1,648 matches
-
la o serie criminală de lucru la aparate și exerciții de aerobic. Dar ea ar fi fost În stare să facă asta și sedată. — Mă tot plictisește de moarte cu petiția aia a lui, Îmi răspunse ea cu o voce epuizată. În clipa asta, chiar n-am timp să-mi bat capul și cu asta. Până la urmă, mi-a sărit muștarul și i-am zis să se care dracului și să-mi dea pace. N-ar fi trebuit să fac asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
asta să nu mai apară niciodată. Vrea să pornească o petiție prin care să se confirme că sala va fi mereu administrată de Consiliul local sau ceva de genul ăsta. De parcă noi n-am mai avea și altă treabă. — Arăți epuizată, am remarcat eu. M-a privit o clipă În tăcere, după care a dat drumul saltelei să cadă În grămadă, cu un zgomot Înfundat. Nu, n-am nimic. Doar că e foarte stresant să ai un program atât de Încărcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
misiune, Șirin scoase un țipăt: Titanicul se găsea acum În poziție verticală, luminile i se estompaseră. A rămas așa timp de cinci minute interminabile, apoi, cu solemnitate, se afundă spre destinul său. Soarele zilei de 15 aprilie ne surprinse Întinși, epuizați, Înconjurați de fețe compătimitoare. Ne aflam la bordul navei Carpathia, care, la primirea unui mesaj disperat de ajutor, venise În mare grabă ca să salveze naufragiații. Șirin stătea tăcută alături de mine. De când văzuserăm Titanicul scufundându-se, nu mai rostise nici un cuvânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
se poate trata cu ușurință, sunt gata să fac noi jurăminte, să ispășesc noi penitențe, numai de s-ar face bine, și atunci somnul mă răpește într-o călătorie sălbatică, neînfricată și violentă ca o furtună de nisip, aruncându-mă epuizată înapoi pe pat, sub privirile uimite ale lui Noga, mami, dormi? Iar eu murmur cu gura plină de praf, nu, stau aici, cu tine. Crezi că tati doarme acum, întreabă ea, iar eu spun, da, sigur doarme, culcă-te și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
mă aplec peste el și sânii mei plutesc înăuntrul gurii lui deschise, iar el îi linge, își înfige dinții în sfârcuri, legându-mă de el cu o funie a durerii, îndesându-mi întreg trupul în gura lui, trupul meu obosit, epuizat, se coace din nou în cuptorul gurii sale fierbinți, din care va ieși din nou proaspăt și aromat ca pâinea, și asta fără nici un efort, fără nici o intenție, găleata care tocmai s-a ridicat din adâncurile fântânii mă stropește apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
pentru a ne da binecuvântarea, Udi îmi apasă ușor spatele, într-o clipă se eliberează de sub trupul meu și se cațără deasupra mea, un copil înfometat care dă din întâmplare peste toate dulciurile din visurile lui, iar eu mă chircesc epuizată și fericită, am înțeles totul în noaptea aceasta, cât este de bine să te descotorosești de obositoarea luptă cu sine, am înțeles că el este pentru mine asemenea unui copil sau asemenea părinților, pe care nu îi poți alege, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
care caută adăpost aici în fața căldurii, îi dau mâna, să nu cumva să mă lase singură pe aici, în fața vitrinelor cu mâncare se întind cozi fără speranță, numai la pizzeria de la ultimul etaj mai sunt locuri, iar eu mă așez epuizată pe un scaun din plastic, mai trag un scaun pentru Noga, apoi încep să mestec pizza aceea tare, călduță, de-asta nu e nici o coadă aici, desigur, nimic nu e întâmplător, nici tăcerea ei plină de ostilitate. Ce ai mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
îndurări. Într-o izbucnire de mânie, Îmi ascunsesem o clipă Fața de tine, dar Mă voi îndura de tine cu o bunătate veșnică, zice Domnul, Răscumpărătorul tău. Mă așez pe covorul de la marginea patului ei, asemenea unei cățele de apartament epuizate, rostogolindu-mă peste versetele antice din cartea rămasă în urma lui, același destin ne unește pe toate trei în noaptea aceasta, nici una dintre noi nu mai are nici un folos, nici cartea aceea înfuriată, scuturată de valuri de tristețe și liniște, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
