665 matches
-
Dunărea pe revoluționari. Basile Cantacuzino a urcat pe un vapor austriac, deghizat în hamal, unde îl aștepta deja soția sa. Va reveni în Moldova abia în timpul domniei lui Grigore Alexandru Ghica (1849-1856). S-a implicat în viața politică, îndeplinind diferite dregătorii, printre care și cea de prefect de Roman. În ultimii ani ai vieții a locuit mai mult la Hoisești unde s-a ocupat cu agricultura. După cum declara nepotul său, arhitectul George Matei Cantacuzino (1899-1960), boierul Basile a cerut ca pe
Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Hoisești () [Corola-website/Science/322061_a_323390]
-
Ioan N. Mavrocordat (fratele fostului său protector), care uneltea pe lângă Înalta Poartă pentru a obține tronul Moldovei. Ajuns domn, în iunie 1743, acesta l-a numit pe Dapontes șeful deplin al cancelariei princiare de la Iași și ulterior i-a încredințat dregătoria de căminar. În paralel, Dapontes deținea și titlurile de consul al Angliei (moștenit de la tatăl său) și ecleziarh al Patriarhiei Ierusalimului (începând din 1744). Preocupat preponderent de politică, în a doua lui perioadă de la Iași (1743-1746), Dapontes a acordat mai
Constantin Dapontes () [Corola-website/Science/328317_a_329646]
-
sa religioasă, l-a făcut să noteze și detalii semnificative ale vieții unor sfinți pământeni aparținând de patericul valah. În mod particular, "Catalogul istoric al oamenilor însemnați" din secolul al XVIII-lea menționează date semnificative despre oamenii care au ocupat dregătoriile pământene în Principate. Cronicarul a relatat - martor ocular fiind în București - de asemenea și despre cutremurul din 31 mai 1738 (7 - 8 grade pe scara Richter), care a provocat mari pagube în timpul domniei lui Constantin Mavrocordat. Cu adevărat semnificativă pentru
Constantin Dapontes () [Corola-website/Science/328317_a_329646]
-
însemnătate deosebită pe care o prezenta această reședință. Dar întemeierea județului a însemnat și un spor de populație, de însemnătate și de putere economică pentru târgul sau orașul Brăilei. La reședința, unde cârmuia, în mod obișnuit, pârcălabul, s-au stabilit dregătorii subalterni, care-l însoțeau, cu familiile lor, apoi oamenii de pază, ostașii priveghind atât târgul propriu-zis cât și portul, cu viața lui caracteristică și amestecată. A sporit numărul mesteșugarilor și negustorilor, care se îndreaptă în genere, spre centrele administrative însemnate
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
iunie 1942, Cernăuți), a fost un jurist și diplomat (ministru plenipotențiar) român, apoi mareșal al Curții Regale. Constantin provenea din una dintre cele mai vechi familii boierești din Bucovina - începând cu Mic Albu, boier descălecător din Maramureș - membrii ei deținând dregătorii încă din secolul al XVI-lea. Ioan Flondor (1710-1784), vornic de Câmpulung Rusesc, strămoșul tuturor Flondorenilor din Bucovina a avut patru fiice și trei fii, care au format trei linii genealogice. El a izvorât dintr-a treia ramură care a
Constantin de Flondor () [Corola-website/Science/330916_a_332245]
-
diplomat și general român, comandant al brigăzii nr. 6 de cavalerie. Racoviță a fost o mare familie de boieri originară din Moldova, ai cărei membri dintr-o ramură au fost domni în Țara Românească iar din alta au deținut importante dregătorii, mai ales în Moldova. Înainte de secolul 16 se numea „Cehan”. Primele informații genealogice, pe linia Racovitză (Racoviță), apar la sfârșitul secolului al XVI-lea, odată cu menționarea lui Cehan Vătaful, mare proprietar de pământuri din zona Prutului. Pe la 1662, Marele Logofăt
