2,112 matches
-
Lumea spectacolului și ideea lumii ca dans m-au atras mereu, cu o forță căreia nu am știut cum să îi rezist. Asociam această lume cu cea sugerată de un alt titlu, de poem de astă dată, care m-a emoționat: Piticul din cafea. În plus, încă de acum doi ani, pe adresa redacției revistei romașcane Melidonium poposeau mailuri cu texte purtând semnătura scriitoarei care ne trimitea gânduri, pagini ... XXV. EMILIA ȚUȚUIANU: O LEGENDĂ VIE A CULTURII ROMAȘCANE - GHEORGHE A.M.CIOBANU
EMILIA ȚUŢUIANU [Corola-blog/BlogPost/383059_a_384388]
-
este lumea literară românească, întâlnești oameni de o frumusețe extraordinară, încât ți se par monumente culturale sau crini înalți ca niște plopi proiectați pe zare... Orașul Roman are două asemenea personalități de o frumusețe spirituală care poate să nu te emoționeze și să nu te uimească. După ce am citit de mai multe ori cartea domnului Gheorghe A. M. Ciobanu, în care se apleacă asupra mitului Mioriței, pe care îl investighează cu toate mijlocele dăruite de Domnul ființei omenești, și după ce am discutat
EMILIA ȚUŢUIANU [Corola-blog/BlogPost/383059_a_384388]
-
este lumea literară românească, întâlnești oameni de o frumusețe extraordinară, încât ți se par monumente culturale sau crini înalți ca niște plopi proiectați pe zare... Orașul Roman are două asemenea personalități de o frumusețe spirituală care poate să nu te emoționeze și să nu te uimească. După ce am citit de mai multe ori cartea domnului Gheorghe A. M. Ciobanu, în care se apleacă asupra mitului Mioriței, pe care îl investighează cu toate mijlocele dăruite de Domnul ființei omenești, și după ce am discutat
EMILIA ȚUŢUIANU [Corola-blog/BlogPost/383059_a_384388]
-
baia fierbinte, am adormit imediat. Un somn profund și fără vise. Sau...poate am visat.. Oare, ce-oi fi visat în noaptea aceea? Nu-mi aduc aminte. Mult mai târziu, când am revenit în satul meu de Crăciun, am tresărit emoționat când am auzit la poartă : Bună ziua la Ajun ! Mâine la Crăciun ! Doi, doi ! Mi-am stăpânit lacrimile și i-am cerut mamei să duc eu bolindeții la copiii de la poartă. În acea seară m-am gândit numai la peripețiile mele
POVESTIREA BOLINDEŢI DIN VOL. MAGIA COLINDEI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383082_a_384411]
-
curat simbol-mama. Poetul se închină cu recunoștință în fața măicuței sale, căreia îi poartă un dor nemărginit și căreia îi cere iertare din toată inima. Lacrimile sale curate sfințesc amintirea mamei pentru care poartă o veșnică iubire. Tabloul măicuței sale îl emoționează într-un mod unic. Despre “ne-nduplecatele iubiri” Sandu Cătinean scrie cu un condei înmuiat în nostalgie căci aceste iubiri îi par nemuritoare. Călătorește prin timp cu ele și retrăiește intens străbătând prin pânza vremii. Iubirea sa este mistuitoare și arde
SANDU CĂTINEAN, “CEL CARE VINE DIN BRAZI” de ALEXANDRA MIHALACHE în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383219_a_384548]
-
lui se luminase, oftase atât de dureros încât o făcu să se simtă vinovată de fericirea ei. Apoi o sărută tandru, îi strânse mâinile într-un fel anume, credea ea, ochii lui era împăinjeniți. Ce l-a făcut atât de emoționat? Ludmila nu știa că Ștefan o iubește. El a păstrat în inimă acea tresărire pe care a simțit-o din momentul în care Virgil i-a prezentat-o ca viitoarea lui soție. Iubire interzisă! își spuse Ștefan. Pe lume sunt
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1906 din 20 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383263_a_384592]
-
în desfășurarea vieții. Ne întrebăm cine nu a fost mișcat când a văzut imagini unice, am putea spune, mulțimea adunată în Piața Victoriei din Capitala României în aceste zile fierbinți? Expresia vie a „Eu și Celălalt”! Cum să nu te emoționezi văzând pe ecranele televiziunilor sute de mii de oameni în stradă, unul lângă altul și să nu empatizezi cu ei - Ceilalți - care și-au exprimat dorința pentru un trai al copiilor într-o societate mai curată? Cum să nu empatizezi
EU ȘI CELĂLALT de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 2236 din 13 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383271_a_384600]
-
om de știință. Pasajul din Contele de Monte Cristo care descrie momentul când Edmond Dantes dă cu ochii de comoara abatelui Faria, ca și secvența corespunzătoare din numeroasele ecranizări ale romanului lui Alexandre Dumas pe care le-am văzut mă emoționau de fiecare dată, declanșând În mine fiorul copilăresc al Întâlnirii cu miracolul. Dar reprezenta, Într-adevăr, consemnarea aceea telegrafică o dovadă peremptorie că tezaurul templierilor exista? De ce n-ar fi argumentat ea, dimpotrivă, exact contrariul, respectiv faptul că Întregul text
