964 matches
-
conglomerat de alte texte și inserturi, reciclându-le energiile semantice și formale, începând cu epitaful ovidian, motivul Parcelor, al triumfului Morții, cu predica hrisostomică a egalității stărilor sociale în fața morții, și sfârșind cu modelul parenetic sau omiletic, cu canonul imnic, elegiac, epigramatic sau alegoric. Prin urmare, obsesia unor tipuri de discurs și a textelor de autoritate pledează pentru caracterul profund formalizat al scrierilor noastre timpurii, străbătute de o neliniște a obârșiilor, prisoselnice în citate, aluzii, referințe livrești și operații intertextuale. Maria-Ana
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
și ale vieții dramatice a omului de la țară. Maturizarea lirică este evidentă în poezia de mai târziu - Rostul țărânii (1980), La părinți (1989) - prin sinceritatea expresiei, prin cantabilitate, dar mai ales prin sugestia reflexivă amară ce transpare din versurile lui elegiace. S-a spus că poetul cultivă „formula tradiționalistă bazată pe cantabilitate folclorică și pe desenul imagistic simplu și clar conturat” (Mihai Cimpoi). Cărțile O palmă de cer, Ploile dorului (1972), Fluvii (1976), Rostul țărânii, Autografe în câmp (1981), Același (1986
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290557_a_291886]
-
stejari,/ Ploile fug pe străzi cu pași mari, / Găleata soarelui se ciocnește de turn” - Câmpul. În Semne pe scut vara devine, prin imaginea razei transformate în pulbere, „un anotimp pierdut”, asemeni anilor tinereții. Odată cu instalarea sentimentului de singurătate, apar accente elegiace și modificări perceptibile la nivelul structurilor vizuale, încă destul de luminoase și de văratice un timp, dar marcate acum de tristețe, reflectând apropierea de apusul existenței: „Doar o statuie-n ceață a mâhnirii, / Nimic alt nu va rămâne-n urmă” - Elegie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287288_a_288617]
-
Ostrovski” (post-mortem, 1968). N. face parte din familia poeților basarabeni profund marcați de versul nostalgic al lui Serghei Esenin, din care preia motive, imagini și tonalități, afinitate explicabilă în primul rând prin aceeași obsesie a meleagurilor natale. Lirica lui evocă elegiac priveliștile Bugeacului cu stepa și orășelul de provincie, cu succesiunea anotimpurilor. Viziunea, imaginile și stările sufletești se sincronizează în linii mari cu cele ale poeziei basarabene din anii ’30 ai secolului trecut: dezrădăcinarea, singurătatea, neîmplinirile, setea de ducă, deznădejdea, alături de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288421_a_289750]
-
Opera din Timișoara. E adevărat, atunci era mai tânără, avea mai multă lumină și, parcă, rolul îi punea în evidență mai mult, extinderea registrelor și aspectul de virtuozitate. Deși, pare o ființă meditativă, deci, într-o oarecare concordanță cu rolul elegiac al Desdemonei, acum, se simțea nevoia unui plus de patos vocal, o participare scenică mai nuanțată între extaz, surprindere, dezamăgire, tristețe, durere și resemnare. Remarcabile au fost însă: liricitatea cântului, boltirile rafinate și pianisimele eterice din ultimul tablou. Față de premieră
OTELLO, ?n anul bicentenarului Verdi by Lumini?a CONSTANTINESCU () [Corola-journal/Journalistic/83427_a_84752]
-
La Barque mystique, pentru ansamblu cameral, Tristan Murail își extrage factura simbolismului dintr-o serie de pasteluri ale lui Odilon Redon. Evidența unei cromatici abundente, plajele de ritmuri frecvent contrastante, paleta armonică în stare să favorizeze în mod imprevizibil, când elegiacul ori melancolicul, când burlescul sau anecdoticul, subliniază voluptatea autorului de a dezvolta o lume sonoră cu mijloace similare celor de la sfârșit de secol 19, când tocmai încolțeau atitudinile de mefiență și chiar de contrarietate în fața valorilor artistice consacrate. Murail postulează
