902 matches
-
încrederea în propriile puteri și controlul asupra materialului narativ - care îi aparține. De asemenea, un astfel de fragment va fi de cele mai multe ori caracterizat de o trecere în plan secund sau chiar de o absență totală a modalității epistemice și a cuvintelor de distanțare (acești termeni vor fi explicați mai jos, o dată cu „modalitatea negativă”). Tonul folosit de narator va fi emfatic, încrezător, sigur de el, insuflînd o stare de confort destinatarului. Modalitatea negativă se realizează, din contră, cu mijloace
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
foarte calme în general: dar în acest caz au același sentiment ca și bărbații... Nu este deloc dificil să transformăm acest fragment la persoana a treia, dar renunțarea la vocabularul evaluativ, frazele generice, modalitatea deontică și înlocuirea acestora cu modalitatea epistemică și perceptuală ca și îndepărtarea comparativelor, toate duc la crearea unui text total diferit: Se pare că nu toți oamenii sînt mulțumiți cu liniștea colibei lor: unii vor frămîntări sau și le provoacă ei înșiși. Poate că sînt mulți cei
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
transpuneri inadmisibile. În practica analitică este mai indicat să evaluăm fragmentele din punct de vedere holistic, pentru a oferi o impresie generală asupra perspectivei pozitive, neutre sau negative a narației. Nu este chibzuit să abordăm un text căutînd verbe modale epistemice sau care exprimă obligația, fraze cu sens generic, estimări sau sintagme care exprimă sentimente și reacții - adesea sîntem uluiți să găsim puține din aceste trăsături sau sîntem deopotrivă tulburați de un amestec de însușiri, astfel încît contrastul pozitiv/negativ nu
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
putem să observăm aceste forme și să le interpretăm ca o îndepărtare de narațiune sau ca nesiguranță. Ambele forme introduc metafore, iar un narator care adaugă metafore (deopotrivă pentru cadru, personaje sau acțiune) afirmă și adoptă mai degrabă o perspectivă epistemică (de angajament sau de încredere) decît una neutră sau negativă. Într-adevăr, toate cuvintele care ne îndepărtează de la narație sînt deficiente în perspectiva negativă atunci cînd sînt folosite mai degrabă cu sens figurat decît cu sens literal. Acest exemplu arată
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
în toată întinderea. Înțelesesem demult că universul eminescian are în Theodor Codreanu un partizan cu netăgăduite haruri analitice. Bănuiam că tot cercetând acest teritoriu încărcat de reacții contradictorii va da și peste capcane meschine și subminante, care-l vor frisona epistemic și rezonator. Doar ipostaza de polemist resoarbe aceeași acribie arătată anterior, dar impregnată de indignare, de consternare, de revoltă. Fraza sa, deși tot cu limpezimi de cristal, cumpănită și dreaptă, devine însă executorie și irefutabilă. Și lui, ca oricărui bun
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
mult, cu cât se află în contiguitatea lor. Împreună cu învățătorul, Dimitrie Cristea pășește, intrând în oglinda neagră, asemenea lui Alice, dar nu în "țara minunilor", stimulat, de o băutură cu efecte magice, în ținuturile subpământene, iar călătoria lor, cu miză epistemică, nu picarescă, amintește de cea a lui Dante, însoțit de Virgiliu, prin Infern, Purgatoriu. Universul adâncurilor, în relatarea profesorului, e redat printr-un imaginar dens, compus din motive-clișeu, atribute imanente ale acestui spațiu, în mitologia biblică sau în folclor, printre
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a istoriografiei românești, sulfurată de "duhul național", înfățișează Unirea din 1918 ca triumful suprem al românismului. Această viziune celebrativă eclipsează însă tensiunile interne, rezistențele regionale și dificultățile domestice provocate de "întruparea mădularelor românești" în același trunchi statal. Beneficiind de avantajul epistemic al "detașării implicate" (Elias, 1956), dobândit prin distanțarea spațială de contextul românesc combinată cu implicarea cognitivă în sensul înțelegerii realității istorice românești, I. Livezeanu (1998) a propus o abordare neortodoxă a României Mari. În loc să vadă o teleologie istorică împlinindu-se
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
întreține necontenit viu sentimentul conștiinței naționale, fără a știrbi adevărul și fără a cădea în banalitatea exaltărei patriotice - nu e prea ușoară" (p. 3). Adevăr întru naționalism, acesta pare a fi sloganul istoriografiei interbelice. În ciuda dificultății de a armoniza aspirațiile epistemice înspre adevăr cu menținerea febrilității naționaliste, artizanii istoriografiei interbelice au reușit să găsească calea de mijloc între cele două. Istoria critică, în mare măsură debarasată de încărcătura manifest naționalistă, este reflectată și în periodizarea operată de N.A. Constantinescu (1928) în
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de la factualism dogmatic apodictic (care fixa, fără a lăsa nici cea mai mică marjă de eroare, adevărurile perene și certitudinile peremptorii ale neamului românesc) către un regim interpretativ caracterizat de post-factualitate, reflexivitate istoriografică și chiar relativism cognitiv. Aceasta este simptomatica epistemică a vremurilor postmoderne, în care noțiuni fundamentale precum adevăr, fapt, obiectivitate și certitudine au fost discreditate. Deprivați de aceste reazăme epistemice, subiecții timpurilor postmoderne sunt forțați "să învețe să trăiască într-o societate post-factuală" (Manjoo, 2008). Trecutul nu scapă acestei
