7,503 matches
-
banda de mare viteză, așa încât vehiculele din sens opus se îndreptau aproape drept spre noi, uriașe carusele de lumină din ce în ce mai puternică. Grilajele radiatoarelor lor formau embleme misterioase, alfabete în goană ce se destrămau la mare viteză pe toată suprafața drumului. Epuizat de efortul de a mă concentra asupra traficului și de a menține pe benzile lor mașinile din jurul nostru, am luat mâinile de pe volan și-am lăsat Lincolnul să înainteze singur. Cu o derapare lungă și elegantă, mașina traversă banda de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
am pus mâinile în creștetul capului pentru a ține la locul lui țesutul moale al creierului. Cât ai clipi, lumina se stinse. Mașina lui Vaughan se scufundă în întunecimea de sub pod. Totul redevenise cenușiu și mohorât. Aerul și lumina se epuizaseră. Am pășit în stradă, îndepărtându-mă de mașină, conștient de brațul nesigur al lui Vaughan întinzându-se după mine. Am mers de-a lungul palisadei spre intrarea năpădită de buruieni a depozitului de mașini dezmembrate. Deasupra mea, mașinile de pe autostradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
încât n-ar trebui să ne mire faptul de ce atâția tineri preferă să muncească ori să se stabilească în străinătate. Ar trebui însă, să conștientizăm indiferența de care dăm dovadă noi, românii, față de problemele majore care macină România și ne epuizează sufletește. Această neutralitate se întoarce fără îndoială, ca un bumerang, împotriva noastră iar istoria ne va condamna irevocabil. Știu doar că ei, scriitorii, au și o misiune ingrată de a trage un semnal de alarmă în societate pentru a trezi
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
cărora trebuie să le facem față tratându-le drept provocări și încercări ale întregii omeniri. M-am adresat cu această ocazie publicului larg și în mod special tinerilor interesați mai mult de viitorul României. Nu mi am propus nici să epuizez aceste subiecte, ci să provoc reflexii care ar putea fi cu adevărat benefice mai târziu. Desigur, problematica abordată este deosebit de vastă iar eu n-am încercat decât să fac o succintă analiză personală cu care să pot convinge. Avem nevoie
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
încheiat. Astăzi, multe lucruri arată că străbatem o perioadă de tranziție, când, se pare că ceva este pe cale de dispariție și altceva se află în durerile facerii. Este ca și cum un lucru s-ar destrăma, s-ar descompune și s ar epuiza, în vreme ce un altul încă nedefinit, s-ar ridica din ruine.” Același autor P.P. Negulescu, sublinia în cartea sa că: „Lumii deznădăjduite de astăzi îi trebuie un adevăr, mai presus de orișice, o încurajare. Iar o asemenea întărire sufletească nu i
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
sunt un titlu de glorie. [...] Plaga seculară a României a fost scepticismul. Este într-adevăr surprinzător cum la un popor întârziat a putut să apară un fenomen caracteristic declinurilor, saturației sau oboselii culturilor. Când energia productivă a unei culturi se epuizează, nemaiavând ce crea, sterilitatea îi dezvoltă un plus de luciditate, care anulează naivitatea și prospețimea. Un suflet sceptic nu este creator, fiindcă orice scepticism structurat presupune izvoare secate, sterilități originare.” Resemnarea este un viciu pentru că presupune descurajare și deznădejde. Trebuie
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
cântau fiecare în legea ei, cu paltoanele neîncheiate peste decolteul rochiilor de seară, târând fustele lungi prin băltoace, cu pași incerți de dans, un proces propriu stării de beție care declanșează o nouă euforie, înainte de a se lăsa doborâte și epuizate de euforia precedentă. Părea că toți mai sperau că petrecerea nu se sfârșise încă, iar instrumentiștii aveau să se oprească la un moment dat în mijlocul străzii, deschizându-și cutiile și scoțând iarăși saxofoanele și contrabasurile. În fața fostei bănci Levinson, supravegheată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
avionului nostru, a cărui rută a continuat să sară de la un turn de control la altul, dat fiind că nici un aeroport nu era dispus să ne primească. În fine, președintele Butamatari, dictator cu pretenții de umanist, a permis aterizarea reactorului epuizat de pistele aeroportului său, la marginea savanei, asumându-și rolul de mediator între comandoul de extremiști și cancelariile terorizate ale marilor puteri. Pentru noi, ostaticii, zilele se târăsc molatic, sub un acoperiș de zinc, în deșertul prăfos. Vulturi albăstrui ciugulesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