Mitul ca realitate by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10461_a_11786]
-
în puterile poeziei, se simte încă apropiat. Citită în sine, ca reportaj, Elegia la pieirea Casei Scriitorilor nu e decât un text ocazional, cum sunt în literatura noastră destule. Ce mă surprinde pe mine e efectul subtil prin care dispoziția elegiacă e, de fapt, contrazisă cu instrumente ritmice. Melodia versurilor e una neverosimil de vioaie. Nu o dată, ea amintește de Dimov și de scenariile fantezist lingvistice ale acestuia, situate dincolo de bine și de rău. Mazilescu e surprins într-o astfel de
Palinodii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3552_a_4877]
-
carte despre Ion Barbu, cititorul asistînd la o mise en abîme în cursul căreia, sub motiv că-i analizează poezia, autoarea își descrie volumul Poetica și lirica lui Ion Barbu. Mentalități afine, apărut în 2003. Gestul aduce cu un memento elegiac menit a atrage atenția că, în urmă cu zece ani, a apărut un competent tom al cărei nuanțe contemporanii au avut indolența de a nu le băga în seamă, drept care autoarea, neconsolată după atîta timp, le mai povestește o dată, spre
Ion Barbu, poetul satir by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2540_a_3865]
-
nu le vei mai deschide. Cartea lui George Steiner e la polul opus: impresia cu care rămîi este că autorul își simte atît de pregnant ideile încît literalmente suferă pentru ele. Iar asta o simți din tonul cărții, din tenta elegiacă pe care o dă admirabilei sale lucrări de filozofie a culturii. E paradoxal să vezi cum, cu toată perspectiva sumbră pe care o zugrăvește - e vorba de declinul iremediabil al genului artistic al tragediei antice -, efectul pe care Moartea tragediei
Pe urmele Antigonei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8111_a_9436]
-
numai 24 de exemplare de către Salomon Hirzel în 1861. 3 Albius Tibullus, I, 5, versurile 39- 40: „Am îmbrățișat o alta, dar abia m-am apropiat de bucurii, că Venus îmi aminti mustrător de stăpână și mă părăsi”. Versurile poetului elegiac roman Tibullus (55 î.Chr- 19 î.Chr.) mai conțin un saepe (adeseori). 4 Pronumele demonstrativ în latină: Iste nu înseamnă pur și simplu „acesta”, ci desemnează independența, chiar caracterul opus al celuilalt. E sugerat faptul că „meșterul Iste” are
Goethe îndrăgostit: de la madrigale la Jurnal by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/3380_a_4705]
-
Leo Strauss? A doua trăsătură, complementara celei dintîi, stă în acuza de dezertare. Cu alte cuvinte, din cealalată parte a peșterii, de acolo de unde se află foștii mateloți cu care a împărțit puntea corabiei comunismului mesianic, se va auzi reproșul elegiac al incriminării tovărășești: Tismăneanu ne-a părăsit, Tismăneanu ne-a trădat, Tismăneanu este un renegat. Sub unghiul încrîncenării punitive, vechii lui camarazi (unii trăind chiar în Vest) vor fi tot atît de necruțători ca cei din prima tabără, cu deosebirea
Un Marsyas contemporan by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8326_a_9651]
-
marcate de nenumărate sensuri simbolice. Artistul le reinvestește emoțional și semantic pentru ca acestea să capete o nouă autenticitate. Găsim aici trimiteri, mai mult sau mai puțin acuzate, către ideea de ortodoxie, filtrată, evident, într-o scriitură proprie, cu note discret elegiace specifice, de altfel, gândirii sale plastice. Deși, în aparență, discursul se poartă în sfera rarefiată a întrebărilor esențiale, în realitate el se impune într-un registru natural, firesc și deconectant. Piesele, în ansamblul lor, respiră într-o atmosferă intimă, aproape
Sticla în muzeu by Cătălin Davi () [Corola-journal/Journalistic/14071_a_15396]
-
