1,931 matches
-
nu-mi sunt suficient mie însumi. Fac parte din specia lupilor-singuratici care nu pot trăi liniștiți departe de haită. În realitate, am fost o singură dată în marginea unui deșert, în Egipt, și n-am îndrăznit să mă aventurez printre dunele, cenușii-gălbui, de nisip pe care nu creșteau decât tufe rare de alfa. Amurgurile vin repede în deșert și m-am temut să nu mă prindă noaptea înainte de a mă întoarce. M-am oprit și m-am uitat, îndelung, într-o
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
se ducea să observe păsările cu el - o metodă de a rămâne întreagă la cap. În după-amiezile în care Mark tuna și fulgera împotriva ei și ea avea nevoie să evadeze undeva, se ducea cu păsărarul ei în nord-vest, printre dune, în nord-est, printre rocile loess, în est sau în vest de-a lungul panglicilor șerpuitoare ale râului. Oscila între exaltare și vinovăția că-și abandonase fratele, fie și numai pentru o după-amiază. Se simțea la fel cum se simțise la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ăsta se golește. Se întoarce la sălbăticie. De unde știi astfel de lucruri? El știe deja de unde știe ea. Ea ocolește răspunsul. În zona asta? Rămân doar muribunzii. Cumpără apă, fructe și pâine și le duc pe dealuri. Mănâncă pe o dună care se mișcă, luată de vânt, chiar în timp ce stau pe ea. Părți din ei se ating tot timpul. Pământul e părăsit - o molimă globală. Nu prea departe, modulațiile corzilor minore ale unui marfar nesfârșit. Uimită, ea îi atinge urechea. Tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Aici Însă spaniolul este cuprins de o emoție ciudată, care se simte În scrisul său, dînd culoare și vibrație Însemnărilor sale cenușii. Lumina soarelui de dimineață Împurpurează discret apa; imens și auriu, el se Înalță din mare, din spatele șirului de dune marine și deodată spaniolul aude ropotul iute al rațelor sălbatice trecînd peste vasul său În Înaltul cerului, În zbor rapid și drept, ca niște proiectile. Pescăruși mari și grei, de un soi și de dimensiuni nemaivăzute, plutesc pe deasupra vasului În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
dintre verosimil și vis se șterge în acest coșmar grafic al lui Pratt. Referințele culturale și istorice, existența unei rebeliuni în Somalia condusă de Mullahul „nebun” sunt topite în magma narațiunii ce forțează limitele genului aventurii. Somalia pe ale cărei dune de nisip călătorește Abel Robinson, ofițerul englez însărcinat să recupereze urmele forturilor abandonate și mute, este o vastă întindere din care apar siluetele unor războinici ce aduc moartea. Războiul colonial nu are nimic din aura glamour pe care o reciclează
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
panterelor, am prins cu pioneze o fotografie mare cu un șarpe boa dormind și cu o maimuță care își arăta fundul roșu. Pe celălalt, am atârnat poza unui deșert gălbui, cu un cer metalic, sub care se vălureau până la orizont dune de nisip. În felul acesta, când mă închideam în camera mea, ceea ce se întîmpla din ce în ce mai des, aveam de ales între două imperii. Uneori, alegeam jungla. Alteori, deșertul. Simțeam nisipul pe buze și în ochi sau mă împiedicam de liane ceasuri
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
două imperii. Uneori, alegeam jungla. Alteori, deșertul. Simțeam nisipul pe buze și în ochi sau mă împiedicam de liane ceasuri întregi în care visam cu ochii deschiși fără să-mi fie nici foame, nici somn. Îmi cunoșteam în amănunt imperiile. Dună cu dună și copac cu copac. Și îmi erau la fel de dragi. Îmi fixam reședința temporară în funcție de preferințe, însă în oricare dintre aceste imperii eram singurul stăpân. Nu mă mai contesta nimeni. Adevărata mea copilărie s-a petrecut, poate, sub soarele
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Uneori, alegeam jungla. Alteori, deșertul. Simțeam nisipul pe buze și în ochi sau mă împiedicam de liane ceasuri întregi în care visam cu ochii deschiși fără să-mi fie nici foame, nici somn. Îmi cunoșteam în amănunt imperiile. Dună cu dună și copac cu copac. Și îmi erau la fel de dragi. Îmi fixam reședința temporară în funcție de preferințe, însă în oricare dintre aceste imperii eram singurul stăpân. Nu mă mai contesta nimeni. Adevărata mea copilărie s-a petrecut, poate, sub soarele deșertului și
