954 matches
-
-n balcon se deschide... Prin flori se arată o gură ce râde... Cu fața ascunsă în păru-i, șirată, De-amoru-i prostatec așa se disfată. {EminescuOpIV 332} SĂTUL DE LUCRU... Sătul de lucru caut noaptea patul, Dar al meu suflet un drumeț se face Și pe când trupul doarme-ntins în pace, Pe-a tale urme l-au împins păcatul. E noapte neagră-n ochi-mi, totul tace, Dar mintea-mi vede - genele holbate -; Ca și un orb mă simt în întuneric Și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Îți șoptește vorba tristă Că-n sfârșit și ea se-ndură. 64. CATRENE (cca 1876) Când te pierzi în valul vieții Trist la țărm doar eu rămîn: Brațe fără de nădejde, - Navă fără de stăpân. Cum se turbură izvorul Când din el drumețul bea, Astfel mă-nfioară dorul Când răsari în calea mea. Tu ești aerul, eu harpa, Care tremură în vânt, Tu te miști, eu mă cutremur Cu tot sufletul în cânt. Eu sunt trubadurul. Lira Este sufletul din tine, Am să cânt
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
sâcâie toată viața. Dreptatea înseamnă punerea adevărului în brazdă. Vreau să fiu un european din Priponeșți. Orice creier sănătos ar putea oxigena o pasiune. Nivelul aspirațiilor fixează clasa individului. Contează și mărimea aripilor, dar mai ales dinamica lor. Scopul polarizează drumeții. Valorile autentice nu au fost niciodată purtătoare de țucal ierarhic. Săracul își burdușește speranțele în ambiție. Să crezi într-un ideal până la naivitate. Semnat : Don Quijote. Noblețea este a spiritului, nu a hegemoniei. Discreția în suferință este un semn al nobleței
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
ascultă mai departe: De aici până la Bariera Păcurarilor e oleacă de cale, dar pe gârla Bahluiului nu era nici un alt drum care să fi meritat să se așeze o barieră. Cam tot atâta cale este până la Bariera Copoului, care primea drumeții ce veneau dinspre Hârlău. Nu departe de aici îți aținea calea Bariera Sărăriei. De aici, coborând spre Târgul Cucului, se deschide, la stânga, Ulița Albineț, pe care se găsea bariera cu același nume. Trecând valea Cacainei, te cocoți tocmai la Bariera
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
Am plecat grăbit spre Bariera Trei Calici. Când m-am văzut dincolo de pârâul Nicolinei, m-am proțăpit pe marginea uliții numită Calea Gălății și am rămas în așteptare... Pe când soarele, clipind somnoros, și-a arătat fața înfiorată de răcoarea dimineții, drumeții somnoroși horhăiau spre nu știu unde. Îndată a apărut și prietenul meu ieșeanul. Bună diminmeața, vere! Bună să fie! Da’ nu văd creanga de dud... Eu am luat-o drept o încercare de a șugui, dar cum văd tu ai spus-o
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
În ajun soldatul văzuse de câteva ori lângă zarea din față o oază, care apoi dispăruse, topită poate în nisip. Apa din burdufuri era clocită și puțea. Taurii o beau fără poftă. Au băut-o în silă și cei doi drumeți. N-ar fi băut-o, dar trebuia s-o bea. Hrana le făcea scârbă. Mâncau curmale, care erau totdeauna așa de gustoase, iar acum li se păreau fără gust. Iahuben știa din auzite că unele neamuri de păstori străbat întruna
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pe care nu-l vedea nimeni pe pământ și numai sclavul negru Auta îl vedea în cer. Nopțile erau reci, și păturile cărate pe tauri ziua păreau batjocură vrednică de lepădat în nisip, iar noaptea se dovedeau neîndestulătoare. Cei doi drumeți întîlneau arar câte o oază măruntă, cu câte un izvor sau o fântână părăsită în care apa s-a sfârșit de mult. De mers mai aveau. Și mergeau iarăși printre nălucile oazelor verzi și ale orașelor mărețe care jucau pe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Auta, care era sclav, mai târziu, fie de urât, fie din prietenie pentru tovarășul de drum, ceva mai vârstnic, Iahuben nu mai făcu deosebire între îndatoriri. Atlantida cu legile ei era departe și aici nu treceau prin nisipuri decât doi drumeți. Însă acum, punând mâna pe cort să-l desfacă, soldatul se opri, răscolit de veșnica întrebare la care sclavul nu i-a dat niciodată răspuns. Munții de la miazăzi nu se vedeau; deasupra lor atârna numai steaua ciudată. Se făcuse întuneric
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de primejdia robiei, amândoi erau îmbrăcați cu hainele argintii ale străinilor. Pielea lor neagră și mersul pe jos îi arăta oameni; hainele ciudate însă îi arătau străini de vază. Nu s-a scurs decât jumătatea unei luni când cei doi drumeți au ajuns în câmpia dintre două mari orașe, vestite prin bogăția lor și prin petrecerile și plăcerile lipsite de griji ale oamenilor din ele. Aici se îngrămădeau cei mai puternici stăpâni ai țărmului mării, localnici și străini, poftele lor necunoscând