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Până și Vodă, trecând o dată la vânătoare prin smârcurile Vasluiului și auzind că-n apropiere ar exista un copil de-o urâțenie nemaivăzută, se abătu pe la curtea lui Stoenescu, merse cu pas apăsat la pătuț, așteptă ca tatăl să ridice emoționat de cinstea ce i se făcea pânza de deasupra, aruncă o privire înăuntru, spuse cu vocea sa bărbătească: „Da, într-adevăr, este foarte urât” și-apoi, spre uimirea escortei care-l aștepta afară în ploaie, stătu la o dulceață în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
loc în altul. Să nu-mi spuneți că a ajuns curva asta de politică până-n ultimul colț din deșert. — Este o poveste lungă. — Îmi plac poveștile la lumina focului în inima deșertului! răspunse Marcel Charrière, foindu-se nerăbdător pe scaun, emoționat ca înaintea unui frumos spectacol. Ce s-a întâmplat? — Chiar vă interesează? — Desigur. Gacel Sayah îl măsură din priviri, vrând să-și dea seama cât e de sincer, apoi își privi mama cerându-i încuviințarea, și, după gestul ei afirmativ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
cu aceleași caractere de bronz și dedesubt În paranteză ocupația fiecăruia: curelar, ceasornicar, măcelar, croitor, condamnați parcă și În moarte să poarte stigmatul nobil al breslei din care făceau parte. De atîta disciplină nu mai puteai să suferi, să te emoționezi. Ei stăteau acolo grupați militărește ca un batalion pe loc repaus și nu aveau nici o șansă de eliberare pentru că erau Încorporați În eternitate. Ceva mai jos aceeași ordine perfectă, morminte identice, lespezi de marmură neagră sau albă cu inscripții aurite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
mică vitrină improvizată moțăia o păpușă cu pleoapa căzută. Era atîta ridicol și atîta kitsch În tot acest bazar sentimental și totuși atunci am Înțeles pentru o clipă ce Înseamnă cuvîntul toleranță. Mă aflam În cimitirul românesc și m-am emoționat și mi-a venit să plîng. E moină afara. O vreme de mort. Și eu nu știu cum să fac să mă conectez la o sursă de veselie. Un lamento prelungit e ca o călătorie În deșert. Dacă În această confesiune incontinentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
redactor de editură colabora și la reviste o fi visat și el cîndva să plece În străinătate trimis de Asociația ziariștilor să fie Însoțit la gară cu flori) ...a fost obiectul unei ovații inimoase, mulți dintre cei de față fiind emoționați În mod vizibil pînă la lacrimi cînd aleasa orchestră de suflători irlandezi a intonat binecunoscutele tonuri ale imnului Întoarce-te la Erin, urmate imediat de Marșul lui Rakoczy... Nici dracu nu l-ar fi putut opri pînă n-a pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ceva s-o compătimesc, să-mi forțez și cîteva lacrimi uneori reușesc destul de bine, dar de ce vreau cu orice preț să mă fac mai urîtă În proprii mei ochi decît sînt Îmi e rușine că povestea doamnei Oprișan m-a emoționat cu adevărat oare În ce lume am ajuns să trăim dacă ne jenăm să fim buni?) Doamne, prin ce-ați trecut. Cred că a fost Îngrozitor. Bine că a avut coana Didina prezență de spirit și a intervenit la momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
săptămâni înainte de examenele de bacalaureat, în luna aprilie, la un an și jumătate de la începutul războiului cu Germania, eu și liceenii care-mi erau mai apropiați ne pierduserăm orice urmă de interes pentru acest război. Îmi amintesc bine cât de emoționat am fost când a izbucnit războiul. Îmi amintesc că această emoție îmi dădea iluzia că sunt un viteaz și că mă umplea chiar de bucurie. Umblam zile întregi pe stradă pierdut în mulțime - era ca în zilele de Paști - strigând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
în Rusia!? Peste încă o lună, citind despre vreo victorie a nemților asupra rușilor, spuneam același lucru: „Așa le trebuie ticăloșilor, ce-au avut cu nemții!? În sfârșit, după încă o lună, un coș apărut pe nas mă preocupa, mă emoționa, dacă nu mai mult, în orice caz mai sincer decât războiul mondial. În cuvintele război, victorie, înfrângere, uciși, prizonieri, răniți, în aceste cuvinte triste, care în primele zile aveau atâta viață încât tremurau ca niște carași în palme, sângele cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