că insatisfacția mea dezvăluie o ambiție nemăsurată, poate o exaltare megalomană? Scriitorului care vrea să se autoanuleze pentru a da glas lumii din afara lui i se deschid două căi: sau să scrie o carte ce poate fi o carte unică, epuizând totul în paginile ei, sau să scrie toate cărțile, urmărind totul prin imaginile sale parțiale. Cartea unică, ce conține totul, nu ar putea fi altceva decât textul sacru, cuvântul total revelat. Dar nu cred că totalitatea poate fi conținută în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
lecturii sale e atât de mare încât aspiră toată substanța romanului la început, ne mai rămânând nimic pentru cele ce urmează. Mie mi se-ntâmplă asta când scriu: de câtăva vreme, orice roman pe care încep să-l scriu se epuizează puțin după început, de parcă aș fi spus deja tot ce aveam de spus. Mi-a venit ideea să scriu un roman făcut doar din începuturi de romane. Protagonistul ar putea fi un Cititor întrerupt mereu în lectura sa. Cititorul cumpără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
încerc să reiau fraza, dar s-a culcat. Am rămas cu mâna în aer, cu degetele rășchirate, mirându-mă și eu de înflăcărarea mea retorică de mai devreme. Aceleași figuri, repetate de la an la an, ca și cum Dumnezeu și-ar fi epuizat stocul de șabloane. Fiecare are o sosie într-o altă serie. În ultimii cincisprezece ani, am văzut serii de Dorine, Marii și Alexandri, până am obosit. Au aceleași gesturi, aceleași voci, aproape și-aceleași haine și aș pune rămășag că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
atunci cum vrei să ajungi? - VÎslind. Pierită, Niña Carmen se prăbuși pe o piatră, așezîndu-se de parcă i-ar fi fost cu neputință să mai stea În picioare după ce ascultase ceea ce Îi spusese Iguana. Uimirea ei sporea, deși credea că-și epuizase cu multă vreme În urmă capacitatea de a se mira. În cele din urmă șopti, mai mult pentru sine decît pentru Oberlus: - Să vîslești șapte sute de leghe Într-o barcă de opt metri și Împotriva curentului... Ești nebun! Iguana se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
bucătărie” și de “platoul principal” pentru că are mai multe plante false și pernuțe. Fraierul crede că are la dispoziție un segment baban de zece minute fiindcă au dat drumul la cronometru și nu trec la publicitate până când minutele s-au epuizat. Majoritatea posturilor taie după opt-nouă minute. În felul ăsta publicul nu se-apucă să schimbe canalele, și se contabilizează la audiență întreg segmentul de cincisprezece minute. — Nasol, îi spune spilcuitul blondei noastre, și-și face rapid semnul crucii, ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
termină numărătoarea, gata să se înece. Exista un loc tabu în gospodăria familiei: podul magaziei cu lemne. Copiii nu se apropiau nici măcar de ușa acesteia. Unele din istorioarele Bicii povesteau că acolo își are casa Baba-Cloanța, vrăjitoarea din poveste. Luana epuizase orice locușor în care se putea ascunde. Ema și Dan îi cunoșteau toate vizuinile. În timp ce alerga nebunește se întreba: Unde nu mi-a trecut prin cap să mă pitesc vreodată?" Deschise portița de la grădină și văzu magazia. Se opri o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
ca imaginea lui să nu-i ardă sufletul și să-l lase pustiit pentru vecie. Întrebă: Ce-ai mai făcut? El surâse amar: Mă lupt să supraviețuiesc. Nu financiar, desigur. Acum banii nu mai au nici o importanță, nici un scop. Mă epuizez într-o activitate intensă doar să uit. Fără tine... Tăcu și ea simți că mila pentru el o va face să izbucnească în plâns. Mă bate gândul să renunț la afaceri, să-mi deschid un cabinet particular. Luana era convinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
vorbind într-una, fără rost. Nu știa ce-ar mai putea spune, ce anume i-ar mai trezi pofta de viață. La început, fusese convins că numele Anielei ar fi sculat-o și din morți. Acum, dezarmat, sufocat de spaimă, epuizat după o săptămână de eforturi și speranțe deșarte, nu-și mai găsea cuvintele. Îi vedea venele străvezii pe brațele albe, slăbite, străpunse de ace dușmănoase, legate de perfuzii impersonale și reci în menirea lor de-a o ține în viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