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Nu aprinsesem lumina în cameră, deoarece ne plăcea să observăm în ceața amurgului cum marea se colora în albastru sângeriu înainte de a se cufunda în noapte. De-afară, venea miros de alge putrede. Tăceam amândoi, ascultând zgomotul valurilor și privind dunele de marmură care ardeau rece pe țărm chiar în dreptul ferestrei mele. Dinu se afla după una din crizele lui de astm, era deprimat, îmi mărturisise că nu realizase nici unul din visurile lui de tinerețe și m-am aprins: ― Ascultă, Dinule
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
plicticoase; întunecau orizontul și nu mai vedeai nimic dincolo de spuma albă a valurilor. Dar cum te apropiai de zona stâncilor de marmură, totul se schimba. Am avut un adevărat șoc când am dat cu ochii de ele. Stâncile erau veritabile dune de marmură între care creșteau scaieți cu flori violete. Valurile azvârleau pe ele stropi de apă care scânteiau, umezeau petele de licheni, ce semănau unor caracatițe verzi ieșite la soare, și spălau piatra făcînd-o să lucească, să ardă ca o
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
la soare, și spălau piatra făcînd-o să lucească, să ardă ca o flacără curată, pe sute de metri. Dacă Dumnezeu s-a compromis în multe locuri plămădindu-și creația, trebuie să recunosc că acolo și-a dat măsura adevărată. Văzând dunele de marmură inima mi-a bătut cu putere și mi s-a tăiat respirația. Fulgerau albe în lumină, deasupra ierburilor crescute pe peticele de pământ dintre stânci. Păreau puse acolo anume ca să le aducă aminte bătrânilor că nu trăiau într-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ar cuveni să fie, era avertismentul mut, permanent, al acelor stânci de marmură, singurul loc unde mi-a venit să plâng de evlavie. Căci era un spectacol în stare să amuțească pe oricine. Nu m-am săturat niciodată să admir dunele, îndeosebi la amiază când soarele făcea marmura să strălucească, aprinzând ruguri albe prin iarbă; ruguri pe care stropii azvârliți de valuri le ațâțau și pe care florile violete ale scaieților le împresurau ca o ofrandă. Dincolo de ele, spre capătul falezei
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
-l deranja în acest caz fumul țigărilor mele și m-am dus să rătăcesc printre Stâncile de marmură, cu gândul la cimitirul cel nou. Era o zi frumoasă, cu soare mult, cu marea ca o flacără și, totdeauna la amiază, dunele mă impresionau prin grandoarea lor sălbatecă. Adevărul e că m-au atras ca un destin cimitirele. De câte ori am avut timp și exista un cimitir prin apropiere, încă înainte de a deveni cioplitor de cruci, am umblat ceasuri întregi printre morminte. E
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Tina se uita la mine cu ochii ei limpezi. Numeroși portughezi, mi-a spus ea, avuseseră strămoși cu ochi albaștri, de sînge celtic, strămoși vizigoți. Dacă nu cumva vreuna din bunicile ei avusese o legătură cu un neamț frumos printre dunele din Rio Grande do Norte! Dar bunicile ei erau niște catolice mult prea fervente ca să fi cedat acestui soi de ispită. — Și iată cum ai lăsat să treacă norocul pe lîngă dumneata. CÎte canapele erau ca să vă permiteți să cedați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
panterelor, am prins cu pioneze o fotografie mare cu un șarpe boa dormind și cu o maimuță care își arăta fundul roșu. Pe celălalt, am atârnat poza unui deșert gălbui, cu un cer metalic, sub care se vălureau până la orizont dune de nisip. În felul acesta, când mă închideam în camera mea, ceea ce se întâmpla din ce în ce mai des, aveam de ales între două imperii. Uneori, alegeam jungla. Alteori, deșertul. Simțeam nisipul pe buze și în ochi sau mă împiedicam de liane ceasuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
două imperii. Uneori, alegeam jungla. Alteori, deșertul. Simțeam nisipul pe buze și în ochi sau mă împiedicam de liane ceasuri întregi în care visam cu ochii deschiși fără să-mi fie nici foame, nici somn. Îmi cunoșteam în amănunt imperiile. Dună cu dună și copac cu copac. Și îmi erau la fel de dragi. Îmi fixam reședința temporară în funcție de preferințe, însă în oricare dintre aceste imperii eram singurul stăpân. Nu mă mai contesta nimeni. Adevărata mea copilărie s-a petrecut, poate, sub soarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Uneori, alegeam jungla. Alteori, deșertul. Simțeam nisipul pe buze și în ochi sau mă împiedicam de liane ceasuri întregi în care visam cu ochii deschiși fără să-mi fie nici foame, nici somn. Îmi cunoșteam în amănunt imperiile. Dună cu dună și copac cu copac. Și îmi erau la fel de dragi. Îmi