2,012 matches
-
redactor), la Centrul de Producție Cinematografică (1976-1977) și la Studioul Cinematografic „Animafilm” (din 1978). După ce debutase, în 1969, la „Luceafărul”, cu poemul Rugă pentru izbăvirea speranței, publică primul volum, Neîncetata ninsoare, în 1971. Spre sfârșitul deceniului al nouălea s-a exilat, stabilindu-se în cele din urmă în Statele Unite ale Americii. În țară îi mai apar două cărți de versuri, Omul nedesăvârșit (1981) și Insomnia ideală (1983). A scris și articole, cronici, recenzii etc., a editat texte inedite din Ion Barbu
ROMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289304_a_290633]
-
comunist (Ideofilii de la București), regim privit cu multă luciditate: „Nu există un singur ideal pe care această revoluție să nu-l fi trădat, nici o speranță pe care să n-o fi spulberat, nici un adevăr pe care să nu-l fi exilat. Comunismul a devenit, după o rătăcire de 40 de ani într-un pustiu fals revoluționar, o adevărată ortodoxie a degradării omenești” (După 40 de ani). Fermitatea tonului și spiritul critic caracterizează și rubricile culturale în articole precum: Unde e conștiința
ROMANIA MUNCITOARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289326_a_290655]
-
din Mereu tristețea (2001) transcriu o regresiune a sentimentelor. Parcurgând o lungă cale de la iubirea adolescentină care anima universul, R. devine prizonierul unui spațiu liric apăsat de umbrele melancoliei. Tristețea se transformă într-o prezență, iar eul liric este damnat, exilat în mijlocul unei lumi părăsite de privilegiile binelui. SCRIERI: Plânsul oglinzilor, pref. Gheorghe Tomozei, București, 1971; Lacrima Laurei, București, 1973; Mantia de lumină, București, 1976; Sunetul visării, pref. Ștefan Aug. Doinaș, Craiova, 1978; Mirele zăpezii, Craiova, 1980; Grădina suspendată, București, 1984
ROTARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289388_a_290717]
-
vistieriei Moldovei, apoi este funcționar în administrația rusească a Basarabiei, cavaler, din 1826, al ordinului „Sf. Ana”. Era un bun cunoscător al limbilor franceză, rusă și greacă, cu lecturi din clasici și romantici. L-a întâlnit în 1821 pe Pușkin, exilat o vreme la Chișinău. P. Svinin, unul din apropiații poetului rus V. A. Jukovski, i-a fost sfătuitor. Era prieten (și rudă) cu Alexandru Hâjdeu, avea legături cu Gh. Asachi, Nicolae Dimachi, Costache Conachi și Mihail Kogălniceanu. Câteva poezii îi
STAMATI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289847_a_291176]
-
sub forma luminii, cum susțineau adepții maniheismului. L-a impresionat, în schimb, convertirea lui Antonie, care, înțelegînd creștinismul ca pe o experiență totală, renunțase la tot pentru a se dedica vieții de eremit: această „convertire” fusese relatată de Atanasie, care, exilat din Alexandria, se găsea la curtea imperială de la Treveri; unele persoane oficiale de la curte fuseseră impresionate de povestirea sa și renunțaseră la bogății și onoruri pentru a practica asceza. Un alt exemplu de convertire a fost acela al lui Marius
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
așadar, era probabil originar din Vita și fusese ales episcop ulterior. Ar putea fi acel episcop de Vita, primat al provinciei Bizacena, care în 507 l-a învestit pe Fulgențiu ca episcop de Ruspe și puțin după aceea a fost exilat de Trasamundus în Sardinia, unde a murit prin 510. Nu avem alte informații despre el: Ghenadie, care de obicei furnizează multe date prețioase despre literații din acest secol, nu-l amintește pe Victor, care era totuși contemporanul său. Victor de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
toată durata secolului al VII-lea. Isidor s-a născut în jurul anului 560 într-o familie hispano-romană, așa cum dovedește numele tatălui său, Severianus; locul nașterii pare să fi fost Cartagina sau o localitate din provincia respectivă. Familia sa a fost exilată de vizigoți în jurul anului 559, probabil din cauza opoziției față de monarhie, care era de credință ariană; în plus, nobilimea hispanică privea cu simpatie Orientul bizantin, și acesta a fost un alt motiv pentru care a fost dispersată de puterea dominantă. în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
îi ceruse împăratul la sesizarea celor patru frați, Teofil s-a împăcat cu aceștia și a organizat în septembrie 403 sinodul de la Stejar (după numele orașului de lîngă Calcedonia unde s-a desfășurat) cînd Hrisostomul a fost condamnat, fiind imediat exilat de către împărat. Rechemat în urma unei revolte populare, peste puțin timp Ioan a fost exilat definitiv; papa a intervenit în favoarea lui, însă fără succes, ceea ce a provocat o ruptură de mai mulți ani între Roma, pe de o parte, și Alexandria
