1,985 matches
-
vechime în regiunea Prutului un loc important i-a fost rezervat bessilor - „trib de origine slavă“. Autorul consideră că „denumirea acestui popor provine de la cuvântul slav bessnujuščij“27, păstrat și în numele noii achiziții teritoriale ruse - Basarabia 28. Analizând în continuare etimologia acestui nume, I. Liprandi a pus la îndoială explicațiile oferite un secol mai devreme de către Dimitrie Cantemir, întrebându-se, în concluzie, „cum a putut comite un asemenea scriitor atâtea erori istorice și geografice de neiertat?“29. Ideile lui I. Liprandi
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
tradițiilor și evidenta preocupare pentru transformarea mentalităților și racordarea lor la modernitatea timpului. Astfel, economul stavrofor V. Ursăcescu semnează articole despre diverse sărbători creștine, despre trecerea unor obiceiuri și credințe din religiile păgâne în creștinism, despre originea unor proverbe și etimologia unor expresii sau oferă date istorice referitoare la Biserica și episcopia Hușilor. La rubrica „Documente sociale”, doctorul R. Chernbach scrie numeroase texte despre instruire și educație. Curând după lansare, odată cu numărul 5/1914, revista trece sub direcția Cercului „Gânduri bune
GANDURI BUNE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287153_a_288482]
-
studenție între cele două mari spirite ale timpului, Titu Maiorescu și B.P. Hasdeu (de partea căruia se va situa, în secret, cel puțin o vreme), G. debutează în revista „Columna lui Traian”, condusă de Hasdeu, cu articolul Câteva rectificări la etimologiile grece, turce și maghiare ale lui Rössler (1876). Începe acum o febrilă activitate științifică și literară, risipită cu generozitate prin zeci de publicații periodice de pretutindeni. Revenit în țară în 1880, ține la Universitatea din București prelegeri de literatură română
GASTER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287172_a_288501]
-
este un slujbaș neobosit al Bisericii și al propriei țări. Chiar în acest sumar examen al producției sale, trebuie să evităm distincția între opere sacre și opere profane care nu este justificată nici de atitudinea autorului: într-adevăr, Isidor, în Etimologii, în Despre diferențele dintre cuvinte, în cartea despre Natura lucrurilor, trece cu ușurință de la un domeniu la altul și de aceea trebuie să ne gândim că ideea sa de a construi o enciclopedie creștină constă în combinarea tradiției antice cu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Seviliei unde, așa cum ne spune chiar Isidor în Versurile despre bibliotecă se găseau opere sacre și opere profane. Din ele trebuie culese rozele, cum spune el reluând un vechi motiv al pedagogiei creștine, iar spinii trebuie aruncați și, din moment ce în Etimologii, ultima sa operă publicată postum, apare aceeași preocupare, e limpede că această preocupare a caracterizat până la sfârșitul vieții atitudinea lui Isidor. b) Operele lui Isidor Această strânsă corelație între cultura sacră și cultura profană apare în Despre diferențele dintre cuvinte
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
cere în mod anacronic lui Isidor să folosească o metodă diferită de cea practicată în lumea antică, această operă e prețioasă și în zilele noastre pentru marea masă de informații gramaticale și lexicale pe care ni le-a transmis. În afară de etimologie și de limbă, Isidor se consacră și explicării celor șapte arte liberale devenind, în această privință, împreună cu Boetius și Cassiodor, una din principalele surse de cunoștințe din Evul Mediu; erudiția sa e însă mult mai vastă și depășește aceste domenii
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
care le întâmpină oricine dorește să aibă o percepție globală a gândirii sale. În afară de faptul că lipsa unor ediții serioase ale scrierilor sale îngreunează teribil munca de interpretare, în plus, preocupările sale se dispersează în sfera gramaticii și a retoricii (etimologii, diferențe, analogii, glose) și acest lucru conferă întregii sale producții un caracter aproape impersonal; aceasta pare a fi exclusiv fructul unor compilații unde sunt juxtapuse adesea izvoare sacre și izvoare profane; pe deasupra, s-au pierdut corespondența și omiletica sa. Toate
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Părinți și era apărat Tomul lui Leon. Ioan Damaschinul citează un scurt fragment dintr-un tratat Despre Ioan Gramaticul și sinod. Un fragment dintr-o scriere în care e combătut filosoful și presbiterul Acacius din Apamea conține definiții bazate pe etimologii ale unor termeni tehnici folosiți în controversa cristologică. Un codex de la Veneția conține douăsprezece anateme îndreptate contra lui Nestorios și a lui Eutihie despre care e greu de spus dacă alcătuiesc un text autonom, sau o parte dintr-o scriere
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
un patetic necrolog), G. se dedică încă din studenție, cu stăruință și deosebită chemare, evidențierii straturilor celor mai vechi ale limbii române, prilej pentru a face ample incursiuni în istorie, istoria culturii, folcloristică, literatură română veche, romanistică, filologie comparată. Luminarea etimologiei unor toponime sau expresii, a unor structuri sau forme de limbă antrenează în cercetările sale ample reconstituiri de datini, obiceiuri și fapte de viață, pe fundalul cărora proiectează elementele analizate, spre a le surprinde adevărata semnificație. Nu întâmplător, unul dintre
GIUGLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287284_a_288613]
-
populară de astăzi a Basarabiei, realizată „în vara anului 1918”, în județele Chișinău, Tighina și Akerman. Volumul cuprinde cântece lirice, haiducești, colinde, orații de nuntă, bocete, pilde. Pasiunea începuturilor se mai întrevede în anii maturității în decantarea sensurilor și a etimologiei unor expresii populare sau în formularea punctuală a unor ipoteze asupra originii și vechimii diverselor balade istorice. Independent însă de aceste abordări accidentale ale domeniului etnologiei, G. rămâne important prin culegerea din 1913. SCRIERI: Cuvinte și lucruri, Cluj, 1922; Note
GIUGLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287284_a_288613]
-
Pentru el, ideologia avea un sens mai ales peiorativ, poate și mult prea conotat istoric. Undeva, propunea Înlocuirea noțiunii de ideologie prin cea de sociodicee (referindu-se astfel la unul dintre sensurile sale particulare, acela de Weltanschauung). Ideologia evocă prin etimologie etnocentrismul, În vreme ce sociodiceea trimite mai degrabă la o viziune fundamentală a oricărei construcții științifice sau invenții artistice. Ideologia este pentru el fără Îndoială un echivalent posibil pentru doxa, forma de credință («adeziune doxică» sau «sacru cultural») și forma de rezistență
Intelectualii în cîmpul puterii. Morfologii și traiectorii sociale by Mihai Dinu Gheorghiu () [Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
între 1992 și 1996, editată de Institutul de Lingvistică al Academiei Române. Redactor-șef: Dimitrie Macrea (1952-1958), Iorgu Iordan (1959-1982), Alexandru Graur (1982-1989), Ion Coteanu (1990-1997), Marius Sala (din 1998). Revista abordează studiul limbii române: gramatică, vocabular, onomastică, istoria lingvisticii românești, etimologie, dialectologie, ortografie, cultivarea limbii, filologie, limbă literară și stilistică. Începând cu numărul 4/1959 se publică bibliografia anuală a lucrărilor de lingvistică apărute în țara noastră (în prima fasciculă cu bibliografie au fost cuprinși anii 1944-1958). Pentru istoria literaturii sunt
LIMBA ROMANA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287811_a_289140]
-
studiat, chiar dacă nu și-au însușit terminologia respectivă, organizarea mesajului, folosirea ilustrațiilor și exemplelor adecvate - deoarece, atunci când acestea nu sunt în directă legătură cu ceea ce presupune conținutul mesajului, nu doar că nu ajută, ci împiedică reținerea mesajului, comunicarea etc.); - folosirea etimologiilor, clasificărilor, sinonimiilor, comparațiilor, demonstrarea utilității, (cum funcționează lucrurile, cum pot fi acestea folosite) etc. La acestea se pot adăuga multe alte elemente care să facă comunicarea eficientă, dintre care (Ferreol, Flageul, 1998): - concizia (în acest sens, 1. este utilă utilizarea
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
unui anumit termen, a unui sistem sau a unei teorii. Ele sunt utile când dorim să explicăm un termen dificil sau nefamiliar sau când dorim să facem un concept mai puternic, mai bine reliefat. Definițiile se pot face prin găsirea etimologiei, prin clasificări (aranjarea lucrurilor printr-o împărțire semantică), prin folosirea de sinonime și antonime, prin comparații și exemple, prin apelul la autoritatea unor definiții dezvoltate de autori în domeniu, prin operaționalizare (se indică operațiile necesare pentru construcția obiectului în cauză
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
preocuparea lui S. de a desluși temeiurile și sensul demersului estetic. Între altele, el „orchestrează” un amplu eseu cu variațiuni pe această temă - „Papillons” de Schumann (1934; Premiul Academiei Române), ca replică la ideile lui Lessing din Laokoon. Se pleacă de la etimologia comparată a cuvintelor din limbile vechi care desemnau noțiunea „fluture”, dar și „suflet”, de unde se deduc o serie de sugestii și conotații care vor servi la descifrarea sensurilor adânci ale piesei muzicale a lui Schumann: drama existențelor mărunte (fluturi, suflete
SPERANTIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289824_a_291153]
-
religioase, fiindcă el este un slujitor neobosit al Bisericii și al propriei țări. Chiar în acest sumar examen al producției sale, trebuie să evităm distincția între opere sacre și opere profane, care nu este justificată de atitudinea autorului: în scrierile Etimologii, Despre diferențele dintre cuvinte, Natura lucrurilor, Isidor trece cu ușurință de la un domeniu la altul, de aceea trebuie să ne gîndim că scopul său de a construi o enciclopedie creștină constă în combinarea tradiției antice cu gîndirea creștină. în fond