în întuneric și strângând-o la piept, simțeam cum mă cuprinde rușinea, căci, oricât încercam să-mi provoc cruzimea animală și bărbătească, atât de necesară pentru ceea ce voiam să fac, în aceste minute hotărâtoare sărutările Soniei și apropierea ei mă emoționau din cale afară și eram prea sensibilizat pentru a mai putea fi și senzual. „Ce să fac, ce să mă fac, ce să mă fac?“ - gândeam eu disperat, înțelegând că Sonia este tipul de femeie pe care trebuie s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
rămâne același entuziast, îndrăgostit de locurile natale, de Dobreana lui cu casa părintească, de locurile copilăriei și tinereții, de coală și terenul de fotbal și de toate cele care i-au fost și i-au rămas în suflet și-l emoționează. Deși trăiește de mulți ani în Bacău, nu a întrerupt niciodată legătura cu satul, iar de câțiva ani, de când fiul său, Gabi, administrează societatea „Agroteh” din Slobozia - Filipeni, este mai mereu prin comună și la casa părintească, unde are niște
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
ridici, Nu, domnule comisar, jur, pistolul era doar pentru a-l speria pe tip, Și ai reușit să-l sperii, Da, domnule comisar, După câte se vede, chiar trebuie să-ți dau medalia, și acum te rog să nu te emoționezi, n-o lovi pe bătrânica aceea și nici să nu treci peste semafor, dacă e ceva care nu mă interesează deloc este să dau explicații unui polițist, Nu există poliție în oraș, domnule comisar, a fost retrasă când s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
urcase și cum în mod absurd nerăbdarea de a o vedea pe Blanche îi alungase gâfâiala. A o vedea pe ea era o încântare care nu-și pierdea niciodată prospețimea și cu toate că uneori nu lipsise decât un ceas, era la fel de emoționat la gândul de a fi din nou în preajma ei ca și cum ar fi fost despărțiți o luna. Deodată parcă nu-i veni să creadă că e moartă. Ceea ce se întâmplase nu putea fi decât un coșmar, un coșmar înfiorător. Iar când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
poate ascunde o minte banală. Pentru observatorul perspicace, nimeni nu poate produce nici măcar în treacăt o operă fără a-și dezvălui ascunzișurile cele mai profunde ale sufletului. Urcând scara nesfârșită a casei în care locuia Strickland, mărturisesc că eram puțin emoționat și nerăbdător. Mi se părea că mă aflu în pragul unei aventuri surprinzătoare. M-am uitat plin de curiozitate prin cameră. Odăița era mai mică și mai goală decât mi-o aminteam. Mă întrebam ce ar zice prietenii mei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
zidărie ridicată din resturile vechii construcții, unde printr-o poartă, se putea intra Într-o curte interioară mică, spre care dădea casa lui Alberto lombardul. În piațeta din fața prăvăliei se adunase o mulțime de oameni. Bărbați și femei zgâindu-se emoționați la ceva din fața lor, printre strigăte și râsete. Crezând că era vorba de un saltimbanc care Își prezenta caraghioslâcurile mizerabile, priorul Își croi drum printre oameni, gata să le poruncească să părăsească locul. Găsi, Însă, altceva decât se așteptase să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Una anume va fi în prim-plan. Era umbra unui om pe care-l chema Pierre-Ange Destinat. Acesta a fost, timp de treizeci de ani, procuror la V., și și-a făcut meseria ca un orologiu mecanic ce nu se emoționează și nu se oprește niciodată. De mare artă, ca să zic așa, fără să aibă nevoie de vreun muzeu pentru a fi pus în valoare. În 1917, când s-a petrecut Cazul, după cum a fost numită la noi întreaga poveste, subliniind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
urmă, cunoscându-se așa de bine și comandând aceleași mâncăruri, cei doi au ajuns să semene: aceeași culoare a pielii, aceeași burtă, aceiași ochi ce par să privească pe deasupra lumii pentru a evita noroiul străzilor, precum și lucrurile care te pot emoționa. Desharet privește corpul ca pe un caz școlăresc. Se vede că e îngrijorat că-și va uda mănușile. Și el o cunoștea bine pe micuță, dar sub degetele lui nu mai este o copilă moartă, e doar un cadavru. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
nici nu mai vadă acest mare tablou, care devenise mai mult o pictură decât portretul femeii pe care o iubise și pe care o pierduse? Poate își câștigase acea existență de muzeu, acea dematerializare care face să nu fim niciodată emoționați când privim figuri imortalizate, ajungând să credem că nu au trăit niciodată ca noi, că nu au respirat, asudat, suferit? Persienele înclinate pe jumătate dădeau tuturor camerelor o umbră plăcută. Totul era pus în ordine, aranjat impecabil în așteptarea unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]