695 matches
-
multinaționale și combative. Nu exista nici un succesor evident. Către sfîrșitul anilor '70 Tito supraviețuise majorității contemporanilor săi. Unul dintre ultimii vechi tovarăși apropiați lui din vremea partizanilor, Kardelj, a murit în februarie 1979. Ranković, deși încă în viață, era în dizgrație și părăsise evident scena politică. În acest deceniu au fost făcute încercări de a se face față situației și de găsire a unei soluții acceptabile pentru toate naționalitățile. Tito a fost președintele statului din 1953 pînă în 1971, cînd un
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
6 septembrie Regele Carol renunță la putere în favoarea fiului său Mihai (Mihai de România) 16 septembrie România devine un "stat național legionar". Teroarea legionară se instalează aici. 1941 Ianuarie Antonescu începe proba de forță contra legionarilor 22 ianuarie Legionarii proclamă dizgrația Coducătorului 23 ianuarie Cu sprjinul Berlinului, Antonescu lichidează insurecția legionară 2 martie Un plebiscit aprobă politica dusă de Conducător 27 martie O nouă serie de măsuri antisemite 22 iunie Germania declară război Uniunii Sovietice: trupele germane și române trec Prutul
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
Națională abrogă Constituția din martie 1923 și instaurează Republica Populară Română 1948 Februarie Tratatul româno-sovietic de prietenie, colaborare și asistență mutuală semnat pentru o perioadă de 20 de ani 1949 Martie Debut violent al colectivizării pămînturilor 1952 Mai Căderea în dizgrație a Anei Pauker, ministrul Afacerilor Externe și a lui Teohari Georgescu, ministrul de Interne Iulie Noua Constituție aprobată prin referendum 1955 România este membră a Pactului de la Varșovia. Ea rămîne membră a Pactului pînă la dizolvarea acestuia 1956 Septembrie Vizita
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
riscă de a vedea mînia maselor întorcîndu-se împotriva lui, nu a seducătorului, care va fi cruțat. Nu puțini au fost oamenii politici, de la Brutus la Mendes-France, care au trăit o astfel de amară experiență pe care au plătit-o cu dizgrația. A seduce înseamnă a transporta mulțimea dintr-un univers al rațiunii, într-unul al imaginației, în care atotputernicia cuvintelor și ideilor trezite de amintiri în cascadă inspiră sentimente extrem de puternice. Veți fi poate neliniștiți sau dezamăgiți cînd veți afla că
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
Oameni la pândă, prima parte a unei trilogii cu același titlu. Consacrat astfel, colaborează la „Scânteia tineretului”, „Lumea”, „Revista literară”, „Scânteia”, „Flacăra”, „Viața Capitalei”, „Gazeta literară” și e ales în 1949 în primul birou al Uniunii Scritorilor. Ulterior cade în dizgrație și lucrează ca secretar literar la Teatrul Muncitoresc CFR Giulești, unde i se reprezintă în 1958 piesa Zile de februarie, apoi ca funcționar la Întreprinderea Cinematografică București. Abia în 1967 mai scoate o culegere de povestiri, Soarele din fereastră, urmată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285868_a_287197]
-
așadar În termeni de concluzii, de hotărâri definitive (așa se explică deciziile extreme, de renunțare chiar la viață, ale multora dintre cei care au cunoscut drama unor trădări În iubire). Μ Autocompătimirea este un semn al orgoliului propriu căzut În dizgrație. Μ Nu este cu adevărat om al adevărului acela care luptă numai pentru adevărul lui. Μ Recidiva infracțională derivă, cel mai adesea, dintr-o mentalitate cu totul aparte a infractorului: convingerea că totul depinde numai de el și că nu
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
mai puțin sau deloc comportările soților Popescu, unul față de altul, ca elemente de psihologie conjugală, și mai mult sau numai starea lor existențială, în speță cea a bărbatului care, după ce i se dărîmă lamentabil precarele certitudini de "șef" căzut în dizgrație, nu se mai poate regăsi în nimic, nici un act al său nu e autentic, nici o intenție finalizată, nici un gest nu-i redă sensul pierdut al vieții. Toate căderile, toate compromisurile, toate eșecurile sînt echivalente, pentru antieroul lui Constantin Popa (astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Fănică nici nu e aicea... Poftiți, poftiți, ședeți, coane Nicule, mă duc să spui coanii Joițichii că ați venit... (vrea să plece.) Cațavencu: Poți să-i adaogi chiar că mă grăbesc să mă întorc în temnița unde m-a aruncat dizgrația dumneei. Pristanda: Ascult. (aparte.) Mare pișicher! Strajnic prefect ar fi ăsta! (iese aruncând priviri furișe de admirație cătră Cațavencu.) SCENA VIII Cațavencu: (singur) În sfârșit, capitulează! Se putea altfel?... Iubitul, scumpul, venerabilul nenea Zaharia (râde) parcă-l auz deseară proclamându
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
