KorAP: Find »[drukola/base=dulap & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...25 26 27 ...236 >

5,880 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250

povestirile pe care le citesc. În lecturile mele nu fac decât să caut acea carte citită în copilărie, dar ceea ce-mi amintesc e prea puțin ca s-o regăsesc. Un al șaselea cititor, în picioare, trecând distrat în revistă, dulapurile, se apropie de masă. — Momentul care contează cel mai mult pentru mine este cel ce precede lectura. Uneori, titlul este suficient să aprindă în mine dorința unei cărți, care poate nu există. Alteori e începutul cărții, primele fraze... În fine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312

calcule, viziuni și paranormalâcuri, mă pune să demontez și să remontez în alt colț cadrul patului, să târâi noptierele pe hol, să iau ficusul și să-l duc în balcon, las’ că poate de data asta se usucă, să mut dulapurile, să-mi cadă rafturile peste degete, să strâng mocheta. După aceea s-o las să mediteze, preț de vreun ceas, cât înghit și eu o ceașcă de zeamă străvezie de cafea făcută chiar de mânuța dumneaei, „prea multă cofeină strică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
prin hipnoză! C-am făcut pase peste el, rotocoale energetice, l-am apăsat pe nu știu ce punct, l-am întors în pruncie când își sugea degetul, să-mi povestească ce i s-a întâmplat, dacă l-a închis mamă-sa în dulap, l-a lăsat nemâncat și l-a bătut cu funia udă vreunul dintre amanții ei. Dup-aia să se trezească teafăr, întreg la cap și să-mi spună logaritmi și cum e curba lui Gauss... L-am tranchilizat o vreme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
borcan cu zacuscă a rămas pe birou. - Ce faci, omule? Te-ai mutat aici cu tot calabalâcul? - Da, de săptămâna trecută. M-a dat afară băboiul și unde aveam să mă duc? Te invit la mine în „garsonieră”. Deschide un dulap și-aruncă înăuntru, peste cazarele cu fișe, o parte din boarfe. - Stai și tu pe banchetă... A, dă-mi și papucii ăia de dedesubt... Pantofii cu noroi uscat pe tălpi dispar și ei în burta primitoare-a dulapului cu știință

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
Deschide un dulap și-aruncă înăuntru, peste cazarele cu fișe, o parte din boarfe. - Stai și tu pe banchetă... A, dă-mi și papucii ăia de dedesubt... Pantofii cu noroi uscat pe tălpi dispar și ei în burta primitoare-a dulapului cu știință. - Fac imediat și-un nes, dar rece... Paharele sunt cam slinoase, le șterge cu-n colț de prosop, toarnă apă dintr-o sticlă de plastic... merge. - Și, cu băboiul... întreb după ce ne-am instalat și-avem în față

