3,438 matches
-
aparținea inițial unui club de la "University College", fondat de Edward Tangye Lean, pe atunci student, în 1931, cu scopul de a citi opere neterminate încă. Clubul era format din stundeți și membri ai colegiului ( pentru Oxford există termenul special de 'don' referitor la membrii colegiului), printre care și Tolkien și Lewis. Când Lean a plecat de la Oxford în 1933, clubul s-a desființat iar numele a fost transferat de Tolkien și Lewis la grupul lor de la Magdalen. Vorbind despre legatura dintre
The Inklings () [Corola-website/Science/306420_a_307749]
-
Simu ne-a impresionat prin vocea sa plină de nuanțe și subtilități, dar mai ales printr-un remarcabil talent actoricesc de a creiona două personaje total diferite: soldatul bețiv și Don Alonso, profesorul de muzică trimis în mod fals de Don Basilio să facă lecția de canto cu Rosina. O frumoasă surpriză a fost pentru noi tânărul bas clujean Adrian Sâmpetrean, în rolul lui Don Basilio. Artistul are un palmares bogat internațional, și-a făcut deja debutul la celebrul Teatro alla
B?rbierul din Sevilla by Mihai-Alexandru CANCIOVICI () [Corola-journal/Journalistic/83261_a_84586]
-
să-i scape, am Înțeles că autorul manifestelor Rozacruceenilor era el. El scria sub falsul nume de Johann Valentin Andreae! Nu Înțelesesem pe-atunci pentru cine scria Andreae, dar acum, din Întunecimea acestei celule În care lâncezesc, mai lucid decât don Isidro Parodi, acum știu. Mi-a spus Soapes, tovarășul meu de Închisoare, un ex-templier portughez: Andreae scria un roman cavaleresc pentru un spaniol care Între timp zăcea Într-o altă pușcărie. Nu știu de ce, dar proiectul Îi convenea infamului Bacon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
vârstnic decât ceilalți și care dispăruse de trei luni și se spunea că ajunsese la partizani. Și Într-adevăr, iată-l acolo, cu eșarfa roșie la gât, cu jacheta kaki, cu o pereche de pantaloni albaștri. Era uniforma fanfarei lui don Tico, dar el avea acum un centiron cu cataramă și un pistol. Prin ochelarii lui cu lentile groase care-i atrăseseră atâtea ironii din partea foștilor lui colegi de la oratoriu, acum privea fetele care se grămădeau În jurul lui, de parcă ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
marșuri funebre, pe care trebuia să le și execute până la urmă. Și În sfârșit, ziceau gurile rele din sat, pentru a uita Giovinezza. Întâmplarea cu Giovinezza a fost asta. Cu câteva luni Înainte, când partizanii Încă nu sosiseră, fanfara lui don Tico ieșise pentru nu știu care hram și fuseseră opriți de Brigăzile Negre. „Cântați Giovinezza, părinte“, Îi comandase căpitanul, bătând cu degetele În țeava pistolului-mitralieră. Ce să-i faci, cum obișnuia el să zică după aceea. Don Tico zisese „băieți, să Încercăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Încercăm, pielea-i piele“. Dăduse ritmul cu cheia lui, și o hărmălaie nenorocită de cacofonici străbătuse târgul *** cântând ceva În care numai după „nebuna speranță de revanșă“ mai puteai recunoaște Giovinezza. O rușine pentru toți. Pentru că cedaseră, zicea după aceea don Tico, dar mai ales pentru că atunci cântaseră ca niște cizme. Era el preot, și antifascist, dar arta-i artă Înainte de toate. Jacopo lipsea În ziua aceea. Avea amigdalită. Erau numai Annibale Cantalamessa și Pio Bo, și simpla lor prezență trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
să Încerci numai să-i faci cântând, cu obrajii umflați, cu sudoarea curgând șiroaie, cu răsuflarea tăiată. Fanfara primăriei tot asta făcea de-o viață Întreagă, dar pentru țâncii de la oratoriu fusese o adevărată probă. Ținuseră piept ca niște eroi, don Tico bătea cu cheia lui În aer, clarinetele scheunau epuizate, saxofoanele behăiau asfixiate, trombonul și trompetele scoteau țipete agonice, dar nu se lăsaseră, până În sat, până la poalele costișei care ducea la cimitir. De câtva timp Annibale Catalamessa și Pio Bo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
se lăsaseră, până În sat, până la poalele costișei care ducea la cimitir. De câtva timp Annibale Catalamessa și Pio Bo doar se prefăceau a cânta, Însă Jacopo Își onorase rolul lui de câine păstoresc, sub ochiul plin de binecuvântări al lui don Tico. Cot la cot cu fanfara primăriei, nu se făcuseră de râs, și spuseseră asta și Terzi și ceilalți comandanți de brigăzi: bravo, copii, a fost ceva superb. Un comandant cu eșarfă albastră și cu un curcubeu de panglici din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
