2,306 matches
-
paulinică din Epistola către Corinteni, 1:13 sunt, desigur, intenționate. Gianni Vattimo: dimensiunea kenotică a carității Gianni Vattimo, teoretician al "gândirii slabe", socotește secularizarea nu renunțare la religie, ci împlinire a vocației acesteia 10. E kénosis, golire de Sine a divinului care se coboară mântuitor la condiția umană. Epoca metafizicii, cu absolutismele ei și pretenția identității dintre adevăr și autoritate s-a încheiat, arată filosoful italian. Filosofia contemporană înregistrează reorientarea interesului de cunoaștere de la adevărul obiectiv spre caritate. Nu mai e
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
interesului de cunoaștere de la adevărul obiectiv spre caritate. Nu mai e chiar de actualitate îndrăzneala proclamării inexistenței lui Dumnezeu, numai pentru că Acesta îi este științei inaccesibil 11. E datoria occidentalilor contemporani să-și regăsească apetența religioasă într-o relație cu divinul de acum descărcată de teamă, violență și superstiții. Adevărul eliberator nu aparține, arată Vattimo, nici teologiei, nici științelor. El e chemarea la caritate. Ieșirea din metafizică se datorează creștinismului. Învățăturile lui au lucrat în umanitate, obișnuindu-i pe oameni cu
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
lege. Wilson se referă la Occidentul guvernat de valori creștine ca la Paradisul Pierdut. Hick consideră diferitele religii drept forme particulare ale aceleiași capacități umane de a sesiza Transcendentul. Girard și Vattimo sunt, în schimb, orientați spre evidențierea articulațiilor acțiunii divinului. Deși operează cu o mai mare încărcătură de informație creștin canonică, demersurile lor sunt, din acest punct de vedere, mai îndrăznețe decât ale celorlalți. Girard socotește că rostul Patimilor și al reprezentării lor evanghelice e revelarea violenței mimetice constitutive umanului
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
deoparte restul. Se manifestă chiar în demersul bunului catolic Girard care își îngăduie nici mai mult nici mai puțin decât o interpretare nouă a textului biblic. Dintre toate demersurile post-seculare prezentate, al lui Vattimo e cel mai generos. Reprezentarea relației divinului cu lumea pe care acesta o configurează le cuprinde pe celelalte, îngăduindu-le viabilitatea. Diferențierea unghiurilor de abordare a iubirii aproapelui în aceste demersuri, semn al potențialului fractalic al acestei iubiri, coroborează viabilitatea lor. Dimensiunea edificatoare a iubirii aproapelui Creștinismul
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
pe termen lung. Pericolul operării cu aceste bune practici de coeziune socială, percepute ca expresii ale iubirii aproapelui, e direct proporțional cu modul în care actorii implicați înțeleg această iubire: ca mai degrabă bunăvoință omenească sau ca mai degrabă lege. Divinul pare a garanta în felul acesta, kantian, raportarea corectă a oamenilor unii la ceilalți. În același timp, posibilitatea bunei funcționări a sistemului în numele simplei iubiri omenești, cel puțin în accepțiunile explicite ale lui Rorty, Vattimo și Hick, există. Această posibilitate
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
făcut pe om și, mai ales, după ce Dumnezeu s-a făcut om, e rândul omului să se ridice, făcându-se Dumnezeu. Tot acest parcurs e marcat de tendința de creștere a statutului ontic al umanului. Să fie acesta rostul uitării divinului în procesul de secularizare? Gnosticism? Sfârșit de poveste și/sau încă o etapă în brâncușiana creștere- descreștere a lumii? Toate aceste întrebări pot fi puse fără strângeri canonice de inimă. Așa cum generos arăta Olivier Clément31, oricum Dumnezeu are răspunsuri la
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
a imunității 126; Codul organizațiilor comerciale (Estacode) 143; comerț liber 65, 132; comisioane secrete 144; Comitetul de Standarde în Viața Publică (Comitetul Neill) 155; confidențialitate 123, 125-126, 159; contracte 136, 145, 147-150; corupție națională 121-162; criză în agricultură 133; drept divin 130-131; epitropii/parohii 144; epoca pre-victoriană 127-131; etosul serviciului public 135; facționalismul curții 128; francmasoni 147; funcționari publici 123, 125, 142-144, 154, 161; Glorioasa Revoluție (1688) 129; guvernare centrală 134-142, 152-156; guvernare locală 144-152, 159; Guvernul de la Londra 146; industrializare
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Administrative/932_a_2440]
-
mărginirea intelectuală, aveau caractere statornice și limpezi. Tot ce e la mijloc, pe jumătate onest sau pe jumătate inteligent, e pentru noi lume problematică, nimic. Aurea mediocritas e pentru noi o oroare în amândouă laturele ființei omenești, precum era pentru divinul Dante. Acest "element moderator", daca voiți, al caracterelor și inteligențelor, e locașul minciunii, al tertipului, al meschinăriei, locașul acelui advocat pe care Scaunul papal îl numea advocatus diaboli. Aceștia sunt oamenii născuți spre a pretexta intenții bune și a face
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
un aspect ciudat; mulți dintre dumneavoastră, vorbesc de cei care ajung mari, cad cu timpul în misticism, în ciuda practicii lor științifice, pozitiviste." "Vorbiți de unii savanți? Da, am auzit și eu. E ceva inexplicabil." "Fiindcă, am continuat, credința în ceva divin o ai sau nu, n-o poți căpăta pe cale științifică!" De, cine poate să știe? mi-a răspuns el. Și pe urmă cred că vă înșelați, o anumită întîmplare, dar nu una obișnuită, poate să producă în cineva revelația... Ce
