2,584 matches
-
, Jean (pseudonim al lui Eugeniu [Eugenie] Botez; 28.XI.1874, Burdujeni-Suceava - 12.V.1933, București), prozator. Tatăl lui B., căpitanul de dorobanți Panaite Botez, se distinge în Războiul pentru Independență și avansează până la gradul de general de brigadă. Mama, Smaranda, fiică a căminarului Nastasachi Mihail, absolvise un pension francez. În 1878, familia se mută la Iași, unde în toamna lui 1883 B.
BART. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285660_a_286989]
-
un post de copist la primărie. Aici îl descoperă C. A. Rosetti, care îl angajează în redacția ziarului „Românul”. Părăsește, după 12 ani, ziarul, dar nu și ideile democratice, pe care le va promova în continuare ca redactor la ziarele „Dorobanțul”, „Renașterea”, „Unirea”, „Telegraful” (devenit „Telegraful român”). Cu vremea, reușește să dețină funcții dintre cele mai importante în viața politică a Bucureștiului, ajungând și deputat. A fost director al Societății pentru industria și comerțul petrolului, membru în comitetul Societății Presei, în
BIBICESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285722_a_287051]
-
consacrate. Acesta este și mijlocul predilect al autorului de aforisme, ca și de piese pentru copii (scrise inclusiv pentru teatrul de păpuși), comedii caracterizate prin vervă, dar și prin candoare: univers în care poetul retractil își continuă reveriile. SCRIERI: Micul dorobanț, în Teatru - piese într-un act, București, 1977; Pasărea paradisului, București, 1979; Arțagul, Pitești, 1983; Nuferi în somn, București, 1983; Test de fidelitate, București, 1986; Cartea care zâmbește, București, 1987; Cu șoimul pe umăr, București, 1988; Și păsările învață să
BIOLAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285741_a_287070]
-
dealuri plutea o ceață lăptoasă. Pământul era moale și cleios. Prin văzduh veneau de departe Împușcături Înăbușite. Deodată izbucniră cele dintâi focuri ale turcilor. Fără a fi strigat cineva: ,,Înainte !”, toți se azvârliră spre creastă cu Înverșunare. Maiorul Șonțu căzu. Dorobanții apărură Într un salt vijelios pe culme, tăcuți, Încruntați, cu căciulile buhoase pe ochi, cu baionetele lungi, amenințătoare. Speriați, turcii se traseră Îndărăt, În Întărituri. Ofițerii români strigară : Prin foc, prin spăngi, prin glonți, prin fum, Prin mii de baionete
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
Războiul pentru Independență deoarece, În urma lui, țara noastră a scăpat de jugul turcesc. Cuvinte : Grivița, Plevna = localități din Bulgaria unde turcii au opus rezistență Îndârjită În 1877; Maiorul Șonțu este unul din eroii care s-au jertfit pentru independența țării; dorobanți = ostași români; salt = mișcare prin care omul se desprinde de la pământ; buhoasă = lățoasă; parapet = Întăritură În fața unui șanț; volbură de foc = aici, vâlvătaie de foc provocată de exploziile obuzelor; stindard = drapel. SERGENTUL de Vasile Alecsandri Pe drumul de costișe ce
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
ș-al vostru Împărat.” ,, Dar pentru care fapte ?” ,, Știu eu ?... Cică drept plată Că am luat eu steagul redutei... și pe dată Cu el, străpunși de glonțuri, ne-am prăbușit În șanț...” ,, Dar ce rang, ai, voinice ?” ,, Am rang... de Dorobanț !” Atunce colonelul, dând mâna cu sergentul, Se-ntoarce, dă un ordin... Pe loc, tot regimentul Se nșiră, poartă arma, salută cu onor Românul care pleacă trăgând a lui picior. Cuvinte : suman= haină țărănească; batalion = unitate militară; cal pag = cal cu
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
