3,147 matches
-
știu eu. — Spune-mi: Balamber... ce fel de om e? Odetta ridică din umeri: — Ce vrei să-ți spun? E un hun, nu? Dar imediat ce o să-l vezi o să-l recunoști, nu te teme: are mereu mijlocul încins cu o eșarfă verde cu auriu. Sebastianus revăzu, pe calul său negru, magnificul războinic care, cu o zi mai înainte, se găsea în fruntea bătăliei. Așadar, destinul îl făcuse să-l întâlnească chiar pe hunul ce organizase asasinarea lui Waldomar. Ori era vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nevoie de mai mult sânge ca să rămână viu. Acum nu mai rămâne decât să-l amputăm! CAPITOLUL 6 Craig se trezi cu o tresărire și privi fix la ciotul brațului său. Tot umărul îi era ridicat pe un fel de eșarfa legată; iar brațul îi era dezgolit și complet vizibil. O lampă cu infraroșii revărsa căldură asupra lui și ceea ce rămăsese se simțea bine și confortabil, deloc dureros. Nu sângera; iar din rană răsărea o crescătură, ceva cărnos, roz și răsucit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
rece și tăioasă. Trebuia să-mi închipui, aspidă cum e, că doarme cu ochii deschiși, căci asta e slăbiciunea ei aducătoare de moarte. Vrăjitorii, știind că e inutil să-i incanteze descântecul, îl scriau cu litere de aur pe o eșarfă roșie, pe care o aduceau în fața ochilor deschiși ai jivinei, răpunând-o..." Capitolul III TĂCEREA DINTRE EI DURĂ TOATĂ vara. Nu ieșeau nicăieri. Filip stătea toată ziua turcește pe lada de lemn, atent la toate mișcările lui Carol și însemnând
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
Sub picioare era carpeta respectabilă, brună ca sosul de friptură. Grilajul interior al liftului, romburi suple de aramă pliante, murdare și lucinde. Sammler intră În apartament și se așeză pe canapeaua din vestibul, acoperită de Margotte cu pătrate mari de eșarfe de la Woolworth, legate la colțuri și prinse de pernele vechi. Formă numărul de la poliție și spuse: — Aș dori să anunț o infracțiune. — Ce fel de infracțiune? — Furt de buzunare. O clipă, vă fac legătura. Urmă un bâzâit prelung. O voce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
de șervete de hârtie din bucătărie, stabilind În trecere prin casă că nepoata lui ieșise. Absorbind apa vărsată cu șervetul, privind hârtia absorbantă cum se Întunecă, ridică apoi telefonul pe brațul de arțar al sofalei, se așeză pe cuvertura de eșarfe, și formă numărul Shulei. Nici un răspuns. Poate că-și Închisese telefonul. Sammler n-o mai văzuse de câteva zile. Hoață acum, foarte probabil că se ascundea. Dacă Eisen chiar era În New York, avea un motiv În plus să se Încuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
reușea să-și facă pieptul să se ridice și să coboare. Ceva Îl blocase. Margotte și Govinda nu se Întorseseră Încă. Lampa de perete lumina fără rost În hol deasupra canapelei cu brațele din lemn de arțar și cuverturile din eșarfe. În casă domnea oarecum liniștea. Sau i se părea doar pentru că nu avea timp să se așeze? Își schimbă pantofii, scutură câțiva dolari din borcan, băgă tăieturile din ziare În portofel. Pe birou avea o sticlă de vodcă. Shula i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
să mă mai gândesc la lenjerie fantezistă cu mulți ani în urmă. Cum naiba de porți așa ceva? A, n-ai idee, a zis Sheba, uitându-se neutru la bucățile de material înflorat. Ca să-ți spun drept, am crezut că sunt eșarfe. Connolly tot gângurea despre frumusețea ei în acele prime luni - o mângâia pe păr, își punea mâinile lui micuțe și musculoase în jurul taliei ei și se minuna de cât de mică era. Încurajată de elogiile lui, Sheba începuse să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
merge în siguranță, când să-și acopere capul. Nu știau că apa nu este atât de limitată ca în țara lor. Se așteptau una pe alta la toaletă ca să tragă apa o singură dată, să nu facă risipă. Walizada poartă eșarfa în jurul umerilor pentru cazuri de forță majoră, care nu există în Oxford, dar în care ea ar acționa imediat și reflex, acoperindu-și capul. Eșarfa (rămășița burqăi de mai an) este o parte a identității ei și nu e chip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
