1,154 matches
-
și vacanțe etc. În poemele din 1913-1915 ale lui Vinea, impusurile iconoclaste sînt însă cenzurate de o melancolie retractilă, proiectate - nostalgic - în trecut, în amintire sau într-un prezent dominat de sentimentul pierderii iremediabile, al neliniștii metafizice sau al angoasei expresioniste („Septembrie. Ciornă“, „Dintr-o vară“, „Doleanțe“, „Pantelimon“ ș.a.). În schimb, primele poeme ale lui Tzara - pline de îndemnuri iconoclaste: „să ne coborîm în rîpa/care-i Dumnezeu cînd cască”, „să plecăm, să plecăm”, „ne-om dezbrăca în pielea goală...” - conțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și tradiție“, în Cuvîntul liber, seria II, an I, nr. 1, 26 ianuarie 1924). O atare poziție încerca să dea o replică tradiționaliștilor, pentru care modernismul era un fenomen de import, inaderent la spiritul locului. Pentru Vinea, ca și pentru expresioniștii de la Gîndirea, adevărata tradiție autohtonă este una a nonfigurativului, prezent și în arta noastră populară. Numai că, în vreme ce ultimii recuperau abstracționismul cu argumente spiritualist-autohtoniste, Vinea îl privește invers, ca pe o sursă „primitivistă” de legitimitate autohtonă a avangardei cosmopolite. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
unii, și alții se află în căutarea unui „esențialism” artistic de factură abstracționistă: citadinist, constructivist și laic într-o parte, ruralist, autohtonist-contemplativ și spiritualist - în cealaltă. (În Literatura română și expresionismul, Ov.S. Crohmălniceanu a urmărit această continuitate din unghiul esteticii expresioniste). Și unii, și alții sînt adversari ai guvernărilor liberale și ai agendei acestora. România de după 1918 era - oricum - o cu totul altă țară decît cea dinainte de prima conflagrație mondială: provinciile alipite (Ardealul, Banatul, Basarabia, Bucovina de Nord) îi dublaseră, aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sînt deplînși pentru colaborarea lor cu tradiționaliștii ortodoxiști și conservatorii de la Gîndirea. Un alt poet al „tradiției românești autentice” de care liderul „contimporan” s-a simțit mereu aproape este Ion Pillat, care, împreună cu „gîndiristul” Oskar Walter Cisek, traduce din poeți expresioniști (Ivan Goll, „Studentul“, în nr. 30, Georg Trakl, „Amurg în Lans“, în nr. 89-90-91-92). Comentînd „monografia” lirică a acestuia, Pe Argeș în sus („Cărți românești“, nr. 43), Vinea scoate în evidență o „superioritate indiscutabilă” generatoare de plenitudine, în pofida inegalităților livresc-contrafăcute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Citadinism, industrialism, non-figurativism, abstracționism purist și esențialist (ca expresie a unui „nou clasicism”), neo-primitivism, activism antipoliticianist, vitalism antiromantic și antisentimental, artă colectivă — sînt deziderate constructiviste, din care nu lipsesc însă (a observat în studiul său și Ov. S. Crohmălniceanu...) ingredientele expresioniste („economia formelor primitive”, „teatrul de pură emotivitate”). Finalul este tipic futurist („romanescul să rămînă obiectul reporterilor iscusiți”, „Să ne ucidem morții!”), în totului tot manifestul fiind unui „de sinteză”: Futurismul e accesat întru combaterea trecutului expirat, constructivismul - întru construirea viitorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sînt în nota obișnuită a lui Vinea: lirism fantast, nonfigurativ, discret confesiv, lamentouri angoasate, elegii crepusculare, maladiv interiorizate. Colajul „simultaneist”, în flash-uri al versurilor e mai degrabă static, infuzat de melancolii și spaime. Prin sistemul lor nervos circulă crispări expresioniste, apocaliptice. „Acroșul” la linia revistei se manifestă fie prin procedeul - des uzitat - al dedicației către un colaborator sau altul („Gamă“, „lui Tamas Aladar”, „Pasărea măiastră“, „lui C. Brâncuși” ș.a., dar și hibernala Crin - „domnișoarei Mirella M.”), fie prin redactarea „cosmopolită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
