941 matches
-
îmi venea și mie să plâng, iar eu, ca să nu fiu văzut plângând, râdeam de el și ajungeam chiar să râd de mine însumi și de râsul meu. Acelui sărman Augusto Pérez al meu, când spunea că efectul cel mai eliberator al artei este de a te face să-ți uiți de propria existență și că unii se cufundă în lectura romanelor ca să-și abată atenția de la ei înșiși și ca să uite de suferințele lor, prietenul său Víctor Goti - prefațatorul Ceții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
să-ți uiți de propria existență și că unii se cufundă în lectura romanelor ca să-și abată atenția de la ei înșiși și ca să uite de suferințele lor, prietenul său Víctor Goti - prefațatorul Ceții mele - îi răspundea că efectul cel mai eliberator al artei este de a te face să te îndoiești de existența ta. Și cred că avea dreptate. Și că omul care nu s-a îndoit niciodată de propria-i existență substanțială, de faptul că nu-i altceva decât o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Weekly, cu atâta ușurință și Încredere În sine, Încât acceptase ca publicarea să Înceapă În octombrie, deși era Încă departe de a ajunge la sfârșit. În achiziționarea lui Lamb House, nimic nu fusese mai izbitor sau mai minunat decât efectul eliberator asupra imaginației sale creatoare. Aproape imediat după semnarea contractului Începuse să dicteze O coardă prea Întinsă, care dădea semne că va face o impresie mai puternică asupra cititorilor decât tot ce publicase În ultimii ani. Impulsul inițial fusese unul parțial
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
s-a anunțat că doamnele aleg, m-a invitat la un foxtrot, după care a rămas atașată de mine. Au fost niște vremuri în care se dansa în draci. Noi, cei învinși, eram dependenți ca de un drog de muzica eliberatoare pe durata unui blues al învingătorilor transatlantici: Don’t fence me in... Aveam de celebrat supraviețuirea și de uitat coincidențele acesteia, așa cum mi le regizase războiul. Ceea ce fusese rușinos sau cumplit și ne pândea din urmă rămânea neinvocat. Trecutul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
care conțineau un dram de adevăr s-au bucurat de minunate uniuni sociale și de progresul social al popoarelor, cu atît mai mult s-a bucurat aceea care cuprindea în sine adevărul întreg, o revelație pură și deplină, un har eliberator. Popoarele așadar, zguduite și oprimate de nenorocirile vremurilor s-au refugiat în brațele salvatoare ale acelei Religii prin care cunoscuseră deja atîta demnitate în rîn-duiala lucrurilor spirituale și divine; și atunci i-au cerut pentru prima oară și un ajutor
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
care, în loc să rămână la numele de Chirpic, devenise Tovarășului Popescu. Celebrul personaj, cadru de nădejde, extras de către Partid din noroaiele natalei Cotonoaga, Tovarășului Popescu a efectuat ceva important în favoarea localității de obârșie: el propuse, în mod documentat, ca în cinstea Eliberatorilor sovietici, prima consoană din numele Cotonoaga, să se transcrie festiv, cu K rusesc. De la acea dată memorabilă, numele vechi, de Cotonoaga, se inscripționă altfel, devenind glorioasa Kotonoaga. Chirpic, care, totdeauna, umbla cu părul buhos sub căciulă, venea, noaptea, de la Kotonoaga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
muscălește, cu degetul arătător în propria gâtiță, un gest pe care goldăneștenii îl cunoșteau de la ostașii Armatei Roșii, pe care aceștia îl făcuseră de nenumărate ori, plesnindu-și sonor în beregată, acolo sus, unde erau cocoțați, în turelă, pe tancurile eliberatoare. Înțeleseră toți și mai cu seamă paharnicul cu ștergar de in și cu busuioc la garafă, care-i turnă de băut, pe dată, o cană gospodărească de horincă, trasă de două ori. Singur Nicanor Galan n-avea astâmpăr deplin în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
cimilituri ale diverselor generații de la Goldana: Harbuzul este, harbuzul!... Am ghicit imediat! Se cheamă că e pepenele! dezvoltară alții chestiunea în adecvate comentarii: el are malurile verzi coaja, apa ca sângele de iepure zeama și mâlul roșu ca steagul Armatei Eliberatoare miezul!... Cei doi flăcăi, năimiți de dimineață, apărură atunci, clătinându-se de povară. Mama mea! amândoi împing, de-a bușilea, câte un pepene falnic, care numai nu grohăie, în veșmântul lui, verde-lăcuit. Primul dintre cei doi pepeni palpită sub tăișul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
pe o bancă, citind un ziar. Patrula m-a înhățat, înjurând fioros, în urâte vorbe străine, iar eu am început să plâng de spaimă. Plângeam așa de tare, încât tata a venit în fugă, să mă scoată din mâna soldaților eliberatori. Înțelegând că eram copilul lui, m-au lăsat pe mine, dar l-au luat cu forța pe tata, urcându-l într-un Willis, o mașină militară, captură de război. Înșfăcat de soldații cu steaua roșie la bonetă, nu l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
