962 matches
-
Semnată în asociere cu A. Pop-Marțian, culegerea Miresme de departe (1927) va reuni, într-o apropiere inspirată, primele cicluri de traduceri, notabile, la noi, după Elena Văcărescu și Anna Brâncoveanu de Noailles. În lirica poetului, rețin estompele, surdina. Timbrul discret elegiac îl definea în Prour pentru porți uitate (1934). Din simbolismul începutului de veac, revine parcul, rustică devălmășie, în care crinii se învecinează cu sulfina și răsurile, loc salutat cu o ludică reverență, refugiu și pretext al reveriei. Timpul lucrează și
BALCESTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285582_a_286911]
-
pași obosiți și rari, apăsați de tristețea de a nu-l fi cunoscut pe Mântuitor. Impresia profundă produsă de aceste volume, care marchează unul dintre cele mai importante momente ale istoriei poeziei românești postbelice, provine, în bună măsură, din suflul elegiac al viziunii lirice, în care neliniștea ontologică (Imn către neliniște), filtrată de o conștiință bine cumpănită, își face din timp ecranul metafizic pe care sunt proiectate marile întrebări existențiale. Timpul se constituie, de asemenea, în fundalul structurant al estetismului baconskyan
BACONSKY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
negre se mișcă rotund / își joacă sfârșitu-nțelesului / atunci când cobor după tine / când pipăi pereții / și-ncerc să mă agăț / de lipicioasa mâzgă verzuie / hrube la succesive niveluri / ca-ntr-o baie comună de aburi / din ce în ce mai fierbinți / insuportabili / pe treptele ultime”. Elegiac, fără relaxări inutile, tensionat, dar fără crispare, Noiembrie inocentul înscria, fără îndoială, o „ajungere” în lirica autoarei. Portret în oglindă, ultimele ei cărți de poezie cresc în adevărul acestor frumoase versuri dintr-o Elegie (din volumul Portretul din Fayum): „afară
BANUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285613_a_286942]
-
ingenuitate mai jucăușă, mai decorative și mai artificiale. Drumeț în anotimpuri (1939) dezvoltă linia pillatiană a poeziei tradiționaliste, descriptiv-intimiste, cu influențe vizibile din Fr. Jammes, în timp ce Căutătorul de comori (1939) reprezintă sinteza unor formule poetice diverse: de la poezia tradiționalistă, bucolică, elegiacă ori confesivă, cu înclinație spre artificiu din ciclul Stele căzătoare și arghezianismul psalmilor din ciclul Pre Tine te lăudăm la melodicitatea, simplitatea și puritatea poemelor de dragoste din ciclul Fata din ierburi. În câteva poeme, „duritatea viziunii”, „asperitățile” limbajului, pe
BACIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285525_a_286854]
-
generează viziuni coșmarești, apocaliptice, în care singurătatea și moartea covârșesc sufletul pribeag: „Aici cresc baobabi. Aici cresc șerpi./ Aici cresc țipete care se-neacă-n tăcere, [...] Aici cresc liane pești sicrie nevăzute / unghiile când trec peste harpă, cad...” (Coșmar). Poemele, elegiace sau senzuale, descriu cel mai adesea peisaje exotice (porturi, mări, țărmuri, orașe), iar România este prezentă ca peisaj interior, ținut de taină care se suprapune dureros spațiilor exterioare. Starea de dor este „radiografiată” tulburător, convingând prin simplitate și naturalețe: „tu
BACIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285525_a_286854]
-
înarmat și cuget treaz, urmașii vitejilor de altădată. Conceput în manieră retorică, poemul are o arhitectură caracterizată prin simetrie, recurgând mereu la antiteză și repetiție. Pasajele de exaltare eroică și viziunile profetice alternează cu efuziunea lirică și cu tânguirea biblică, elegiacă. Mai ales sub raportul muzicalității, tulburătorul poem e un moment însemnat în proza poetică românească. Ediții: N. Bălcescu, Cântarea României, Paris, 1850; ed. în Istoria românilor sub Mihai-Vodă Viteazul, publ. A. I. Odobescu, București, 1878, 553-581; ed. îngr. și introd. N.I.
