un frate să-și învingă fratele, ca un frate să-și supună fratele, ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
pufnească în râs, lacheul îi arată toaleta cu mâna lui în mănușă albă. Mama se ridică, sprijinindu-se greoi de masă. Acum toți se uită la ea și râd. Râd cu toții. Râd oaspeții, râd lacheii, râde Sonia, râd și eu, disprețuindu-mă chinuitor pentru acest râs. Mama trebuie să treacă pe lângă această masă, pe lângă gurile și ochii care râd cu atâta cruzime, pe lângă mine care râd și care, râzând, mă înstrăinez de ea. Și a trecut. Micuță, gârbovită, tremurând, a trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
din clădiri, o menținuse în vigoare. Insistase să meargă singur pe platou, el și numai el se aventura acolo, ca să declanșeze capacul capcanei. Deși nu se aștepta să se ofere nimeni să-l însoțească, nu se putu opri să-i disprețuiască nițel pe ceilalți, văzând că toți se codesc s-o facă. Era mai bine așa, odată bestia capturată, avea de gând să se întoarcă cât mai discret în tabără și să îi rezolve pe Vlad și pe Pop. Își pregătise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mai Întorceau În cătunul lor după un an-doi, alții după zece, vlăguiți de-atîta drum și cu bărbile Înspicate, acum și ei glăsuiau cu vocea stinsă, ținînd mîinile Încrucișate pe piept. Vorbeau despre minunile Lui, despre pildele Lui, Îi propovăduiau Învățătura, disprețuiau tot ce e desfătare, purtau straie ponosite, se hrăneau cumpătat, iar cînd sorbeau vinul, ridicau potirul cu ambele mîini. Tare se mai Înfierbîntau cînd cineva Îi Încontra ori le nesocotea Învățătura, și vai de acela care s-ar fi Îndoit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
zărise grupul pelerinilor În mantiile lor albe țîșnind din umbra caselor și recunoscînd printre ei pe Petru cu ucenicii săi sprijiniți În toiege... „iar pînă atunci, sub acoperămîntul mohorît al cerului, Între zidurile neguroase ale pămîntului, În temnița vieții, să disprețuiți bogăția, așa cum vă Învață ei, să nesocotiți desfătările trupului, să vă lepădați de femeie, acest urcior de nectar, această urnă a plăcerilor, În numele raiului lor Înșelător și de teama iadului lor născocit, de parcă viața n-ar fi tot un iad
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
nectar, această urnă a plăcerilor, În numele raiului lor Înșelător și de teama iadului lor născocit, de parcă viața n-ar fi tot un iad...“ „Unii se Învoiesc pentru Împărăția pămîntului, alții pentru Împărăția cerului“, zise Petru, sprijinit cu mîinile de toiag. „Disprețuiește bogăția numai cel avut“, zise Simon, mijind ochii spre el. „Se desfată În sărăcie numai cel sărac; se leapădă de desfătările trupești numai cel ce le-a Încercat.“ „Fiul Domnului a Încercat patimile“, zise Petru. „Minunile lui sînt mărturia nevinovăției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
sa oribilă“. Dialog În infern Între Montesquieu și Machiavelli va junge În Franța cu o șaretă, sub o claie de fîn (un țăran contrabandist fusese Încredințat că În cutia de carton dosea tutun de contrabandă), ca pe filiera celor care disprețuiau tirania să se propage În Întreaga țară. Dar cum oamenii iubesc mai degrabă siguranța nelibertății decît nesiguranța datorată schimbărilor, primul om care va deschide cartea (și se parte că ar fi fost un modest slujbaș de la poștă, „sindicalist activ“), auzind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
baltă orice pretenție de a-mi urma vocația pentru lirică. Eu mă număr printre cei de pe timpuri, iar unui tată, chiar dacă e un dobitoc, trebuie să-i dai ascultare, mă-nțelegeți dumneavoastră. Chiar și așa, să nu credeți că am disprețuit cultivarea intelectului În anii mei de aventuri. Am citit ce-am citit și v-aș putea recita pe de rost pagini alese din Viața e vis. — Haidem, dom’ șef, puneți-vă hainele astea, dacă nu vă supărați, căci, pentru noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
mult mai rău, era faptul că nu se vedea nimeni la acele ferestre, ca și cum caravanele oficiale ar fi fugit în mod ridicol de nimic, ca și cum forțele armatei și ale poliției, inclusiv mașini blindate și tancuri cu apă, ar fi fost disprețuite de inamic și acum nu aveau pe cine să combată. Încă un pic năucit de lovitură, dar deja cu plasturele lipit pe bărbie și după ce refuzase cu stoică nerăbdare injecția antitetanică, prim-ministrul își aminti brusc că prima sa obligație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