pierdut, fiindu-i răpite toate plăcerile una după cealaltă. Aveai dreptate, Udi, nu sunt înțeleapta înțelepților, de ce oare insistasem atât de mult să o iubești, de vreme ce nu eram în stare să îi arăt nici eu dragostea mea plină de ezitări, epuizată, nu de ea fugisem, oare, atunci, refugiindu-mă în mansarda din clădirea aceea înaltă, de persecuția ei neîncetată, de mâinile ei agățate de gâtul meu, stau acolo, copleșită de admirația lui, gudurându-mă în iubirea pe care o simțeam pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
evenimentul. O mașină de poliție, al cărei girofar se învârtea neîncetat, încerca să restabilească traficul. Două ciori, apărute de undeva din văzduh, s-au instalat pe stâlpul de telegraf ca să vadă și ele ce se întâmplă acolo jos. Midori părea epuizată. Privea în gol, departe. N-a mai scos nici o vorbă. — Ești obosită? am întrebat-o eu. — Nu chiar. Pur și simplu sunt fără vlagă și mi-e capul greu. Nu mi s-a mai întâmplat de mult. Am privit-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
parcă și acum mirosul jachetei din piele a lui Kizuki și îmi răsuna în urechi zgomotul infernal făcut de Yamaha cea roșie de 125 CP. Ne-am dus undeva pe malul mării, departe, și ne-am întors în aceeași seară, epuizați. Nu se întâmplase nimic deosebit în excursia aceea, dar mi-o aminteam foarte clar. Vântul aspru de toamnă îmi vâjâia în urechi și cu toate că mă țineam strâns de Kizuki, când am ridicat privirile spre cer, am avut senzația că o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
unsprezece și jumătate, așa că eu și Midori am așteptat pe culoar. Când a ieșit, Midori l-a întrebat cum îi merge tatălui ei. Abia l-am operat, așa că trebuie să-l ținem pe calmante o perioadă de timp. Deocamdată pare epuizat. Aș mai avea nevoie de două-trei zile ca să pot evalua rezultatele operației, spuse doctorul. Dacă operația a reușit, atunci e bine, dacă nu, trebuie să ne gândim la ce se mai poate face. — Nu-l deschideți iar, nu-i așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Scuză-mă, am adormit pe toaletă. — Te simți bine? am întrebat-o, punându-i haina mea pe umeri. Nu prea, a zis ea. — Te conduc acasă. Trebuie să ajungi acasă, să faci o baie bună și să te culci. Ești epuizată. Nu merg acasă. Ce rost are? Nu-i nimeni acolo. Nu am chef să dorm singură într-un loc ca acela. Nu mai spune! Și ce vrei să faci, mă rog? — Să mergem la un hotel din apropiere, știi, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
mulți ani! Capitolul al zecelea Amintirile pe care mi le stârnește anul 1969 îmi apasă greu sufletul. Am impresia că o mocirlă vâscoasă și urâtă era gata să-mi înghită atunci încălțămintea la fiecare pas pe care-l făceam. Înaintam, epuizat, prin mocirlă, iar în fața și în spatele meu nu se vedea decât o nesfârșită mlaștină întunecată. Timpul se scurgea și el în ritmul pașilor mei șovăitori. Cei din jurul meu o luaseră cu mult înainte, dar eu băteam pasul pe loc, târându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
-l fac. Venea el timpul când trebuia să pun ordine în gândurile mele, dar nu vroiam să mă gândesc la nimic acum. Mi-am petrecut multă vreme rezemat de stâlpul verandei, privind grădina și mângâindu-l pe Pescăruș. Mă simțeam epuizat. Soarele era la asfințit și umbrele albăstrui se conturau tot mai puternic. Pescăruș dispăru, dar eu nu mă mai săturam de florile de cireș care, în lumina pală a amurgului, îmi lăsau impresia că sunt gata să explodeze, asemenea bubelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
așa ceva. Dar n-ai făcut-o. — Știi ce? Ești cea mai bună prietenă a mea și nu vreau să te pierd. Dacă ai fi încercat să te culci cu mine, n-aș fi fost capabilă să-ți rezist pentru că eram epuizată pur și simplu. — Era mare și foarte tare. Midori mi-a zâmbit și mi-a atins mâna. — Decisesem deja că pot avea încredere în tine... sută la sută. De aceea am și fost liniștită. Știam că sunt în siguranță lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
taxi și mama ei ne-a părăsit. Nici eu, nici mama lui Naoko nu am fost neliniștite, pentru că Naoko părea a fi într-o stare de spirit foarte bună. Eu fusesem îngrijorată până atunci, așteptându-mă să o văd deprimată, epuizată, slăbită. Vreau să spun că știu că testele și terapia din spitale te storc de vlagă și de aceea avusesem inima cât un purice. Cum am văzut-o însă, mi-am dat seama dintr-o privire că totul era în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
