1,226 matches
-
nu plângă, atunci când pasărea gândului sărută mărunt fruntea poeziei și-mi lasă în zvâcnetul tâmplei câte un vers... pentru el... nu mai alerg. rămân cu ochii pe tavanul la care priveam nopțile, împreună cu tine, copile, când jocul durerii se mai domolea iar tu, bulgăre de aur, râdeai păcălindu-mi inima să nu se mai zbată. câtă frică, Doamne, am învățat să domolesc... cât din urletul fiarei am învățat să ascund, sub măștile atât de prost construite încât, copilul cu ochii din
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
mai alerg. rămân cu ochii pe tavanul la care priveam nopțile, împreună cu tine, copile, când jocul durerii se mai domolea iar tu, bulgăre de aur, râdeai păcălindu-mi inima să nu se mai zbată. câtă frică, Doamne, am învățat să domolesc... cât din urletul fiarei am învățat să ascund, sub măștile atât de prost construite încât, copilul cu ochii din cărbunele iubirii mă citea ca pe o filă banală a singurătății asumate... Anișoara IORDACHE semn de trecere bănuieli: mă așteaptă printre
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
care așa de tare îi amărâse sufletul. Boierul vechi, „ăl de-a murit“, boierul Leonida, cum îi zicea Marin, își făcuse de cap o viață întreagă. Dusese pe oameni numai în răcnete și-n sfârcul harapnicului. Și pe toți îi domolise, îi frământa ca pe niște robi. Și de la acela, de la bătrân, i se trăgea pușcașului meseria aceasta fără hodină, de pescar și vânător, de care nu fusese niciodată bucuros, dar care la sfârșit îi intrase în sânge cu miasmele, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ce-am avut? A avut el!... Eu n-am avut nimic ! —Ei!... —Cum ei? Nimic! Atât! Dintr-atât nu puteam înțelege nimic. Omul era cu sufletul prea închis, cu inima împietrită, cu o ură veche, ascunsă, care nu se mai domolea. Și cu toate că mă purtam bine cu el, ceva din amarul lui parcă mă ajungea și pe mine; mă privea cum își privea vânatul, cu ochii sticlind uneori; câteodată nu-mi răspundea la întrebări. Toată ființa lui uscată, cu barba zbârlită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
tulbura - și cu o sfială ciudată mă uitam la mânile uriașe, negre, cu degetele noduroase. Încet-încet trecură însă acestea. Și el încet-încet uita pe boier. Începeam să-i fiu un tovarăș, după ce-i fusesem un învățăcel, și parcă se mai domoli față de mine, când, la sfârșitul săptămânii, îi strecurai în palmele care mă înfricoșaseră două piese de câte cinci lei. Îi scăpărară ochii, într-un fulger verzui. Apoi mă privi mulțămit, cu un zâmbet: —Să trăiești, boierule, să-ți dea Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Și ce ți-a răspuns el? Ce te-a sfătuit? Mi-a spus așa: Poate nu s-a întâmplat nimic între ei... De-acu vine vremea rea, ș-ai să poți stăpâni pe fată acasă... Și după ce s-a mai domoli, poți face logodna cu băietul lui Malamet... —Cu băietul lui Malamet Căprar? — Da, cu băietul lui Malamet Căprar. Acesta-i logodnicul... Nevasta suspină cu năduf, apoi șopti: Dacă s-ar putea, Sanis, numai dacă s-ar putea!... Mă gândesc că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
treburile moșiei. Se scula în zori, umbla neodihnit până în sară în trăsurica-i ușoară cu cai mărunți, suia dealuri, cobora văi, acuma era la pluguri, acuma la stâni, acuma la vite, pe urmă la coșere. Întreba, certa, se supăra, se domolea - și pornea înainte în trăsurica lui. Pe obrazul lui smolit și în ochii lui vii, era o dorință mare, ș-o voință: să muncească din răsputeri și să facă avere. „Vorba lui moș Nastase, se gândea Niță: ce-i trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
bordeienii cei bătrâni, mai ardea focul; ocoli cătră perdea. Când se apropie, auzi lămurit glasul hârâit al lui Faliboga și behăitul subțirel al lui moș Nastase Tentea. - Nu mai stătu la îndoială, o luă harnic la deal, și nu-și domoli pasul până ce nu zări prin întunecime grămezile mari ale coșerelor. Le ocoli încet; voia să iasă la fundul bordeiului. Dar îl simți dulăul cel alb și începu a lătra cu mânie. Se repezea necontenit prin întunecime, parcă voia să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fata lui moș Nastase, și i se păru că-i departe, peste niște ape, îngropată în negurile toamnei și-n vijeliile iernii apropiate. Înainte de a adormi, auzi afară prin văzduh chemări jalnice de paseri străine, rătăcite... După o