nșiră, poartă arma, salută cu onor Românul care pleacă trăgând a lui picior. Cuvinte : suman= haină țărănească; batalion = unitate militară; cal pag = cal cu pete pe trup; sarbed = aici, cu Înțeles de palid; redută= construcție pentru apărare, Înconjurată de șanțuri; dorobanț = soldat român de odinioară. DARUL LUI MOȘ MIRON după Ion Agârbiceanu Era În vara anului 1916. Războiul bântuia de-atât amar de vreme. Moș Miron, În satul lui transilvănean, de la poalele munților, intra greu În vorbă cu cei ce se
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
citează acele raporturi vrăjmașe ca și când ele ar fi având a face câtuși de puțin cu relele de la noi, a căror origine nu este nici cucerirea, nici deprinderile agricole, ci supraîncărcarea țăranului cu dări ale statului, județene și comunale, constrângerea prin dorobanți de-a plăti acele dări, necesitatea lui de-a se împrumuta, vînzîndu-și munca pe ani înainte. Astfel toată organizarea noastră costisitoare îl silește să abuzeze de creditul relativ mare pe care i-l fac proprietarii, căci aceștia îl împrumută în
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
a voastră a fost de a arunca sorții pe cămașa lui și de a vă împarți funcțiunile și grasele sinecure, căci niciodată nu v-ați gândit decât la satisfacerea poftelor voastre nesățioase. Ați întreit dările săteanului, l-ați executat cu dorobanțul și i-ați vândut cenușa din vatră, l-ați bătut și torturat prin subprefecții și agenții voștri și astăzi pozați în apărătorul lui; căci interesul vostru este să întrețineți necontenit zizania între proprietar și sătean. Aroganți în cuvinte, când a
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
Se știe că acești bani nu se datorau unor dări comunale deosebite, ci erau o parte a dărilor către stat ce rămânea în folosul comunei. Prin urmare nu existau resturile de dări, nu împrumuturi cămătărești spre a le plăti, nu dorobanți împlinitori, nu biletele galbene ale perceptorilor, c-un cuvânt nimic din câte azi [î] aduc pe locuitor de-a i se face negru dinaintea ochilor. Ce-i folosește "Romînului" spoirea cu colori trandafirii a acestei realități? El nu poate amăgi
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
Ne-ar părea rău daca d. Clemenceau ar fi indus în eroare de acea tiradă și ne îndoim că mișcarea ar fi avut loc daca în fața romanilor care făceau gălăgie s-ar fi ivit un singur dac, sub formă de dorobanț, c-o armă încărcată. [17 februarie 1883] ["SĂ NU SE SUPERE CONFRAȚII NOȘTRI... Să nu se supere confrații noștri de la "Romînul" daca le vom aminti o zicătoare țărănească: "Boul se leagă de coarne, omul de limbă". Pasajul din "Romînul" prin
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
lui Avram Iancu, elemente care au sintetizat la un moment dat vitalitatea și voință neamului și au avut un larg răsunet în creația anonimă. I. aduce mărturii despre „jalea românilor de pește Prut și Nistru”, relevă faptele de vitejie ale „dorobanților lui Vodă Carol I” și evidențiază importanță istorică a actului de la 1 decembrie 1918, când s-a înfăptuit unirea tuturor românilor. Un punct de vedere aparte are asupra Mioriței, care ar constitui „expresia firii poporului român, dar nu ca renunțare
IROAIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287620_a_288949]
-
nu s-a păstrat. Consacrarea vine însă abia după zece ani, când îi apare primul volum din Legende sau Basmele românilor. Ghicitori și proverburi (1872 ) și începe colaborarea la „Columna lui Traian”. A mai publicat la „Analele literare”, „Convorbiri literare”, „Dorobanțul”, „Familia”, „Revista literară”, „Revista pentru istorie, arheologie și filologie”, „Revista societății «Tinerimea română»”, „România liberă”, „Tribuna” ș.a. După ce a învățat singur limba franceză, încercând chiar o traducere din Ruinele Palmirei de Volney, I. scrie un articol de folclor comparat, semnalând
ISPIRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287627_a_288956]
-
biblice, invențiile lingvistice oferă un spectacol miraculos-fantastic ce stă sub semnul unei naivități simulate: „Una, / due, / trema / pana / trage un poștalion / la mănăstirea Tismana. // Talion / fecior de domn,/ cu ochii cârpiți de somn,/ cu tichie/ de frânghie/ face semn la dorobanț - / oprica/ poprica - / boc - / țangăr/ mangăr/ clanț - / dă poarta la loc!// În căruța domnului/ de la apa somnului - / Gheorghe Șincai, tatăl/ și fiul/ răposatul/ și viul...// La râul Vavilonului/ au pe ce tărâm/ doisprezece fiii omului/ plânsem/ și-acolo-l văzum.// Departe
GHEORGHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287231_a_288560]
-
ROȘCA, Iuliu I. (10.X.1858, București - 15.XI.1940, București), autor dramatic, poet și traducător. Învățător în comuna Bolintinul din Vale, în 1878 R. intra în redacția ziarului bucureștean „Dorobanțul”, apoi și la „Ghimpele”. Redactor-șef al revistei „Doina” (1884-1885), corespondent al „Familiei” (unde, sub semnătura A.C. Șor, colabora cu versuri și cronici săptămânale, intitulate Viața la București), scrie poezie, proză și teatru, cronici literare și muzicale, articole, recenzii și
ROSCA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289370_a_290699]
-
telegraf la bord, lumină electrică, dușuri și restaurante: așa începe poematicul modern al lumii fabricate, al Nautilusului, al tehnicii. Notațiile sunt mobile, de fină observație sociologică, psihologică, ilustrate prin comportamente, gesturi și situații caracteristice: locații-reper din Alexandria se numesc „La Dorobanțul Român” (cu omonimul la New York), „Briciul lui Cuza”, „Castelul Peleș” ș.a.m.d., aparținând evreilor „dezertori” din România. Din Egiptul scufundându-se în nisip și ridicându-se din mâlul fecund al Nilului și până în Laponia, scriitorul surprinde îndeosebi tipurile umane
ROSETTI-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289378_a_290707]
-
și alte câteva povestiri - și romanul Șoimii, de asemenea premiat de Academie. E anul care stă sub numele prozatorului și îl consacră, fiind considerat chiar atunci „anul lui Sadoveanu” (N. Iorga). În 1905 dă la lumină Povestiri din război, Comoara dorobanțului..., romanul Floare ofilită, iar alte câteva culegeri de proză scurtă sunt datate 1906. Neagreând însă munca redacțională și nici mediul literar bucureștean, S. revine la Fălticeni, unde își clădește, în 1906, o casă cu pridvor, înconjurată de livadă și grădină
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
Pușcașu, M. Tufan, Ivan Turbincă. În opera de început a lui S. se întrevede orientarea sămănătoristo-poporanistă, în ambianța căreia a luat naștere. Proze ca Petrea străinul, Ion Ursu (ilustrând „stricarea” sufletului rural „curat” în contact cu corupția citadină) ori Comoara dorobanțului... (atribuind alcoolismului sărăcia populației sătești) sunt produse tipice ale acestei literaturi. Culegerile Crâșma lui Moș Precu..., Amintirile căprarului Gheorghiță, La noi, în Viișoara (1907) îi reflectă optica. Sub aspecte mai puțin izbitoare, ea nu lipsește nici din alte numeroase povestiri
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
este o Halima. NICOLAE MANOLESCU SCRIERI: Povestiri, București, 1904; ed. 2, București, 1906; Șoimii, București, 1904; Dureri înăbușite, București, 1904; Crâșma lui Moș Precu și alte câteva povestiri, București, [1904];Povestiri din război, București, 1905; Floare ofilită, București, 1906; Comoara dorobanțului..., București, 1905; Amintirile căprarului Gheorghiță, București, 1906; Povestiri de sărbători, București, 1906; Mormântul unui copil, București, 1906; La noi, în Viișoara. Scrisori către un prietin, București, 1907; Vremuri de bejenie, București, 1907; Însemnările lui Neculai Manea, București, 1907; Duduia Margareta
