725 matches
-
orice forme educaționale colective. "Școlile și clasele tind totdeauna să egalizeze copilul; el devine pur și simplu unul printre ceilalți" (29, p. 219). Modul cel mai potrivit pentru "cultivarea eului propriu" este casa părintească unde poate pătrunde un profesor. Pentru existențialiști, condiția ideală a dezvoltării ființei umane o oferă educația cu preceptor; evident o "personalitate autentică", devotat copilului, fără preocupări metodice, dar capabil să stimuleze angajarea. Tipul ideal de profesor este Socrate; el nu predă, ci întreabă, filosofează împreună cu discipolul său
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
angajarea. Tipul ideal de profesor este Socrate; el nu predă, ci întreabă, filosofează împreună cu discipolul său. Amîndoi constituie un "cuplu singular", nicăieri nemaiputînd fi întîlnit unul similar (30). Nu este, fără îndoială, lipsită de interes această insistență a filosof iei existențialiste pe cultivarea responsabilității, în scopul unei existențe autentice, angajate. Calea propusă pentru atingerea acestor obiective este departe de a fi una realistă. La sfîrșitul secolului XX nu putem întoarce spatele științei și tehnicii fără riscul da a ne reîntoarce cu
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
de antipatie, sentimentul de identificare este anulat, iar comunicarea devine extrem de dificilă. Abordarea fenomenului educației din perspectiva raporturilor de afecțiune dintre profesor și elevi nu este lipsită de interes. Puncte de vedere, în parte, similare, se întîlnesc și în pedagogia existențialistă. Elevul, chiar adolescent fiind, cu atît mai mult cel mic, simte nevoia unei afecțiuni din partea profesorului; aceasta îi dă mai multă încredere în sine, mai multă rezistență în lupta cu obstacolele inerente vieții. Dar nu putem fi de acord cu
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
1970 se constată un alt mod de abordare a problemelor de filosofia educației, concretizată în studii dedicate unor concepții filosofice, cu aplicații în domeniul educației. Astfel, în 1970, Silvia Cernichevici, de la Universitatea din Iași, face o amplă analiză a concepției existențialiste cu privire la educație în volumul Existențialismul și problematica educativă contemporană. Un an mai tîrziu apare Antologia pedagogiei americane contemporane, în care se analizează teoriile pedagogice promovate de filosofia pragmatistă, precum și orientările opuse acestei filosofii perenialismul, esențialismul, reconstrucționismul și existențialismul (4). Chiar dacă
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
P.U.F., Paris, 1968. 20. Cf. MARTIN HEIDEGGER, Ființă și timp, traducere din limba germană de Dorin Tilinca, Editura Jurnalul Literar, 1994. 20 bis. DUMITRU GHIȘE, Existențialismul francez și problemele eticii, Editura Științifică, București, 1967. 21. AL. POSESCU, Pluralismul existențialist, în vol. Studii de istorie a filozofiei universale, Editura Academiei R.S.R., București, 1969. 22. J. P. SARTRE, L'Existentialisme est un humanisme, Les Éditions Nagel, 1960. 23. O. F. BOLLNOW, Existenzphilosophie und Pädagogik, W. Kohlhammer Verlag, 1958. 24. VAN CLEVE
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
și "ortodoxe" de tot soiul. Pasaj adăugat ulterior, la puțin timp după ce am scris nota de mai sus: Biserica răspunde cu bomba atomică. Se publică un discurs al Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, plus un comunicat radioactiv de presă la adresa intelectualilor dilematici existențialiști. Mai lipseau atributele "vânduți", "francmasoni", "protestantizați". Tonul răspunsului sună fals: discursul celui puternic și sigur de puterea sa, de mijloacele de coerciție pe care le are la dispoziție. Se simte chiar printre rânduri fluturarea armei supreme și superbe, excomunicarea. Refuz