CANTAREA ROMANIEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286071_a_287400]
-
au plecat, asemenea unei interpretări actoricești adecvate rolului asumat (repartizat), dar cu accentul personal necesar și firesc. „Parodia” devine, astfel, adeseori, un mod, indirect, al propriei expresii lirice, pe o paletă largă, de la inflexiunea satirică la aceea fantezistă sau, chiar, elegiacă. Poetul se raportează în manieră originală, printr-o lectură artistică, la poezia românească de azi, luând în vizor nume ca Romulus Vulpescu, Nina Cassian, Gheorghe Grigurcu, Emil Brumaru, Cezar Baltag, Mircea Ciobanu, Horia Bădescu, Mircea Cărtărescu, Adrian Popescu. Încă două
CAPSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286084_a_287413]
-
serii de parodii, Parodii optzeciste (2000) și Noi parodii optzeciste (2001), au în vedere poeți congeneri, de la Viorel Mureșan, Ion Cristofor și Gheorghe Iova la Traian Ștef și Dumitru Chioaru. Dar C. se manifestă și ca un liric original, un elegiac a cărui melancolie este filtrată printr-o fină sită ironică, în Victoria cotidiană (1994) și Mesaje pe robot (1999). Nu lipsesc din înscenările sale lirice, fie și în formulă aluzivă, accentele tragismului, ca în poemul Într-o bună zi. C.
CAPSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286084_a_287413]
-
marea” autobiografie. Exultanța în fața frumuseților firii, trăirea frenetică a evenimentului cotidian, surprinderea candidă a devenirilor firești sunt componente ale unei poetici de jurnal existențial, în care umbra înnegurată a morții, presimțirea ei dureroasă fac loc treptat unei gravități de factură elegiacă. Cantabilă și sonoră, desprinsă din trunchiul unei tradiții clasice de bună factură sau din cel al modernismului interbelic de tip tradiționalist, poezia lui C. se salvează de la caducitate prin transparența melodioasă a sonurilor, printr-o caligrafie discretă, prin spunere revelatorie
CAPRARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286082_a_287411]
-
repetiție moldovenească sau Noi și iar noi (1845). A început prin a compune poezii, strânse, o parte, în volumul Scrieri (1840), dar și răspândite prin reviste („Albina românească”, „Curierul românesc”, „Foaie pentru minte, inimă și literatură”). Sunt versificări naive, predominant elegiace, adesea de un patetism teatral. Nici proza (nuvele, meditații), retorică sau lacrimogenă, nu-i mai seducătoare. C. este mai ales un autor dramatic. Într-o lucrare de factură polemică, Teatrul Naționale în Țara Românească (1867), unde schițează o scurtă istorie
CARAGIALI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286092_a_287421]
-
piațetă cu o fântână arteziană și se spălă pe față. Se iscă o briză, purtând miros de iasomie, hăt dinspre Bournabat. Și, În vreme ce Lefty se oprește să o adulmece, aș vrea să profit de ocazie ca să reînviu - din considerente pur elegiace și numai preț de un paragraf - acel oraș care a dispărut, odată pentru totdeauna, În 1922. Smirna supraviețuiește astăzi În câteva cântece rebetika și Într-o strofă din Țara pustie: Domnul Eugenides, neguțătorul din Smirna Nebărbierit, cu buzunarul plin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
ori s-au așezat chiar pe linoleumul gros din bucătărie, care avea un imprimeu cu cărămizi. Singurul loc În care n-au ajuns a fost subsolul, pentru că acolo n-aveau telefon. Ședințele lor amoroase nu erau pasionale, ci lente și elegiace, adaptate ritmului magistral al suferinței. Nu mai erau tineri; corpurile lor nu mai erau frumoase. Uneori Tessie plângea după aceea. Milton Își ținea ochii strâns Închiși. Din eforturile lor nu rezulta nici o Înflorire a senzațiilor, nici o ușurare sau asta se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
