700 matches
-
Africa" este, în mare parte, gratuită. Politica externă a României de după '89 în Orient și Africa a depins, în principal, de doi factori: statele din aceste zone multe din ele dictaturi au avut nevoie de mult timp până să se dumirească ce-i cu noul regim din România; până atunci, așteptare și suspiciune. România a declarat deschis că vrea în NATO, ceea ce a constituit o piedică în plus în relațiile cu unele țări din zonele amintite. Dau doar două exemple: a
Curierul diplomatic by Mihai Baciu [Corola-publishinghouse/Science/939_a_2447]
-
poate bea apă prea rece deoarece i se inflamează amigdalitele; (n-a ajuns să-mi mai spună că și-ar aduce aportul Într-o anumită problemă sau că preferă mai bine să facă ceva În loc de altceva, deoarece mă lămurisem); mă dumirisem că tovarășul meu de roaba nu putea fi ziarist, ci probabil să fi avut prin București vreun chioșc de ziare sau făcuse același lucru pe la Târgu-Neamț, unde spunea că s-a născut. În afară de aceste inadvertente de ordin morfologic și sintactic
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
este atât de mare, încât, dacă posibilitatea de a câștiga ar fi oricât de mică, este infinit preferabil să mizezi pe această șansă decât pe oricare altă alternativă oferită de vreo filozofie sau vreo altă credință omenească. Încep să mă dumiresc. Este cunoscută insistența gânditorului în scrierea unei apologii a religiei creștine, din care însă au fost tipărite doar fragmente sub genericul Cugetări. Multe dintre formele de evoluție ale omului se datorează urmărilor păcatului originar. Pot fi învinuiți atât de grav
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
joc, în schimb finii s-au așezat și ei la masă, la băut. Mama a reușit să vină c-un gospodar cu căruța până la gârlă și urca obosită pe ulița noastră, pe jos. Auzi fanfara cântând și nu se putea dumiri, unde este hora. O nevastă mai isteață, ieșită la poartă, a oprit-o și i-a zis, mai în glumă, mai în serios: Grăbește-te, doamna Mărioara, ca să mai prinzi un joc, la mata în ogradă! Te vor întâmpina cu
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
cârja o creangă de mai sus, foarte încărcată, am alunecat și m-am trezit în iarbă. Fiind înaltă și mătăsoasă, nu mi s-a întâmplat nimic. Doar că m-am înțepat puțin la piciorul stâng (fiind desculță). Nu m-am dumirit pe dată. Când Oltea s-a apropiat speriată de mine, și-a dat seama că talpa piciorului e zgâriată și sângerează puțin. L-a tras din iarbă și ce să vezi? Un arici, de toată frumusețea se strânse ghem, ascunzându
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
senzaționale cu Marin Preda la Mogoșoaia. Brusc am simțit că mă prăbușesc într-o groapă. M-am ghemuit, instinctiv, ca în pântecul matern. În ceața nopții am auzit glasul tunător, inconfundabil al poetului concitadin berladnic: "Unde ești, Lucian?". M-am dumirit într-un târziu, murmurând în întunericul șanțului infernal: "Aici, don Cezar, în groapă!". Va imaginați ce efort fizic a făcut poetul să mă extragă, înnămolit, din șanțul Junimii... Parcă am fi fost singuri pe pământ, la miezul nopții, într-o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
cu care am plecat la drum au rămas de căruță. Vremurile acelea de un romantism revoluționar pur aveau altă măsură decât puterile lor și felul lor de a înțelege. Fie pe mulți nu-i țineau curelele, fie, în sfârșit, se dumireau ce fusese loviluția și, în virtutea vechilor state de plată, se atașau vechilor camarazi. Explicabil, Revoluția nu crease peste noapte nici oameni noi și nici caractere! În acest context, sub forme de deghizament criptocomuniste meșteșugite, vechii culturnici reveneau masiv în scenă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
este că fata a coborât ultima din avion, prezentându-mi triumfătoare - n-o să ghiciți! - ciocănelul buclucaș! Se făcuse cam de patru după-amiază, ora Moscovei. Pe toate monitoarele din aeroport se prezentau imaginile cutremurătoare ale unui cataclism. Nu puteam să mă dumiresc despre ce era vorba: inundații... cutremure... Vedeam niște valuri uriașe cum năvăleau pe plaje și măturând totul în calea lor, oameni speriați fugind care încotro, animale, copaci, clădiri și mașini luate de ape... Abia când am ajuns în țară am
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