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
brusturi, pentru că eram sălbatici și eu am dezbrăcat-o și pe Iulia, să fie și ea sălbatică și a spus maică-sa “îi rup picioarele dacă-l mai prind pe derbedeu”. Cheia e sub un gavanos cu pământul uscat, deschid dulapul cu trei uși, în care nu-mi dau voie să mai intru de când m-au căutat o zi întreagă și eu am stat acolo și-am tăcut. Am adormit cu capul pe o haină de catifea gri, adusă de unchiu-meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
capul pe o haină de catifea gri, adusă de unchiu-meu, vaporeanul, cu genunchii strânși sub bărbie, era bine, mirosea a busuioc și a mentă. Haina aceea are căptușeala lucioasă și fâșâie când dai cu unghia încet. Toată lumea e acolo-n dulap și nu mai e nevoie de nimeni din afară. După ce te înveți cu întunericul, poți să vezi oamenii mici de sub casă. Știu sigur că stau acolo, am desprins într-o zi placajul din spate să le fac loc să intre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
poți să vezi oamenii mici de sub casă. Știu sigur că stau acolo, am desprins într-o zi placajul din spate să le fac loc să intre. Pentru că, pe lângă perete, au o portiță prin care vin ei și când au adus dulapul, prea mare pentru hol, are și geamuri, le-au blocat intrarea. Nu s-au uitat, muncitorii aveau bocanci grei, au băut vin și-au mâncat hamsii, ei au acoperit intrarea. După ce au adormit și mă prefac și eu că dorm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
când se-apropie și se depărtează de azbest. - Omuleți... hai, băăă... Omuleți? Ai căzut în cap prin somn? râde Sorin, întinzându-se... Bate cu degetul în tâmplă. - Ești trilulu? - Chiar sunt, sunt mai mulți, poate-am să-i mut în dulap, într-o cutie în care-am să tai o portiță și ferestre cu traforajul... Le-am lăsat două cuburi de zahăr și-o bomboană. Sunt ceva mai mari decât degetul, au haine și papuci... - Prostălane, ai visat... Nu sunt... Auzi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
și mi le-aruncă în cap. - Termină cu omuleții! Auzi, mergi diseară sub pod? Sau te bate mă-ta? - Fiu-tău iar nu doarme, umblă ca nebunul prin casă, l-am găsit pe prag dimineață, cu niște haine scoase din dulap lângă el, vorbește singur, nu știu ce i se năzare. Am să-l duc la biserică să-i citească părintele Antonel. Când îl stropești cu agheasmă, se învinețește... - Era bine dacă mai aveam unul... ăsta a ieșit negata... Când n-am ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
ca buhaiul de Anul Nou. Și, nu știu cum, ai uitat cu desăvârșire pe unde-s răspândite, acum te-agăți de toate și le răstorni. Nu suntem nici marionete, nici manechine, ci doar niște excrescențe, niște licheni în simbioză cu debaraua și dulapurile, un fel de îngrijitori ai zdrențelor, de cerberi ai mulțimii de lucruri din jurul nostru, adunate cu mare consecvență, suflete de gunoieri îndrăgostiți de dejecții și vechituri. Dacă te uiți și la orașul ăsta pestriț, cu blocuri și chichinețe, cu tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
om sau femeie? - Ce faci, piciorule, cum îți mai merge? - Bine, mă cheamă Marius acum... M-am însurat luna trecută c-o mână pe care-o cheamă Victorița... Dar dacă dinții care mi-au căzut s-au făcut omuleții de după dulap? - Mamă, noi de ce n-avem grilaj și nici felinar și nici poză? - Pentru că taică-tău bate crâșmele în loc să mai tragă acasă! *** - Sara, nu m-am mai anunțat, nu știu dacă... Nu se miră, nu se bucură excesiv, n-am deranjat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229

