641 matches
-
7 ani, când îl găsește ministrul Spiridon. Dumnezeu l-a însuflețit din nou și i-a făcut mâini și ochi. Spiridon, dându-și seama că nu se poate sustrage destinului, face o încercare: trimite băiatul "peste mări și țări la drăguța lui" cu o scrisoare în care poruncea destinatarei să-l omoare. Ajunge în cinci ani la destinație, rugându-se la fiecare biserică întâlnită. Într-o biserică, el cântă așa de frumos, încât călugărul cel mai mare îl ia sub protecția
?ACCEP?IILE VIE?II by Br?ndu?a ? Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/83168_a_84493]
-
în om. De acum sunt al tău, m-ai câștigat după atâta chin și muncă de șapte ani. Eu m-am chinuit pentru tine și tu pentru mine te-ai zbuciumat; dar de acum nimeni nu ne mai poate despărți, drăguța mea!" Nucii cu hulubii din vârf "sunt dragostele mele, a mea ș-a ta, după toate câte le-am răbdat s-au făcut hulubi și-acum se sărută și stau în vârf. Hulubii sunt dragostea!" d. Alte vietăți concură la
?ACCEP?IILE VIE?II by Br?ndu?a ? Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/83168_a_84493]
-
luptară / și se luptară, / zi de vară / până seară; iară când fu pe la nămiez, se făcură amândoi două focuri și așa se băteau" (Prâslea cel voinic și merele de aur) (h) "Țăranul e pe câmp, / Țăranul e pe câmp, / Ura, drăguța mea, / Țăranul e pe câmp. / El are o nevastă, / El are o nevastă, / Ura, drăguța mea, / El are o nevastă..." (i) " În vremea veche, pe când oamenii, cum sunt ei azi, nu erau decât în germenii viitorului, pe când Dumnezeu călca încă
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
făcură amândoi două focuri și așa se băteau" (Prâslea cel voinic și merele de aur) (h) "Țăranul e pe câmp, / Țăranul e pe câmp, / Ura, drăguța mea, / Țăranul e pe câmp. / El are o nevastă, / El are o nevastă, / Ura, drăguța mea, / El are o nevastă..." (i) " În vremea veche, pe când oamenii, cum sunt ei azi, nu erau decât în germenii viitorului, pe când Dumnezeu călca încă cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pământului, în vremea veche trăia un împărat întunecat
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
lui. Femeia lui Alecsandri este blîndă, rumenă, albă și sprintenă: „Albă ca o lăcrimioară, Dulce ca o primăvară, Era sprintenă, ușoară Ca un pui de căprioară. Trupușoru-i gingășel Părea tras printr-un inel! Nici micuță, nici năltuță, Numai bună de drăguță, S-o tot strîngi la pept cu foc Și să-ți fie de noroc! Ochișorii săi căprii Trezea lumea-n veselii. Perișoru-i aurel, Ca mătasea subțirel. Trăgea ochii tot la el...” Pentru a marca natura serafică a femeii, poetul variază
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
inadaptabil... protestatar... doar sunt medic... și nu ginecolog, ci psihiatru... Octav: Și-i frumos, dom' doctor, să bagi o revoltă, o disperare a omului, un strigăt printre bolile matale...?! Nu-i frumos, dom' doctor! Doctorul: (renunțînd la menajamentele profesionale) Ehei, drăguțele, ție nu-ți trebuie psihiatru... Octav: Așa-i ca da! Ah, mama iar a greșit! Așa-i că eu am nevoie de un securist..., mă rog, de un sereist! (se agață de doctor, care vrea să plece) De unul calificat
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
decât cei ai căror identitate și responsabilitate personală era scoasă în evidență. În anumite cazuri persoana evaluată era o tânără foarte drăguță, în altele o femeie aparent odioasă. Subiecții cu responsabilități au administrat mai multe șocuri femeii odioase decât celei drăguțe. Subiecții "dezindividualizați" le-au tratat la fel (Zimbardo, 1970). "Dezindividualizarea" se manifestă sub forma sentimentului de anonimat (de care agresorul este conștient) față de observatori (aici, experimentatorul) și față de victimă. Studiile asupra "dezinidividualizării" demonstrează că efectul este și mai probabil atunci când
Comportamentul agresiv by Farzaneh Pahlavan [Corola-publishinghouse/Science/919_a_2427]
-
din care iese un creion. — Bine. Copiii sînt niște ființișoare foarte rezistente, să știți. Haideți să vedem, da? A sosit clipa cea mare. Momentul care mă obsedează de săptămîni Întregi. Îmi ridic Încet bluza și Îmi privesc pîntecul rotunjit. — SÎnteți drăguță să vă dați toate colierele Într-o parte? adaugă doctorița. Da’ știu că aveți o adevărată colecție! — SÎnt niște pandantive speciale. Le strîng pe toate În mînă, iar ele se ciocnesc, zornăind. — Ăsta e un simbol aztec al maternității, iar
