735 matches
-
voi evita pe cît se poate să fac apel la concepte în legătură cu care nici filosofii existențialiști, nici comentatorii lor n-au ajuns la o înțelegere. Voi prezenta doar cîteva idei simplificate poate ca introducere la teoriile despre educație ale unor existențialiști, teorii care ca și cele personaliste chiar dacă nu vor fi adoptate, datorită valorii lor practice limitate oferă prin subtilele analize critice ale educației contemporane valoroase sugestii și subiecte de reflecție. Pentru existențialism importantă nu este atît cunoașterea, cît trăirea, interesînd
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
evită, din principiu, ordonarea într-un sistem unitar a concepției lor; aceasta ar duce, după părerea lor, la închistarea filosofiei. De aceea se și consideră că este mai potrivit să se vorbească nu atît de o filosofie, ci de filosofii existențialiste. Încercările de grupare a reprezentanților acestui curent țin de criterii exterioare filosofiei (gruparea pe țări sau după atitudinea față de religie); dacă unele teme îi apropie, altele îi distanțează foarte mult. Temele specifice filosofiei existențialiste (tragedia existenței umane, imposibilitatea omului de
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
de o filosofie, ci de filosofii existențialiste. Încercările de grupare a reprezentanților acestui curent țin de criterii exterioare filosofiei (gruparea pe țări sau după atitudinea față de religie); dacă unele teme îi apropie, altele îi distanțează foarte mult. Temele specifice filosofiei existențialiste (tragedia existenței umane, imposibilitatea omului de a alege, angoasa ș.a.) au fost elaborate inițial de danezul SÖREN KIERKEGAARD (1813-1855). Ele au fost reluate în deceniile trei și patru ale acestui secol, într-un moment de puternică tensiune provocată de criza
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
cunoașterea limitelor sale biologice (finitudine) își pierde din intensitate și se transformă în acceptare resemnată a morții (20). Spre deosebire de "existența inautentică", "existența autentică" se caracterizează, așadar, printr-un plus de luciditate (21, p. 203). La Heidegger, ca și la alți existențialiști, este prezentă ideea unei creații permanente a ființei umane din propriile sale resurse, a unei posibile realizări din sine și prin sine. JEAN-PAUL SARTRE preia temele existențialiste, manifestînd predilecție pentru unele dintre ele: libertatea, alegerea, relația dintre existență și esență
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
un plus de luciditate (21, p. 203). La Heidegger, ca și la alți existențialiști, este prezentă ideea unei creații permanente a ființei umane din propriile sale resurse, a unei posibile realizări din sine și prin sine. JEAN-PAUL SARTRE preia temele existențialiste, manifestînd predilecție pentru unele dintre ele: libertatea, alegerea, relația dintre existență și esență ș.a. Esența omului spune Sartre este libertatea; el este liber să aleagă, dar nu alege; de aceea, spune filosoful francez, omul este condamnat să fie liber își
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
libertatea, alegerea, relația dintre existență și esență ș.a. Esența omului spune Sartre este libertatea; el este liber să aleagă, dar nu alege; de aceea, spune filosoful francez, omul este condamnat să fie liber își alege valorile, își alege esența. Spre deosebire de existențialiștii religioși (K. Jaspers, Gabriel Marcel ș.a.) după care există un transcendent absolut spre care omul tinde, J.-P. Sartre consideră că omul însuși este transcendență, putîndu-se proiecta fără intervenția divină. Deși are libertatea de a-și alege valorile, alegerea sa
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
de către altcineva înseamnă negarea libertății sale. Ce se înțelege aici se întreabă Sartre spunînd că existența precede esența? Înseamnă că, mai întîi, omul există, se ivește, apare pe scenă și numai după aceea se definește. Dacă omul, așa cum îl văd existențialiștii, este nedefinibil, asta se întîmplă pentru că la început el nu e nimic. Numai după aceea va deveni ceva, și ei însuși va face ceea ce va fi... Omul nu este numai ce crede că este, dar și ce vrea să fie
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
ce vrea să fie după această aruncare în existență. Omul nu este altceva decît ceea ce el face din el" (s.n.) (22, pp. 21-22). Fie și numai din această ultimă frază a lui Sartre ne putem da seama de implicațiile filosofiei existențialiste în domeniul educației. Omul autentic tinde să se realizeze printr-un efort personal, prin autorealizare deci. Preocupările existențialiste în domeniul pedagogiei au apărut, în mod explicit, după 1950. Așa au apărut: GEORGE F. KNELLER, Existentialism and Education, 1958; OTTO FR.