buzna la birt, iar cei din fanfara primăriei, gâltlejuri bătrâne făcute scoarță de atâtea funeralii, se aruncaseră fără nici o reținere la mese, comandând burtă de vițel și vin la discreție. Rămăseseră acolo s-o facă lată până seara. Băieții lui don Tico se grămădiseră În schimb la tejghea, unde patronul servea Înghețate cu mentă, „verzi ca niște experiențe chimice“. Gheața aluneca dintr-o dată pe gât și-ți dădea dureri În mijlocul frunții, de parcă aveai sinuzită. Pe urmă urcaseră din nou către cimitir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
deja se aflau toți Înghesuiți, În picioare, izbindu-se cu instrumentele, când ieșise din cimitir același comandant și zisese: „Domnule reverend, pentru ceremonia finală ne trebuie o trompetă, știți, să sune cum cere ritualul. Chestie de cinci minute“. „Trompetă“, zisese don Tico, profesional. Și nefericitul titular al acestui privilegiu, deja asudat din pricina Înghețatei verzi și adulmecând de departe mâncarea de acasă, țărănoi nepăsător, impermeabil la orice freamăt estetic și la orice solidaritate de idei, Începuse să se plângă că era târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
acasă, țărănoi nepăsător, impermeabil la orice freamăt estetic și la orice solidaritate de idei, Începuse să se plângă că era târziu, că el voia să se Întoarcă acasă, că nu mai avea salivă, etcetera etcetera, punându-l În Încurcătură pe don Tico, care aștepta rușinat În fața comandantului. Și În momentul acela, Jacopo, Întrezărind În aureola amiezii imaginea suavă a Ceciliei, spusese: „Dacă-mi dă el trompeta, mă duc eu“. Lumina recunoștinței În ochii lui don Tico, transpirație de ușurare a bietului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
etcetera, punându-l În Încurcătură pe don Tico, care aștepta rușinat În fața comandantului. Și În momentul acela, Jacopo, Întrezărind În aureola amiezii imaginea suavă a Ceciliei, spusese: „Dacă-mi dă el trompeta, mă duc eu“. Lumina recunoștinței În ochii lui don Tico, transpirație de ușurare a bietului trompet titular. Schimb de instrumente, ca Între două sentinele. Iar Jacopo Înaintase În cimitir, condus de psihopompul cu panglicuțe luate la Addis-Abeba. Totul În jur era alb, zidul bătut de soare, mormintele, pomii Înfloriți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Îndreptaseră către o poartă din spate unde Îi așteptau vehiculele lor, groparii plecaseră după ce astupaseră gropile. Jacopo ieșise ultimul. Nu-i venise să părăsească locul acela fericit. Pe platou furgoneta oratoriului nu mai era. Jacopo se Întrebase cum se putea, don Tico nu l-ar fi părăsit niciodată În felul ăsta. După trecerea timpului, răspunsul cel mai probabil este că fusese vreun echivoc, cineva i-o fi spus lui don Tico că băiatul va fi adus până În vale de partizani. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
furgoneta oratoriului nu mai era. Jacopo se Întrebase cum se putea, don Tico nu l-ar fi părăsit niciodată În felul ăsta. După trecerea timpului, răspunsul cel mai probabil este că fusese vreun echivoc, cineva i-o fi spus lui don Tico că băiatul va fi adus până În vale de partizani. Dar Jacopo În momentul acela crezuse - și nu fără motiv - că Între „drepți“ și „pe loc repaus“ trecuseră prea multe veacuri, băieții Îl așteptaseră până pleșuviseră, și muriseră, iar pulberea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Dacă chiar ai pasiune pentru muzică, o să te dăm să iei lecții de pian“. Și, văzând cum Îi străluceau ochii, adăugase: „Haide, prostuțule. Nu-ți dai seama că zilele grele au trecut?“ A doua zi Jacopo Îi restituise trompeta lui don Tico. După vreo două săptămâni, familia părăsea târgul ***, reîntorcându-se spre viitor. 10 MALKUTH 120 Dar ceea ce mi se pare că trebuie deplâns e că-i văd pe unii idolatri neștiutori și proști, care... imită perfecțiunea cultului din Egipt; și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
fată cam de aceeași vârstă, care e Îndrăgostită de alt băiat. Episoadele ce descriu aceste aurorale momente capătă frisonul scriiturii adevărate. Mai Întâi, lui Belbo i se refuză trompeta pe care și-ar dori-o intens, apoi este obligat de Don Tico să cânte la alt instrument. Totuși, Într-o ocazie solemnă, la Înmormântarea unor partizani, În lipsa titularului, i se Îngăduie să o facă pe trompetistul. }n acel cimitir sobru, pătruns de un fior mistic spontan, Belbo prelungește Îndelung nota finală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