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și a organizat în septembrie 403 sinodul de la Stejar (după numele orașului de lîngă Calcedonia unde s-a desfășurat) cînd Hrisostomul a fost condamnat, fiind imediat exilat de către împărat. Rechemat în urma unei revolte populare, peste puțin timp Ioan a fost exilat definitiv; papa a intervenit în favoarea lui, însă fără succes, ceea ce a provocat o ruptură de mai mulți ani între Roma, pe de o parte, și Alexandria și Constantinopol pe de altă parte. în interior, Teofil a combătut fără milă cultele
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
al luptă și s-a întors la mănăstirea sa din Antiohia. în anii care au urmat, Chiril și liderul curentului antiohian, Ioan de Antiohia, s-au reconciliat și au emanat actul unirii în aprilie 433; ca urmare, Nestorie a fost exilat de către împărat întîi la Petra, apoi în Marea Oază din Egiptul de Sus. Aici a scris, după moartea lui Theodosius (28 iulie 450), Cartea lui Heraclid din Damasc. Nu se cunoaște data morții sale. Așa cum am spus, Nestorie și-a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
să subscrie Tomul în mod individual și invoca situația părții occidentale a imperiului, devastată de Attila. Papa ar fi preferat să convoace conciliul la o dată ulterioară și dorea ca participanții să nu se ocupe de doctrină, ci de reintegrarea episcopilor exilați în 449. Conciliul, convocat întîi la Niceea pentru 1 septembrie 451 și transferat apoi la Calcedon (mai bine controlat de Constantinopol), unde s-au și deschis lucrările la 8 octombrie, a aprobat Tomul lui Leon și a promulgat în sesiunea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
lui Marcian (în 457), succesorul lui Dioscor, Proterios, care mai fusese apărat cu ajutorul armatei, a fost făcut bucăți de către mulțime și a fost înlocuit cu monofizitul extremist Timotei Eluros, uns deja ca episcop al monofiziților (cf. p. 000). Expulzat și exilat între 458 și 460 de către noul împărat, Leon, Timotei a profitat de revolta uzurpatorului Basiliscus pentru a se întoarce (475) și pentru a-l determina pe Basiliscus să promulge întîi un Enkyklion care condamna Calcedonul, apoi un Antienkyklion care îl
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
funcția de episcop împreună cu alți trei nestorieni cu același rang, însă succesorul său, hirotonit de chirilianul Firmus de Cezareea, n-a putut să preia episcopatul. După încheierea păcii, Eutherius l-a comparat pe Ioan de Antiohia cu Iuda; a fost exilat la Scitopolis, în Palestina, de unde a plecat ulterior la Tyr; aici a și murit la o dată necunoscută. în Synodicon contra Tragediei lui Irineu s-au păstrat, într-o traducere latină mediocră, cinci scrisori ale lui Eutherius. Trei dintre ele, adresate
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ales pe Timotei, zis Eluros („motanul”, din cauza constituției sale delicate), ca antiepiscop al lui Proterios, succesorul lui Dioscor. La puțin timp după aceea, Proterios a fost asasinat în biserică în timpul unor tulburări și Timotei a ajuns la putere. A fost exilat de împăratul Leon în 460 la Gangra, apoi, ca urmare a neîncetatelor sale uneltiri, la Chersones (464), însă a reușit să se întoarcă după un lung exil, rechemat de uzurpatorul Basiliscus în 475, și a rămas în funcție pînă la
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
extrase din alte epistole anticalcedoniene ale lui Timotei. Ioan Rufus, episcop monofizit de Maiuma, lîngă Gaza, în Pleroforiile sale („mărturii adevărate”) anticalcedoniene, scrise în 512-518 (cf. p. 000), citează un pasaj dintr-o operă istorică compusă de Timotei în timp ce era exilat la Gangra; e vorba despre exilul și moartea lui Nestorie la Tebaida. Bibliografie. J. Lebon, Le monophysisme sévérien, J. van Linthout, Louanii, 1909, pp. 93-111; H.G. Opitz, (Timotheos) Ailuros, PRE 2. R., 12. Halbbd, 1937, coll. 1355-1357. Ediție (fără traducere
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
condamnat de conciliul condus de Chiril, le-a comunicat orientalilor sentința la sosirea acestora și, în iulie, a fost trimis de ei la Constantinopol pentru a susține cauza lui Nestorie. După condamnarea acestuia, printr-un edict imperial, Irineu a fost exilat la Petra, în Arabia. îl întîlnim circa 10 ani mai tîrziu, prin 445, ca episcop de Tyr. Atacat cu duritate pentru nestorianism de către eunucul Chrysaphios, de Eutihie și Dioscor din Alexandria (care intervin pe lîngă Theodosius al II-lea și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
epistolele lui Sever, declară că aderă la poziția sa, care corespunde tradiției Părinților Bisericii. Tot în traducere siriacă s-a păstrat amplul dosar al controversei dintre Sever și Iulian de Halicarnassus. Aceasta a început în anii în care amîndoi erau exilați în Egipt, lîngă Alexandria, ca urmare a politicii filocalcedoniene a lui Iustin. încă de la Constantinopol, unde în jurul anului 510 episcopul de Halicarnassus îl ajutase pe Sever să provoace depunerea patriarhului Macedonius, între cei doi prieteni apăruseră primele neînțelegeri privind compatibilitatea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