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și plăcerile lipsite de griji ale oamenilor din ele. Aici se îngrămădeau cei mai puternici stăpâni ai țărmului mării, localnici și străini, poftele lor necunoscând margini. Unul din aceste orașe se numea Sodoma, celălalt Gomorra. Călăuzindu-se după veștile aflate, drumeții ajunseră aici socotind că mai departe nu aveau de cercetat nimic și se hotărâră să rămână în preajma Sodomei două sau trei nopți, spre a se odihni. Aflând tot ce urmăriseră să afle, trebuia să se întoarcă pe micul podiș din
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
prin Bulgaria oprindu-ne la mănăstirea Sf. Ioan de Rila. Acolo, ca peste tot, oameni buni și primitori de străini. Predomină Pacea și Sfințenia! Se spune că acolo, la acea mănăstire, porțile nu se închid niciodată! Ca să poată intra orice drumeț sau trecător să se închine și să ia o gustare, întărire sufletească și trupească și apoi să își continue drumul mai departe... Asta se păstrează încă de când trăia Sf Ioan de Rila. Nimeni nu pleacă fără să ia o gustare
Călător în Grecia 5-15 mai 2012 Şi un buchet de poezii Dedicate Domnului Iisus Hristos Şi Maicii Domnului. In: Călător în Grecia by Maria Moșneagu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/485_a_766]
-
are alte treburi, îl mai năcăjîți și voi cu prostiile voastre lumești! se mânie cuviosul călugăr Pahomie. Părintele Ioan ne așteaptă! strigă mâniat bătrânul. Atunci, călugărul deschise drugul cel mare, din lemn de stejar, cu care ferecase porțile lăcașului, poftind drumeții în curtea mănăstirii. Tihna îmbietoare a mănăstirii îi fermecă pe musafirii mănăstirii. Cei trei se repeziră la icoanele lăcașului, mai ales închinându-se la icoana Sf. Gheorghe, cel care scăpa omenirea de prigoana balaurului cu șapte capete. Un foșnet trecu
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
Pădurea se arătă în toată splendoarea mantiei de toamnă. Frunzele foșneau printre picioarele animalelor, păsările își chemau puii la masa de amiază, o căprioară se vesti, deodată, călătorilor, apoi, ca o nălucă, zvâcni spre poala pădurii. Susurul pârâului urmărea calea drumeților. Merseră ei cât merseră și spre seară poposiră într-o poiană, la capătul căreia se înfățișa un izvor cu apă limpede și rece ca gheața. Hotărâseră să facă popas spre a înopta la poalele unui bătrân stejar. Cum îmbucau ei
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
de foame, fraților! Moor...moor... Apăi, nu mai muri, ci vino și îmbucă din săracele noastre bucate, rosti, cu gura plină, bătrânul, în timp ce tovarășii lui mai tineri se necăjeau cu o bucată de pastramă de oaie. Dar în loc de om, speriați, drumeții văzură o dihanie stranie, nici om, nici urs, care ajungea la jumătatea stejarului. Pe loc, cei trei o luară la sănătoasa, dar dintr-o smucitură, dihania îi trase îndărăt și-i așeză la masa improvizată. N-o să vă fac nici un
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
Crăiasa, care, după ce bău, cu lăcomie, apa dintr-un căuș, făcut din coaja unui copac, se transformă într-o fată frumoasă, haina verde se preschimbă într-o rochie albă de mătase, iar coroana hidoasă într-o coroniță de aur. Mirați, drumeții începură ași căuta ascunziș, ba Ionică încercă să o ia la sănătoasa, dar, pe loc, le-au amorțit picioarele, rămânând statui vii. Eu am fost blestemată de un vrăjitor rău, dar voi m-ați salvat, așa că vă dăruiesc o candelă
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
în Europa provenea din Yucatan, de la Valladolid! , anticaminante... Seara la Merida. Un restaurant al cărui nume nu-l cunosc. Doi cântăreți, îmbrăcați în costume mexicane, pe estradă. Cântă. Caminante, / Caminante, / Care mergi pe drumurile noastre... Cum se traduce oare "caminante"? "Drumeț"? Nu, nu-mi place. Poate, "călător". Dar și acest cuvânt e prea uzat. Care vezi arzând la amiază/ Aripile de xtacay... Singura pasăre despre care am auzit tot timpul în acest drum și despre care vorbesc legendele este una cu
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
terminarea stagiului militar, am lucrat temporar la O.C.L. Confecția și la I.C.R.A. - Vamă. În anul 1969 m-am transferat la I.D.M.S. lucrând În continuare În cadrul Inspecției Comerciale de Stat. Privești spre zarea cea uitată Pe drumurile unde nu-s drumeți Și tot mai mult te lași furată De presimțiri și de tristeți. „Pușkin! Ăsta e marele Pușkin, abisinianul, duelistul, poetul! Vă place Pușkin? Vă place dom’le, Pușkin?” Și se Înfierbântă. Și acolo, În fața lor, Începe să lovească ritmic parchetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