geamăt, vorbește de șase sigilii, de o sută douăzeci de ani de așteptare și de treizeci și șase de invizibili. Nu mai e nici o Îndoială, vorbește despre mesajul din Provins. În timp ce mă aștept să aud mai multe, fata se prăbușește epuizată, Brambilla o mângâie pe frunte, binecuvântează asistența cu cădelnița și spune că ritul a luat sfârșit. Pe de o parte eram impresionat, pe de altă parte voiam să Înțeleg, așa că Încerc să mă apropii de fată, care Între timp și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
răpăi scurt și Leo se trânti pe pavaj. Extrase cu dibăcie casca cu ștampila universității și începu o înaintare sincopată: salt înainte-culcat-târâș-pe coate-salt înainte. Totul decurgea bine; situația amenința să rămână sub control. Momentul critic se ivi de-abia când, epuizat psihic, pechinezul se ridică pe labele dinapoi și necheză înspăimântător sub globul focos al lunii. În capătul străzii Smârdan coșmarul luă sfârșit. Profesorul redeveni biped și-și aranjă jenat cravata elegantă. Din spate mai adia doar refrenul suav: „dar boierii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
amărât de minut! Ieșind din coroana de nori, Nostromos străpunse vidul negru. Un minut cincizeci de secunde mai târziu, indicatorul de suprafață-gravitație pe consola lui Dallas căzu la zero. Strigătele de bucurie și de ușurare, explodară pe pasarelă. ― Am reușit! (Epuizată, Ripley se lăsă să cadă pe spetează.) Am reușit! ― Când ne-am zgâlțâit prima dată și când a început glisarea, n-am crezut c-o să reușim! exclamă Dallas. Ne și vedeam prăbușindu-ne pe munți. Oricum, ar fi fost mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
cu plămânii aproape goliți de aer. În hubloul ușii apăru o figură. Era distorsionată, umflată și totuși, vag familiară. Ripley parcă o cunoscuse cu mult timp în urmă. Cineva, care, dacă-și aduce bine aminte, se chema Lambert. După care, epuizată, alunecă ușor. Un gând scurt și vag de amărăciune și de furie... Să eșueze atât de aproape de capăt... Ușa glisă și capul îi căzu pe puntea metalică. Un curent de aer răcoros pe față, dulce și curat. O mângâiere binecuvântată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
cuminte în cursivă. Reluă drumul spre navetă, ținând într-o mână aruncătorul de flăcări și în cealaltă cutia lui Jones. O umbră se profilă în urma ei. Urlă de groază. Nu era decât o umbră. În ultimul tronson al coridorului, șovăi, epuizată, neștiind ce să facă. Dar vocea Mamei nu-i dădea pace și nici de ales. ― Atenție! Motoarele vor exploda în nouăzeci de secunde. Punând jos cutia lui Jones, luă cu amândouă mâinile aruncătorul de flăcări și se îndreptă spre tambuchiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
comunicat. Important era să fie lună și să privesc înspre locuința ei. Atunci auzeam lămurit: Andrei, tu ești? și apoi discutam fleacuri vreo jumătate de oră. Școala lâncezea, era sfârșit de an; și elevii, și profesorii erau mai mult decât epuizați, plictisiți. Sindili, grecoteiul, aducea magnetofonul și, în fundul clasei, ne strângeam la povești. A doua zi după serbarea de sfârșit de an, cu veșnicul careu, cu împărțirea premiilor și toată ceremonia aceea absurdă, avea loc adevărata serbare, pentru care școala noastră
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
aibă bomba, toți fac propagandă, toți mint, domnule ! Opinia publică! FBI-ul! KGB-ul! Vor fi hecatombe! Va fi un coșmar, înțelegi?" Și tot așa, jumătate de oră, timp în care Egor ascultă cu gravitate. Când studentul tăcu, în fine, epuizat, Egor se ridică și scoase dintr-un sertar al scrinului un mare album cu fotografii, legat în mătase stacojie, imprimată cu flori de trandafir, îl deschise și începu să-l răsfoiască. Filele groase, pline de poze îngălbenite, alternau cu foițe
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mine a înfulecat-o grăbit, a înghițit-o pe nemestecate și așteaptă vremuri mai bune ca s-o rumege. Acum nu mai vreau decât să mă duc acasă și să mă culc, să nu te mai văd niciodată. Ești moale, epuizată, ai cearcăne cât toată fața, părul îți stă zbârlit, tenul tău are pori nenumărați, pe care seara îi mai camuflezi tu cumva, dar acum... Și e al dracului de frig în camera asta. Hai, femeie, distracția s-a terminat. M-
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]