fără să-și depășească atribuțiile, Luana apelă la Ștefan. Vorbiseră foarte puțin în ultima vreme, doar atunci când, unul sau altul, din politețe, dădea un telefon de complezență și ea se așteptă la o reacție din cea mai rece. Escu, însă, epuizase între timp rezerva de altruism și răbdare. Apelul ei întruchipă rampa de lansare a unei acțiuni, strategice și susținute, menite să o readucă, pentru totdeauna și cu acte în regulă, în viața lui. În absența unei reacții potrivite și inspirate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
aia! — Ce fată? — Aia pe care am cunoscut-o noi, a zis Mick, dându-i lui Bill altă sticlă de bere. Se mișcau și vorbeau amândoi lent, de parcă avuseseră o intensă activitate fizică. Era ușurare, s-a gândit Margaret; erau epuizați de ușurarea regăsirii lui Adam. — O cheamă Zubaidah, a spus Adam. Cred că ea m a salvat. Se vede că, de fapt, nu-i o comunistă pur-sânge, a zis Mick. Am bănuit eu că e ceva necurat cu fata aia
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
acesta zugravul ciocănea cu șpaclul pereții să vadă unde era coșcovit. Dacă era cazul răzuia varul de jur împrejur. Vezi Nik cum procedează? Ca un specialist. Parcă ar fi un doctor care consultă un bolnav. Suntem pe mâini bune. Alexe, epuizat după mitraliajul de complimente, își aprinse o nouă țigară și sorbea preocupat din cafea. Dar cineva, dincolo, plânge, interveni Carmina, iritată de toată mascarada din casa familiei Alexe. A, dădu plictisit din mână Alexe, este Evelina, pare-se că ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
am putut noi închipui. Își controlă cu atenție ceasul. În timpul acesta, Nina se minuna de cârpiturile cu ghips și ciment, fantastice, adevărate opere de artă, pe care le făcea pe pereți zugravul. Alexe o aproba în tăcere, el își cam epuizase numărul, o lăsa pe ea să întrețină atmosfera la tensiunea dorită, ea avea mai mult suflu, practic era inepuizabilă. Praful din cameră era înecăcios, fumul la fel. Nina se învârtea pe lângă meșter cu genele albite de var turuind fără încetare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
unui cuplu și se străduia să-și mențină faima. Firește, se mai întâmpla ca toate insistențele ei împăciuitoare să nu contribuie de fel la supraviețuirea în bună înțelegere a unui cuplu și atunci când considera că toate metodele sale au fost epuizate și că nu mai e nimic altceva de făcut în afara divorțului, ea, ca un adevărat judecător suprem, hotăra cine era vinovatul și cine era victima și fără să mai șadă prea mult pe gânduri trecea la atac. La început, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ignorând pragul sexualității. Oftă amar. Pornise cu imaginația prea departe. Avea drum anevoios de parcurs până acolo! Înțeleg perfect, spuse el, se întâmplă din păcate și așa. O femeie este capabilă de multă înțelegere. Problema este că nu mi-am epuizat încă resursele sufletului, vă spun adevărat, nu știu dacă pricepeți cum devine chestiunea, am funcționat mereu în aceeași direcție, în aceeași direcție și, la un moment, dat am observat că puii mei sunt gata să zboare din cuib și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
va îmbrăca scurta și va coborî scările sărind treptele din două în două, grăbit să ajungă la portiera mașinii sale aflate în parcare. Venise apoi o vreme când Ovidiu lipsise, lipsise mult timp. La sfârșitul primei săptămâni, Carmina deja era epuizată, avusese două zile sterpe când "știuse" că vine, se îmbăiase, se parfumase, își masase obrajii, își aranjase cu ondulatorul vârful la păr, cu respirația accelerată, tot mai speriată că el va veni înainte de a isprăvi ea pregătirile, că va auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
într-o secundă se va petrece cu ea ceva grav care-l va nemulțumi pe Ovidiu și el va porni într-o bună seară ancheta, plină de neliniști, de tensiuni și se vor trezi într-un miez de noapte total epuizați sub cearceafuri, după ce vor fi gustat cu lăcomie din pacea unor înțelegeri de scurtă durată, sau se vor trezi prea târziu când unul, din prea multă ură sau din prea multă iubire, îl va sfâșia pe celălalt. Violența stăruia între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
s-o cuprindă în brațe și să-i spună: mi-a fost dor de tine, Carmina. Dar nu el nu spunea vorbe frumoase decât după ce treceau de o culme a exasperării, atunci când o vedea cum tremură toată de enervare și epuizată după atâtea întrebări și răspunsuri, încerca să-i opună rezistență și-l îndepărta, scârbită de toate acele învinuiri aberante, de insinuările lui veninoase. Era nedrept să se întâmple asta când ea nu trăia decât pentru el, era aberant să trebuiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]