Aurel Racovitză () [Corola-website/Science/330980_a_332309]
-
a fost un boier din Țara Românească, care a deținut mari dregătorii și a fost capuchehaie la Poarta otomană. Era văr primar cu Constantin Brâncoveanu, mamele lor fiind surori. Știrbei a deținut dregătoriile de mare sluger, mare comis, mare clucer și mare ban în timpul domniei acestuia. Constantin era fiul marelui comite Radu
Constantin Știrbei () [Corola-website/Science/334950_a_336279]
-
a fost un boier din Țara Românească, care a deținut mari dregătorii și a fost capuchehaie la Poarta otomană. Era văr primar cu Constantin Brâncoveanu, mamele lor fiind surori. Știrbei a deținut dregătoriile de mare sluger, mare comis, mare clucer și mare ban în timpul domniei acestuia. Constantin era fiul marelui comite Radu Știrbei din Izvor și al soției sale Ilinca (sora Stancăi Cantacuzino). Venalitatea lui a dus la pedepsirea sa în timpul lui Antonie
Constantin Știrbei () [Corola-website/Science/334950_a_336279]
-
în timpul lui Antonie din Popești. Falsificarea unei iscălituri în 1675 pentru a fura bani din vistierie, pe când era logofăt de vistierie, aproape l-a costat mâna dreaptă. În timpul lui Șerban Cantacuzino era să fie spânzurat. Brâncoveanu l-a numit în dregătoria de mare sluger, ca parte a politicii sale de promovare a rudelor în marile dregătorii ale Țării Românești. Tot voievodul l-a reținut și l-a trimis în judecată, reproșându-i: „”. A fost iertat dar destituit din funcție, între 1695
Constantin Știrbei () [Corola-website/Science/334950_a_336279]
-
vistierie, pe când era logofăt de vistierie, aproape l-a costat mâna dreaptă. În timpul lui Șerban Cantacuzino era să fie spânzurat. Brâncoveanu l-a numit în dregătoria de mare sluger, ca parte a politicii sale de promovare a rudelor în marile dregătorii ale Țării Românești. Tot voievodul l-a reținut și l-a trimis în judecată, reproșându-i: „”. A fost iertat dar destituit din funcție, între 1695 și 1700 figurând drept fost mare clucer. A complotat împotriva domnului, dar în cele din
Constantin Știrbei () [Corola-website/Science/334950_a_336279]
-
reținut și l-a trimis în judecată, reproșându-i: „”. A fost iertat dar destituit din funcție, între 1695 și 1700 figurând drept fost mare clucer. A complotat împotriva domnului, dar în cele din urmă a fost iertat, fiind învestit cu dregătoria de mare clucer între 1703 și 1706, și cu dregătoria supremă de mare ban, din 1707. În intervalul de timp dintre mazilirea și execuția lui Brâncoveanu (aprilie-august 1714), a fost trimis de noul domn Ștefan Cantacuzino pe lângă Poartă, pentru a
Constantin Știrbei () [Corola-website/Science/334950_a_336279]
-
fost iertat dar destituit din funcție, între 1695 și 1700 figurând drept fost mare clucer. A complotat împotriva domnului, dar în cele din urmă a fost iertat, fiind învestit cu dregătoria de mare clucer între 1703 și 1706, și cu dregătoria supremă de mare ban, din 1707. În intervalul de timp dintre mazilirea și execuția lui Brâncoveanu (aprilie-august 1714), a fost trimis de noul domn Ștefan Cantacuzino pe lângă Poartă, pentru a se evita o soluție favorabilă mazilului. Conform documentelor păstrate, a
Constantin Știrbei () [Corola-website/Science/334950_a_336279]
-
Neagoe Basarab. Preda Craiovescu a avut un singur fiu cunoscut, Barbu Craiovescu III, ultimul descendent pe linie pur masculină a Craioveștilor. Pe timpul domniei lui Vlad Vintilă (din ramura "Drăculeștilor" a dinastiei Basarab), începând cu aprilie 1534 Barbu Craiovescu III ocupă dregătoria de mare ban. Mai este menționat fie ca „Jilski” (de la Jiu), fie ca „Craioveski” (de la Craiova) dar nu mai are aceeași poziție fruntașă în ierarhie ca cea a înaintașilor săi, locul său în Divan fiind după foștii și actualii mari