la ei un geamantan modest, din carton tare. Probabil cu haine, bani, acte, poate și ceva poze din ceea ce însemnase viața lor. Un minim de agoniseală ce trebuia salvată pentru ceasul nedorit când locuința lor ar fi fost distrusă. Mirosul eliberator al "prafului de pușcă" venit dinspre plajele Normandiei, născuse în țară o fericire "subversivă" fără margini, mai mult sau mai puțin fățiș arătată. Veștile bune curgeau în serie. În Franța Aliații cuceriseră orașul Cherbourg, în Rusia, nemții pierduseră Vitebsk, Orșa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
țăcănitul continuu, ca rafalele unei mitraliere, al mașinii de scris. Obosit, locotenentul Răducu privește printre zăbrelele ferestrei mari din spatele locotenentului major, către foișorul de pază al unității, dar fără să-l vadă. "Mda, își spune în sinea lui, Armata Roșie eliberatoare știe să se folosească de legi așa cum un pește profită de munca târfelor lui. Pentru ei doar o singură regulă este valabilă-pumnul care lovește necruțător.166 Își aduce aminte de vorbele tatălui său, spuse cu mult timp în urmă: "Măi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
joasă speță, invitaților festivalului Ada Mîlea și Emil Brumaru, descriindu-i că "un fel de Monica și Irinel neoavangardiști". Expresii că "bunicul pletos, erotico-slinos și orgasmo-libidinal", scrise de Cătălin Coca la adresa excelentului poet Emil Brumaru și a cîntăreței Ada Mîlea ("eliberatoare de orgasme endorfinice pe scenă și în aer liber de Vama Veche") dovedesc, odată în plus, intenția evident denigratoare a celui care semnează articolul. Articolul face referire la dispariția "dintre invitați, vădit emoționați, după o serie pasionala de pupaturi, fapt
Nu l-am ars pe Cărtărescu by Daniel Corbu () [Corola-journal/Journalistic/8369_a_9694]
-
deceniul patru. Fără a-și dezminți în ansamblu ținuta de înaltă intelectualitate, plutirea înțeleaptă peste învolburările timpului, Mihail Sebastian are în ultimele file ale acestei opere de căpetenie linii de-o anume ambiguitate, cînd încearcă a justifica vandalismele militarilor sovietici "eliberatori" și preconizează o revanșă cruntă împotriva Germaniei ("Numai exterminarea totală a Germaniei ar putea răscumpăra pe o balanță ideală a Justiției - tot sau măcar o parte din ce s-a întîmplat"). E, negreșit, un punct vulnerabil al judecății sale. Diaristul
Din nou Mihail Sebastian (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8676_a_10001]
-
care a vorbit la telefon în felul acesta. Normal! "Ei! se alarmă ea. Ce e cu tine?" "Nimic!" "De ce-ai tăcut așa brusc?" N-am tăcut așa brusc! Am tăcut treptat, adăugai și izbucnii într-un râs scurt și eliberator. Am tăcut în mod "firesc", continuai, cuvântul ăsta are la mine o semnificație aparte..." Lasă tu semnificațiile aparte și vino încoace, dacă zici că ești gata", mai spuse cu felul ei inimitabil și irezistibil de a-mi da ordine. Aici
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
din ea." (Dialectică naivă, îmi dădeam seama, dar credeam în ce spun și asta avu asupra lui Petrini același efect de șoc ca înainte: sentimentul realității simple reveni în el atât de concret, încît îl văzui cum surâde, un surâs eliberator!) "Eram atât de fericit, murmură el, atât de tare fericit, încît devenisem umil, să nu sfidez cine știe ce zeu sau zeiță geloasă. Și sânt și acum, dar cu această coloratură tragică, am omorât un om și voi fi închis iar, deși
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Invazia popoarelor migratoare în provincia Daciei Traiane a fost un moment "prielnic pentru masele de sclavi care au scăpat de robie, devenind liberi. De aceea, sclavii, țăranii liberi sau pătura de jos săracă din orașe, au primit pe "barbari" ca eliberatori" (Roller, 1952, p. 48). Însă principalul merit pentru eliberarea Daciei revine nu atât barbarilor care au adus suflul de libertate, cât mai ales principiului impersonal al antagonismului de clasă, care în Dacia Traiană a îmbrăcat și o formă etnică, manifestându
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
lupta eroică a Partidului Comunist Român, înființat în 1921, eroarea istorică și catastrofică de a lupta împotriva rușilor a fost reparată, fapt ce a ocazionat "eliberarea națională a României de către glorioasa armată sovietică" (Roller, 1952, p. 694). Succesiunea de momente eliberatoare rusești aruncă din nou lumină asupra angrenajelor simbolice puse la lucru în procesul de construcție mitică a memoriei naționale. Observăm în plină funcțiune aceeași "lege a concentrării spațiale" teoretizată de M. Halbwachs, prin care evenimente disparate sunt așezate în aceeași
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
