685 matches
-
nume. Dacă The Times era de partea huliganilor de la galerie, atunci nu exista loc pentru el În teatrul englez. „Un efort dureros și prost direcționat“ - vorbele usturau ca o palmă În obraz, dar era posibil ca ele să fie și epitaful carierei lui de dramaturg. Fusese Într-adevăr dureroasă și vizibil prost direcționată. Irosise cinci ani căutând inutil un Sfânt Potir iluzoriu, cinci ani În care neglijase arta pentru care avea un dar recunoscut. Și, dacă revenea acum, pe cine mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
ei. Iată cuvintele cântecului: Cutezați, o, voi, a urca oare Inaccesibilul munte numit Kâf? îi doboară pe toți cu a sa vâltoare, Voința cea tare o preschimbă-n praf, Vorbele sunt prea mici să-l cuprindă, Râsul dispare - pentru mulți epitaf, Nu cutezați a urca, o, voi, Inaccesibilul munte numit Kâf. Cândva, mai apoi, toți îl vom urca, mai apoi. Când se trezește, omul cere adăpost și, fiindcă un bordel este un loc de refugiu, i se oferă adăpost. Și mâncare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
a fost scurt și simplu, evitând orice pretenție de religiozitate. îndurerații principali au rostit câteva cuvinte, a fost împrăștiată țărâna și asta a fost tot. Alexei Cerkasov, chiorul din țara orbilor, stătea și zâmbea tăcut în ceața ușoară, ca un epitaf întruchipat. — Soțul meu, a spus Elfrida Gribb, a fost un om față de care s-a greșit mai mult decât a greșit el față de alții. A fost sarea pământului, floarea generației sale, temelia care ne susținea. A fost un om bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
puternică. Ramurile se prăbușeau în ploi de scântei și fum în jurul și deasupra lui, formând un mormânt incandescent. Iar în jurul coloanei de fum un nor întunecat de păsări zbura în cercuri, păsări gureșe care se agitau și țipau, rostindu-i epitaful. De-acum nu mai exista nici o Poartă. Insula Calf era din nou un loc unitar. Treptele coborau până la casa lui Liv, devenită solidă și vizibilă. Odată cu sfârșitul vuietului, venise și sfârșitul Subdimensiunii. De-acum nu mai existau stafii. Prepelicarul stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
tine? — Să faci dragoste cu mine e Întotdeauna stresant. SÎnt destui bărbați În Estrella de Mar care-ar putea să-ți confirme asta. Nu vreau să mai fac un drum la cimitir. — Data viitoare cînd o să mă duc o să citesc epitafurile. E plin pe-acolo de iubiți de-ai tăi, Paula? Vreo doi, trei. Știi cum se spune, doctorii pot să-și Îngroape greșelile. Am atins umbra care se Întindea pe obrazul ei ca o pată Întunecată pe un film fotografic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
schimbaseră toți, pe când el avusese impresia că nu se întâmpla mai nimic, de la an la an. Godun s-a smiorcăit cu sughițuri, semn că îmbătrânea, și a plătit o sumă uriașă antreprenorului pentru cripta de marmură, cu ghirlande și un epitaf auriu, precum un blazon nobiliar. Arti a conceput o arteziană încadrată de îngeri priapici, care tulburau pocăința atâtor morminte din jur. Pe chipul Veterinarei nu dibuise o urmă de plâns, în schimb se cernise în voaluri care făceau din negrul
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
fost domolită setea care l-a măcinat toată viața de a se comporta vitejește În bătălie, setea de acel ultim galop curajos cu pistolul pregătit sau cu sabia scoasă din teacă. Dacă aș fi fost În stare să-i scriu epitaful, aș fi rezumat poate totul spunând - În cuvinte mai frumoase decât cele pe care le-am improvizat aici - că toate sentimentele, toate gândurile lui Iuri erau dominate de un unic dar: un simț al onoarei echivalent, din punct de vedere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
de înfățișat icoana, Rafael a plâns din nou, de data aceasta doar ca un om, de bucurie. Istoria picturii este o istorie a vedeniilor, în care nu există pictori, ci pictați. * Pe mormântul lui Cromwell, uzurpatorul, se poate citi următorul epitaf: „Aici odihnește călăul puterii legitime, / Până în clipa din urmă de cer favorizat. / A lui virtuți mai multe ar fi meritat / Decât un sceptru dobândit prin crime. Ce straniu destin și ce bizară lege / Fac astfel că celor născuți coroana să
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
nici măcar de iubire. Cu asemenea principii, viața devenea foarte simplă... Înainte de a adormi, Hilfe citise: cu una dintre mîini ținea Încă deschisă o carte, pe pat. Rowe avea senzația că pătrunsese În cavoul unui tînăr student; aplecîndu-se, putu citi următorul epitaf, dar nu gravat În marmură, ci tipărit pe hîrtie: Denn Orpheus ists. Seine Metamorphose in dem und dem. Wir sollen nicht mühn um andre Namen. Ein für alle Male ists Orpheus, wenn es singt... Degetele ascundeau restul poemului. Era ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