știu, i-a răspuns râzând. Și a adăugat cu umorul lui caracteristic: — Se numea tragedie. Reușește să zâmbească, chiar dacă un pic chinuit. Gallus con tinuă să scrie, mult. A compus și în endecasilabi, el, om serios, deloc ușuratic. Și versuri elegiace. A încercat și alți metri. Mai demult a început o epopee. Trudește în continuare la ea, deoarece consideră acest gen literar un titlu de glorie pentru oratori. Din păcate, nu e capabil nici de epopee, nici de altele. Pledoariile se
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
a cuiva care nu mai are nici o nelămurire. Și aceasta numai grație ei. Nu se mai vede nimic. Cerul s-a apropiat de mare, scoica uriașă s-a închis, cuprinzîndu-mă. Și dacă ar pune cineva urechea, ar auzi desigur accente elegiace însă prinse în cadențe măsurate după regulile clasice, ordonate și cuminți: POATE A LUNECAT... Paris, 1926 Porspoder, 1929 IOANA În sfârșit, automobilul de curse părăsi centrul Bazargicului, coborî pe ulițe chinuite, o porni pe pământul galben, neted, printre lanurile de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
din afară, cât și introspectiv. Adela e un roman concis de analiză și introspecțiune. Romantismul, aerul ușor desuet din Adela țin de unghiul de vedere din care autorul privește personajele și zugrăvește epoca. Totul este aici fin de siècle 1890-1900, elegiac, nostalgic. Constantin CIOPRAGA, Prefață. - În cartea: G. Ibrăileanu, Adela, Editura pentru literatură, București, 1969, p. X-XI. Colecția de cugetări Privind viața poate fi privită ca prima operă a unui moralist român. Concepută în genul La Rochefocauld, Chamfort, pe lângă o analiză
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
să se compare cu acesta. Ceața era azi rară, soarele cald și aerul vibra de bâzâitul albinelor, ce-și cedeau de treburile lor. Iată: un fluture scânteiază și fâlfâie din aripi printre săgețile de lumină ce străpung umbra. O zi elegiacă, grațioasă precum leagănul în plin balans, proaspătă și curată precum pâinea scoasă din cuptor, delicată ca dantela pe pielea unei femei palide, o zi pe măsura frumuseții femeilor de lângă leagăn. Vultur-în-Zbor s-a trezit în zori, odihnit și cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
odă în preajma zilei de 28 octombrie, 1851, când colonia germană din București a sărbătorit centenarul nașterii marelui poet. A fost publicată mai târziu în revista autorului ei, "Echilibru între antiteze". Am putea spune despre această poezie că este o odă elegiacă...; vă veți convinge imediat ce-i vom face lectura. Și Pompiliu începu să citească frumos, cald, plin de vibrație "La Schiller". Numai pe Camil Petrescu îl mai auzisem în clasa I-a citind cu aceeași sensibilitate! Este o viață moartă, precum
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
Al. Ioan Cuza” Iași. A lucrat ca profesor de limbă română, inspector ș colar, participant activ la viața culturală a orașului Bârlad. Poet, prozator, critic și istoric literar, astăzi coordonează periodicul de cultură de la Bârlad - „Baadul” 258 MAMEI MELE Sonet elegiac Aștept adesea anume înserare Când vântul zilei doarme în trifoi Atunci din gândurile care curg șuvoi Doar unu‐ mi frige tâmpla în răcoare. Îmi spune de o luncă albastră‐n care Ne căuta mămuca pe‐amândoi, Că minunați de‐ un
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
Apoi Îi sărută mâna, Întorcând ușor capul. Deveni din nou serios. „La treabă”, zise. „Trebuie să facem o istorie a viitorului, nu o cronică a timpului pierdut”. Seara sărbătorirăm cu pompă căderea prohibiției alcoolice. Jacopo părea că-și uitase umorile elegiace și se luă la Întrecere cu Diotallevi. Imaginară mașini absurde, ca să descopere la fiecare pas că fuseseră deja inventate. La miezul nopții, după o zi Încărcată, hotărârăm cu toții că trebuia să experimentăm ce anume simți când dormi pe coline. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