alta la toaletă ca să tragă apa o singură dată, să nu facă risipă. Walizada poartă eșarfa în jurul umerilor pentru cazuri de forță majoră, care nu există în Oxford, dar în care ea ar acționa imediat și reflex, acoperindu-și capul. Eșarfa (rămășița burqăi de mai an) este o parte a identității ei și nu e chip să și-o lepede, să o năpârlească. Și-a cumpărat o pudră prea albicioasă și și-a dat cu prea multă. Nu se știe machia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
totuși un comunism în Europa, nu în Asia. Altminteri ce ne-ar mai fi intalibanit pe toți! Scenă de seară: vine un bărbat din Macedonia în Senior’s common room, și ele pleacă discret, fără să răspundă la salut, cu eșarfele trase pe față, ca și când ar fi invizibile. La fel reacționează față de Dumitru S., venit și el la Oxford pentru aceeași lună, dar la alt colegiu. Au o asemenea reacție deși în conversații private pe el îl consideră „un om bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
să ne desconsidere fiindcă suntem femei. Și că nu îi e rușine să o facă. Țipa talibanul din prea mulți bărbați, de-a lungul și de-a latul istoriilor! Mă întorc la afganele mele. Ieri le-am cumpărat ceva. Tot eșarfe, dar nițel mai vesele. Adică un fel de centură de castitate cu ciucuri. Nu prea pot să mănânce. Nu au fost la dentist în ultimii șapte ani, fiindcă dentiștii erau bărbați și talibanii nu le dădeau voie. Au plecat pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
au zis ăia de la Studii orientale: psihoterapie. E de ajuns că și noaptea ne trezim din somn gândindu-ne cu groază că ne întoarcem acolo. Ziua vrem altceva. Marți Am observat că Walizada a început să uite să-și ia eșarfa la gât. Aseară, noi, cele trei europene, am băut câte un păhărel de șampanie la masă și pentru ele am luat suc de portocale. Walizada ne-a privit cu ochii încărcați de reproș și ne-a spus: - Odată am gustat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
m-am născut în altă parte, în „norocosul” ținut est-european. Venise să mă recupereze profesorul Dumitru S. Și ele, uitând pentru o clipă de toate schismele de pe lume, i-au strâns mâna și l-au salutat, privindu-l în ochi. Eșarfele le atârnau neglijent, pe umeri. septembrie 2002 Cronica unei singurătăți alese Jurnal bloomingtonian 16 Septembrie, 2003 Nu știu precis de ce, dar eu m-am integrat mereu spontan în SUA și destul de greoi, cu excepția Engleterei, în Europa. Poate fiindcă nu vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
decolteului ce-i dezvelea pielea încă netedă și albă, precum și a celor cinci brățări asemeni, late, strălucitoare, ce-i încingeau ca-ntr-un basm încheietura, ce se voia îmbietoare, a mâinii stângi. Era corpolentă dar suficient de grațioasă totuși, purtând eșarfa altui timp, fluturând invizibilă din tinerețe. Avea patruzeci și patru de ani, iar soțul aproape cincizeci și șase, crescuți ușor gârboviți ca și funcția care-l imobilizase datorită miopiei șefilor săi, de care nu se plângea ca să nu le ajungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
de care pomenisem, dar nu mai rețin, căci stăteam prins de privirea Anei fără ca ceilalți să-mi observe imobilitatea. Ana cea mică purta în jurul gâtului și peste umeri - se vede că așa era moda sau numai imaginația ei inventivă - o eșarfă albastră de voal ce încerca vagi unduiri în adierea firavă a vântului ce începuse din vest. Era o binefacere după o zi toridă, acum la două ceasuri înainte de miezul nopții. Și noaptea aceea se termină sus spre oiștea Carului Mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
la spital pentru controlul săptămânal și, dacă specialiștii aveau să spună că mă vindecam, mama nu va mai avea nici un argument. După o lungă așteptare, mi-au făcut o radiografie la mână. Exact cum credeam, se vindeca repede și bine; eșarfa care o susținea putea fi scoasă pe loc, iar ghipsul în vreo două săptămâni. De-aici am mers la dermatolog, care a spus că evoluasem foarte bine și puteau să-mi scoată copcile de pe obraz. Nici măcar eu nu mă așteptasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
am ajuns cel puțin în New Jersey. M-a cuprins deodată o teamă cumplită că ar putea să mă ducă la Atlantic City și am început să-l trag de braț. Aproape am ajuns, iubito. Dar când mi-a scos eșarfa eram încă în New York: la vreo douăzeci de străzi distanță de casa noastră, mai precis. În fața unui hotel select din SoHo, cu un complex spa și un restaurant cu o listă de așteptare de trei luni, mai puțin dacă stăteai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