se pare și mai greu de găsit o serie mică de același fel. Singurătatea pe care n-a simțit-o niciodată Bacovia e singurătatea imperială, regală, prezidențială etc.: singurătatea stăpînului părăsit de toți, a plutocratului falit, a șefului ajuns în dizgrație. Singurătatea sa e cea a insului obligat, încă din tinerețe, și, pînă la urmă, obișnuit să fie singur. Singurătatea constantă, percepută ca un climat. Paradoxal, aceasta fortifică, pe cînd cealaltă dărîma. Creșterea de tonus a lui Bacovia spre sfîrșitul vieții
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Polonia și revoluția maghiară, URSS s-a înfățișat în sfîrșit către 1975 ca un sinistru lagăr de concentrare. Maoismul s-a autodistrus în avatarurile tragico-grotești ale afacerii Lin Biao* (1971), delfinul devenit trădător, reabilitarea lui Deng** (1973), recăderea sa în dizgrație, moartea lui Mao, mașinațiile Văduvei roșii și ale "bandei celor patru"*** (1976). Vietnamul eliberator se transformă în asupritor (fuga așa-numiților boat-people**** începînd cu 1976), apoi în stat colonialist (invadarea Cambodgiei în 1978), după ce Cambodgia lui Pol Pot devenise o
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
dificil consideră că strategia cea mai bună pentru creșterea productivității este să-i monteze pe angajați unul împotriva celuilalt. Are grijă ca în orice moment cel puțin un angajat să fie în grațiile sale, iar altul să fie căzut în dizgrație. Nu ar fi un lucru grav, dacă tactica sa ar transmite un mesaj motivant: cei care depun eforturi vor fi răsplătiți, iar cei care nu se implică suficient își vor primi pedeapsa. Problema e că șeful pare să facă alegerile
[Corola-publishinghouse/Science/1886_a_3211]
-
că era fiul senatorului Faustinus, din ginta Flaviilor, așadar, rudă cu Domițian, și tocmai această origine l-a salvat în anul 95 cînd s-au declanșat persecuțiile împotriva lor. După Dio Casius, motivele pentru care aceste persoane au căzut în dizgrație au fost ,,ateismul și obiceiurile mozaice”. Istoricul roman este foarte clar cu privire la realitățile acelor vremuri, ,,obiceiuri mozaice” și nu creștine așa cum o tot țin plăsmuitorii și scornitorii de istorii iudeo-cretine. Acest episcop al Romei a făcut puterii romane ceva neliniști
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
secolul al XII-lea, Maimonide, descria oripilat Kalam-ul - crezurile teologilor islamici. Spunea că, în loc să accepte dovada aristotelică a existenței lui Dumnezeu, cărturarii musulmani s-au îndreptat spre atomiști, vechii rivali ai lui Aristotel, a căror doctrină, deși căzută în dizgrație, a reușit să supraviețuiască vicisitudinilor timpului. Atomiștii, vă aduceți aminte, susțineau că materia este compusă din particule individuale denumite atomi și că, din moment ce aceste particule erau capabile să se miște între ele, exista cu siguranță un spațiu vid, deoarece altfel
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
nu avea cumva lacune, deoarece își baza argumentele pe geometrie, ale cărei linii divizibile la infinit respingeau în mod automat atomismul. Cu toate acestea, lupta împotriva lui Aristotel era departe de a fi luat sfârșit. Dacă filozofia lui cădea în dizgrație, dovada existenței lui Dumnezeu - un paravan al bisericii - nu mai era valabilă. Era nevoie de o altă dovadă. Și mai rău, dacă universul era infinit, nu putea avea centru. Atunci, cum ar mai fi fost Pământul centrul universului? Răspunsul a
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
afaceri și informații este o sursă constantă de corupție instituționalizată. Guvernul Tăriceanu a încercat să promoveze o legislație care îngrădea în multe feluri puterea serviciilor de informații, inclusiv sub aspectul semnalat aici, și aceasta este una din sursele majore ale dizgrației care l-a lovit, atât în relația cu președintele Băsescu, cât și în genere în mass media, unde interesele directe ale serviciilor au fost și au rămas foarte bine reprezentate. Experiența ultimilor 20 de ani ar trebui să ne facă
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
vrăji, învingător.”692 Medeea pleacă alături de cel drag spre țara lui natală, Tessalia, fără a primi binecuvântarea părintească, și curând va 689 Ibidem, p. 223. 690 Ibidem, p. 225. 691 Ibidem, p. 235. 692 Ibidem, p. 237. 189 cădea în dizgrație, fiind părăsită de Iason, cel pentru care jertfise totul, iar lamentațiile finale devin de prisos. Lucreția reliefează, mai mult decât oricare altă femeie virtuoasă portretizată în această culegere de legende, imaginea fidelității conjugale, este o nouă Penelopă care își așteaptă
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