roșie, mari cât o Biblie. Din toată cameră se uită la mine toate sutele ei de ochi fardați cu Burning Blueberry. — Cunoști ritualul, comandă toate sutele ei de guri Plumbago. Mâinile alea enorme încep să deschidă sertare și ușițe de dulap. Ține minte de unde iei fiecare lucru și pune-l la loc exact unde l-ai găsit, zic gurile. Întâi medicamentele, apoi trecem la cosmetice. Acum începe să cauți. Scot prima sticlă. E Valium, și țin sticla așa încât toate sutele de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
Și Evie zice: — Scârbos! Eu nu-s deloc așa cu pușca mea! Așa că sari la Evie care zboară spre Cancún, Mexic, și când mă duc să mă uit sub patul ei, acolo-i pușca de calibru 30 și luneta. În dulapurile ei e ce-a mai rămas din hainele mele, întinse și chinuite de moarte și agățate acolo pe umerașe de sârmă, moarte. Apoi sari la mine în patul lui Evie în noaptea aia. E miezul nopții. Vântul ridică perdelele din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
din hotelul Congress cu trei colege de cameră: Kitty Litter. Sofonda Peters. Și vivacea Vivienne VaVane. Alias surorile Rhea, trei travestiți care o venerează pe regina deluxe, dar care s-ar omorî unul pe altul pentru mai mult loc în dulap. Cam atât mi-a spus regina Brandy. Cu Brandy ar trebui să vorbesc, dar îi sun pe ai mei. Mi-am încuiat logodnicul ucigaș în dulapul cu haine, și când mă duc să-l pun înăuntru văd și altele dintre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
deluxe, dar care s-ar omorî unul pe altul pentru mai mult loc în dulap. Cam atât mi-a spus regina Brandy. Cu Brandy ar trebui să vorbesc, dar îi sun pe ai mei. Mi-am încuiat logodnicul ucigaș în dulapul cu haine, și când mă duc să-l pun înăuntru văd și altele dintre frumoasele mele haine, toate lăbărțate cu trei mărimi. În hainele alea am băgat toți banii, până la ultimul, pe care i-am câștigat vreodată. După toate astea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
alt! — Ține, zice tata în vreme ce vocea i se îndepărtează. Leslie, zi-le tu vreo două. Receptorul ca un saxofon de aur pare greu și artificial, o piesă de recuzită, de parcă apelul ăsta ar avea nevoie să fie mai dramatic. Din dulapul cu haine, Seth țipă: — Te rog. Nu suna la poliție înainte să vorbești cu Evie. Apoi din telefon: — Alo? Și e mama. Lumea e destul de mare să ne putem iubi toți unul pe altul, zice. E loc în sufletul lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
pe o cutie de chibrituri. Nu, doamnă Cottrell. Nu, chiar așa e, Evie voia să fie incinerată. Mă ridic din mijlocul mizeriei ăleia, și alerg fără țintă, umplând de sânge fiecare întrerupător și veioză, stingându-le pe toate. Alerg pe lângă dulapul cu haine, și Manus strigă: „Te rog“, dar ce am eu în gând e prea surescitant. Sting toate luminile de la parter, și Manus strigă. Trebuie să se ducă la toaletă, strigă. — Te rog. Marea casă colonială a lui Evie cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
care poartă suportul ăla de lumânări în sus pe lungile scări circulare ale lui Evie. În sus, pe lângă tablourile în ulei, apoi de-a lungul coridorului de la etaj. În dormitorul principal, frumoasa fată-fantomă în satinul ei luminat de lumânări deschide dulapurile și șifonierele pline de vechile ei haine, lăbărțate de moarte de uriașa răutate care e Evie Cottrell. Corpurile torturate ale rochiilor și puloverelor și rochiilor și pantalonilor și rochiilor și jeanșilor și fustelor și pantofilor și rochiilor, aproape toate mutilate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
și mirodenii ale mele de șifon pârlit. Senzația e că tocmai am câștigat un premiu pentru opera vieții mele. Cum ar fi, iat-o pe Miss America. Vino jos. Și genul ăsta de atenție eu încă-l ador. Dincolo de ușa dulapului, Manus se văicărește cum că simte miros de fum, și te rog, te rog, te rog să nu-l lași să moară. De parcă acum ar putea măcar să-mi pese. Nu, chiar așa e, Manus a vrut să fie incinerat. Pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
a folosit pușca să mă răpească. O să torn totul despre Manus și Evie și scârboasa lor poveste de amor. Cuvântul amor are gust de ceară de urechi când îl gândesc în legătură cu Manus și Evie. Izbesc cu patul puștii în ușa dulapului, și pușca se descarcă. Încă un centimetru, și aș fi moartă. Cu mine moartă dincolo de ușa încuiată, Manus ar arde de viu. — Da, strigă Manus. O să fac orice. Doar, te rog, să nu mă lași să ard de viu sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
arde de viu. — Da, strigă Manus. O să fac orice. Doar, te rog, să nu mă lași să ard de viu sau să nu mă împuști. Orice, numai deschide ușa! Cu vârful sabotului, împing pastilele de Valium prin crăpătura de sub ușa dulapului. Cu pușca dinainte, descui ușa și mă dau în spate. În lumina focului de la etaj vezi cum casa se umple de fum. Manus se împleticește afară, cu ochii lui de-un albastru electric holbați și cu mâinile în aer, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805

a lăsat cîteva minute singur. O odaie scundă, toată clădirea era turtită, făcută probabil din paiantă, cu pereți subțiri, dar răcoroși vara. Un pat îngust, un lighean smălțuit, o cană de porțelan cu cioc, o oglindă cojită în cîteva locuri, dulapul cu o singură ușă, o litografie decupată dintr-o revistă nemțească înfățișînd Cornul de Aur, vîrîtă sub sticlă într-o ramă ciuruită de cari. Fără masă și fără scaun. Nu este decît un loc de dormit. N-avea la el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
fi îndrăznit să se gîndească la asemenea minuni, se liniștiseră cu totul, în privirea lucioasă a colonelului Stoicescu licărea chiar un fir de ironie sau de compasiune, cine să mai știe despre ce era vorba?! Rotofeiul s-a dus la dulapul cu haine, a deschis ușa scîrțîitoare, era o mobilă veche și uscată, după plecarea lui Pangratty nimeni n-a mai intrat în odăile acelea, a moșmondit ceva și a scos un fel de geamantan-cufăr din piele, cu întărituri de metal

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283

lor, lista mâncărurilor și a băuturilor. Urmează apoi o Întrerupere de cinci luni, Între noiembrie și mai, când tânăra pereche se instalează la Belgrad, după care se ajunge la aranjarea camerelor, mobilarea, prețul mașinii de gătit, al patului și al dulapului, ca și acea atmosferă intimă, identică și totodată atât de diferită, Într‑o Împrejurare asemănătoare. Căci - și acesta cred eu că este mesajul celor care au Întocmit Enciclopedia - niciodată nu se repetă nimic În istoria ființelor umane, to ceea ce pare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]