săptămână se domoliră ploile, dar vremea rămăsese tot umedă. Pâcle alburii stăpâneau întinderile; soarele nu se mai arăta, parcă trecuse în alte zodii, să lumineze alte lumi. Prin jurul curții, bordeienii umblau călări, ducând vitele la adăpost și întorcându-le înapoi în șoproane. Pe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Era atâta patimă și hotărâre în ea, încât împăratul s-a înspăimântat. Fără îndoială că o va pierde. Fără îndoială că va rămâne cu totul singur. Se vor scufunda odată cu ea primăverile repetate ale nopților ei. A încercat s-o domolească: — Fii înțeleaptă, suflete, îi șoptea el cuprinzând-o. L-au ademenit alții; aceia sunt mai vinovați decât el. Îi împuținăm pe cei mai vinovați și copilul își va veni în fire. Îl chem să-l judec. Vei vedea că nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Domnul Ghirgor Misir mă îndeamnă cu oarecare maliție să observ că expunerea sa, deși mi-a fost servită în stil înflorit, după moda răsăritenilor, totuși are îndestulătoare elemente europene. —Trebuie să sacrificăm Răsăritului și Apusului, a încheiat el. Poezia noastră domolește întrucâtva realismul domniei voastre, pe care eu îl socot mai mult critică decât literatură. După cât se vede din faptele riguros istorice pe care ți le-am înșirat, oamenii îndeobște stau mai prejos decât înțelepciunea în sine, care sălășluiește în lucruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
oricând pomeneam de Shane, devenea taciturn și posac. Și a mai fost dimineața aceea când ne pregăteam să plecăm la lucru și nu reușea să-și aranjeze părul. Nu vrea să stea cum îl așez, s-a plâns, încercând să domolească un ciuf rebel. Nu contează, am zis. Ești scump așa, cu părul în vânt. Pentru o clipă s-a luminat, apoi a zis: Oh, vrei să spui scump în sensul irlandez - ca un cățeluș. Nu scump cum spun americanii. —Scump
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
apă înghețată. Nu-i era îngăduit să leșine, nu-i era îngăduit decât să se ridice, să cadă, să se ridice iar. Era încă noapte; mai erau două ore până la ivirea zorilor. Cineva făcu un semn. Cei trei bărbați își domoliră atacurile. Antonius se ridică. Acum vedea doar pânza albă, foarte aproape de el. Spectatorii dispăruseră. Adversarii erau un detaliu neglijabil, un fel de energie invizibilă care îl respingea, dar nu îl rănea. Focul îl simțea în spate, în biciul care-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
reprezenta o fată surâzătoare. Cu o mână oprea, aparent fără efort, atacul unei creaturi monstruoase, infernale, un dragon cu gura căscată, gata să muște. — Sufletul nostru purificat e asemenea unui copil... Glasul lui Proculus răsună profund, liniștit. — ...și puritatea dobândită domolește și călăuzește instinctele sălbatice închise în fiecare dintre noi, adăugă Antonius, atingând capul balaurului. Uneori mă întreb, însă, dacă nu ar fi mai bine să ne manifestăm instinctele acelea, zise cu tristețe. Așa poate că am atinge mai repede scopurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
au dovedit curajoși și teribili în luptă... dar sunt lipsiți de milă când comit tâlhării. Am văzut scene care m-au îngrozit, și nu uita că am fost gladiator. Arrius Varus, Errius Sartorius și alți ofițeri au încercat să-i domolească pe soldați, dar nimeni nu i-a ascultat. Soldații nu te ascultă decât pe tine. Numai tu ai fi reușit să-i oprești, dar n-ai fost acolo. Antonius lăsă capul în jos și răspunse cu glas înfundat: Crezi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și-l înfipse în piept. Se prăbuși pe pardoseală și muri fără să scoată un geamăt. O furtună cumplită se abătu asupra Romei, deși era iarnă. O asemenea furtună în vreme de iarnă era un semn funest. Ploaia se mai domoli, dar tunetele continuau să bubuie, iar fulgerele brăzdau cerul plumburiu; Vitellius privea din palatul său în jos, spre poporul Romei care înțesa străduțele și piețele, sărbătorind Saturnaliile. Potrivit obiceiului, oamenii își dăruiau unul altuia lumânări aprinse și statuete de lut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de-aia țipi și plângi. Apoi a trebuit să mă pipăi, ca să mă asigur că mai am portmoneu, mădulare, față, sulă, ființă. Apoi a trebuit să alerg plângând pe spațiul betonat, prin ploaia care cădea, până când spaima mi s-a domolit și am recunoscut orașul și pe mine însumi pe străzile fără viață și culoare. Apoi a trebuit să găsesc un taxi și să mă întorc aici Tipul nu a vrut să mă ia până nu i-am arătat banii. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