să tulbure veghea câinelui, care doarme alături de copilul, pe care Îl ține În brațe, ci poate doar a oii, a cărei talangă aruncă În aer un susur liniștit, o vibrație aproape insesizabilă de metal moale, neputincios. Prin apropiere trece un drumeț, un străin. Un om bătrân asemeni ciobanului. Ziua bună! Bună să-ți fie inima! Trece mai departe străinul. Își continuă drumul și după un timp este oprit de suspiciunea inexplicabilă, aproape violentă a ciobanului. Ia stai, mă! Străinul pășește nestingherit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
asta vreau să scriu aici, despre cum te apuci să scrii ceva fără a ști unde ai să te oprești, descoperind terenul pe măsură ce mergi și schimbând direcția pe măsură ce se schimbă priveliștile care li se deschid ochilor spiritului. Asta însemnează a drumeți fără plan prealabil și a lăsa ca planul să ți se ivească pe parcurs. E modul cel mai organic, celălalt fiind mecanic; este modul cel mai spontan.“ Căci scriitorii, în viziunea lui Unamuno, sunt de două feluri: ovipari și vivipari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
a fost încununată de succes. Asta e situația, literatura trăiește din nasturele căzut și găsit peste timp, din potcoava ruginită a unui cal de ulan, din faptul că omul e muritor și, deci, din pietre funerare roase de vreme. Astfel, drumețului ce pornise pe căile lui ocolite spre artă și pe poteca îngustă dintre poezie și adevăr i se va tot pune de-a curmezișul Toba de tinichea; o carte al cărei conținut acumulat a aruncat umbre, înainte de a fi închis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
apropiatul Grafenberg, o suburbie în a cărei pădure învecinată nu doar spitalul și sanatoriul aveau să-și facă un nume datorită pacientului lor avid de amintiri; și mie a început să-mi placă pădurea: dansatorul înfierbântat găsea pe potecile pentru drumeți, cu cutare sau cutare fată de la telefoane, o bancă ospitalieră sau - abătându-se de la drum - patul râvnit cu salteaua lui de mușchi. Jocuri ca Schimbă copacul și Baba-oarba sunt amintiri imprecise, sprijinite numai de simțul pipăitului, și ele se pierd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
plânge-n suflet roua de dureri; Despart din trupuri stele căzătoare Și port destinul albastrelor poveri, Iar viața mea e plină de legende Ce le-au creat preabunii ergumeți Prin baruri înserate-n albele blesteme Sfărmând cuvintele-n pocaluri de drumeți. Ei n-au știut de ce se lasă noapte, De ce privirile sunt albele chemări, De ce văzduhul pare dus pe ape Cu steaua lumii destrămată-n zări. De ce se beau otrăvuri neștiute Și-n cimitire azi mai dănțuiesc? Poeții stinși pe fețele
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
Întorc o filă din trecut Și-ncep să plâng de dor. Încerc ca să mă apăr cu un scut, Dar nu-i folositor. A fost un drum greu și răzleț Cu bine și cu rele. Încet îl calcă un drumeț Uitându-se spre stele. Cuprins de amintiri el urcă prin pădurea rară Învăluit în tainica visare. Își duce în spate greaua lui povară Și fredonându-și ultima cântare. Și tot în gânduri cufundat Coboară liniștit spre lunga noapte. Îi pare
Amintiri by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83187_a_84512]
-
o creație pură a anilor nouăzeci. Securitatea e pe primul loc. Totul e proiectat În jurul obsesiei cu infracționalitatea. — Să-nțeleg că nu există așa ceva aici? — Nu există. Absolut deloc. Niciun gînd clandestin nu tulbură pacea. Nu-s turiști, nu există drumeți sau vînzători ambulanți, doar foarte puțini vizitatori - locuitorii de-aici au Înțeles că e foarte folositor să știi să te descurci fără ajutorul prietenilor. Cinstit vorbind, prietenii pot fi o pacoste - trebuie descuiate porțile și ușile de la intrare, trebuie deconectate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
pionierilor romanului pentru decorul oferit de pădure n-a fost câtuși de puțin o atracție pentru pădurea Însăși. Aceasta era clar malefică; Însă, fiind malefică, pădurea oferea o justificare convenabilă pentru portretizarea tuturor pericolelor ei reale sau presupuse din calea drumețului. Biserica se poate plânge de graba cu care publicul educat din Întreaga Europă a Îmbrățișat poveștile-cu-copaci despre adulter, magie, mister, monștri, pericolul etern și eterna tentație. Ea n-ar putea Însă nega adevărul general al unei afirmații pe care era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]