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ale neamului românesc) către un regim interpretativ caracterizat de post-factualitate, reflexivitate istoriografică și chiar relativism cognitiv. Aceasta este simptomatica epistemică a vremurilor postmoderne, în care noțiuni fundamentale precum adevăr, fapt, obiectivitate și certitudine au fost discreditate. Deprivați de aceste reazăme epistemice, subiecții timpurilor postmoderne sunt forțați "să învețe să trăiască într-o societate post-factuală" (Manjoo, 2008). Trecutul nu scapă acestei relativizări. Fapte istorice considerate anterior bătute în cuie o dată pentru totdeauna sunt retrogradate la statutul de interpretări intersubiective. Instituit înainte vreme
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
aporetică a istoriei. "Bufnița Minervei nu-și începe zborul decât în căderea serii"! Această sentință hegeliană, care arată prin mijloacele argumentării metaforice că filosofia istoriei nu poate profesa decât o înțelegere retrospectivă și nu proiectivă, a fost asumată ca precept epistemic al noii paradigme de conceptualizare a trecutului românesc. Predominantă devine astfel o atitudine sceptică față de ce ar putea istoria să ne învețe pentru viitor. "Historia magistra vitae" - clasica formulă a lui Cicero cum că "Istoria este învățătorul vieții" - este relegată
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Comisia s-a achitat de sarcina care i-a fost fixată, ignorând toate aceste chestiuni profund problematice, care pun sub semnul întrebării întreaga validitate a demersului analitic realizat în paginile Raportului, și ridică alte îngrijorătoare semne de întrebare cu privire la statutul epistemic general al istoriografiei sponsorizate statal: care este validitatea epistemologică a adevărului istoric (pre-concluzionat) produs la comandă politică? Este istoricul în măsură să se erijeze într-o instanță morală și să emită sentințe condamnatorii? Pe linia clasică trasată de Leopold von
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
linia clasică trasată de Leopold von Ranke încă din mijlocul secolului al XIX-lea, continuată de Max Weber prin postulatul său al "neutralității axiologice", se poate răspunde negativ la această interogație: singura datorie morală a istoricului qua istoric este integritatea epistemică a concluziilor sale (Berger, 1963)31. "Istoriei i-a fost atribuită funcția de a judeca trecutul, de a instrui prezentul în beneficiul vremurilor viitoare. Către asemenea îndatoriri înalte această lucrare nu aspiră: ea își dorește doar să arate ce s-
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
înalte această lucrare nu aspiră: ea își dorește doar să arate ce s-a petrecut cu adevărat", afirma Ranke într-o prefață la una din lucrările sale (Evans, 1997, p. 17). "Revoluția rankeană" în urma căreia istoriografia a dobândit un statut epistemic respectabil a fost propulsată și de imperativul de a nu judeca trecutul în tribunalul prezentului. În mod evident, și pe deplin asumat, Raportul Tismăneanu, deși pretinde a furniza adevărul științific despre comunismul românesc, derogă substanțial de la principiul abținerii de la (pre
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
cazul de față de către o comisie aprobată statal este străină de ethosul științei, codificat în ceea ce a ajuns să se numească "normele mertoniene": comunalism, universalism, dezinteres, scepticism organizat (Merton, 1973). Ideea fixării adevărurilor definitive și apodictice este complet străină spiritului epistemic al științei. Încă de la C.S. Peirce s-au impus în carta epistemică a "comunităților de cercetători" principiile tentativității și failibilității cunoașterii umane, fapte ce interzic ratificarea concluziilor provizorii în adevăruri definitive. Aceasta este calea cea mai sigură spre dogmă, după cum
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
științei, codificat în ceea ce a ajuns să se numească "normele mertoniene": comunalism, universalism, dezinteres, scepticism organizat (Merton, 1973). Ideea fixării adevărurilor definitive și apodictice este complet străină spiritului epistemic al științei. Încă de la C.S. Peirce s-au impus în carta epistemică a "comunităților de cercetători" principiile tentativității și failibilității cunoașterii umane, fapte ce interzic ratificarea concluziilor provizorii în adevăruri definitive. Aceasta este calea cea mai sigură spre dogmă, după cum ne asigură K. Popper (1981) [1934], pentru care doar abrogările sunt posibile
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
interesului publicului cititor. Însă metaforizarea nu este proprietatea exclusivă a operelor literare. La rândul lor, științele sociale capitalizează conceptual metafore și analogii, utilizând aceste procedee literare nu ca figuri de stil cu efecte estetice, ci ca dispozitive euristice cu efecte epistemice. Faimoase sunt "mâna invizibilă" a pieței pentru care a militat atât de ardent A. Smith, "cușca de fier" a birocrației asupra căreia a avertizat M. Weber, profeția necropolară făcută de K. Marx cum că proletariatul va fi "groparul burgheziei" - al