semn de întrebare chiar de la nr.1.5. 1936, când la rubrica redacțională, i se spusese: „cărțile, revistele și manuscrisele se vor trimite pe adresa camaradului prof. Liviu Rusu” și că „secretariatul revistei e făcut de camaradul Mircea Streinul”... Se dumirește pe deplin când, ulterior, citește articolele: „Poezia legionară, de Mircea Streinul „Ce este cântecul legionar” de Liviu Rusu, „Cranii de lemn” de Ion I. Moța, „Disponibilitatea legionară” de Stere Mihalexe. 397 În numărul 1.12.1936 se citește: „La înmormântarea
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
zisei mondializări. Nu, eu, În ceea ce mă privește, nu Înțeleg bine acest proces al mondializării - În afara, bineînțeles, a fenomenului deja instalat al des-naționalizării, de fapt, al unor mari industrii sau de speculațiile financiare care nu cunosc hotare! -, așa cum nu mă dumiresc prea bine nici cu ceea ce se numește - insistent și cu acea faimă pe care o au leacurile unor șarlatani cum că „ar fi bune la toate!” - postmodernism! Eu, ca și unii dintre creatorii timpului meu, am fost și suntem ceea ce
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
păr bogat, lung, prins la spate. Pare o copilă, dar la o privire mai atentă observ că are verighetă în deget. Este o româncă din Brașov și de patru ani este aici. îmi spune că în această localitate (nu mă dumiresc bine dacă este sat sau orașî sunt vreo 30 de români ce lucrează. De fapt, românii sunt peste tot în Spania. Prin localitate, după ora 17, când se redeschid magazinele mișună pelerinii cu sacoșe cu mâncare sau alte lucruri de
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
ajutorul, spunându-mi că trebuie să mergem la Grădinari să cumpărăm un porc. După ce am cumpărat porcul, scenă de teatru. Ne priveam unul pe altul, întrebându-ne în sinea noastră, care este măcelarul? A durat ceva timp până să ne dumirim ce avem de făcut în realitate. În final soțul Evelinei a fost fără să vrea măcelar. La această tabără au participat pe lângă membrii activi: Mișu și Stela Vintilă, Doina și Gustav Hlinka, Vasile Popovici, Ion Tomi Radcu, Elena Hăbășescu din
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
factuală, de la care nu te poți aștepta decât la un răspuns extrem de precis - și el se crăcănează de râs. - Păi, da! Așa răspunde, ca și cum ai absolută dreptate și nu se cade să pună la îndoială ce spui. Încercam să mă dumiresc de ce să duc io cărți la As. Îmi apăruse volumul cu vreun an în urmă, dar între timp primisem cărți, pentru că erau scoase cu finanțarea mea, și le tot dădeam cadou. În loc de carte de vizită, că tot mi-o solicitase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
mă-sa. I-a dat să citească toți clasicii. Să-l pună la punct cu valorile literaturii. A primit o educație aleasă. Muncitori nerași, ieșiți din schimb, care-și beau suta de tărie la botu’ calului grăbiți, fără a se dumiri nici ei prea bine ce e cu agitația asta. Unul povestește ceva despre capacul de la delcou. Sau pipa de la delcou. Nu mă pricep deloc la mașini, așa că nu înțeleg nimic din ce spun ei. Nici nu se poate spune că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
lui, ci al șefului. Ficatul nu-i mai aparține, cum ziceam. El nu-și mai aparține. Ca ucenicii de pe vremuri, care munceau de când erau copii. Așa și cu ziariștii de azi, care încep să lucreze, deși încă nu s-au dumirit prea bine ce e cu ei pe lumea asta. - Ce-o să faci, Bălănescule, dacă te dau ăia afară? - Nu mă plictisesc. Chit că arunc celularul, îl sparg și-l repar la loc. Ceva de făcut tot găsesc. Foarte mult efort
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
apropii gura și buzele de urechea Maiei și să vorbești foarte tare, nu însă într atât de tare pentru că percepția senzorială a cuvintelor ar fi produs rostogolirea rapidă a acestora și bunica n-ar fi înțeles oricum. Până ne-am dumirit noi, nepoții, cu această stare de fapt a bunicii a trecut ceva timp și deseori apăreau situații hilare. Ne încolonam militărește și fiecare dintre noi îi expuneam Maiei varianta auditivă personală, evident după atâtea insistențe și tatonări, reușind să ne
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
meu, un excelent bœuf braisé servit cu gene rozitate, În porții mari, fostului patron, egal acum cu mine În mizera noas tră pensie, egal cu mine care nu am dat totuși ascultare bătrânului sceptic Canianu. ...Nici azi nu-s Încă dumirit de-a binelea: ce cale sigură trebuia s-apuc? Horoscopul meu le indică, am văzut, cu naivitate sau În glumă, pe toate: de la aceea a cântărețului, publicistului, tipografului, filozofului și negustorului de păcate lumești, până la, era să uit, aceea a