scriiturii) e chemat să distrugă coerența stagnantă a discursurilor moștenite, multiplicând perspectivele („Fiecare poem o pupilă”), instaurând regimul polisemiei, mișcarea perpetuă a spiritului inventiv, atras de „neprevăzutul, noutatea asocierilor de idei sau de obiecte”. Imaginația este interpretată deci ca agent eliberator dintr-o realitate și ordine inerte, dar, implicit, și ca factor de întemeiere a unui alt spațiu, mai autentic-vital, al unei alte realități: un real imaginar sau un imaginar real, ce se constituie tocmai pe direcția tensională trasată mai sus
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
ceea ce Breton numește, în Suprarealism și pictură (1928), „câmpul psiho-fizic total”. Imaginea și, ca succesiune infinită de imagini, poemul se constituie astfel drept spațiu în perpetuă efervescență, în care amintirea realului destructurat, niciodată pierdută, coabitează cu aspirația spre un altceva, eliberator. Refuzând cantonarea în real, subminându-l prin forța de subversiune a imaginației, dar refuzând și „rezultatul”, imaginarul ca punct terminus și definitivă rezolvare a contradicțiilor eului (de unde exaltarea „neliniștii”, „eșecului oricărei întreprinderi”, a „slăbiciunii” funciare a scrisului), poetul caută, în
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
ci opacitate. Conștiința suprarealistă este deci, înainte de toate, «relație» și se naște întotdeauna dintr-o punere în relație”. Șocul apropierii unor astfel de elemente distanțate dezvăluie, în „lumina imaginii”, deopotrivă depărtarea față de realul depășit și apropierea de „a doua lumină”, eliberatoare. Într-un articol publicat în revista unu, Benjamin Fondane a numit cu exactitate înțelesul acestei „beauté convulsive” bretoniene: „Există astăzi un lirism al panicii, și dacă putem dori ca frumusețea să fie convulsivă, e pentru că dorim s-o surprindem în timp ce
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
nu disecăm cadavre, ci organe vii”. E ceea ce crede, în fond, și Ilarie Voronca. Dar această concentrare asupra tensiunii procesului imaginativ-scriptural, prin care ia naștere poezia, indică de fapt că gândirea (poetică) se exprimă - cum subliniază F. Alquié - drept „facultatea eliberatoare ce ne permite să trecem de la real la imaginea însăși”, la „această iluzie de imanență pe care o numim frumusețe”. A alege „dintre toate NAȚIUNILE... imagi-NAȚIUNEA” devine astfel o opțiune fundamentală în sensul eliberării ființei de opresiunile „realului” într-un
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
omului acestui veac. Ulise trasează astfel de la început mai multe filoane ale viziunii, ce se întretaie și suprapun, își fac ecou, într-o alcătuire rapsodică: spectacolul orașului modern generează în egală măsură entuziasmul și angoasa, confesiunea solitarului frustrat și reveria eliberatoare a unor evaziuni dincolo de „mucegaiul birourilor”. Ca spectator-reporter al tumultului vieții pariziene, Voronca prelungește în Ulise viziunea din poemele „integraliste” într-o sintaxă, totuși, mai destinsă. „Veacul asigurărilor și al reclamei luminoase” e surprins în acumulări de notații brute sau
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
mai târziu „frumusețea acestei lumi”. „În frunte un stigmat, la dreapta echinoxul” - sună, emblematic, primul vers al cărții, numind cele două mari deschideri ale viziunii: spre o subiectivitate puternic marcată de sentimentul vulnerabilității sale, dar, nu mai puțin, către orizontul eliberator al unei lumi promițător înnoitoare, gata să-și dezvăluie „miracolele” prin actul simili-magic al rostirii poetice. Tema profundă - și care unifică subteran fluxul aparent atât de despletit al discursului - am identificat-o tocmai în acest dialog sui generis între poem
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
odăi stinse” etc.; spațiu ce se lăsa descoperit, în atmosfera-i mohorâtă și apăsătoare, prin parcurgerea unor itinerarii mereu reluate („preumblări”, „plimbări bolnave”, „rătăciri”), cu „panorame”, „cheiuri stinse”, „parcuri vechi” ș.a., orientate, în ultimă instanță, spre un orizont al evaziunii eliberatoare. Or, în ciuda însemnatelor deosebiri de „stil”, ceva din aceste inițiale tipare va rămâne productiv în coagularea imaginarului poetic al avangardistului. Poetul „integralist” sau cel tentat de „miraculosul” produs de „lumina imaginii” de factură suprarealistă, continuă să-și conceapă universul ca
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
primei secvențe din Ulise, închinată „veacului mediocrității”, unde închiderea în „mucegaiul birourilor” apare situată în contrast net cu libera mișcare într-un spațiu elementar, al contactului direct cu lumea frustă a naturii, sau în opoziție cu visele, cu alții agenți eliberatori: „nu mai vânăm ursul sur prin munții americii / brațele noastre nu mai sângeră păduri sălbatece / ne operăm visele ca intestine / singuri ne închidem în mucegaiul birourilor” (subl. n.) Același poem va vorbi mai departe despre „singurătatea” șcareț ca o temniță
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]