gândurilor ei. Cât de diafană și de curată era cenușa pe care Ruby o râcâia zilnic, scoțând-o pe făraș și amestecând-o cu praful; era ușoară și diafană și curată ca moartea. Pasărea continua să-și cânte afară viersul elegiac, acut - „cocoșul furtunii“ obișnuia să-i spună Alan. El iubea păsările. Alex se îndreptă spre fereastră și privi în grădină. Cădea o ploaie subțire, ca o beteală de argint în lumina rece. Acoperișul de țiglă verde al casei de vară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nuni, nuni, nu! Alex care se apropiase de fereastră, stătea cu spatele întors spre George. — Dumnezeule mare! — Ce e? George se ridică și se apropie de ea. Apăruseră oameni în grădină. Alex avusese toată viața aceeași priveliște a grădinii: mesteacănul elegiac, fagul arămiu, bradul cu trunchi roșiatic, pe care lumina soarelui se avânta până în vârf, salcâmul, des și mlădios, iar jos, sub fereastră, pajiștea perfectă, tunsă neted de grădinar și, în ultima vreme (pentru că grădinarul îmbătrânise), de ea însăși. Privise la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cineva, în mod ilicit, acolo. Din punctul meu de observație îi puteam vedea atât pe George cât și pe partenerii mei de urmărire. Seara nu s-a încheiat cu un deznodământ dramatic, ci s-a stins într-un calm melancolic, elegiac. Din poziția mea avantajoasă, fiind ascuns de un morman de saltele vechi și rupte, observam fața frumoasă, gravă, a Valeriei Cossom, privind cu nesfârșită tristețe și îngrijorare spre George care-și executa pantomima pe chei. Eu înțelesesem că George reconstituia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
revenise oarecum din suferința pricinuită de pierderea lor, din pricina înmormântării lui William și a fenomenului de la Băi. Acestea fuseseră evenimente însemnate, bariere între el și acea teribilă pereche. Poate, își spunea el acum, că se strecurase o notă de tristețe elegiacă în suferința cu care privise izbucnirea jetului de apă ce simbolizase forța unei energii curative, menite să-i alunge gândul de la o Hattie îndepărtată de el pentru totdeauna, transplantată în lumea invizibilului. Chiar și remușcarea era o provocare lesne de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
împingeam la loitră, apoi urcam din fugă. / drumul câteodată era ocupat de sunete / de diferite mărimi (...); Slăvit de firavi discipoli, înconjurat de stupii / cu alfabete. tălpile rămâneau / în țărâna fierbinte (...); pipăia drumul cu un șarpe (...) Tonul poemelor este, în general, elegiac, poetul refăcând drumul credinței și, în același timp, al reconstrucției proprii întru asumarea deliberată a acesteia, prin evadarea dintr-un sine inconștient de adevărata vocație a omului: lângă piciorul lămpii. întârziind puțin timp în exod. îi scriam că m-am
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
potrivit cărora, într un sonet nu trebuie să se repete niciun cuvânt, cu excepția conectorilor, însă procedează așa din rațiunea de a fi persuasiv, cu atât mai mult cu cât temele pe care le dezvoltă sunt cele eterne ale artei. Astfel, elegiac de multe ori - sau măcar nostalgic -, conștient dureros de precaritatea ființei, de când e lumea (Năluci de fum, lucire de secundă...), în sonete, poetul face din substantivele clipă și secundă laitmotive: lucire de secundă, tăcerea clipei, buza clipei etc., prin care
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]