criticul cu cea mai bună imagine în mediile avangardiste - publică versuri originale cu tentă intimistă și traduceri din Francis Jammes. „Gîndiristul” Ion Sân-Giorgiu e prezent atît ca poet original (cu versuri neconvingătoare, minor elegiace), cît și ca traducător din poezia expresionistă germană (August Stramm, Stefan George). Pe de altă parte, avangardiști minori precum Romulus Dianu, Sergiu Dan, Filip Corsa (autoare de improvizații teribiliste, vioi-matematizate), Al. Tudor-Miu (viitorul coleg al lui Geo Bogza de la revista Urmuz), dar și - ocazional - Ilarie Voronca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lor: Ion Minulescu, de pildă, publică poeme cu tentă burlescă și mesaj antitradiționalist, uneori blasfemiatoriu („Dragoste falită“, „Idilă“), afine antisentimentalismului și antipaseismului futurist. Victor Eftimiu este prezent - în prima fază a revistei - cu două poeme de frondă socializantă, la fel expresionistul social Aron Cotruș, iar Al. O. Teodoreanu colaborează în nr. 70 cu o amuzantă „caligramă” în limba franceză, punînd pe rime indicațiile fizice ale unor amanți în timpul actului sexual [Sonet pointu (tiré de „La légende des sexes”)]... Anterior (nr. 5
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
românesc și european, revista pledează pentru o tradiție a inovației constructive. Poetic vorbind, ea cultivă un modernism tolerant, nedogmatic și ecumenic, în cadrul căruia neobucolicii și neobizantiniștii stau alături de (post)simboliști, elegiacii visători - de activiști, iar hermetizanții, orficii și abstracționiștii - de expresioniști, futuriști și surrealiști. Termenul de „avangardism moderat” - vehiculat de critica noastră postbelică - rămîne valabil. Colaborează, de asemenea, cu versuri, traduceri și articole de opinie, critici precum Vladimir Streinu, Perpessicius și chiar Pompiliu Constantinescu... Printre colaboratorii revistei îi întîlnim, nu o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de mîine“ (nr. 61), „Arhitectura“ (nr. 62), „Estetica nouă“ (nr. 63), „Cubism“ (nr. 71), „Colorit“ (nr. 73), jalonează, mai mult sau mai puțin convingător, o direcție plastică. Dincolo de unele naivități, „Însemnări de artă“ sintetizează destul de bine opțiunea avangardiștilor (fie ei expresioniști, dadaiști, constructiviști, abstracționiști sau suprarealiști) pentru hinterlandul canonului european, pentru marginal și refulat: „arta copiilor, arta populară, arta psihopaților, a popoarelor primitive sînt artele cele mai vii și mai expresive, fiind din adîncimi, organice, fără cultura frumosului (...) Gotică, asiriană, romanică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
costume de epocă și boeri ce stau în picioare și țin discursuri patriotice”, „artificialul oamenilor ce-și închipuie că ar copia natura”, clamează: „vrem teatrul ce stă de vorbă cu eternitatea” și denunță „încercările unui autor român cu pretenții de expresionist” (probabil Blaga...), care au reușit doar „să compromită genul față de public”, silind spectatorii să se întoarcă - spre bucuria tradiționaliștilor - la „piesele de succes în masă”. Protestînd față de fobia care se resimte în privința noutății „întreprinderilor teatrale” și a „inconștienței” publicului, Tavernier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o oarecare amprentă suprarealistă în nuvelele din Paradisul suspinelor nu atenuează, în ochii majorității comentatorilor, senzația generală de postsimbolism heterodox, incapabil să „facă pasul” decisiv către forme cu adevărat radicale de modernitate. S-a vorbit, cu temei, despre o angoasă expresionistă care ar circula prin venele acestui tip de proză poetizantă, cu precizarea că expresionismul nu a fost asimilat în literatura română pe filiera avangardei, ci apare mai mult ca ingredient secundar în cadrul unor tendințe artistice dintre cele mai diverse. Parcurgînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
idealurile, respinse, în viitor; la pletele-i violente ce-și flutură nemărginit amenințarea de incendiu?” Pamfletul gazetăresc trece aici în proză alegorică pe un traseu deja cunoscut: descriere persiflantă, antropomorfizare grotescă, deformare caricaturală a trăsăturilor. Ov.S. Crohmălniceanu remarcă vădita notă expresionistă a textului: „Și viața pulsează analogă și aproape simultană: în cîmpuri au ieșit plugurile de lemn din Rusia și autotractoarele gigantice din America. Fumul șantierelor din Nagasaki, al turnătoriilor din Essen și al uzinelor de la Bilbao. Edițiile speciale, escadrele, pavilioanele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Nagasaki, al turnătoriilor din Essen și al uzinelor de la Bilbao. Edițiile speciale, escadrele, pavilioanele consulatelor, soneria cinematografelor, erupția sondelor, activitatea băncilor, consiliile de stat, parlamentele și cele cîteva familii regale cu coroana pe ismene...” În fapt, proza „spînzură” între viziunea expresionistă și cea futuristă. Nu mai avem de-a face cu o sinucidere teatrală, ci cu o crimă de un tragism apocaliptic... Neinclus, îndeobște, în familia prozei avangardiste, micul roman poetic Paradisul suspinelor (1930) are totuși certe legături de sînge cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