ROMÂNIA • Tiparul executat la Imprimeria Institutului European pentru Cooperare Cultural-Științifică Iași • str. Cronicar Mustea nr. 17 C.P. 161 • Cod 6600 Tel. 032/12731lFax: 032/230197 * "Nici o laudă n-ar fi pe măsura acestui nume, Niccolo Machiavelli, mort în anul 1527." Epitaf înscris pe mormîntul gînditorului, aflat în biserica Santa Croce, Florența. 1 Apud Marc-Monnier, La Renaissance, de Dante a Luther (cap. Machiavel), Paris, 1884, p. 346. 2 Ibidem 3 Vezi C. Antoniade, Machiavelli, București, 1932, II, p. 79. 4 Marc-Antonio, op. cit
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
încapă doi oameni, așezați umăr lângă umăr. Abia apoi coborî spre oraș, silindu- se să nu se uite înapoi. Erau nouă ceasuri. Petrache văzu de departe cum oamenii ies din biserică și se rânduiesc în spatele purtătorilor de prapuri și ai epitafului. Zgomotul cădelnițelor răsuna metalic, de parcă la fiecare pas s-ar fi deschis câte o fereastră strânsă până atunci în încuietori de fier. Din văzduhul veacului celui nou nu venea o adiere proaspătă, păduratică, ci una gălbuie și dulceagă, ca dintr-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
tămâie. De aceea stelele păreau uriașe și se vălureau, ca și cum s-ar fi oglindit într-o apă curgătoare. De altfel, reperele începuseră să se inverseze, prapurii, deși mergeau în față, închideau mai degrabă cortegiul, în loc să-l deschidă. Cei care duceau epitaful nu păreau să-l ridice, ci mai degrabă se opinteau să țină de picioarele mesei, iar lucrurile mureau de parcă atunci se nășteau. Maică-sa trebuie să fi fost foarte bucuroasă, găsindu-l pe dom’ Stănică în mulțime. El, cu siguranță
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ajutându-se de mâini, ca trași de sforile unui păpușar nevăzut. Nu aveau măști, dar fețele lor încremeniseră, pentru fiecare, în forma unui singur cuvânt. Cortegiul urca încet, cu liniștea celor ce-și găsiseră calea. Suind pe cărăruie spre castel, epitaful și prapurii se vedeau din toate părțile. Cu atât mai mult cu cât, în lumina stelelor care coborau arzând, epitaful brodat cu aur lucea ca o lespede unsă cu ulei înmiresmat. Începuse să se lumineze, de data asta răsăritul nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în forma unui singur cuvânt. Cortegiul urca încet, cu liniștea celor ce-și găsiseră calea. Suind pe cărăruie spre castel, epitaful și prapurii se vedeau din toate părțile. Cu atât mai mult cu cât, în lumina stelelor care coborau arzând, epitaful brodat cu aur lucea ca o lespede unsă cu ulei înmiresmat. Începuse să se lumineze, de data asta răsăritul nu se mai ascundea îndărătul zidurilor castelului, ci venea de pretutindeni. Petrache nu observă, pe locul unde arseseră crengile uscate, că
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
vecilor. Se-ntoarse către ceilalți : Ziceți „Doamne miluiește !“. — Doamne miluiește, îngânară toți. Isaia făcu semn cu palmele spre pământ. Nu înțeleseră de la început, dar, în cele din urmă, după pilda călugărului fără schit, îngenuncheară. La fel făcură și purtătorii de epitaf. Calu redeveni centaur și se lăsă în coate și genunchi. Îmi vine să plâng, suspină Marchiza. — Plângi... o mângâie Bunelu pe dantela care fusese odată albă. De- aia merge lumea la biserică... — Trebuie să mă și spovedesc ? susură iar Marchiza
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Buruian?, op. cît., p.7). �n 2001, potrivit unui indicator sintetic agregat (din 20 indicatori economico-sociali), Rom�nia se află pe locul 23 din 24 de ??ri europene. Ar trebui, �n aceste condi?îi, s? ne revin? �n memorie un epitaf scris de R. Kipling pentru cei mor?i pe c�mpul de b?ț?lie: Spune?i celor vii c? noi am murit fiindc? p?rin?îi no?tri ne-au min?it!�. �M�ntuirea na?iei� nu se �realizeaz
by Charles-Henry CUIN, François GRESLE [Corola-publishinghouse/Science/971_a_2479]
-
Iași, unde îndeplinește funcția de psalt bisericesc. E posibil ca „micul între musicoșii sistimii vechi”, cum avea să iscălească, să fi predat un timp la Seminarul de la Socola. Înainte de a-și da sfârșitul, în septembrie 1847, și-a compus singur epitaful. Nici în poezie P. nu-și dezminte firea plină de ciudățenii. În 1820 „potrivise” în românește și în grecește o carte - un prohod al Domnului și al Sfintei Fecioare - cu un titlu contrariant: Urmări pe mormintiri. Giamnân limbi, ceea ce vrea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288998_a_290327]
-