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
Sau (cum) altfel? I.M. Într-adevăr, ezit în fața etichetărilor în critica literară. Eu sunt o romancieră de tradiție engleză și europeană. Strămoșii mei sunt Jane Austen, Dostoievski, Tolstoi, Henry James, Proust și alții. Nu sunt o realistă simbolică și nici o existențialistă. Folosesc simboluri pentru că în relațiile dintre noi și ceilalți, în raporturile noastre cu lumea, toți operăm cu simboluri. A.R. Credeți că se poate vorbi de o tradiție feminină în literatura engleză? Neîndoielnic, este literatura în care întâlnești cele mai
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
în «cetatea filozofiei» deasupra partidelor politice, iar în viața de toate zilele este redactor la Figaro, ziar al marii finanțe franceze. Dușmanii marxismului se găsesc adesea într-o situație ridicolă: ei ba acuză socialismul că este imoral și inuman (unii existențialiști ca Sartre și reprezentanții «socialismului etic»), ba susțin că marxismul nu este decât o etică, o doctrină «mesianică» (alți existențialiști ca Albert Camus, Calvez etc). În graba de a calomnia socialismul se pare că orice argument este bun și că
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
franceze. Dușmanii marxismului se găsesc adesea într-o situație ridicolă: ei ba acuză socialismul că este imoral și inuman (unii existențialiști ca Sartre și reprezentanții «socialismului etic»), ba susțin că marxismul nu este decât o etică, o doctrină «mesianică» (alți existențialiști ca Albert Camus, Calvez etc). În graba de a calomnia socialismul se pare că orice argument este bun și că astfel de contradicții strigătoare înlăuntru ideologiei burgheze nu-i tulbură pe apărătorii orânduirii burgheze...“ (Gazeta literară, 12 februarie 1959) GURGHIANU
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
deja mi se pare o chestie care trebuie luată în seamă cînd e să vorbim de Moșu. Moartea lui Moșu de cancer pulmonar mi-a ridicat mingea la fileu ceva mai tîrziu, cînd aveam să-mi joc cu succes trăirile existențialiste. Fumam de stingeam, eventual țigări tari, cubaneze, și le povesteam celor din jurul meu cum bunică-meu a murit de cancer pulmonar. Mai adăugam, așa, în treacăt, că se pare că, în cazul cancerului, se moștenește genetic o anu mită predispoziție
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
sfîrșit prin a mă arunca în brațele culturii. Am început să citesc. Nu „cu patimă“ și nici pierzîndu-mi nopțile, cum am auzit că fac adevărații oameni de cultură. Am citit, în schimb, cam tot ce era tradus la noi din existențialiștii francezi. Găseam în ei tot ce-mi trebuia : aura individului cu preocupări superioare, blazarea și disprețul față de cei din jur, greața sartriană sau variațiunile pe tema sinuciderii din Mitul lui Sisif. La scurt timp, l-am desco perit și pe
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
condamnându-le la dezintegrare; Uitarea părăduiește nediscriminator zestrea cognitivă și afectivă tezaurizată în cămările memoriei; Și timpul acționează distructiv asupra personalității umane, în integritatea ei, făcând-o de nerecunoscut. Acestea - și multe altele - sunt adevăruri care se însumează în filosofia existențialistă a lui Dumitru Dascălu acum când se află tot mai aproape de capătul drumului. Dar să rostogolim timpul înapoi pentru a înțelege ceea ce l-a condus pe octogenarul educator la aserțiunile de mai sus. Cu puțin timp în urmă, una dintre
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
sa nu este satu- rată de vreunul dintre răspunsurile primite și ne putem imagina acest personaj prelungindu- și interogația la infi- nit. Golită de orice conținut din moment ce alegerile sunt aranjate, acțiunea de a vota devine autoreferențială, chiar cu o notă existențialistă în care absurdul își aduce o substanțială contribuție. Acest personaj care ne amuză prin absența oricărui pragmatism și a cărui onestitate o găsim justificată de starea de intoxicație alcoolică, este totuși cel mai tulburător nimic din comedia lui Caragiale. În
