12,743 matches
-
dispare și sinele. Baudrillard urmează, așadar, teoria lui Ricoeur, aplicînd-o doar la viziunea să de sfîrșit de lume, în care inevitabil nu-și mai poate avea rostul o ontologie a ființei. Într-un univers populat de fantoșe, privat de un Eu, precum și de un Tu, ce se mai întîmplă, la urma urmelor? Cine sînt aceste siluete pe care le vedem pe ecranul de cinematograf, ele care poartă totuși un nume, fac și desfac firele, simple sau complicate, ale unei intrigi, și
Viclenii la sfîrsitul lumii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17577_a_18902]
-
scontat e cel al citirii cărții pe nerăsuflate, fără a lăsa însă cititorului prilejul unui discernămînt. Din artă combinării imaginilor, Passionaria Stoicescu își face propria carte de vizită lăsînd în schimb pe seama cititorului o poezie care nu spune mare lucru. Eul poetic e puternic alterat de dorință inovării cu orice preț și înscrie experiență lexicala în sfera dialogului începătorului cu lumea. Căci doar așa pot fi înțelese aceste versificări banale, cu tîlc la final, care speculează teamă sau neîncrederea cititorului în
Poezie si studiu poetic by Nicoleta Ghinea () [Corola-journal/Journalistic/17605_a_18930]
-
Geo Vasile Poezia din Înger în gerunziu de C. Th. Ciobanu este în primul rând o demonstrație de ars combinatoria, de-a lungul a 185 de texte în care descoperim semantizările unui eu ultragiat, chinuit de impasul comunicării. Închis într-o armura albă, aseptica și impersonala, autorul emite lungă, materlanta suită de descântece, dicteuri și secvențe onirice, ca și posedat de orfism grafico-lexical. Mereu pare a se ascunde, deghizându-se și camuflându-se
Un crepuscular by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/17604_a_18929]
-
satisfacție. Titlul telenovelistic este pe tot parcursul poemelor contracarat de referințe livrești care mai de care mai serioase, suficiente în sine pentru a-ți tulbură orice liniște. Pe parcursul zilei al carei jurnal se declară a fi această carte, autoarea - sau eul liric androgin, ca să respectăm indicațiile - citește Spinoza și Dostoievski, notează aproximativ din Thomas Mann și Emerson, își amintește de Kierkegaard. Poemele, indiferent de persoana pronumelui, șunt confesiuni în tonalitate foarte gravă, problemele pe care și le pune poeta șunt pe
Cîntece cu toată gura by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17625_a_18950]
-
Barbu, lipsește răsfățul lingvistic zeiesc la care se deda Nichita Stănescu, dar ni se oferă în schimb un element de atracție care nu este nici el de disprețuit: un spectacol dinamic al inventivității risipitoare, o suită de dezvăluiri fulgurante ale eului poetic: La casa din deal/ Odihnesc mâinile mele/ Peste care am presărat decembrie." (Aroma de arbore sculptat) "Numai eu tresar/ Dacă munții se prăbușesc/ ăntr-o clipă de oboseală/ și de resemnare." (Numai eu tresar) "Mă preschimbasem într-o frază/ fluida
Debut remarcabil la 16 ani by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17622_a_18947]
-
sunt eu?, fiind încheiat în 16 septembrie 1967, conform însemnării autorului însuși. Este un text important, întrucât reia și reformulează câteva dintre constantele gândirii artistice sestopaliene, pe care le întâlnim și în poeme, și în textele filosofice. Confuzia deliberată între eurile aflate în dialog corespunde unei viziuni a lumii ca spectacol al măștilor, desfășurat într-un „întuneric” congnitiv, care estompează contururile și identitățile. Acest „întuneric” este lichidul amniotic în care se naște spaima kafkiană - ce apare și ea, la finalul celui
Sesto Pals și secretele avangardei by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2473_a_3798]
-
de la Hațeg și infernul din Bărăgan, cu plictisul din Caracal, timpul soldatului novice din prima parte a romanului se transformă odată cu zilele Revoluției într-unul al individului de pe margine ce rememorează istoria amănunțit, in slow motion. Dislocat din timpul uniformizant, eul multiplu autorizează biografia să certifice o nouă identitate istorică. Se vede limpede că Adrian Buz a muncit mult la acest roman, însă i-a lipsit forța, precum și substanța unor personaje cât de cât memorabile. La finalul lecturii, alături de plusurile semnalate
De pe margine by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2487_a_3812]
-
În realitate ești un trăsnit, nebun, un rebel, un revoltat, un provocator și chiar... un anarhist!” (p. 16) Deci, un „robespierre” care a greșit epoca... Văzând, după un timp, că nici muzica nu mai poate ține realitatea dureroasă dincolo de „frontiera Eului” construită artificial și nu-l poate salva de „monstruozitatea lumii”, încearcă să uite... Și tot amicul său, Beni, îi ține oglinda în față: „Acum vrei să joci rolul unui orb și ți-ai luat ochelari negri și baston alb.” (p.