jos: castele din Cehia, Germania și Italia. Erudiția poetului și cunoașterea temeinică a literaturii universale clasice și romantice (mai ales germană, engleza și polona) i-au influențat creația literară. Macha a scris poezie, proza și dramă, la început cu caracter elegiac, apoi treptat și-a schimbat stilul, ajungând să exprime dorința individului de a se împlini în viața reală de pe pământ și nu în lumea de apoi. În anul 1836, când a apărut poemul sau Mai (900 de versuri), Macha își
Cehia: Bicentenar Karel Hynek Mácha by Heliana Ianculescu () [Corola-journal/Journalistic/5937_a_7262]
-
se numără și acest ciclu conjunctural aparținându- i lui Petre Stoica. Mai mult: că acest ciclu a fost scris într-un răspăr intenționat față de cartea-cult a generației lui. Marcel Tolcea intuiește excelent această frondă atunci când vorbește, en passant, despre „tonul elegiac” al bucăților de aici. Corelată cu titlul, Unsprezece adnotări lirice pentru covoarele {erbanei, observația se explicitează de la sine. {i se potențează pe parcursul lecturii, când întâlnim secvențe ca aceasta: „Cifra 9 care atinge aripa îngerului/ litera gama care atinge orbita timpului
Încă 11 elegii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2764_a_4089]
-
el esențialul existenței". De asemenea, în legătură cu același poet întîlnim o interpretare a uneia din poeziile sale în care detaliile fizice, de ordin optic și cinetic, par a deschide drumul unei perspective morale, unei viziuni așadar de adîncime, care, aidoma unei elegiace acolade, îmbrățișează cvasiintegralitatea operei în cauză: ,Bărbatul din această Elegie, pe care Eul liric îl contemplă cum înaintează pe trotuar înaintea sa, pare aievea, deși el este doar o proiecție a propriei imagini. Cum nimeni nu se poate privi din
Un exemplu de obiectivitate by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11117_a_12442]
-
Andreea Deciu În 1936, Walter Benjamin pronunța, într-un elegiac eseu cu aproape neașteptate revelații teoretice, dispariția epicului ca povestire, punînd-o pe seama înfloririi romanului în vîrsta modernității literare. Povestitorul, declara Benjamin cu tristă resemnare, aparține unor alte vremuri, mai calme și mai răbdătoare, mai încrezătoare într-un suflu universal de
Povestitorul singuratic by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17417_a_18742]
-
secțiune Din alte volume și inedite. Cititorul poate dobîndi astfel o vedere cuprinzătoare asupra universului liric al poetului, asupra tensiunilor care îl străbat, asupra căilor prin care acestea ordonează materia verbală. Solo Juster e, prin excelență, un meditativ și un elegiac. O tristețe calmă, resemnată, străină oricăror gesturi declamatorii, îi scaldă majoritatea poemelor și definește tonul lor specific: " Unde se duc norii/ Ce se preling pe cer?// Vînturile unde și-au aflat sălașul?// Și cîntecele.../ Cîntecele/ Unde pier?// Acolo unde dorm
În descendența simbolismului by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/9524_a_10849]
-
întunericul. Vântul/ îi izbește gonindu-i fără noimă. Ei țin în mână/ o torță înghețată. Sunt orbi/ deodată, somnolenți, aleargă spre un zid uriaș,/ fără nici o poartă în el./ Și noi fascinați/ îi urmăm"(Ca o iarbă de mare). Tonul elegiac măsoară tristețile eului în iarna interioară, când însuși soarele îngheață, e reversul clipelor de jubilație ale iluminării. într-o lume/ societate decăzută, imaginile vituperează: "Ca și cum ar fi/ o noapte/ și ca și cum noaptea ar fi de fapt/ gura închisă a unui
Poet în veacul XXI by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/11930_a_13255]
-
de zburătoare". Revenirea la vremea maturității (în partea intitulată "Lira meditativa") îl dezleagă pe poet de sentimentalism, pune elipsa mai presus de confesiuni și descrieri, dar, reapare, paradoxal, explozia de fructe, flori, păsări și culori. Se schimbă însă tonul, devine elegiac ("Aici sfîrșește elegia: în pămîntul negru/ sub albastrul iluziei"). "Îngîna lira/lîngă crucea galbenă/ a iasomiei/ dorul sfîșietor/Curată sufletul de mîluri/ și în lințoliul de matase/ galbenă al iasomiei/ învăluie melancolia" ("Lira meditativa"). Melancolia "și moartea incomensurabila/ povară mai