faceți iluzii, veți fi reprimați cu aceeași violență și nu veți fi chemați să votați pentru că nu vor exista alegeri, sau poate că da, vor exista, dar nu vor fi libere, curate și cinstite ca acelea pe care le-ați disprețuit, și așa va fi până în ziua în care forțele armate care, împreună cu mine și cu guvernul națiunii, au hotărât azi să vă abandoneze destinului pe care l-ați ales, vor trebui să se întoarcă pentru a vă elibera de monștrii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
există vreun pericol real, crima dumneavoastră, doamnă dragă, nu este cea de a-l fi asasinat pe acel bărbat, marea dumneavoastră crimă este că nu ați orbit atunci când toți eram orbi, un lucru care nu poate fi înțeles poate fi disprețuit, dar nu va fi niciodată dacă există măcar o modalitate de a-l folosi ca pretext. Era ora trei dimineața și comisarul se răsucea în pat, fără a putea să facă pace cu somnul. Făcea, mental, planuri pentru ziua următoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
cinică. Considera viața un prilej de a scrie romane, iar publicul drept materie primă. Din când în când invita în casă o parte dintre cititori, dacă își manifestau aprecierea pentru talentul ei, și-i trata cu generozitatea cuvenită. De fapt disprețuia cu bonomie slăbiciunea lor pentru celebritățile lumii, dar în fața lor își juca, cu distincție și decență, rolul de femeie de litere. M-am lăsat condus către dna Strickland și am avut o conversație de vreo zece minute cu dumneaei. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
-ți fie câtuși de puțin rușine. — Nici nu mi-e. Am încercat să-l iau altfel: — Toată lumea o să te considere un nemernic. N-are decât. — Adică pentru dumneata n-o să însemne nimic să știi ca oamenii te urăsc și te disprețuiesc? — Nu. Răspunsul lui scurt era atât de plin de dispreț încât a făcut ca întrebarea mea, așa firească cum era, să pară absurdă. Am stat să reflectez vreo câteva minute. — Mă întreb dacă cineva poate trăi liniștit când este conștient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
și totuși simțămintele lui atât de ușor de stârnit aveau în ele ceva absurd, așa că-i acceptai bunătatea fără să simți nici un fel de recunoștință. A lua bani de la el era ca și cum ai fi jefuit un copil, și toți îl disprețuiau pentru că e atât de naiv. Îmi închipui că un hoț de buzunare, mândru de îndemânarea lui, trebuie să simtă un fel de indignare față de femeia neglijente care își lasă într-o birjă o poșetă plină de bijuterii. Natura îl făcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
făcut-o. — Mă uimești. — De ce? — E o adevărată dezamăgire să constat că de fapt în inima dumitale ești un sentimental. Mi-ai fi fost mai simpatic dacă n-ai fi făcut acest apel nevinovat la compasiunea mea. — Te-aș fi disprețuit dacă te-ai fi lăsat înduioșat, mi-a răspuns. — Ei, așa mai merge, am râs. Am început să jucăm. Eram absorbiți de joc. Când s-a terminat, i-am spus: — Uite ce e, dacă ești la ananghie, arată-mi tablourile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
tablou pe jumătate terminat, înfățișând un țăran italian zâmbitor, care ținea un ciorchine de struguri deasupra capului unei fete cu ochi negri. — Chiar dacă nu i-au plăcut, trebuia să fie politicos. Nu trebuia să te insulte. A arătat că te disprețuiește și tu îi lingi mâna. Ah, îl urăsc! — Draga mea copilă, dar omul ăsta e genial. Sper că nu îți închipui că mă cred și eu genial? Aș fi dat orice să fiu, dar știu să recunosc un geniu când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
plictisească foarte curând de ea. Când mi-a repetat toată această scenă dezgustătoare, m-a scos din sărite. Nu manifestase nici înțelepciune, nici măcar un pic de demnitate. Nu omisese nici un amănunt care-o putea face pe nevastă-sa să-l disprețuiască. Nu există cruzime mai mare decât aceea a unei femei față de un bărbat care o iubește pe când ea nu-l iubește. N-are nici un pic de îndurare atunci, nici măcar îngăduință. Are doar o iritare nebunească. Blanche s-a oprit brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
să se poarte mai înțelept. Slăbiciunea caracterului său te exaspera pur și simplu. Nu câștigi nimic comportându-te mereu astfel. Cred că ai fi fost mai înțelept dacă ai fi pocnit-o cu bastonul în cap. Nu te-ar fi disprețuit așa cum te disprețuiește acum. I-am sugerat să se ducă o vreme în orașul său de baștină. Îmi vorbise adeseori despre orășelul liniștit de undeva din nordul Olandei unde mai trăiau încă părinții lui. Erau oameni săraci. Tatăl său era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]