Un Robespierre modern – cântăreț de jazz by Eugen Cojocaru () [Corola-journal/Journalistic/2500_a_3825]
-
Gheorghe Grigurcu Ion Cocora ne înfățișează o poezie de tip existențial. Adică una care mizează pe un concret senzorial-emoțional, în șerpuirea sa prin circumstanț ele diverse care o provoacă de la un moment la altul. Eul optează pentru ipostaza de ființă, nu pentru cea de stil. De unde înfățișarea consemnativă, declarativă a textelor care alcătuiesc mai curînd un jurnal decît o compoziție abstrasă din materia acestuia. Segmentele aleatorii pe care ni le prezintă ne pun în situația
Poezia existenței by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2506_a_3831]
-
suflet și de viață, într-o care le rostește cu competență conținut și formă, prin concentrarea țesătură lirică modernă, propusă didactică. Prin „Gândurile...” sale, ideilor poetice. Vorbind în numele său, judecății estetice și literare. Remarcăm adevărate leacuri de iubire pentru suflet, eul liric exprimă viziuni, sentimente și metafore de mare forță sugestivă poetul adoptă figura de misionar, a cărei aspirații intime, într-o comunicare cu („pleoapa istoriei”, „cuvinte mucegăite”, datorie este de a umaniza „pustia”, de a lumea, cu faptele și cu
George Baciu - Purtător de tainice „Gânduri de la marginea lumii”. In: ANUL 6 • NR. 8-9 (16-17) • IANUARIE-FEBRUARIE • 2011 by Daniel Dejanu () [Corola-journal/Journalistic/87_a_88]
-
de acțiune din societatea noastră ascunși în picuri verzi,/ înmuguresc confrații săi: „Copii ai poeziei, mai vie contemporană. deasupra cerului/ eșuat în portretul este limba noastră, numele ei este Nu ne-am propus să dezlegăm răsăritului” (Lieduri I,p.34). Eul liric numele întregului popor, viața ei este toate misterele poeziei pentru că sigur introspectează propriile sale stări destinul poporului. Potcoviți-o cu nu vom reuși. De aceea, încheiem cu sufletești, prin imagini artistice potcoave de aur !” În spiritual celor doi spusele
George Baciu - Purtător de tainice „Gânduri de la marginea lumii”. In: ANUL 6 • NR. 8-9 (16-17) • IANUARIE-FEBRUARIE • 2011 by Daniel Dejanu () [Corola-journal/Journalistic/87_a_88]
-
scrisului, se întâlnește cu nouăzecistul Cristian Popescu. Într-un fragment de jurnal, autorul Artei Popescu vorbea despre „poemul care înglobează în el și împrietenește cititorul cu un personaj liric (poetul în carne, hârtie și oase) compus explicit din mai multe euri: auctorial, biografic, moral, ontologic, «lectorial» (adică eul care-și cară în cârcă toate lecturile atunci când se rostește, atunci când se scrie...)“. Nu altceva spune O. Nimigean, într-un poem discursiv, subliniind identitatea dintre sine și text, dintre viață și poezie: „Să
Nanabozo și „poienița druidică“ borgesiană by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/2542_a_3867]
-
Într-un fragment de jurnal, autorul Artei Popescu vorbea despre „poemul care înglobează în el și împrietenește cititorul cu un personaj liric (poetul în carne, hârtie și oase) compus explicit din mai multe euri: auctorial, biografic, moral, ontologic, «lectorial» (adică eul care-și cară în cârcă toate lecturile atunci când se rostește, atunci când se scrie...)“. Nu altceva spune O. Nimigean, într-un poem discursiv, subliniind identitatea dintre sine și text, dintre viață și poezie: „Să încetăm cu ipocriziile! Hai să n-o
Nanabozo și „poienița druidică“ borgesiană by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/2542_a_3867]
-