însă inițialele H.L.L.B i-au făcut pe cercetători să presupună că este vorba de Henri Louis de Loménie, conte de Brienne. Contele moștenise funcția de intendent de la tatăl său și avea un viitor strălucit în față. A căzut în dizgrație brusc, iar a doua jumătate a vieții a fost un șir neîntrerupt de călătorii, încarcerări, eliberări. Contemporanii săi au sugerat că era nebun, însă presupusele sale memorii, publicate la Amsterdam în 1726 demonstrează contrariul: H.L.L.B este un fin observator
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
guvernul sau treburile țării, o ironie, o frază scoasă din context putea însemna sfârșitul carierei politice sau al vieții sociale a oricui nu ar fi fost pe plac acestor spioni. Acuzați pe drept sau pe nedrept, numărul celor căzuți în dizgrație datorită corespondenței citită de rege este foarte mare. Tăcerea celor care luau parte la aceste practici era totală, deoarece nimeni nu dorea să intre în conflict cu autoritatea supremă. În același timp, regele, cu toate că era la curent cu toate secretele
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
bune și firești interogații: "Oglinda măritoare ne transportă la limitele neantului pline de reflexe și de agonie violetă. Muzica, culoarea și cuvintele se întîlnesc pentru a satura de sensul descompunerii întregul cosmos. De unde această viziune catastrofică, mai rea decît orice dizgrație? De ce se așează el ca o cruce funerară peste toate speranțele și peste cosmosul transformat într-un mormînt viu?" Văduvit de credința salvatoare el este și rămîne un păgîn (Plumb de iarnă): ""O, vis... o, libertate..." conștiința antică, precreștină, ignora
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
Aceasta din urmă, adeseori, răspunde nevoii de a salvgarda un spațiu uman separat și elitar pentru a asigura, ca să spunem așa, un colț de umanitate necontaminată și, tocmai de aceea, capabilă să obțină bunăvoința divinității sau cel puțin să evite dizgrațiile. Un exemplu ar putea fi cel al vestalelor vechii Rome, a căror feciorie consacrată - de altfel, neperpetuă - avea drept scop îmbunarea și calmarea zeilor pentru bunăstarea imperiului și, în mod special, a împăratului. Provocarea pe care trebuie să o înfrunte
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
provincie romană cu consecințe grave asupra siguranței statului geților și a istoriei neamului nostru. Suetoniu a trăit între anii 75-160 e.n. și a ocupat funcții importante în statul roman iar sub Hadrian 117-138, a fost secretar al cancelariei, căzut în dizgrație tot sub acest împărat se retrage din viața publică și începe să-și scrie operele din care numai Viețile cezarilor. Doisprezece cezari a reușit să străbată timpul. Textul românesc este tradus după unul german apărut în anul 1908, iar acesta
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
fie spus, de ambe sexe. Orice s-ar spune, nouă luni de arest la domiciliu, în unele cazuri, este una, douăzeci de ani, mulți de temniță grea, cu totul alta. ș...ț Se numește rezistent doar cine a căzut în dizgrația lui Ceaușescu la un moment dat? Goana după poziții este în toi. Reviste, posturi de conducere la Uniunea Scriitorilor (o instituție de reformat urgent, tipic comunistă, pur stalinistă la origine, de încadrare, control și dirijare a scriitorilor, dublată de o
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
tema sănătății lui Augustus în capitolul dedicat special legăturilor dintre Ovidiu și Augustus. Din scrisoarea III, II Ex Ponto, reiese însă că și Cotta Maximus face parte dintre prietenii lui Ovidiu care nu l-au abandonat în momentul căderii în dizgrație: Când ceilalți dau bir cu fugiții abandonând corabia mea distrusă, tu rămâi ca singură ancoră a pluții mele zdruncinate. Cât bine îmi face afecțiunea ta! Îi iertăm pe cei care, împreună cu norocul, mi-au întors spatele [...]" (v. 5-8). Voi sunteți
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
fi însemnat să-l pună într-o situație jenantă în ochii împăratului. Poetul o face cu multă discreție. "Nicicând favoarea sa de a se ocupa de problemele poetului nu a fost tardivă. Și acum clemența sa, deloc știrbită (territa!) de dizgrația neașteptată a poetului, îi sprijină și îi va sprijini existența". Lui Ovidiu ultima afirmație i se pare cam îndrăzneață. S-ar putea spune că el își justifică această încredere în viitor printr-o reflecție psihologică și istorică: nimeni nu-și
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
sfârșit, Augustus îl va suspecta și pe Iginus și îl va pedepsi drastic: gramaticianul C. Iulius Iginus, care s-a bucurat de prietenia lui Ovidiu dar care, după relegarea acestuia, i-a întors spatele, a căzut la rându-i în dizgrația lui Augustus 304. Dorim să subliniem în final un ultim element și anume atitudinea de sfidare la adresa destinatarului: dacă poetului nu îi rămâne nicio posibilitate de răzbunare, Pieridele îi vor da forțele și sulițele lor. Chiar dacă locuiesc în cel mai
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]