rândul lui că vor chema poliția. De fapt, mă întreb și acum de ce nu au făcut-o. Dar vama elvețiană este trecută cu bine, parcă mai ușor ca niciodată. De îndată ce se văd "dincolo", spun cu toții în cor "să ne trăiești don'șofer", ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Exact același șofer pe care doreau să-l "golească de sânge" cu doar o oră mai înainte. De remarcat și extrema lașitate a pasagerilor non-țigani, care nu au fost capabili nici un moment
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
Leonardo Loredan. În anul 1501, se căutau doctori la Veneția, dar și la Nürenberg, în Germania. La Nürenberg a fost convins să vină în Moldova doctorul Johannes Klingensporn, dar nu se știe dacă a ajuns la Suceava. Un chirurg sicilian, don Branca, trece pe la curtea lui Ștefan în 1501, fiind trimis de Maximilian de Habsburg. La începutul anului 1502, don Branca îl informa pe Maximilian că Ștefan, deși bolnav, era gata să lupte contra turcilor. La august 1502, sosea la Suceava
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
fost convins să vină în Moldova doctorul Johannes Klingensporn, dar nu se știe dacă a ajuns la Suceava. Un chirurg sicilian, don Branca, trece pe la curtea lui Ștefan în 1501, fiind trimis de Maximilian de Habsburg. La începutul anului 1502, don Branca îl informa pe Maximilian că Ștefan, deși bolnav, era gata să lupte contra turcilor. La august 1502, sosea la Suceava medicul venețian Matteo Muriano. Din scrisoarea trimisă Senioriei, Matteo mărturisea că a fost bine primit de domn, care-i
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
de actriță, dar se face că are. Oamenii nu fac întotdeauna ce știu mai bine să facă, ci ceea ce se nimeresc să facă, doar pentru că acolo îi conduc interesele. Dacă se pricep să repare mașini, se apucă să cânte în Don Giovanni; dacă au voce, se fac arhitecți; dacă au talent de arhitecți, devin directori de școli sau fac pictură abstractă sau cine știe ce alte lucruri. Orice altceva! E un mod de a face în ciudă. De a demonstra că ești pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
apoi ochii spre pavilionul administrativ, după femeia cu care a stat de vorbă, îi urmărește un timp mersul, privește din nou spre tînăr și surîde molcom, cu un aer trist: Tov Vlădeanu, un bătrîn ca mine are și-acasă... Lăsați, Don Șef! Dumneavoastră bătrîn?! rîde tînărul, să împrăștie zîmbetul trist. Oricum, murmură Don Șef nu tînăr ca dumneavoastră. N-ați văzut ce privire v-a aruncat? Frumoasă femeie! Și tînără... Și-aveți amîndoi niște ochi, parc-ați fi frați. Ia vedeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cerceteze și el; cînd și cînd, nervos, Lazăr împinge cu brațul stîng teancul de programe de sală mai într-o parte, bombănind cîte o vorbă la adresa autorului, continuînd apoi să cerceteze cartea din palmă. *** Tocmai a întrebat mai înainte de dumneavoastră Don Șef spune operatorul din tabloul de comandă imediat ce-l vede pe Mihai intrînd înfrigurat, cu o sacoșă sub braț. Vă roagă să-i dați un telefon acasă. Mihai încuviințează, merge la telefon și-l sună pe Ștefănescu. Bine c-ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
că așa va fi, pentru că altfel o să rămâi de căruță, am zis eu. Se auziră râsete, iar din partea Lindei am primit o căutătură furioasă ce voia să spună “Încă o remarcă de genul ăsta și te arunc pe ușă afară, don’șoară“. — Nu e vorba doar de bani, Își mai dădu cineva cu părerea. Ar fi ideea că sala ar putea face mai mult ca să se Întrețină singură. Ne-am nărăvit tot strângând cureaua și așteptând să ne scoată Consiliul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
scuipă birjărește, cu tupeu, pe direcția Bossului. Nae scoate fără o vorbă, din buzunarul de la piept al cămășii, o cheie lunguiață ciudată, aerodinamică (puțiformă, remarcase Avocatul!) și o leagănă șiret, pe deget, lățindu-și peste poate rânjetul lui ostentativ-concupiscent, de Don Juan blazat. Cuuum...!?! Ceee...!?! Încă n-ai aruncat drăcia aia...??! Ești diliu la cap...!!? Ești prost...!?! Ești sonat...?!? Ptiu...! Cabotinule! Vrei la bulău...?!? sar pe el împreună, Poetul și cu Fratele. Desigur, povestea cheii, în sine, este una cât se
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
I don’ț need to SURVIVE life,I need to LIVE it! Motto: "If I am not for myself, who will be for me? If I am not for others, what am I? And if not now, when?" ~ Rabbi Hillel ‘If I
A doua oară unu by Sandu Larisa () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91792_a_92966]