4,691 matches
-
tragicului, ci se interesează mai ales de structura pieselor și de reprezentarea acțiunii. Tragedia trebuie să înfățișeze „o acțiune a unui caracter elevat”, care inspiră teroare și milă; filozoful consideră că Euripide este cel mai tragic dintre cei trei mari dramaturgi, căci a știut să reprezinte suferința. Pentru Aristotel, tragedia trebuie să ofere deci spectacolul nenorocirii. Desigur, această abordare nu este suficientă pentru a stabili esența tragicului, care constă în primul rând în înfruntarea dintre libertatea personajului tragic și fatalitate. Anticii
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
tribunalele ateniene, se desfășurau adevărate „agones” (confruntări, schimb de replici și discursuri asemănătoare celor din timpul unui procesă. Pe de o parte exista o competiție între personajele și ideile din cadrul fiecărei piese; pe de altă parte, o competiție între trei dramaturgi, fiecare dornic de izbândă. La teatru, ca și în adunarea democratică ce se întrunea pe Pnyx erau schimbate replici puternice, în așa fel încât să convingă audiența să decidă ale cui argumente sunt mai valide. Nu-i de mirare că
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
ca și în adunarea democratică ce se întrunea pe Pnyx erau schimbate replici puternice, în așa fel încât să convingă audiența să decidă ale cui argumente sunt mai valide. Nu-i de mirare că termenul folosit pentru a desemna un dramaturg și un regizor de teatru era identic cu cel folosit pentru a denumi un profesor (didaskalosă. Așadar, după cum s-a arătat într-un capitol anterior, teatrul făcea parte din educația civică a cetățenilor Atenei. Marile teatre din piatră, având la
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
date din biografia autorului, neiubit de public, retras din viața cetății, recunoscut abia în 405, la un an de la moarte, când i se acordă premiul întâi. Un alt moment în care viața cetății îi aduce laolaltă pe cei mai mari dramaturgi ai Antichității grecești îl reprezintă Marile Dionisii din 472, când îl vedem pe Euripide asistând alături de tatăl său la premiera tragediei Perșii de Eschil. Are doar 8 ani, dar frumusețea spectacolului îl impresionează profund. În același amfiteatru urmărește jocul actorilor
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
ea importante modificări. Sofocle, care are acum 70 de ani, asistă îngrozit la impunerea unei noi ideologii, care afirmă primatul individului asupra colectivității, lăsând drum liber ambițiilor și capriciilor personale (această nouă mentalitate va fi subtil reflectată în Electraă. Bătrânul dramaturg se gândește tot mai mult la Pericle, la vremurile glorioase când se simțea parte integrantă a unui stat armonios. Tineretul, cel mai deschis la nou, este tot mai mult cucerit de lozinca „Omul este măsura tuturor lucrurilor”, însuși conceptul de
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
în brațe. Interesant de urmărit este și modul în care decurge dialogul dintre mamă și fiică, deși esența tragică a personajului antic stă în acțiune, mai puțin în discurs. În piesa lui Sofocle, acest dialog, condus cu multă măiestrie de dramaturg reflectă înfruntarea înverșunată dintre cele două adversare, care se acuză reciproc, fiecare încercând săși motiveze faptele. Însă discuția dintre ele mai evidențiază ceva: sistemul de gândire, concepțiile etice și religioase, mentalitatea omului antic. Regina consideră că a făcut dreptate, ucigându
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
3. Muștele de Jean - Paul Sartre Piesa de teatru Muștele (1942Ă, eseul de psihologie fenomenologică Imaginarul, opera sa fundamentală de ontologie fenomenologică Ființa și neantul pun în lumină forța creatoare a unui scriitor - filozof cu totul ieșit din comun. Romancier, dramaturg, estetician, critic, eseist, orator, gazetar, om politic angajat într-o viață tumultoasă și turbulentă, Jean Paul Sartre „s-a definit prin întrega sa activitate ca un autentic spirit renascentist al epocii noastre”, după cum afirma Romul Munteanu 1. Sartre extrage din
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
din mitologia elină în care împrejurări deosebite și situații limită forțează personajele la o alegere vitală. Militantul pentru libertatea omului, pleacă de la premisa că resortul principal al tragediei grecești era libertatea, ideea de fatalitate fiind doar un revers al acesteia. Dramaturgul francez a căutat în permanență mituri, adică subiecte ușor recognoscibile, fără recursul la diferite detalii psihologice. În perioada în care se afirmă teatrul epic de factură brechtiană și teatrul absurd, pe care Sartre îl consideră prin excelență burghez, el se
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