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
un aer jenat, făcînd eforturi evidente să nu se uite. — Bex! Chipul lui Suze se luminează brusc. — O, Doamne! Arăți fenomenal! — Suze! O Îmbrățișez cu putere, avînd totuși grijă să nu-i storcoșesc pruncul. — Ce faci? Și ce mai face drăguța de Clemmie? Depun o sărutare pe creștetul mic și bălai. — Ăsta e Wilfrid, spune Suze, colorîndu-se brusc. La naiba. Mereu Îi Încurc. Și, ca lucrurile să se complice și mai tare, Suze e total paranoică din cauza gîndului obsesiv că Wilfrid
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
cameră și eu mă așez Într-un fotoliu moale, lîngă Suze. — Ghici! Ni s-a acceptat oferta la casa perfectă! Uite! Scot iute foile de prezentare de la agenție din geantă și i le Întind mamei, să o admire. — Vai, ce drăguță e, scumpa mea! exclamă mama. E detașată? — Păi... nu. Dar e absolut... Are parcare? se uită tata peste umărul mamei. — Nu, nu are parcare, dar e absolut... Nu au nevoie de parcare, Graham, Îl Întrerupe mama. SÎnt londonezi! Merg numai
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
cu glasul ușor spart. — Astea le am aici. Scotocește În sertar și scoate o cutie mare, albă. — Aha, Înghit eu În sec. O s-o iau. Mulțumesc. Îi Întind cartea de credit și individul o trece prin aparat. — Ce mai face drăguța de Tallulah-Phoebe? aud un glas din spatele meu. E femeia În impermeabil grena. Ține În mînă un căluț de lemn Învelit În plastic și se uită În căruciorul mai plin ca niciodată, pe care l-am parcat lîngă cutiile cu truse
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
alarmă. — E... ăăă... adormită, zic grăbită. Sinceră să fiu, n-aș prea deranja-o. — Vreau doar s-o văd și eu o secundică! Nu știu, zău, cum poate să doarmă cu toate pachetele astea În căruciorul ei. Cum dormi, Tallulah-Phoebe, drăguțo? uguiește femeia, dîndu-mi la o parte toate pungile de plastic. — Vă rog s-o lăsați În pace! zic, pornind spre cărucior. E foarte sensibilă... și nu-i plac străinii... A dispărut! strigă bătrîna și Înțepenește, lividă la față de consternare. A
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
strună. O văd cum face eforturi să priceapă, punînd toate datele cap la cap. Chestia mișto la Suze e că mă cunoaște ca pe buzunarul ei. — Tallulah-Phoebe? spune pînă la urmă a reproș, și eu ridic vag din umeri, rușinată. — Drăguța de Tallulah-Phoebe a fost găsită! Femeia cu impermeabil Împrăștie vestea fericită printre trecători. — Am găsit-o! — O cunoașteți pe această femeie? o privește bodyguardul pe Suze cu ochii mijiți. — E prietena mea, zic iute, Înainte să apuce s-o aresteze
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
suvițe roșcat Închis. Aceasta ridică privirea din cartea ieftină, broșată și mă străbate un val de umilință acută. Probabil că vede oameni ca mine tot timpul. — Am Întîlnire cu Dave Sharpness, zic, făcînd eforturi să-mi țin bărbia sus. Imediat, drăguțo, zic și ochii ei lipsiți de orice expresie coboară spre pîntecul meu. Ia un loc. Mă așez pe un scaun maro de spumă poliuretanică și iau un Reader’s Digest de pe măsuța de cafea. O clipă mai tîrziu, se deschide
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
Doamna Brandon? Se aude un ciocănit ușor În ușă. Pare să fie una dintre asistente. — Ăă... numai puțin. Îmi dau repede cu niște apă din carafă pe față și mă șterg cu cearșaful. — Da? Ușa se deschide și asistenta cea drăguță care mi-a adus micul dejun Îmi zîmbește. — Aveți un vizitator. Instantaneu, gîndul Îmi zboară fericit Înapoi la Luke. A venit Înapoi, Îi pare rău, a fost o greșeală. — Cine e? Îmi iau repede pudriera de pe măsuță, mă strîmb la
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
o fobie cu examinatul ăsta. Și mi s-a spus că mi se poate face o examinare sumară. Venetia știe despre ce e vorba. Trebuie neapărat să o văd pe Venetia, numai ea știe ce și cum. De fapt, sînteți drăguță să mă lăsați singură pînă vine ea? Vreau să mă concentrez asupra... feminității mele intime. Esther Își dă ochii peste cap, apoi pornește spre ușă și-și scoate capul pe hol. — Pam, Încă o țicnită de pacientă de-a Venetiei
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]