lapte, expresia pierdută, răbdătoare, întipărită pe chipul lui compunându-se în cea mai potrivită rugăminte. Tatăl a făcut grăbit corecțiile necesare - nu fără blândețe, nu, în nici un caz. Mâna palidă a copilului era ridicată și, cu vârful degetelor, părea să domolească mâna mai oacheșă, mai ocupată... M-au întristat ochii aceia atât de prematur îmbătrâniți, legați de obiectul pal și supus. * — Tu ai plâns, am spus. — Ei, puțin. Mai deloc. — Ba da, mincinosule. Te-am văzut. — Poate. Să știi că mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Nu, văd că nu-ți place deloc. În timpul, am spus eu. Îmi place în timpul. Nu după. În tot materialul ăsta se întâmplă același și același lucru. — Am înregistrat totul. Aparatul ăsta poate să transmită simultan și ulterior. Acțiunea s-a domolit. Butch vorbea acum, încet, cu ochii îndreptați spre cameră. O clipă, capul meu s-a săltat și a privit peste burtă, după care s-a prăbușit la loc. Ce spune Butch? Contrastul vizual. Tinerețea și bătrânețea. Eu sunt senină și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
a zilei. Nici măcar n-a vrut să-și bea sucul. L-am văzut și pe Big Bruno stând supărat în umbra holului. I-am dat un telefon lui Fielding și l-am convins să se ducă în centru, să-l domolească pe Spunk. Apoi am pătruns în dormitorul opulent ca un bordel al lui Lorne. Stătea acolo, în întunericul draperiilor trase, cu ochii goi fixați pe perete. După o oră sau două mi-a spus ce se întâmplase: — Fii sincer cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
departe, dar puștiul era epuizat. Nu mai era bun de luptă, cel puțin în seara asta. — Ești singur? l-am întrebat eu. A încuviințat trist cu o mișcare a capului, ceea ce am făcut și eu. Adrenalina sau combustibilul bătăii își domolise acțiunea asupra mea și îmi simțeam picioarele grele. Poți să ieși învingător dintr-o bătaie, poți câștiga chiar foarte ușor, dar la vârsta mea, câștigul nu e foarte detașat... O vreme m-am uitat la el, la fața lui înfrântă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
forța sosirii lui Virgil Jones îi spulberă. Se întoarseră la crâmpeiele de energie din care izvorâseră odinioară. Pe planeta Dansatorilor Spiralei lumea ar fi spus „au dansat până la capăt Dansul Neputinței“. Vultur-în-Zbor deschisese ochii. Vârtejul stătea în fața lui și se domolea. începea să semene a om. — Demonul învolburat! strigă Vultur-în-Zbor, folosind iar aceste cuvinte după șapte secole. — Bună! spuse Virgil Jones. Câteva întrebări din partea lui Virgil Jones l-au făcut pe Vultur-în-Zbor să vorbească despre Deggle și să amintească de cuvântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Domnul Jones nu spuse nimic. — Văd că ești, continuă arțăgoasă vocea. Așadar, îți amintești, fără îndoială, Prima Regulă a acestei nobile vocații. Domnul Jones îl privi nevinovat. Acum, că pătrunsese în ascunzătoarea îstrașnică) a gorfului, simțea cum furia i se domolește. Poate că ar trebui să ți-o reamintesc! se răsti gorful. Poate că asta te va face să te abții de la asemenea aluzii. Dacă nu mă înșală memoria, interveni Virgil Jones, Prima Regulă a Ordonării este să eviți orice irelevanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
bleumarin. Dezactivând alarma, mi-a ținut ușa. Mașina mirosea a piele și a lac. — Nu e nevoie să-mi deschizi ușa, am spus sarcastic. Nu apreciez gestul la justa valoare. Apoi am respirat adânc și mi-am propus să mă domolesc: ce se întâmplase cu Bill nu era din vina lui Sebastian. Și nici nu puteam face nimic pentru Bill. Îmi pare rău, am spus pe o voce mai rezonabilă, sunt încă puțin încordată. Mi-a aruncat o privire scurtă, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
acolo. Am arătat către Susie, strigând la Geneviève: —Luați-o de aici, pentru Dumnezeu! Am văzut-o cu colțul ochiului pe Geneviève ducându-se la Susie și spunându-i ceva, pentru a o face să se întoarcă. Țipetele s-au domolit. Sebastian s-a întors în fugă cu un pahar plin pe jumătate cu lapte. Asta este tot ce mai aveau, mi-a spus, dându-mi-l. Restul este frișcă. Pot să fac rost dacă mai vrei. —James, James, bea asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]