cu termeni sadici, dar care nu are nimic pornografic. Numai dacă nu cumva considerăm că înfățișarea ticăloșiilor săvârșite de patronii media înseamnă pornografie. Revista își încheie existența cu numărul 200, care conține un articol de Michael Moorcock în chip de epitaf: "New Worlds a fost prima revistă care a înțeles că, pornind de la materia brută a SF-ului, s-ar putea dezvolta o literatură modernă, coerentă și dinamică". Revista dispare în 197975. Asta putem afirma pe scurt despre perioada respectivă. Dar
by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
preferată efigia omului politic ceși asumă modestia obiectivelor, în numele prudenței și al experienței. Scriind, în 1936, la aniversarea Junimii, Ioan C. Filitti rezuma, în formule lapidare, esența acestei „școli junimiste“, de la care se revendica el însuși. Rândurile sale sunt un epitaf pe piatra tombală a unei asocieri de spirite ce întruchipează o viziune a libertății. Dar atunci de unde a derivat judecata greșită asupra concepțiilor politice ale Junimii? [...] A derivat din atitudinea de critică rece a acestei grupări, care voia supremația rațiunii
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
pentru zona africană, numeroase erori. Opt inscripții funerare menționând profesia militară par să ne arate că, comunitățile creștine din care proveneau soldații respectivi (una din Besançon, una din Frigia și șase din Roma), nu au interzis citarea acestor activități pe epitafurile sepulcrale. Din toate informațiile cunoscute putem realiza o clasificare geografică: zona care prezintă cea mai mare opoziție față de serviciul militar pare să fie Orientul elenistic, zona în care creștinismul a fost propagat inițial și era mai bine înrădăcinat. Roma, ca
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
morții devine semnul unui apetit debordant pentru viață. Personajul morții, viu, cu profilul desprins parcă din textul medieval german Plugarul și moartea, de Johannes von Tepl, este și eroul următorului roman, Le Démarcheur (Agentul comercial, 1989). Aici Monge, maniac al epitafului funerar, Încearcă pe diverse căi să recruteze clientelă pentru un serviciu de calitate post mortem: epitafuri gravate pe toate soiurile de marmură (enumerate cu delectare). La granița dintre lepidopter și pachiderm, extras dintr-un ou pe masa unui ambasador britanic
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
textul medieval german Plugarul și moartea, de Johannes von Tepl, este și eroul următorului roman, Le Démarcheur (Agentul comercial, 1989). Aici Monge, maniac al epitafului funerar, Încearcă pe diverse căi să recruteze clientelă pentru un serviciu de calitate post mortem: epitafuri gravate pe toate soiurile de marmură (enumerate cu delectare). La granița dintre lepidopter și pachiderm, extras dintr-un ou pe masa unui ambasador britanic ieșit la pensie, Palafox (1990) este creatura potrivită pentru a Înlocui moartea, cu care Împărtășește cel
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
2, ediția cit., p. 94). 5. „G.Bacovia la 65 de ani”. Un interviu luat de Eugen Jebeleanu, în Opere, p. 448. 6. Versul cuiva „Nepăsator ca un băcan” sintetizează o impresie aproape generală a intelectualilor din epocă. (V. Wath, „Epitaf ”, în Cronica Moldovei, 1, nr.5, aug.1915, p. 98) 7. A.W. Raitt, Villiers de l’Isle-Adam et le mouvement symboliste, 1965, p. 166. 8. Apud: Nicolae Roșu, „Burghezul în lumea modernă”, în „Gîndirea”, 17, nr.10, dec.1938
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
nu s-a spus, deraind de la linia textului, ci să faci dovada comprehensiunii, să restaurezi înțelesurile originare ale operei. Mi-i dor, dacă pot zice așa, necritic, să descopăr un Bacovia primitiv, simplu, autentic. Perpessicius a făcut observația justă că epitafele se redactează în tinerețe. Bacovia și l-a scris pe al său la 23 de ani: „«Aici sunt eu/ Un solitar,/ Ce-a rîs amar/ Și-a plîns mereu.// Cu-al meu aspect/ Făcea să mor,/ Căci tuturor/ Păream suspect
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
romîni care o frecventează. „Plumb de iarnă” a fost publicată în 1914. Cu doi ani înainte Topîrceanu, cinefil împătimit, scrisese sonetul „La cinematograful mut” și făcea, într-un catren, această mărturisire excesivă: „Pe mormînt aș vrea să-mi scrie/ Următorul epitaf:/ «Ăsta-și întîlnea iubita/ Doar la cinematograf!»”. Deși, cu o anumită distanță critică, în același interval de timp, Ion Trivale evoca „mirajul magic al cinematografului”, care dă iluzia înălțării sufletului „la înălțimea morală care e de rigoare”. Ulterior, impresionat de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]