fixam reședința temporară în funcție de preferințe, însă în oricare dintre aceste imperii eram singurul stăpân. Nu mă mai contesta nimeni. Adevărata mea copilărie s-a petrecut, poate, sub soarele deșertului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Nu aprinsesem lumina în cameră, deoarece ne plăcea să observăm în ceața amurgului cum marea se colora în albastru sângeriu înainte de a se cufunda în noapte. De-afară, venea miros de alge putrede. Tăceam amândoi, ascultând zgomotul valurilor și privind dunele de marmură care ardeau rece pe țărm chiar în dreptul ferestrei mele. Dinu se afla după una din crizele lui de astm, era deprimat, îmi mărturisise că nu realizase nici unul din visurile lui de tinerețe și m-am aprins: — Ascultă, Dinule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
plicticoase; întunecau orizontul și nu mai vedeai nimic dincolo de spuma albă a valurilor. Dar cum te apropiai de zona stâncilor de marmură, totul se schimba. Am avut un adevărat șoc când am dat cu ochii de ele. Stâncile erau veritabile dune de marmură între care creșteau scaieți cu flori violete. Valurile azvârleau pe ele stropi de apă care scânteiau, umezeau petele de licheni, ce semănau unor caracatițe verzi ieșite la soare, și spălau piatra făcând-o să lucească, să ardă ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
soare, și spălau piatra făcând-o să lucească, să ardă ca o flacără curată, pe sute de metri. Dacă Dumnezeu s-a compromis în multe locuri plămădindu-și creația, trebuie să recunosc că acolo și-a dat măsura adevărată. Văzând dunele de marmură inima mi-a bătut cu putere și mi s-a tăiat respirația. Fulgerau albe în lumină, deasupra ierburilor crescute pe peticele de pământ dintre stânci. Păreau puse acolo anume ca să le aducă aminte bătrânilor că nu trăiau într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ar cuveni să fie, era avertismentul mut, permanent, al acelor stânci de marmură, singurul loc unde mi-a venit să plâng de evlavie. Căci era un spectacol în stare să amuțească pe oricine. Nu m-am săturat niciodată să admir dunele, îndeosebi la amiază când soarele făcea marmura să strălucească, aprinzând ruguri albe prin iarbă; ruguri pe care stropii azvârliți de valuri le ațâțau și pe care florile violete ale scaieților le împresurau ca o ofrandă. Dincolo de ele, spre capătul falezei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
-l deranja în acest caz fumul țigărilor mele și m-am dus să rătăcesc printre stâncile de marmură, cu gândul la cimitirul cel nou. Era o zi frumoasă, cu soare mult, cu marea ca o flacără și, totdeauna la amiază, dunele mă impresionau prin grandoarea lor sălbatecă. Adevărul e că m-au atras ca un destin cimitirele. De câte ori am avut timp și exista un cimitir prin apropiere, încă înainte de a deveni cioplitor de cruci, am umblat ceasuri întregi printre morminte. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
vas. Călătoria pe râu durase ceva timp, fără să li se dea de mâncare și nici măcar apă de băut; de urinat, trebuiseră s-o facă-n brăcinari. Doar în momentul în care ajunseseră la mare, într-un loc plin de dune și de stufăriș, fuseseră dezlegați și li se dăduse apă să bea. Un băiat pe nume Alo, nepot al ducelui de Trento, murise sufocat de sângele care îi țâșnise pe gură din cauza călușului. Îl îngropaseră în nisip, după ce cadavrul îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mama spusese: acum, că ne-am cultivat destul, de ce nu am face o plimbare relaxantă la Castelfusano? Valentina se rușinase de moarte. Proful fusese atât de uimit, Încât nici măcar nu avusese timp să-și caute o scuză. Lăsaseră mașina pe dune și plecaseră la plimbare pe plajă - iar proful se apucase să Înalțe un vulcan pentru Kevin și apoi construise o pistă pe care să se joace cu acele alge spinoase În formă de cartof și se jucase cu el și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de nisip. Emma Buonocore sau Tempesta Își scosese nepăsătoare bluza și Își Îmbrăcase băiețelul care era Înțepenit de frig, căci se udase pe faleză. Pusese la uscat pulovărul copilului sub jetul de aer cald pentru uscarea mâinilor, iar Sasha observase dunele roșiatice care răsăreau de sub dantela sutienului ei negru, dar, mai ales, observase marele A azuriu tatuat pe pielea albă a umărului ei drept. Inițiala marii mele iubiri, spusese Emma, tâmpenii care se fac la douăzeci de ani. Acum mă văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]