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
era la mine catedra. Nu-i acuz pe discipolii mei că m-au părăsit, poate că nici nu m-au părăsit, sânt pesemne, desorientați. Or să-și revină poate, dar eu aveam acum nevoie de ei. David ne arată în divinul său Socrate bând cucuta un bărbat înconjurat de prietenii săi, în timp ce eu sânt singur ("ce curios, am gândit, iată, și el s-a gândit la Socrate"), semnele pentru mine sânt rele. Nu încă foarte rele, dar omul, ca un animal
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
oricum, numai să fie! Poți să arăți ca un chimval răsunător, dar dacă dragoste nu e... spune evanghelistul. E vorba, desigur, de dragostea divină, dar a noastră, cea profană, are oare vreo limită care s-o împiedice să atingă granița divinului? Lăcașul ei nu e tot inima umană? Și îmi apăreau în minte altfel cuvintele Matildei, despre iubirea pricăjitului Artimon pentru fatala Tamara, cuvinte care îmi păruseră atunci ridicole și râsese de ele toată lumea, că o iubește pentru că n-o iubește
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
La o scară mai redusă, atentatele de pe 11 septembrie 2001 din Statele Unite par În acest sens să anunțe sfârșitul neutralității politice. Pentru că a contestat În fața tribunalului referința religioasă din cadrul jurământului civil (The Pledge of Allegiance), jurământ care cuprinde referirea la divin abia din epoca lui McCarthy, un cetățean californian, Michael Newdow, medic la un modest spital de urgență din Sacramento, se vede nevoit să trăiască acum sub protecția permanentă a poliției. Lucrurile se desfășoară ca și cum atenuarea spiritului laic În reflecția politică
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
naturism, analizele lui Durkheim cu privire la totemism pun În evidență un proces de idealizare și de transfigurare: „O societate”, citim În Formele elementare ale vieții religioase, „are tot ce-i trebuie pentru a trezi În suflete, prin Însăși existența sa, senzația divinului, căci ea este pentru membrii săi ceea ce un zeu este pentru credincioși”, momentele de efervescență sau de comuniune intensă reactivând sentimentul de apartenență la grup. Cât despre Max Weber, acesta adoptă un demers istoric și comparativ totodată. Trebuie doar să
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
diversitate. Din perspectiva oamenilor, această zestre imaterială face să pară aproape incredibilă întreaga sa putere existențială. De multe ori, suntem chiar dependenți de iubire, de cea prin care de multe ori obținem sfințenia și tot prin ea suntem conectați cu divinul, aducându-ne numai beneficitate. Prezența ei este o dovadă a dragostei și dăruirii divine. Plină de puritate, lăsând-o din abundență la dispoziția noastră, să luăm ce, cât și cum dorim din ea. Iar apoi, să facem ce vrem cu
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
fiecărei trăiri și stări psiho-afective. Combinăm nuanțele între ele și-i dăm întotdeauna coloratura specifică nouă la un moment dat. Noi, oamenii, în procesarea culorilor și a nuanțelor de la iubirea divină, facem să capete alte nuanțe decât cele primite de la divin, aducându-și contribuția, omul, prin înnegrirea culorilor astrale. Aceasta uneori fiind doar adaosul uman NEGRUL cu reflexia sa la nivel spiritual, prin nevoia de singurătate, a perioadei de criză morală inconștientă. Astfel, înnegrind albastrul, individul devine bolnav și epuizat înainte de
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
numai. În timp, fervoarea mi s-a răcit, luciditatea și lărgirea orizontului au așezat lucrurile la locul lor, mai aproape, cred, de adevăr. Nu mai sînt de mult călinescian, dar aceasta n-a diminuat cu nimic calitățile, meritele și păcatele Divinului, cum l-a supranumit S. Damian. De remarcat, în epocă, bineînțeles după 1944, cît a trăit a existat, între criticii de atunci, un puternic curent călinescian care s-a estompat, în timp, pînă la dispariție. O cauză sau o posibilă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
a fi teatru și poză: ele sînt corelatele sufletului meu avîntat și solemn". În timp ce regimul se străduia prin toate mijloacele să extermine peste un milion de oameni în lagărele și închisorile sale, în numele "luptei de clasă" și al ideologiei marxist-leniniste, Divinul critic, în cronicile sale optimiste, își afirmă mîndria și bucuria de a trăi și participa la construirea noii epoci. În idilismul lor, cronicile denotă, din nefericire, o sinceritate deplină. Trăia cu știință, sau poate fără, într-o lume paralelă, desprinsă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
face greșeala de a absolvi de tragic societatea care cade (marea burghezie și aristocrația așa cum le vede el sub loviturile administrației comuniste, luminos biruitoare)". Absolvirea de tragic este scuzată de autorul Poeziei lui Eminescu prin "inextricabila propensiune spre comic" a Divinului. Cam șubredă argumentația! Altfel îl vede Gheorghe Grigurcu și aderența sa la comic: "Făcînd teribile artificii de inteligență ingenioasă și expresivitate, folosind o strategie culturală strălucitor-combinatorie pentru a-și masca deficitul de spiritualitate, inaderența la metafizic, idiosincrasia în fața tragicului, G.