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
el" (s.n.) (22, pp. 21-22). Fie și numai din această ultimă frază a lui Sartre ne putem da seama de implicațiile filosofiei existențialiste în domeniul educației. Omul autentic tinde să se realizeze printr-un efort personal, prin autorealizare deci. Preocupările existențialiste în domeniul pedagogiei au apărut, în mod explicit, după 1950. Așa au apărut: GEORGE F. KNELLER, Existentialism and Education, 1958; OTTO FR. BOLLNOW, Existenzphilosophie und Pädagogik, 1959; F. GLAESER, Existenzielle Erziehung, 1963; VAN CLEVE MORRIS, Existentialism and Education, 1965 ș.a.
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
libertății necondiționate a omului de a alege, îl poate rupe de realitățile în care trăiește. Toate aceste remarci vizează chiar existențialismul promovat de J. P. Sartre care, în analiza ce urmează, va fi avut în vedere cu prioritate. Din filosofia existențialistă se deduce insatisfacția profundă față de sistemul educațional cu care reprezentanții săi s-au confruntat. Insatisfacția are două surse: a) "nivelarea existențelor" întrucît în sistemul educației formale, practicate cu preponderență, esența nu este aleasă, ci impusă; b) alienarea ființei umane; datorită
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
este aleasă, ci impusă; b) alienarea ființei umane; datorită locului de prim rang ce se acordă cunoașterii vieții materiale, educația nu orientează ființa umană spre găsirea drumului către sine însăși, nu stimulează trecerea spre existența autentică. Una din principalele teze existențialiste cu adînci implicații în teoria educației este aceea enunțată de J.-P. Sartre și amintită mai sus: "existența precede esența", adică omul mai întîi este, apoi se definește; de unde concluzia: omul este liber să aleagă. Din ideea libertății de alegere
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
omul mai întîi este, apoi se definește; de unde concluzia: omul este liber să aleagă. Din ideea libertății de alegere este dedusă alta: responsabilitatea omului pentru actele sale. Astfel de idei sînt, fără îndoială, pozitive; ele au un caracter umanist. Teza existențialistă a primatului existenței asupra esenței a fost transformată de existențialism, de J.-P. Sartre în special, în temei al libertății, al unei libertății absolute, din moment ce omul își alege în mod necondiționat propria-i esență. O astfel de concepție presupune însă
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
desprinderea totală a omului de realitățile social-istorice în care trăiește, omul este liber, dar libertatea sa este condiționată istoric, ea este relativă, nu absolută. Cu meritele și slăbiciunile ei, teza lui Sartre stă, implicit sau explicit, la baza construcției teoriei existențialiste asupra educației. Dacă fiecare își alege esența, educația nu poate fi un proces de formare, de intervenție exterioară, potrivit unui scop dinainte stabilit; nu poate și pentru că omul țin să precizeze existențialiștii nu este un obiect, nu este ceva ce
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
stă, implicit sau explicit, la baza construcției teoriei existențialiste asupra educației. Dacă fiecare își alege esența, educația nu poate fi un proces de formare, de intervenție exterioară, potrivit unui scop dinainte stabilit; nu poate și pentru că omul țin să precizeze existențialiștii nu este un obiect, nu este ceva ce trebuie făcut. În cazul acesta, se poate spune oare că educația este un proces de autodezvoltare în care educatorul așteaptă manifestarea legilor naturii fără a interveni? Nu, pentru că, în cazul acesta, omul
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
care educatorul așteaptă manifestarea legilor naturii fără a interveni? Nu, pentru că, în cazul acesta, omul ar apărea ca fiind închis în el însuși, fără nici o legătură cu altul, ceea ce ar contraveni unei alte teze a acestei filosofii. Unii dintre teoreticienii existențialiști ai educației R. HARPER, F. GLAESER și, mai ales, FRIEDRICH BOLLNOW consideră că ființa umană nu se dezvoltă spontan, nu poate ieși singură din starea confuză în care se afla atît în primii ani ai existenței sale, cît și în
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
personale implicate în actul devenirii proprii (24, p. 117). Tocmai de aceea, existențialismul, ca filosofie a educației, nu se interesează de teoria educației elementare. Deși ideea "trezirii" nu este cu totul nouă (ea poate fi depistată la Socrate, Platon, Montessori), existențialiștii fac din ea un concept de bază, prin care să depășească unilateralitatea celor două teorii opuse: educația ca formare și educația ca dezvoltare. "Trezirea" apare ca moment al contactului cu exteriorul, pentru stimularea tendințelor interne, pregătindu-le pentru viitoare alegeri
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
ea un concept de bază, prin care să depășească unilateralitatea celor două teorii opuse: educația ca formare și educația ca dezvoltare. "Trezirea" apare ca moment al contactului cu exteriorul, pentru stimularea tendințelor interne, pregătindu-le pentru viitoare alegeri. De fapt, existențialiștii resping numai în parte ideea autodezvoltării, pentru că, odată "trezite", disponibilitățile interne urmează să se dezvolte spontan. Sesizînd pericolul teoretic și practic al abandonării copilului, Bollnow introduce, în afara momentelor de trezire, o nouă stare a relației educat-educator: avertizarea. Ființa umană nu