la această criză, Palladius povestește că a petrecut unsprezece luni „într-o celulă întunecată” (ascunzătoare sau temniță, după întoarcerea de la Roma?). întors dintr-o călătorie la Roma pentru a susține cauza lui Ioan Hrisostomul în fața papei, Palladius este arestat și exilat în Egipt, la Syene (406). Alte cîteva texte se referă la o ședere în Palestina: un an la Betleem, trei pe Muntele Măslinilor, care trebuie plasați probabil la începutul vieții sale monastice. Din perioada exilului par să facă parte cei
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
contextul originilor creștinismului. Astfel, scrisoarea a șaptea evocă fenomenele cerești care au însoțit moartea Domnului și pe care Dionisie putuse să le observe de la Heliopolis (în Egipt), unde se găsea în acel moment. A zecea îi este adresată evanghelistului Ioan, exilat în insula Patmos (conform tradiției creștine, bazate pe primul capitol al Apocalipsei): scrisoarea prezice eliberarea sa iminentă și întoarcerea în Asia. Deși autenticitatea corpusului a fost contestată de Ipatie în 532 și de alții în perioada Antichității tîrzii, operele lui
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
numi astăzi o epurare etnică - Marea Deplasare. Acadienii sunt arestați, Încărcați pe corăbii și deportați, cu puținele obiecte pe care le pot transporta, potrivit ordinului lui Lawrence, „În diverse colonii ale continentului”. Între 8 și 10 mii de acadieni sunt exilați În Virginia, Georgia, Carolina de sud, Maryland, Pensilvania, Louisiana, Antilele franceze. În urma lor, satele sunt distruse, casele sunt arse. Acadienii nu sunt Însă nicăieri, În nici o colonie, bineveniți. Sunt tratați ca sclavii, sunt umiliți ori deportați În continuare spre Europa
Un Ulise colectiv. In: Editura Destine Literare by Mircea Gheorghe () [Corola-journal/Journalistic/81_a_353]
-
inscripții, manuscrise, referiri în cronografele bizantine - lipsesc cu desăvârșire. De aceea, primul fapt atestat în legătură cu pătrunderea textului biblic în literatura română este manuscrisul unui Evangheliar slavon, copiat la 1405 de Nicodim de la Tismana, călugăr athonit originar din Prilep (Macedonia) și exilat la nord de Dunăre după ocuparea Peninsulei Balcanice de către otomani. În chip firesc la un popor creștin, textul Noului Testament precede apariția celui vechi-testamentar, fenomen accentuat în anii care vor urma, când copiștii anonimi continuă opera de transcriere și multiplicare
BIBLIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285725_a_287054]
-
Durerea, pref. Valentin F. Mihăescu, București, 1990; Georges Bataille, Albastrul cerului, pref. Vasile Zincenco, București, 1996; Andrei Bitov, Casa Pușkin, îngr. Mircea Aurel Buiciuc, pref. Lucian Raicu, București, 1997; Nina Berberova, Sublinierea îmi aparține, București, 2000. Repere bibliografice: Adriana Bittel, Exilată în țara literaturii, RL, 2001, 40. G. Dn.
STANESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289875_a_291204]
-
poeziei aspre a ținuturilor sălbatice ale Siberiei și Amurului, cât și asupra barbariei regimului autocratic țarist și să trezească milă pentru cei surghinuiți, zugrăviți și în măreția, și în ticăloșia lor. Istoria fetei seduse de guvernator și a luptătorului politic exilat în Siberia este construită anume pentru a ilustra ideile autorului. Numai că dialogurile forțate, lipsa de preocupare pentru psihologia personajelor, maniera aproape polițistă a narațiunii accentuează schematismul romanului. În ciuda numeroaselor naivități și stângăcii, S.-C. rămâne o figură interesantă de
STAMATI-CIUREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289846_a_291175]
-
se va manifesta fățiș în lume. Această concepție este explicabilă, în parte, prin faptul că la jumătatea secolului al IV‑lea canonul ierusalimitean, sursa fundamentală de inspirație a scenariilor anticristologice anterioare, nu includea Apocalipsa. Ultima carte a Noului Testament este exilată printre scrierile deuterocanonice a căror lectură nu este recomandată. Drept urmare, mai multe episoade ale mitului Anticristului, așa cum apare la Irineu sau Hipolit, au fost abandonate, mitul însuși trebuind să fie reformulat și revalorificat. Chiril este obligat să reactualizeze anumite tradiții
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
8; Iis. Nav. 4,12: Dumnezeu i‑a alungat din pământul făgăduinței pe Ruben, Gad și jumătate din neamul lui Manase. În secolul al VIII‑lea î.Cr., triburile rămase credincioase descendenței davidice sunt Iuda și Veniamin. Celelalte zece au fost exilate de asirieni. Cf. nota 40, P. Geoltrain, în La Bible. Écrits intertestamentaires, Paris, 1987, p. 1458. . Traducere de P. Geoltrain. * Am trecut în revista principalele pasaje ale literaturii creștine antice unde figurează cuvintele ’Ant...cristoj, „ Antichristus” sau „Antechristus” sub diverse
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]