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
sfârșit, cu riscul de a fi exco mu nicați din această asociație ca niște incestuoși, Emanoil și Eufimia s au luat, vrând-nevrând, ajungând să facă chiar copii, spre hazul cucoanelor noastre, prietene casei lor, care afectau a nu se putea dumiri cum de au reușit soții Bucuța, cei atât de austeri și de gravi unul cu altul, să-i facă pe acești copii, fiindcă nimeni nu auzise sau văzuse la ei vreun cuvânt sau vreun gest de intimitate Între soți, numindu
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
în serios. Aici țin să fac o observație: uf, ciudată, dezagreabilă categorie este aceasta a adulților, nu pot s-o sufăr, sper, Doamne ajută, să nu mă transform niciodată într-un adult, m-aș simți îngrozitor!... Nea Tomiță nu se dumirește cine suntem și ce vrem la ora asta târzie, de ce facem atâta tărăboi. Intimidat de înfățișarea lui complet diferită de mutrele cel mai adesea banale ale locuitorilor orășelului nostru, Mircea caută să explice cu glas pierdut: Nea Tomiță, sunt io
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
încântați de bilanțul primei zile. *** Au fost treziți brusc după miezul nopții. Strigăte, lătrat de câini lupi, motoare de camioane militare, reflectoare aprinse care-și proiectau nemilos fascicolul de lumină puternică prin ferestruica de la coliba lor. Nici nu s-au dumirit ce se petrece. Credeau că visează. O voce a țipat la megafon: -Ieșiți cu mâinile sus. Sunteți înconjurați! Cei doi băieți s-au uitat unul la altul: deși era întuneric și nu puteau să se zărească, fiecare dintre ei era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
petrece, dar bănuiau că lucrurile nu sunt în regulă. N-au râs, tăceau speriați. Fanache a strigat ca din gură de șarpe: - Tăiați-i microfonul, tăiați-i banditului microfonul. Zbieretul său l-a trezit pe tovarășul Cameniță. Acesta s-a dumirit într-o clipită care e situația și l-a ascultat calm pe pantofar, care-și reluase imperturbabil amenințătorul mesaj. Deși gealații lui Fanache opriseră stația de amplificare, sala, construită în perioada interbelică, avea o acustică bună. Se auzea perfect: - Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
a îndemnat prietenul: -Hai, bă, Mirceo, să vedem ce e, n-om muri noi din asta!... S-au apropiat pășind ezitant, atent. Când au ajuns la vreo cincisprezece metri de ceea ce li se păruse a fi o colină, s-au dumirit că aceasta era vie și pulsa încet, ritmic, ca și cum respira. Și-au dat seama că, de fapt, este o vietate, o ființă uriașă de lumină. Stătea cu fața în sus, cu ochii închiși, avea niște veșminte de in transparent și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
dintre anticarii de la Universitate mi-a strecurat, printre cărțile pe care i le-am cumpărat, și o „plachetă“ de-a poetului plină de la un cap la altul cu „din alea“. A făcut-o în așa fel încât, până să mă dumiresc ce-mi dăduse, am crezut că e o porcărie erotică pentru bărbați. „Nu se mai caută -mi-a zis cu un alean adânc negustorul -, unii mi le-au cerut un timp, dar acum, dacă dânsul nu apare deloc la televizor, s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Și a plecat bătrâna doamnă. Iar pe masă, lângă farfuria cazonă de aluminiu cu boabe arse de porumb de proveniență plebeiană, nobilul pachet de griș sigilat a rămas rușinat, singur și stingher ca un mare semn de întrebare, neputându-se dumiri: cine l-a adus și ce căuta acolo? Am avut una dintre nopțile fericite, în care am visat că mama ne gătise fel de fel de bunătăți, care-mi gâdilau în continuare papilele gustative. Ceva, totuși, s-a întâmplat. Dimineața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
la noi ca un vârtej să ne îmbrățișeze pe toți frații, în ordine descrescătoare, evident! Oa! Ua! Ua! La această a doua răpăială de sunete mitraliate spre timpanele noastre asemenea unor cartușe "dum-dum" cu explozie la locul impactului, m-am dumirit și am înțeles pe deplin mesajul noului frățior, în timp ce inima înnebunită de fericire pompa într-un delir amețitor năvalnice valuri de hematii în circuitul sangvin. Cum de nu-mi dădusem seama? Extraordinar! Era atât de simplu! Doamne, Doamne! Și într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]