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
de dor", în 11 iunie 1957, asistăm la execuția fără replică, elegantă și ironic-amară a Deputatului, Academicianului, Activistului etc., G. Călinescu. Între personalitățile încondeiate, în Cronica optimistului, cu sprijinul ideologiei realist-socialiste, se află și Constantin Brâncuși. "Masa tăcerii" este pentru Divinul critic "o masă circulară de piatră, înconjurată de niște scaune tot de piatră, în formă de ceșcuțe pentru ouă fierte. Aceste monumente pricinuiesc un sentiment straniu de dezolare. Nu sînt nici măcar arheologice și n-au un raport cu geografia locului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
sînt nici măcar arheologice și n-au un raport cu geografia locului". Nici Poetul național nu scapă de pana optimistului, autor al Operei lui Eminescu, acesta "privește femeia, ca și poporul, în suavitatea ei terestră, tipul predilect fiind "văduvioara tinerică"". Pentru Divinul critic, încercările de îmbogățire a limbajului filosofic autohton întreprins de Lucian Blaga sînt un "joc de cuvinte ce și-au avut în publicistică un efect egal hermetismului suprarealistic". În concluzie, "termenii (creatorului Trilogiei culturii) sînt aproape beție de cuvinte". Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
în ordinea spirituală și nici o putere legitimă în ordinea temporală; "profanii" își permit să discute lucrurile sacre, să le conteste caracterul și chiar existența; inferiorul a ajuns să judece superiorul, ignoranța impune limite înțelepciunii, eroarea biruie adevărul, umanul se substituie divinului, pământul are mai multă importanță decât cerul, individul se proclamă măsura tuturor lucrurilor și pretinde să dicteze universului legi plămădite de propria sa rațiune, slabă și supusă greșelii". (9a, p. 107) Cu toate acestea, aventura umană în lumea devenită tot
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
de sine în fața Îngerului, de sentimentul nimicniciei personale, încorporarea mesagerului divin în trupul poetului poate fi citită drept semnul unei căderi. Accentuată în final: "și-apoi coboară-n mine, / se îneacă, / borborosind lasciv, se îndepărtează", ea semnifică și decăderea puterilor divinului. Tema e reluată într-un poem recent, cu suprapunerea ideii morții personale și celei a lumii: "A venit toamna. Ziua de mîine n-o mai apuc. Pe cer trece un îngeraș speriat. Picuri-picuri îi curge sîngele din năsuc. // Iar mie
Expresioniști după expresionism by Georgeta Moarcăș () [Corola-journal/Journalistic/8147_a_9472]
-
că lucrarea Sfântului Grigorie al Nyssei - De vita Moysis este un tratat devotat evoluției vieții spirituale, pentru că voința umană este neîncetat solicitată să transforme patima în virtute. Contingența umană - cu adevărat, întreaga ființă contingentă - este autentificată prin deschiderea sa în fața Divinului. Este creată de Dumnezeu pentru a-și realiza propria identitate în Creatorul său. Pentru că este creată pentru θέωσις (îndumnezeire), scopul său este de a nu se lăsa reabsorbită într-un Unul neoplatonic, sau de a evada din contingența și materialitatea
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/134_a_424]
-
lume, potrivit căreia cosmosul a fost creat în așa fel încât bogăția binelui divin să poată lucra. Trupurile noastre sunt receptacole ale „celor bune” și, pe măsură ce se hrănesc, cresc și au nevoie de și mai multă hrană divină. Participarea la divin este asemănată cu o creștere fără limită, alimentată de nesfârșitul izvor al binelui - Dumnezeu Însuși. Acesta este planul divin, iar atașamentul față de cele materiale nu e decât o împiedicare a acestei creșteri<footnote Andreas Andreopoulos, „Eschatology and final restoration (apokatastasis
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/134_a_424]
-
în Theandros. An online Journal of Orthodox Christian Theology and Philosophy, Volume 1, Number 3, Spring 2004, articol disponibil la adresa web http://www.theandros.com/restoration.html, accesat la 6 Mai 2011. footnote>. Răul începe cu îndepărtarea de participarea la divin, în voință izolată, particularitate și egoism. Nu există o limită în ființa divină (care, literal, este lipsită de granițe), ci ea oferă continuu și este plină de iubire. Aceasta permite o comuniune a înălțării perpetui în bunătatea lui Dumnezeu (ἐπέκτασις
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/134_a_424]