Barbu Craiovescu al III-lea () [Corola-website/Science/332020_a_333349]
-
acesteia. Într-o mărturie hotarnică din 2 octombrie 1782, dată pentru un loc de casă din mahalaua "Muntenimea de Mijloc" din Iași, vornicul de poartă Neculai Grosu mărturisește în cercetarea făcută la fața locului de doi dintre „colegii” săi de dregătorie „că în vremea când se afla el vatav la vistiernicul Filip Catargiu” a fost trimis de acesta să afle cine ridicase o casă pe un loc al Catargieștilor. Cum vinovatul, un oarecare Dima pietrarul, pretindea că-și făcuse casa pe
Muntenimea Iașilor () [Corola-website/Science/333551_a_334880]
-
i-a dăruit pârcălabului Nicoară Hâra la 30 aprilie 1542, „pentru dreaptă și credincioasă slujbă”, satele Cârstești, Protopopeni cu mori pe Siret și Hărești „cu coturile și cu mori pe Moldova”, ultimele două fiind dăruite ulterior mănăstirii Probota. A deținut dregătoria de pârcălab până la 4 aprilie 1545, când a fost înlocuit de Borcea și Sturza. Nicoară Hâra a murit înainte de 17 septembrie 1545, fiind înmormântat în pronaosul Bisericii „Sf. Nicolae” a Mănăstirii Probota. Ca urmare a faptului că a murit fără
Nicoară Hâra () [Corola-website/Science/334071_a_335400]
-
strănepotul de fiu al lui Mihu al lui Staroste sau Stărostici și răs-strănepotul lui Giurgiu de la Frătăuți. Nicoară Prăjescu era căsătorit cu Maria, fiica postelnicului Ionașco Ivul, și se afla printre cei mai puternici și bogați boieri ai Moldovei, deținând dregătorii înalte în Moldova medievală: logofăt al treilea (1599), vel logofăt (1606), vel vistiernic (1610). Marele boier a primit de la domnitorul Ieremia Movilă (1595-1600, 1600-1606) stăpânire peste mai multe moșii și anume: un loc din ținutul Roman (12 martie 1599), Șcheia
Nicoară Prăjescu () [Corola-website/Science/334072_a_335401]
-
al ținutului Cârligăturii. La 1670 semnează ca biv spătar pe un act, alături de Ștefan Petriceicu viitorul Domn pe atunci vel pitar. În 1671, sub Gheorghe Duca, el ajunge logofăt al doilea; iar în 1673, sub Petriceicu Vodă, este înălțat importanta dregătorie de mare vistiernic. Nu se cunoaște care a fost atitudinea sa pe timpul asediului Hotinului de către turci, când domnitorul Ștefan Petriceicu a trecut de partea polonezilor. Cert este că dacă nu la însoțit pe Petriceicu, în exil în Polonia, sub domnii
Tudosie Dubău () [Corola-website/Science/332634_a_333963]
-
asediului Hotinului de către turci, când domnitorul Ștefan Petriceicu a trecut de partea polonezilor. Cert este că dacă nu la însoțit pe Petriceicu, în exil în Polonia, sub domnii următori, Dumitrașcu Cantacuzino și Antonie Ruset, el nu a mai avut nici o dregătorie, ceea ce ar putea însemna că era măcar bănuit, de legături cu domnul aflat în exil. Această înlăturare din divan l-a determinat să se alăture hatmanului Buhuș și lui Miron Costin și, după întoarcerea moldovenilor din campania din Polonia, să
Tudosie Dubău () [Corola-website/Science/332634_a_333963]
-
acestor plângeri, Antonie Ruset a fost mazilit la Chișinău și dus legat la Istanbul. Complotul pus la cale cu știrea lui Gheorghe Duca domnul Țării Românești, se încheie cu strămutarea acestuia în Moldova. Gheorghe Duca îl va face Mare Spătar, dregătorie în care rămâne doi ani, până în primăvara anului 1679, când atitudinea lui Duca se schimbă, față de întreaga societate moldovenească. Pentru a-și recupera sumele mari de bani plătite pentru a fi numit de turci Hatman al Ucrainei, cucerită de curând