diversele plăci tectonice ale structurii narative se întrepătrund și se completează, într-un spațiu al rupturilor violente și al interstițiilor unei culpe neștiute, redate cu percepția acută a unui martor necomplezent, de maximă intransigență etică. De altfel, istoria traumatică a eului e încorporată în sfera cuprinzătoare a Istoriei unui secol demonizat și absurd. Semnificative sunt, din această perspectivă, chiar cuvintele lui Norman Manea, care, într-un dialog, încearcă să descifreze propriul demers din perspectiva unei memorii traumatizate de isteria unei Istorii
Recursul la memorie by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/2433_a_3758]
-
mai întâi, regenerat apoi prin racordare la naționalism fascizant, în sfârșit exilul ca suferință și eliberare -, dar și, poate chiar în primul rând, prin expresia literară, prin unicitatea artistică a confesiunii și reflecției. Martor sau scriitor? Împărăția Documentului sau Împărăția Eului? Mărturisitorul suferinței (administratorul, arhivarul, istoricul) sau artistul? Depoziția sau Compoziția? Formula acestei literaturi este prin definiție ambiguă, frontierele dintre domenii sunt uneori, deseori, fluide, există apoi momente care privilegiază un anumit tip de lectură în dauna celuilalt, iar opțiunile tranșante
Recursul la memorie by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/2433_a_3758]
-
percepută ca spectacol burlesc, ca minciună, ca proiecție demagogică a unei ideologii alienante. Reconstituirea, prin scriitură netă, neconcesivă, a unor evenimente din „miezul celui mai rău timp din istorie“ (Întoarcerea huliganului) traduce voința de restaurare a unui trecut în care eul se simte mereu captiv, ultragiat, dar pentru care simte, mereu, nevoia să depună mărturie. Acest scris depozițional e cel care completează, în fond, o existență fracturată, desenând conturul unei geografii deopotrivă mutilante și utopice. Memorie, exil, marginalitate, ultraj - acestea sunt
Recursul la memorie by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/2433_a_3758]
-
ca obiect o indomptabilă frămîntare, infernalizată printr-o solitudine exacerbată, canibalică: „Acolo, în bezna fără de priviri,/ unul se-aruncă pe altul să-l înghită/ la capătul unei neînchipuite/ singurătăți de foame” (Cîmp de maci). Găsim astfel dovezile unei dedublări a eului poetic. Pe de-o parte avem a face cu un echilibru, cu o caligrafie tranchilizantă de tip romanic, pe de alta cu o turbulență, cu acea „barbarie” indigenă de care se plîngea Cioran, străduindu-se a se „salva” în limba
Aidoma unui submarin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2435_a_3760]
-
o definiție polemică a genului - un tip aparte de autoficțiune. Deoarece condiția esențială și obligatorie de existență a controversatului gen nu este nici identitatea nominală, nici jonglarea cu timpurile verbale (dinspre trecutul autobiografic înspre mai-mult-caprezentul autoficțional), nici măcar încremenirea într-un eu enunțiativ lipsit de nuanțe, ci problematizarea, explicită sau nu, a acestui raport delicat, imposibil de tranșat, între adevăr și ficțiune, între ceea ce există și ceea ce se scrie că există. Când Carrère promite să spună adevărul despre el și mai ales
„Adevărul“ despre Limonov by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/2443_a_3768]
-
ca un lințoliu familiile, afectează o (micro)comunitate și destinul individual. De drame și tragedii, oamenii rămân marcați până la sfârșitul zilelor. În literatură însă - și în expresia concentrată, tensionată a acesteia care este poezia modernă -, drama e un climat al eului, un registru retoric adecvat și o posibilitate artistică uneori împlinită. Bucuria, fericirea, seninătatea nu prea fac casă bună cu lirica. Sunt mai degrabă excepții sau reprize, pauze de respirație grea, stări de contrast. În ele, scriitorul nu se regăsește și
Răul nemuritor by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/2456_a_3781]
-