Cronica unei clipe by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/18052_a_19377]
-
care o oferă Calea Târgului. Ultimele bucăți, având toate un ce testamentar, sunt închinate unor poeți dispăruți. În Bătaia cu aur, aceiași prieteni aveau parte laolaltă de un frumos lamento pe motivul zăpezilor de altădată. Convenția se schimbă acum, tonul elegiac se particularizează: La Steaua se numește un poem, La Ioanichie un altul. În sfârșit, cel mai tulburător îi e dedicat lui Andrițoiu: „Bătrâne prinț al nebuniei și-al crâșmei tale câteodată,/ Și-al nopților în coli grămadă punând cuvânt după
Ardeleanul definitiv by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6322_a_7647]
-
de pelerinaj în Evul Mediu. Se poate însă observa că poezia „activistă” nu ajunge să dețină un caracter exclusivist în activitatea lirica a scriitorului. Argumente sînt volumele The Haw Lantern/ Păducelul felinar (1987) și Seeing Things/ Viziuni (1991), două cicluri elegiace inspirate de disparițiile fizice ale părinților poetului. Titlul celui dinții trimite la anticul Diogene care caută, simbolic, cu felinarul, un om onest printre semeni, acceptîndu-si mai apoi, în butoiul legendar, eșecul. În cel de-al doilea, exercițiul intertextual devine și
Lumea văzută de Seamus by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/6555_a_7880]
-
îl simți făcîndu-și tabietul savurării fantasmatice, ruminațiile visătoare împrumutîndu-i aerul unui îndrăgostit întîrziat. Nu știi dacă se roagă, dacă deapănă literele unei maxime sau dacă retrăiește bucuriile prezenței unei femei, dar îi simți unda emoției, adică unduirea aceea blîndă și elegiacă, de copil căruia i s-au înecat corăbiile. De aici amprenta de ușoară tristețe ce îi impregnează timbrul personal, ca o patină subțire întunecîndu-i surîsul. Din cauza îmbinării de reverie și tristețe sfioasă ți-e anevoie să-l așezi în tiparul
Epoca postmorală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5809_a_7134]
-
pe când a venit în Granada, în 1950, cu recent câștigata catedră de latină: Antonio Fontan, a cărui prezență a fost atât de importantă în viața spaniolă a ultimilor 30 de ani ai secolului trecut. Am vorbit despre Coșeriu comentând textul elegiac al fiicei mele. A insistat asupra a ceea ce am spus și asupra a ceea ce spusesem și mai înainte în laudatio, atunci când a fost investit cu titlul de doctor honoris causa al Universității Complutense: că a fost lingvistul cel mai important
Eugen Coșeriu by Florina Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/14292_a_15617]
-
Gheorghe, conferindu-le natura agitatorică a manifestului. Atâta puritate revoluționară ajunge să deranjeze un sistem osificat, vehiculând lozinci în care nu mai crede nimeni; astfel că, apărut în plin ceaușism, la ani buni de la Tezele din iulie 1971, volumul acesta elegiac și nu prea a fost sever cenzurat. Ediția de față recuperează textele, versurile și cuvintele epurate, reintroducându-le în ansamblul omogen din care fuseseră extrase abuziv. Volumul, în întregul lui, este foarte bine legat, fără derapajele și sincopele întâlnite în
Roșu vertical by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11456_a_12781]
-
pe care îl speră. În genere, umoarea autorului e de calm recules ca după o cursă obositoare, doar pe alocuri timbrul căpătînd un ton sfîrșit, de lamentație la catafalc (catafalcul propriei ființe în declin). Singura dată cînd iese din tenta elegiacă e cînd își enumeră calitățile pe care și le consideră evidente: cunoașterea, onestitatea și autoexigența. (p. 14) Pe aceste note personale cititorul trebuie să le caute cu răbdare, ca pe niște indicii prețioase ascunse într-o luxurianță de bucle retorice
Acromegalia verbală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5018_a_6343]