de filozofia existenței. Premisa fundamentală a filozofiei sartriene este de natură existențială, căci vizează modul de situare a omului aruncat într-o lume care așteaptă de la acesta s-o investească cu anumite sensuri. Inspirându-se din vechea tragedie a atrizilor, dramaturgul precizază că în Muștele a dorit „să abordeze tragedia libertății în opoziție cu tragedia fatalității”1. Pentru Sartre, libertatea înseamnă în primul rând spirit de discernământ, dreptul de a spune „da” sau „nu” în fața unor evenimente sau a unor idei
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
debutați în ultimii doi ani este deja considerabil, merită cred să ne oprim o clipă asupra prezenței "nouăzeciștilor" în peisajul editorial, fie și dintr-un simplu interes bibliografic de nu se va putea și din unul axiologic. Pentru început, un dramaturg și un critic, amîndoi editați în colecția "Nouăzeci" a editurii Phoenix, amîndoi postmoderni în toată puterea cuvîntului (atîta cîtă e), amîndoi inteligenți, cultivați, ironici și în special "răi". Dramaturgul e Horia Gârbea și cartea lui spune aproape totul încă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
nu se va putea și din unul axiologic. Pentru început, un dramaturg și un critic, amîndoi editați în colecția "Nouăzeci" a editurii Phoenix, amîndoi postmoderni în toată puterea cuvîntului (atîta cîtă e), amîndoi inteligenți, cultivați, ironici și în special "răi". Dramaturgul e Horia Gârbea și cartea lui spune aproape totul încă din titlu: Doamna Bovary sînt ceilalți. Sînt "patru texte pentru teatru" de o savoare literară incontestabilă, egal și justificat revendicată de ingeniozitatea țesăturii dramatice, de subtilitatea probelor de intertextualitate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
are nevoie de o regie nouă, de un fel nou de a gîndi spectacolul teatral, cu alte cuvinte de un regizor post-modern care la noi, cel puțin deocamdată, nu știu să se fi ivit. Pentru că impresia la lectura textelor tînărului dramaturg este un ciudat amestec de deja lu și de noutate izbitoare. Este, metaforic vorbind, impresia pe care ar lăsa-o un plop cu frunze de stejar. Sau, vorba dramaturgului însuși: " Totdeauna am fost convins că dacă Sir Falstaff ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
știu să se fi ivit. Pentru că impresia la lectura textelor tînărului dramaturg este un ciudat amestec de deja lu și de noutate izbitoare. Este, metaforic vorbind, impresia pe care ar lăsa-o un plop cu frunze de stejar. Sau, vorba dramaturgului însuși: " Totdeauna am fost convins că dacă Sir Falstaff ar fi fost prezent la Elsinor, lucrurile ar fi mers mai bine pentru Hamlet și toți ceilalți". Dar piesele lui Horia Gârbea mai denotă ceva: o polivalență (și ea un sindrom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
numai pentru a reține cîte ceva din "motto"-ul lui Jules Renard: "Dragul meu, scriitorii despre care îmi vorbești au fost și ei oameni ca mine ori ca tine. Încearcă deci să scrii cărți și apoi citește-le singur". Tînărul dramaturg Horia Gârbea (tînăr, cel puțin ca dramaturg) își destăinuie în prefață o veche nostalgie: tristețea de a nu putea reîntîlni, în alte scrieri, ale altora, ale altui timp, personajele unor piese de teatru sau romane știute. "Ele se nasc, trăiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
motto"-ul lui Jules Renard: "Dragul meu, scriitorii despre care îmi vorbești au fost și ei oameni ca mine ori ca tine. Încearcă deci să scrii cărți și apoi citește-le singur". Tînărul dramaturg Horia Gârbea (tînăr, cel puțin ca dramaturg) își destăinuie în prefață o veche nostalgie: tristețea de a nu putea reîntîlni, în alte scrieri, ale altora, ale altui timp, personajele unor piese de teatru sau romane știute. "Ele se nasc, trăiesc și uneori se căsătoresc o singură dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
ronță ca pe o acadea capul iubitului. (Smulge capul Prințului și-l aruncă jos). Ce credeți voi? (Ciupește sforile marionetelor ca pe niște corzi de harfă). Ce credeți voi, spînzuraților?! Că eu sînt eu? Voi sînteți doamna Bovary, singureilor!" Ideea dramaturgului nu cred că are nevoie de nici un suport explicativ. Alt exemplu este la fel de elocvent: cel al personajelor dintr-o piesă și mai... explicită, Pescărușul din livada de vișini. Ele sînt (în ordinea indicată de autor): Unchiul Vania, Nora, Groparul, Prefectul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
și realitatea sau interpretarea curentă a unor evenimente istorice. Fragmentele atribuite altor piese, pretinsele dramatizări și cîntecele sînt parafraze libere ale autorului la modelul invocat sau sugerat. "Argumentul" autorului foarte exact ne scutește de comentarii privitoare la modalitățile compoziționale ale dramaturgului. Aș reține doar specificația din subtitlu, "o dramă contemporană", în condițiile unui text datat "Hamburg, Paris, Berlin 1932 1936, cu Göring printre personaje, ca-n romanul originar." Drama contemporană" a lui Horia Gârbea nu renunță la registrul comic familial autorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