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Seviliei unde, așa cum ne spune chiar Isidor în Versurile despre bibliotecă, se găseau opere sacre și opere profane. Din ele trebuie culese rozele, cum spune el reluînd un vechi motiv al pedagogiei creștine, iar spinii trebuie aruncați și, din moment ce în Etimologii, ultima sa operă, publicată postum, apare aceeași preocupare, e limpede că ea a caracterizat pînă la sfîrșitul vieții atitudinea lui Isidor. b) Operele Această strînsă corelație între cultura sacră și cultura profană apare în Despre diferențele dintre cuvinte (De differentiis
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cere în mod anacronic lui Isidor să folosească o metodă diferită de cea utilizată în lumea antică, această operă e prețioasă și în zilele noastre pentru marea masă de informații gramaticale și lexicale pe care ni le-a transmis. în afară de etimologie și de limbă, Isidor se consacră și explicării celor șapte arte liberale, devenind în această privință, împreună cu Boetius și Cassiodor, una dintre principalele surse de cunoștințe din Evul Mediu; erudiția sa e însă mult mai vastă și depășește respectivele domenii
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
care le întîmpină oricine dorește să aibă o imagine globală a gîndirii sale. Pe lîngă faptul că lipsa unor ediții serioase ale scrierilor sale îngreunează foarte mult munca de interpretare, preocupările sale se dispersează în sfera gramaticii și a retoricii (etimologii, diferențe, analogii, glose), conferind întregii sale producții un caracter aproape impersonal; aceasta pare o compilație unde sînt juxtapuse adesea izvoare sacre și izvoare profane; în plus, s-au pierdut scrisorile și omiliile sale. Toate acestea fac dificilă cunoașterea unui autor
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cu citate din Sfinții Părinți, luîndu-se apărarea Tomului lui Leon. Ioan Damaschinul citează un scurt fragment dintr-un tratat Despre Ioan Gramaticul și sinod. Un fragment dintr-o scriere împotriva filozofului și preotului Acaciu din Apameea conține definiții bazate pe etimologii ale unor termeni tehnici folosiți în controversa cristologică. Un codex de la Veneția conține douăsprezece anateme îndreptate contra lui Nestorie și a lui Eutihie, despre care e greu de spus dacă alcătuiesc un text autonom sau o parte dintr-o scriere
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Ioan (3, 4): „În latină, «anticrist» înseamnă «care este împotriva lui Cristos». Cuvântul «anticrist» nu vrea să spună, așa cum au înțeles unii «cel care trebuie să vină înaintea (ante) lui Cristos», altfel spus, cel după care Cristos trebuie să vină: etimologia și ortografia arată că nu acesta este sensul; nu, anticristul este cel care se împotrivește lui Cristos”. Forma „Antechristus” este atestată la scriitorii creștini de limbă latină încă din secolul III. Se pare că forma cu e era mai plăcută
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
perfect criteriului metafizic oferit de teoria recapitulării; - este un nume vechi și ieșit din comun (uetus et semotum); - este un nume divin (romanii numeau astfel zeul Soare); - face aluzie la ideea de răzbunare, a evreilor, bineînțeles, împotriva creștinilor; Irineu aplică etimologia substantivului Teitanos verbului ϑ∴<<Λ:4 , „a pedepsi”, „a răzbuna”; - „Titan” este predestinat, într‑o oarecare măsură, a fi numele unui tiran. Irineu se gândește, fără îndoială, la episodul mitologic al revoltei Titanilor împotriva lui Zeus, revoltă asimilată, în registrul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
psiho-morale din care se vor concretiza acțiunile și conduitele noastre. Aceste virtuți sufletești și morale sunt următoarele: caritatea, filantropia, mila sau pietatea, simpatia, iubirea, responsabilitatea. Să le analizăm În continuare. Caritatea este o virtute morală având la bază sentimentul iubirii (etimologie: latinescul caritas, cu corespondentul În greacă agapéĂ. În ceea ce privește semnificația acestei virtuți morale, distingem următoarele: - virtute teologală, având ca scop ultim iubirea de Dumnezeu și a aproapelui; - virtute morală, constând În a vrea și În a face bine altuia, după nevoile
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
face bine altuia, după nevoile acestuia, dincolo de orice interes personal; - din punct de vedere practic, caritatea este actul de binefacere care exclude orice beneficiu pentru cel care-l practică. Filantropia este una dintre principalele virtuți morale, desemnând „iubirea de oameni” (etimologie: În greacă philos = a iubi, anthropos - omă. Semnificația sa În Antichitate era de iubire pentru oameni, fără deosebire de rasă sau naționalitate. În epoca modernă, ea desemnează mai mult interesul teoretic și practic pentru fericirea umanității. Filantropiei i se opun
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
sine, către sine și pentru sine, pe când mizantropia este absența iubirii În general, pentru toți oamenii. Mila sau pietatea este o virtute morală, dar și o atitudine psihologică de apropiere și coparticipare a unei persoane la suferința sau nenorocirile altuia (etimologie: latinescul pietas = milăă. Ca semnificații distingem următoarele: - calitatea celui care este pios sau milostiv, a celui care este fidel sau atașat față de datoriile sale morale (față de Dumnezeu, de părinți, de aproapele său și față de oameni În generală; - respectul și comportamentul
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]