se numesc florile acelea? —Pasărea paradisului, a mormăit Joey. —Superb. Pot să iau o căpșună de acolo? O pauză ciufută. —Servește-te. —Delicios! Coaptă și zemoasă. Gustă una, Jacqui. Vino, lasă-mă să-ți dau eu una. Ce-i cu eșarfa asta, Joey? E de legat la ochi? A făcut un gest furios, semn că habar-n-am. — Uite ce-i, eu am plecat, am zis. — Stai, a zis Jacqui. S-a uitat la Joey. Nu facem decât să jucăm pocher
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
mare, acoperindu-i fruntea, umerii, brațele și mâinile cu sărutări calde și furișe. Înduioșat, dar oarecum încurcat de efuziunile astea care deranjau întrucâtva demna lui ținută, rămase în picioare, țeapăn în lunga-i jubba de mătase cu mâneci fluturânde, purtând eșarfa, taylassan, elegant înfășurată în jurul umerilor, și abia schițând umbra unui zâmbet ocrotitor care-i mărturisea bucuria. Însă această aparentă răceală nu o descuraja deloc pe Salma. Ea știuse întotdeauna că un bărbat de calitate nu-și putea etala sentimentele fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
și care, în miezul verii, avea deja înfățișarea unui oraș. În țara asta în care bărbații își luaseră de multă vreme obiceiul de a umbla pe stradă cu capul descoperit, sau de a și-l acoperi doar cu o simplă eșarfă aruncată indolent peste creștet și care aluneca încet în cursul zilei, spre a ajunge pe umeri, toată lumea recunoștea de departe silueta ca o ciupercă a lui Astaghfirullah. Dar puțini granadini îi știau numele adevărat. Se zice că propria sa mamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
castilienii în oraș. — În cursul ultimei săptămâni din luna safar, îmi povesti mama, era după sărbătoarea nașterii lui Mesia Issa - pacea fie cu el! -, Sara cea Bălțată a venit să mă vadă aducând o cărticică învelită cu grijă într-o eșarfă de mătase mov, pe care a scos-o cu mare atenție de pe fundul coșului ei de răchită. „Bine, dar nici tu, nici eu nu știm să citim“, i-am spus, silindu-mă să zâmbesc, însă părea că-și pierduse toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
zilelor mele dacă deschideam brusc ușa strigând: „Ajutor! A leșinat mireasa!“ N-aveam altceva mai bun de făcut decât s-o trag pe verișoara mea până la pat, s-o culc pe spate, să-i scot pantofii și să-i desfac eșarfa înnodată sub bărbie. Dădea impresia că e pur și simplu adormită, iar respirația, sacadată mai înainte, redevenea regulată. M-am așezat lângă ea, gândindu-mă ce era de făcut. Puteam să mă rănesc la deget cu un ac, să pătez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
fericit s-o contemplu pe Hiba, veselă și nepăsătoare pentru întâia oară de luni de zile; se simțise umilită la nașterea fiicei mele, iar într-o noapte, intrând în odaia ei, am surprins-o ștergându-și o lacrimă cu colțul eșarfei; când i-am trecut degetele prin plete, mângâindu-i pe furiș urechea, mă dăduse la o parte cu mână blândă, dar fermă, murmurând cu o voce frântă pe care nu i-o cunoșteam: — În țara mea, când o femeie e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
primit poruncă să se împodobească. A fost organizată o procesiune în fruntea căreia mergeau cei patru medici regali, înveșmântați în straie bogate din catifea roșie garnisite cu zibelină, primite în dar din partea suveranului recunoscător. Slujbașii de rang înalt purtau cu toții eșarfe din mătase galbenă, iar la ferestrele străzilor străbătute de cortegiu atârnau țesături de aceeași culoare, în semn de bucurie. Cadiii cei mari își împodobiseră porțile cu muselină țesută cu fir de aur și presărată cu boabe de chihlimbar, iar chimvalele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ceas, mintea mea începând să se scuture încet de ceața care o năpădise, când circaziana își făcu apariția. Nu știu ce m-a frapat înainte de toate. Să fi fost chipul ei neasemuit de frumos, și totodată atât de descoperit vederii, doar o eșarfă de mătase neagră strângându-i pletele blonde? Să fi fost talia ei, atât de fină în orașul acela unde nu sunt apreciate decât femeile hrănite din belșug? Sau poate modul ambiguu, politicos, dar fără mare zel, în care Akbar spusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]