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
în general și a celei românești în particular, exemplificând, în plus, utilitatea teoretică a metaforei în demersul de conceptualizare a realității. Ca orice altă întreprindere umană, și lucrarea de față, prin asumpțiile sale teoretice, procedurile sale metodologice și concluziile sale epistemice, intră sub incidența inescapabilului principiu al failibilității (Peirce, 1931). Pe urmele filosofului pragmatist american, K. Popper a făcut o profesiune de credință din ideea failibilității cunoașterii umane, arătând că erorile și limitările rațiunii sunt un dat inexorabil al condiției umane
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
își promovează propriile forme, devenind "autonomă" și ce este ea, ca atare? Pe ce se sprijină funcția gândirii (într-un sens "logic"; "conștiință", într-un sens "fenomenologic"), socotită îndeobște "subiectivă", constând în preluarea și prelucrarea "obiectului" pentru a-l construi epistemic (cunoaște) sau a-l reconstrui filosofic (recunoaște) sau chiar pentru a-l utiliza după fel de fel de scopuri? Iată întrebări (re)puse de unii filosofi contemporani, urmând aporetica mai veche a filosofiei, dar acceptând ca de la sine înțeleasă, dintr-
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
decât altele din orizontul filosofiei, corespunzătoare altor tipuri de "experiență" decât cunoașterea, pusă, acum, în forma sa împlinită ("standard"), doar pe seama științei; cu toate că însăși epistemologia formulează și întrebări având astfel o atitudine sceptică, uneori chiar critică în legătură cu cele două poziții epistemice (și logice), "subiectul" și "obiectul". Și poate că din acest motiv, al vizării critice a faptului de a fi al conștiinței subiectului cunoscător, interesele de tematizare filosofică conduc spre domenii filosofice și "interdisciplinare" noi, cum sunt, printre altele, Philosophy of
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
descriptiv-fenomenologică, fenomenologia descriptivă, fenomenologia constitutivă, ontologia critică (de sorginte neokantiană), ontologia fundamentală, hermeneutica etc. Din perspectivă filosofică, relația dintre subiect și obiect este tematizată: a) fie direct, ceea ce înseamnă că ea primește de la bun început o "interpretare", adică o contextualizare (epistemică, practică etc.), ipostaza astfel dobândită constituind forma originară a relației subiectului cu obiectul; b) fie indirect, acordându-se prioritate unor chestiuni care par a viza mijlocit cele două instanțe, problema inițială având de-a face, spre exemplu, cu ființarea ca
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
două instanțe, problema inițială având de-a face, spre exemplu, cu ființarea ca atare a subiectului sau cu cea a obiectului, cu natura acestora, apoi cu funcțiunile pe care cele două instanțe le primesc în fel de fel de contexte (epistemice, practice etc.). Este, cumva, firesc, în ordine filosofică, faptul ca un demers să-și asume de la bun început probleme care vizează sau, mai bine spus, tematizează subiectul și obiectul. Și se întâmplă astfel chiar și în reconstrucții filosofice, care fie
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
înțelepte". Din această perspectivă, filosofia apare ca o "știință" ce-și reprezintă într-un mod critic, reflexiv, propriul demers, instanțele, mijloacele, agenții, rezultatele sale parțiale, chiar și în momentele dogmatice ale istoriei sale. Aparent, acest ideal are doar o așezare epistemică, referitoare numai la puterea de pătrundere a demersului corespunzător lui în "taina lumii" pe care el, idealul, o face să fie, deoarece este vizat actul cunoașterii prin cunoașterea înfăptuită deja, prin ceea ce epistemologii contemporani numesc "contextul justificării" (în deosebire de
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
lume", pur și simplu; de a ști, mai bine zis, despre mediul în care omul trăiește, în scopul utilizării (manipulării) acestuia potrivit motivațiilor (trebuințelor, dorințelor, intereselor, idealurilor, convingerilor etc.) omenești. El reprezintă astfel, împreună cu demersurile care îl susțin, o structură epistemică și practică legată din înseși motivațiile de supraviețuire a omului în lumea vieții sale, crescută, așadar, pe solul nevoilor umane, deși "materia" din care el este alcătuit nu pare a fi de natura acestora. Idealul în cauză afișează o statură
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
exemplu, "filotice"? Și putem da la o parte, fără riscul de a neantiza idealul însuși, aspectul său ontologic, oarecum firesc, renunțând la faptul că el presupune ceva ce este, luând în seamă doar miza sa directă în privința exercițiului unor funcții epistemice? Chiar și atunci când concentrăm discursul către arătarea de sine prin propria natură atât de amalgamată, idealul în cauză ocupă un loc în orizontul rostirii semnificative despre ceea-ce-este, aceasta reprezentând, cum spuneam mai sus, miza unui demers filosofic, chiar și atunci când
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]