Tudosie Dubău () [Corola-website/Science/332634_a_333963]
-
Petriceicu s-a reîntors cu sprijin polon și a ocupat din nou tronul Moldovei, între boierii refugiați reveniți în țară fiind și Tudosie Dubău. După înlăturarea de turci a lui Petriceicu, noul domn Dumitrașcu Cantacuzino l-a numit mare logofăt dregătorie pe care o va îndeplini și pe timpul domniei lui Constantin Cantemir. După moartea lui Constantin Cantemir, Dubău joacă un rol important sub Constantin Duca, care îl va numi mare logofăt. După mazilirea acestuia, în luna decembrie 1695, Tudosie Dubău a
Tudosie Dubău () [Corola-website/Science/332634_a_333963]
-
fiului său Mihalache Cantacuzino. este cel căruia i-a aparținut actuala Casă a Universitarilor din Iași. Prima mențiune documentară este într-o jalbă din din 22 mai 1767 adresată domnitorului Grigore Calimachi, în care nu este menționat ca ocupând vreo dregătorie. Între 1774 și 1808 documentele vremii îl menționează ca ocupând o serie de dregătorii importante: Mare Comis - 1774, stolnic - 1776-1780, Mare Ban - 1780, Mare Vistier - 1792, Mare Logofăt - 1797-1808. A fost „ctitor și epitrop al bisericii” din mahalaua Tălpălarilor din
Iordache Cantacuzino (Canta) () [Corola-website/Science/332932_a_334261]
-
din Iași. Prima mențiune documentară este într-o jalbă din din 22 mai 1767 adresată domnitorului Grigore Calimachi, în care nu este menționat ca ocupând vreo dregătorie. Între 1774 și 1808 documentele vremii îl menționează ca ocupând o serie de dregătorii importante: Mare Comis - 1774, stolnic - 1776-1780, Mare Ban - 1780, Mare Vistier - 1792, Mare Logofăt - 1797-1808. A fost „ctitor și epitrop al bisericii” din mahalaua Tălpălarilor din Iași.
Iordache Cantacuzino (Canta) () [Corola-website/Science/332932_a_334261]
-
macar de-ar vini și la primejdia vieții, i să cade de la ace țară și di la păminteni a-i da mai multă cinste di laudă decât de hulă." De-a lungul timpului Costantin Costachi a ocupat o serie de dregătorii importante. Astfel, în 1707 este numit mare comis de către Mihail Racoviță la începutul celei de-a doua domnii. Tot Mihail Racoviță îl trimite să îl reprezinte la nunta lui Ștefăniță, fiul lui Constantin Brâncoveanu, cu fiica boierului moldovean Ilie Cantacuzino
Costantin Costachi () [Corola-website/Science/332943_a_334272]
-
vel-spatar și pre Sandul Sturdze vel-ban"”. La începutul domniei lui Grigore Ghica este numit mare hatman, fapt care nu l-a împiedicat să intre într-un complot ce viza răsturnarea acestuia de la domnie, fapt pentru care va fi scos din dregătorie și va face și câteva luni de închisoare. În 1733, la sfârșitul domniei lui Grigore Ghica a asigurat din nou interimatul la conducerea țării, fiind iarăși numit caimacam: „"și au pus căimăcami în Ieși, anume pre Costantin Costache vel-logofăt și
Costantin Costachi () [Corola-website/Science/332943_a_334272]
-
Rădulescu la "Curierul Românesc", unde traducea din jurnalul german de Frankfurt, care era admis de cenzură. După căderea lui Ghica, Brezoianu a fost încredințat cu organizarea învățământului la Câmpulung Muscel. Ca răsplată pentru munca sa, Bibescu l-a ridicat în dregătoria de pitar. În anul revoluționar 1848 Brezoianu s-a dus la București pentru a se pune la dispoziția capilor revoluției. Refugiat cu Heliade-Rădulescu în octombrie 1848 la Brașov, s-a întors în 1849 la Câmpulung, unde a fost arestat de
Ioan Brezoianu () [Corola-website/Science/333425_a_334754]