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
educat-educator: avertizarea. Ființa umană nu se află într-o evoluție de continuă ascensiune; apar și momente de întrerupere datorită oboselii, a unor stări de depresie etc. Este astfel necesară o îndrumare a devenirii de către un educator, evident adept al filosofiei existențialiste. Avertizarea este unul din aspectele de bază ale îndrumării, prin care se urmărește stimularea voinței celui ce se educă, recunoscîndu-i-se însă libertatea. În condițiile avertizării, se argumentează elevului valoarea soluției propuse, urmînd ca hotărîrea s-o adopte singur. Este adevărat
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
ca o completare a "pedepsei naturale" (copilul să fie prevenit asupra consecințelor acțiunilor sale, iar în caz de nesocotire a cuvîntului educatorului, pedeapsa naturală îi va releva caracterul limitat al libertății). De fapt, tot aici va ajunge și discipolul mentorului existențialist, numai că acesta nu va pune accentul pe ideea de subordonare în fața necesității, ci pe conștientizarea deplinei libertăți și responsabilități. O filosofie care pune în centrul preocupărilor sale omul cu problemele sale va păstra această prioritate și în domeniul instrucției
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
conștientizarea deplinei libertăți și responsabilități. O filosofie care pune în centrul preocupărilor sale omul cu problemele sale va păstra această prioritate și în domeniul instrucției. Pe primul plan se vor afla disciplinele umaniste și cele artistice, cele care, din perspectiva existențialistă au o valoare educativă mai mare, ajutînd ființa umană în creștere să înțeleagă sensul și importanța vieții. Științele și tehnica nu se bucură de apreciere, întrucît ar da educației o orientare utilitaristă, împingînd omul spre înstrăinare. Cunoștințele spun existențialiștii se
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
perspectiva existențialistă au o valoare educativă mai mare, ajutînd ființa umană în creștere să înțeleagă sensul și importanța vieții. Științele și tehnica nu se bucură de apreciere, întrucît ar da educației o orientare utilitaristă, împingînd omul spre înstrăinare. Cunoștințele spun existențialiștii se învață nu pentru a fi utilizate, ci pentru ca omul să devină liber. Nu sînt acceptate nici programele școlare; ele anulează libertatea copilului de a alege. Cum se va desfășura procesul instructiv în viziunea existențialistă? Punîndu-se accentul pe înțelegere, nu
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
omul spre înstrăinare. Cunoștințele spun existențialiștii se învață nu pentru a fi utilizate, ci pentru ca omul să devină liber. Nu sînt acceptate nici programele școlare; ele anulează libertatea copilului de a alege. Cum se va desfășura procesul instructiv în viziunea existențialistă? Punîndu-se accentul pe înțelegere, nu pe cunoaștere, K. Jaspers, ca și W. Dilthey, făcea distincție între verbele verstehen și begreifen; primul semnifică un act intelectual, presupunînd cunoaștere și conceptualizare, iar celălalt, o comunicare simpatetică, intuitivă înțelegere (25, p. 80). În
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
nu pe cunoaștere, K. Jaspers, ca și W. Dilthey, făcea distincție între verbele verstehen și begreifen; primul semnifică un act intelectual, presupunînd cunoaștere și conceptualizare, iar celălalt, o comunicare simpatetică, intuitivă înțelegere (25, p. 80). În această direcție merg atît existențialiștii germani (O. F. Bollnow, F. Glaeser), cît și cei americani (W. R. Niblet, R. Harper, Van Cleve Morris). Potrivit concepției lor, elementul esențial al procesului de învățămînt îl constituie formarea unei concepții despre lume (existențialiste, evident), a unei anumite atitudini
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
În această direcție merg atît existențialiștii germani (O. F. Bollnow, F. Glaeser), cît și cei americani (W. R. Niblet, R. Harper, Van Cleve Morris). Potrivit concepției lor, elementul esențial al procesului de învățămînt îl constituie formarea unei concepții despre lume (existențialiste, evident), a unei anumite atitudini față de viață, prin apropierea elevului față de ea. Instrucția nu va însemna deci "predare și învățare", ci "experimentare". Elevii să poată avea zilnic "experiențe" sau să li se comunice "experiențele" altora; se vor utiliza, în acest
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
viața lui. Pe această cale, se apreciază, se vor provoca emoții, sentimente, va fi antrenată imaginația; interesează mai puțin cunoașterea lucrurilor ca atare, ci mai mult reacția subiectului la acest conținut (26, p. 114), contribuția ei la procesul devenirii umane. Existențialiștii au surprins una din slăbiciunile educației contemporane: goana după informație face să scadă preocupările pentru conștientizarea problematicii omului din lumea de azi, pentru valorificarea proceselor afective ale elevului în cultivarea sentimentului său de responsabilitate. Ei împing însă prea departe preocuparea
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]