Și invers: experiențele-limită, spaimele convulsive, suferințele atroce, teroarea adâncă a ființei trec în carte cu semnul schimbat. Evident, am simplificat puțin această translație, care este adesea contaminată de elemente opuse, de nuanțe ale împotrivirii și protestului, de impulsuri contrare ale eului diurn. Dar nu din nebunie de om îndestulat căuta Tolstoi să-și provoace suferință (și îl invidia pe Dostoievski pentru ale sale!), ci anume pentru a cunoaște infernul uman și a scrie despre el pagini mai-puțin-luminoase. Mizeriile vieții și „răul
Răul nemuritor by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/2456_a_3781]
-
Olimpiu Nușfelean Existența scriitorului este o lectură continuă, prin care scriitorul se citește pe sine și citește lumea, într-o „translatare” fără limite. Expresia magistrală a acestei lecturi o cîștigă eul scriitorului în jurnal. Situat la frontiera literaturii, după unele aprecieri, jurnalul de scriitor se așază de fapt la granița transparentă a „translatărilor” ce leagă viețile noastre. Cititm jurnalele de scriitor ca pe niște romane „spontane”. „Obiectivitatea” lor e dată de
Desprinderea de lume by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2391_a_3716]
-
de scriitor se așază de fapt la granița transparentă a „translatărilor” ce leagă viețile noastre. Cititm jurnalele de scriitor ca pe niște romane „spontane”. „Obiectivitatea” lor e dată de o detașare specifică obținută prin instalarea profundă a „spunerii” în realitatea eului, o realitate inaccesibilă în mod obișnuit celorlalți și devenită, în faptul scrisului, fascinantă. Firul aglutinărilor de „date” dintr-un jurnal urmează un traseu inițiatic și revelator, livrat în cele din urmă descifrărilor. Sub semnul introspecției Între jurnalele de scriitor venite
Desprinderea de lume by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2391_a_3716]
-
ca pe-un învingător. Și toți seamănă cu el. Avântul său imagistic învinge tentația de-a se prăbuși în gol. Ajuns în punctul maxim de iluminare, poetul aruncă o privire-n jos, contemplând chipurile și imaginile ce se învârt în interiorul eului său. Nu-l interesează nici imaginile, nici chipurile ce se învârt în caleidoscopul memoriei sale fragmentate, ci reacțiile umorale pe care le stârnesc acestea în corpul său. Pentru el, obiectele, deci realitatea contează doar în măsura în care poate sau nu declanșa reacții
Capete de rând: Dimitrie Crudu și Falsul Dimitrie Crudu by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/2413_a_3738]
-
interioare, dincolo de gândirea vaticinară din “Satire” (Scrisorile), și am materială și materialistă, o detașare, o udat batiste parfumate pe romanțele ” N o i s u n t e m a d e v ă r a ț i anihilare a eului egoist pluriform totuși, poetului, sau pe gingașele versificări de contemporani ai lui, fiindcă știm mai plutind în ceața deasă a memoriei “Floare albastră” și “Povestea teiului”... multe despre el decât ceea ce știau istorice și a experienței fizice. Și din toate
In memoriam Mihai Eminescu. In: ANUL 6 • NR. 8-9 (16-17) • IANUARIE-FEBRUARIE • 2011 by Lucreţia Berzintu () [Corola-journal/Journalistic/87_a_49]
-
ghid sigur și generos pentru oricare biograf viitor, care nu va avea decât sarcina de a opune informația nemijlocita din scrisori acelor corecturi ce-i vor aparține. În opinia noastră, el nu va avea de tratat o fire scindata, un eu abscons ce ar trebui cercetat altunde decât în propriul dicteu. Latura nedivulgata din viață, aceea care nu aparține corespondentei, contrapunerea cu valul Mayei, ar întregi, poate un portret somatic, însă cu acele trăsături pe care eternitatea le șterge. Cornelia Pillat
Ion Pillat în corespondentă by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/18168_a_19493]