comicul și tragicul se întrepătrund, se cheamă și se confundă în crescendo, pînă înspre final, piesa încheindu-se cu "ninsoare, întunerec" și cu "un comunicat important pentru țară". Acest text este, pînă acum, cel mai ambițios text pentru teatru al dramaturgului, cel mai "serios", deși în prefața primului volum autorul n-are o părere prea bună despre piesele serioase (jucîndu-se desigur): "piesele istorice încep să fie parodii proaste de cum își propun să fie serioase". Presimțeam (am și spus-o) că voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
apoi să le lase să lucreze singure ("e foarte greu de rezistat adaugă -, și chiar autorul acestor rînduri își mai bagă nasul în propria piesă realizînd doar stricăciuni"). În sfîrșit, ca să mă opresc aici, cu aceste exemple, convingerea nestrămutată a dramaturgului este că, în teatru, o replică verificată face cît două... Textele pentru teatru ale lui Horia Gârbea sînt făcute "cu efect la public". Tocmai de aceea este de neînțeles reticența teatrelor. Umorul autorului e stenic și contaminat. Scenele noastre cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
replică verificată face cît două... Textele pentru teatru ale lui Horia Gârbea sînt făcute "cu efect la public". Tocmai de aceea este de neînțeles reticența teatrelor. Umorul autorului e stenic și contaminat. Scenele noastre cam duc lipsă de haz. Pe dramaturg îl cunosc, ca să "intertextualizez" și eu, de pe vremea cînd mi-a procurat o revistă "Teatrul" (cu piesa lui Ion Nicolescu Ghete și Haine, devenită Pe Văratec în sus și reprezentată cu titlul Și totuși Eminescu, gest pentru care profit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
decît să-i doresc spectatori pentru piesele sale, "cel mai important personaj al vieții teatrale" fiind, și-n accepția lui, "spectatorul însuși". Din nou sînt nevoit să-i dau dreptate: "Literatura și istoria ultimelor trei-patru mii de ani fac din dramaturg un copil așezat în fața unui tort mare cît Mont-Blanc-ul. Pentru a preveni o indigestie, spectatorii trebuie să participe alături de el". (Texte, pretexte, subtexte, contexte, Alceste, Aneste..., în Caiete critice, nr. 1-2, 1995, p. 58) CĂLIN CĂLIMAN T extele pentru teatru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
singură, are anumite legi de acțiune. Iluzia în care ne-am legănat pînă adineaori, că autorul poate interveni, se pulverizează. Nu mai rămîne absolut nimic. Limba, personajele, acțiunea au (cînd nu sînt siluite de niscaiva nechemați) o autonomie absolută. Amestecul dramaturgului în această lucrătură este inadmisibil. Ceea ce autorul are de făcut, și doară nu-i puțin lucru, este să aleagă personaje, scheme, tipuri de limbaj, iar apoi să le lasă să lucreze singure. E foarte greu de rezistat și chiar autorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
Și dacă nu poate? VANIA (fioros): Trebuie să poată!!! NORA:(speriată): De ce? VANIA: Pentru că altfel, mă-nțelegi... NORA: Niciodată n-ai vorbit așa. Astea nu-s vorbele tale! Ce-ai pățit? VANIA (se dezmeticește): Da... Ai dreptate... Semn că fiecare dramaturg pe limba lui piere, dar renaște pe a altora, și observația poate fi luată în serios. La rîndul lui, Caragiale însuși își trimite reprezentanții: prefectul ținutului este Tipătescu, la brațul iubitei sale Zoe, cei doi urmînd o căsnicie liniștită după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
cădea în vulgar este mare și, oricum, și-l asumă orice autor de parodii. Voluptatea replicii, armonicele colocviale bogate, calitatea contrastelor, surpriza scurtcircuitelor intertextuale (Eminescu, Shakespeare, Caragiale, Delavrancea etc.) sînt, însă, atribute ale scriiturii, deasupra cărora distingem vocația excepțională de dramaturg (comediant -) comediograf al lui Horia Gârbea. Stăpînul tăcerii este Thot, slujitor înțelept al Împăratului Osiris, artizan al răsturnării lui și al instalării monarhului Seth, sacrificat și acesta, cu sînge rece, în momentul inaugurării unei societăți democratice în vechiul Egipet. Înconjurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
finalul căreia, "cu voia dumneavostră..." Iar parabole? De ce nu? La mânia, indignarea și radicalitatea proceselor intentate în noua dramaturgie insurecției din '89, o comedie bine urzită chiar parabolică face cît zece demistificări oneste. În piesa Mephisto comediantul îl lasă pe dramaturg să intre în scenă, joaca încetează, stilul devine sobru și echilibrat și încă o dată trebuie spus: Horia Gârbea scrie teatru cu multă lejeritate. În centru se află figura unui actor, Hendrik Höfgen, un oportunist colaborator cu mișcarea comunistă din Germania
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]