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
însurat cu Chiajna, sora lui Bogdan al IV-lea Lăpușneanu), cel aflat mereu de partea acestor doritori de putere 48. Vremurile, numeroase, de tulburări sociale erau prielnice schimbărilor. Astfel, de vidul de putere creat în țara Românească de răscoala seimenilor și dorobanților (care îl sechestraseră pe Voievodul Constantin Șerban, îl controlau îndeaproape, lipsindu-l complet de autoritate) a vrut să se folosească Hrizea din Bogdănei, urmaș de mari boieri (era fiul lui Dumitrașcu din Bogdănei „ot sud Ialomița”, fost mare vistiernic, și
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
s-a întâmplat lui Matei Basarab, rănit la genunchi în bătălia de la Finta: „Iar Matei-vodă, fiind la un picior rănit den război, zăcea și-și cerca tămăduința; dar nu putea să-și caute boala lui și slăbiciunile bătrânéțelor, de nebuniile dorobanților, a siiménilor...” - Cronica Bălenilor). Vindecările erau extrem de rare, veritabile miracole, petrecute prin participarea unor medici pricepuți, Radu Mihnea, bolnav de ochi, lăsa în 1619 tronul - „Singur am pohtit la împărăție să-i vie mazilie, să poată merge la țarigrad, pentru
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
căci mentalul românesc acorda mult credit „semnelor” și premonițiilor. Când Brâncoveanu, călare, cobora dinspre Mitropolie și a ajuns, înconjurat de boieri, lângă crucea ce însemna locul (un „loc al morții”), unde postelnicul Papa din Brâncoveni, tatăl său, fusese ucis de dorobanții răsculați (în 1713, Constantin, fiul cel mare al Voievodului, înlocuiesce crucea de lemn, pusă cândva de marele vornic Preda Brâncoveanu, tatăl victimei, cu una de piatră), „i-a zburat pe braț o găină”, povestește Anton Maria del Chiaro în a
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
răsculată a continuat (rebeliunea începuse în 1653) să provoace scene de violență vandalizatoare și criminală. Militarii rebeli - și la răscoala, declanșată (spun istoricii) de neplata lefurilor făgăduite înaintea luptei de la Finta, au participat slujitorii, în rândul cărora îi aflăm pe dorobanții pedeștri și pe călărași, ca și pe mercenarii străini (seimenii sârbi, numiți astfel după un corp similar din armata otomană, aduși de prin munții Bosniei, prin 1636, unde, zice cronicarul sas G. Kraus, „se țineau cu hoția”) -, pentru care subordonarea
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
demarcație între rebeliune și banditism, între răscoală și tâlhărie, între cei care cădeau pradă unuia sau altuia dintre cele două tipuri de manifestare a violenței. „Covârșiți de nebunie și plini de diavolul” („câini turbați” le zice Cronica Bălenilor), seimenii și dorobanții își urmează funestul drum jefuind („Și să apucară iar de hoțiile lor céle obiciuite stricând și jefuind bucatele boiarilor și tot ce găsiră. Și făcură și alte nebunii multe”), omorând (femeile numărându-se printre victime), comițând sacrilegii („A treia, călcară
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Solcan, Femeile..., p. 191). 567. Despre soarta Ruxandrei vezi mai jos cap. „Ucisă de tâlhari?” 568. Calea și Stana, surori ale logofetesei Elena, confirmă într-o scrisoare din 15 decembrie 1655 - starea de haos produsă de „zavistiia dorobanilor și seimenilor”:„[...] dorobanții și seimenii, când s-au sculat asupra boierilor țării, atuncea au luat și au jăfuit tot ce au avut sora noastră [...], haine, scule, dobitoc, și alte dechise de casă, toate au fost jăfuite și luate dă hoți, cum au fost
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]