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
realizare estetică se obține prin con- juncția estetic- moral” . În cele din urmă, criticul dorește reorientarea filozofiei românești pe baza datelor fenome- nologiei către o analiză a structurii axiologice umane, în general, și a spiritului românesc, în particular, eludând filozofia existențialistă socotită drept inadecvată pentru o cultură precum cea română, dezorganizată, cu serioase deficiențe „de structură”. Negoițescu indică și drumul lite- raturii către obiectivitate cu eliminarea subiectivismului literaturii psihologice de sorginte dostoievskiană sau prous- tiană, cu emanciparea unui „realism în sens
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
scena lirică a avut, ca orice invazie, și consecințe nefaste. Nici eu nu simpatizez cu anumite atitudini de regie: nu pot să sufăr regia germană, care se concentrează de vreo treizeci de ani Încoace pe fabricarea de manifeste sociale, politice, existențialiste (evident, cu unele excepții), folosind, de pildă, muzica lui Wagner pentru comentarii ecologice sau vorbind despre emigranții turci Într-o operă bufă de Rossini, care, aflăm de la docții regizori nemți, nu e deloc bufă: mai mult, dacă Îndrăznești să o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
pe un raport existențial cu universul postumelor. Această poziție, în fond pasională, îl face să se derobeze de a vedea neptunicul existent totuși în postume, nu numai când e amestecat cu plutonicul, dar nici în stare pură. „Raportul existențial” (nu existențialist, dar apropierea e posibilă, existențialismul fiind în definitiv o filozofie romantică de un tip mai profan) îl duce pe I. Negoițescu la aprehendarea sâmburelui ontic al poeziei eminesciene, pe care îl caută, firește, în zona plutonică. Se poate introduce aici
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
Acțiunile UTC au fost o vreme (’69-’71) mai mult decât plăcute: discoteca de sâmbătă, excursii cu chitariști și „maguri”, reviste și cenacluri. Acea lume părea să fie a noastră, să poată deveni a noastră. Citeam „les poets maudits”, filosofie existențialistă, romane cu premiul Goncourt. Gustam deliciile prozei apusene în așteptarea celei latino-americane. Ne distanțam de cultura sumară și improvizată a generației părintești. Ne băteam cu societatea de consum în plină societate a cincinalelor în patru ani și jumătate. Nici unul dintre
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
o categorie întreagă, implicit față de indivizii care o compun. Pensionarii, maturi sau prematuri, nu au nici o vină că au trăit în comunism și s-au adaptat la „veșnicia” acestuia. Pentru ei comunismul nu avea deadline și trebuiau să trăiască. Sigur, existențialist vorbind, mai aveau alternative: să emigreze, să devină disidenți, să protesteze sau să se sinucidă!? Responsabilitatea însă este direct proporțională cu informația și accesul la decizie. Cei despre care vorbește Mircea Mihăieș aveau informațiile livrate de statul totalitar (cu mici
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
încheiat cu 2-2, a lăsat Italia acasă și a calificat în sferturile Europeanului ambele națiuni nordice. Acest blat celebru deschide o nouă perspectivă incorectitudinii clasice românești. încercați să beți toată zeama dulce din citatul de mai sus, rostit de un existențialist pînă în măduva oaselor, veritabil Sartre de Bălcești al secolului XXI. Dintre ghilimele rezultă că, unde nu e interes, diviziunea celulară încetează și se moare cu frenezie. Dar ce înseamnă interes? Dacă l-am întreba pe același gînditor, în mod
Raport de cornere. C`t se `ntinde plapuma Sportului? by Alin Buz\rin () [Corola-publishinghouse/Science/856_a_1764]
-
ruși, Vossler, Spitzer, Auerbach, Damaso Alonso, I. A. Richards, Empson, Cleanth Brooks), formalismul organic (Croce, Gundolf, Valéry, T. S. Eliot, F. H. Leavis, J. C. Ransom, Allen Täte, Wimsatt), critica antropologică și mitică (Wilson Knight, Maud Botkin, Weelwright, Northrop Frye), existențialistă (J.-P. Sartre, Marcel Raymond, A. Béguin, G. Poulet, M. Blanchot, J. Hills Miller) și freudistă (Friedrich Clark Prescott, Herbert Read). Această enumerare, deși creionează toate direcțiile critice principale, este încă destul de arbitrară. Critica freudistă, de fapt psihoanalitică în sens
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]
-
Miller) și freudistă (Friedrich Clark Prescott, Herbert Read). Această enumerare, deși creionează toate direcțiile critice principale, este încă destul de arbitrară. Critica freudistă, de fapt psihoanalitică în sens larg, nu cuprinde unele texte ale lui G. Bachelard și ale altora, critica existențialistă include teoreticieni de formație și orientare foarte diferită, aleși nejustificat aproape numai dintre francezi, iar orientările lingvistică și formalist organică nu sunt prea bine delimitate. Formaliștii ruși au avut destul de puține preocupări lingvistice, teoretizând, poate primii sistemul operei, omogenitatea și
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]
-
Apocalipsa după Virgil Tănase, ĂLA, 1993, 177; Ileana Comănescu, Repere ale parabolei, CC, 1993, 10-12; Eugen Simion, El vaporean, ea buzoianca, L, 1994, 48; Diana Nedelcu, În dialog cu Virgil Tănase, CC, 1995, 8-9; Justin Ceuca, Virgil Tănase, un strigăt existențialist, ST, 1999, 5-6; Dumitru Țepeneag, [Virgil Tănase], CNT, 2000, 40, 41, 44, 45, 48, 2001, 2, 2002, 29-30; Micu, Ist. lit., 653; Ghițulescu, Istoria, 379-381; Dicț. scriit. rom., IV, 508-510; Manolescu, Enciclopedia, 657-659. O. S.
TANASE-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290052_a_291381]
-
documentar (Aripi, 1984, Liceul, 1985) sau artistic (Salutări de la Agigea, 1986). Debutul lui T., microromanul Ceața și obișnuința (1975), se situează în zona tatonărilor, scontând pe efectul folosirii unei maniere narative inedite: este o scriere care îmbină romanul de tip existențialist cu metaromanul, pentru a se înfățișa în final ca parabolă a raportului paradoxal dintre viață și ficțiune. Textul debutează cu jurnalul unei tinere de optsprezece ani, personaj cu un profil sufletesc obscur, a cărei principală dorință este de a-și
TATULICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290098_a_291427]
-
adevărate trădări a clericilor spiritului, este de ordin filosofic (și mai profund Încă, de ordin moral și religios). Erau epigonii tardivi ai unei filosofii de sfârșit de veac. Discipolii amatori ai lui Hegel, imitatorii Întârziați ai lui Nietzsche, schopenhaurienii dezabuzați, existențialiștii unor «trăiri» exaltate și vane, sinucigașii ce nu s-au sinucis În veci, toți acești pseudofilosofi s-au lăsat antrenați Într-o aventură sângeroasă care - dacă ar fi izbutit - i-ar fi lichidat până În cele din urmă fără nici o Îndurare
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
fost reevaluat În ultimii ani prin nuanțări sensibile. Ov.S. Crohmălniceanu vorbește de un realism „fantastic”, Nicolae Balotă observă că n-ar fi vorba de o literatură a mărturisirilor, ci de o criză a existenței, Georgeta Horodincă Încadrează cartea În literatura existențialistă. Într-un excelent studiu recent, tânărul critic Radu G. Țeposu amintește că orice scriere memorialistică se Întemeiază pe acel „pact referențial”, din care aflăm sau deducem detalii biografice asupra autorului sau epocii. Criticul subliniază că, departe de un asemenea demers
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]