autohtoni (Camil Petrescu, Eliade, Sebastian). Paradisul suspinelor preia de la Gide convenția jurnalului găsit și comentat. Aceasta este însă parodiată, de fapt, răsturnată în ideea - antimimetică, manieristă... - potrivit căreia „minciuna” ficțiunii e mai prețioasă decît orice „adevăr” documental. Teatralitatea și stilizarea expresionistă caracterizează - nu mai puțin - nuvelele „Luntre și punte“ și „Cu inima’n cap“ (v. și analizele lui Ov.S. Crohmălniceanu din Literatura română și expresionismul), iar elementele de „magie erotică” și de obsesie sexuală dilatorie bîntuie și prin scurtele proze din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
este romanul... Un alt posibil handicap al receptării actuale este caracterul postsimbolist al acestei scrieri, pusă în umbră de apariția Crailor de Curtea-Veche (romanul lui Mateiu Caragiale văzuse lumina tiparului cu doar un an în urmă). Paralelismul realizat - pe linie expresionistă - de către Ov. S. Crohmălniceanu între revistele Gîndirea și Contimporanul trebuie completat cu paralelismul dintre Craii... mateini și Paradisul suspinelor. Ambele sînt romane poetice, manieriste și fantaste, cu intarsii onirice și cruzimi perverse, populate de personaje tarate. La Mateiu Caragiale însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și cutezători”. „Domnul cu servieta” este numele generic al birocratului „burghez” pe care vrea să-l jefuiască spre a scăpa de sărăcie (G. Călinescu a fost printre cei dintîi care au identificat, în construcția lui, influența lui Urmuz). Un personaj expresionist, metonimic și categorial, prezentat în manieră „urmuziană”... După o pîndă prelungită, consumată în epuizante strategii de urmărire a funcționarului, „artistul” detracat reușește să-i fure banii, dar cade pradă spaimei de a nu fi prins: destabilizarea psihică survine gradat, complexul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
punerea în pagină experimentală, cu literele zigzagate). Un text mai puțin comentat de exegeza anterioară anului 1990 este „Victoria sălbatecă“, proză publicată în foileton în numerele din 1927. Ov.S. Crohmălniceanu (care așază proza scurtă a lui Vinea sub semnul grotescului expresionist) o ignoră, iar Simion Mioc - deși o citează la bibliografie - o confundă cu fragmentul intitulat „Escroc sentimental“ (nr. 99, 1931), „prototextul” romanului Lunatecii, apărut postum. O atenție sporită îi acordă Elena Zaharia-Filipaș în monografia „Ion Vinea“. Textul e alcătuit din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
covoare și scoarțe, linia, pătratul și alte forme geometrice sînt organizate și proporționate dimensional, în colori primare, ce sînt gustate cu puterea unui spiritualism estetic” („Arta plastică românească“, în Gîndirea, anul IV, nr. 1, octombrie 1924). Apropierile existente, pe linie expresionistă, între grupările de la Gîndirea și Contimporanul au fost investigate atent și cvasicomplet în studiul lui Ov.S. Crohmălniceanu. Ceea ce separă, aidoma unui turnesol artistic, optica unui Ion Vinea de cea a lui Șirato (pentru a da doar acest exemplu) este, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
principesa Martha Bibescu, despre Iuliu Maniu și despre moșia părintească („Iuliu Maniu“). Iar comentariul redacțional din nr. 81 despre grupajul special dedicat de revista Der Sturm mișcării moderne slovene indică în mod explicit frustrarea „contimporanilor” față de ignorarea avangardei autohtone. Revista expresionistă germană prezenta în mod consecvent mișcările avangardiste din Europa, iar absența României - țară mult mai mare și cu o cultură mult mai puternică decît a Sloveniei - avea de ce să deconcerteze. Pe de altă parte, nu se poate vorbi de inexistența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
europene. Aproape de fiecare dată, se observă o notă prudentă față de bolșevism. Există însă și alte semnale. O notiță despre La révue européene din nr. 71 semnalează cu simpatie o anchetă despre - între altele - comunismul german (este menționată aici și publicația expresionistă Die Aktion): „Revista continuă interesanta anchetă asupra Germaniei. (...) Numai Rușii și Asiaticii instigați de ei, spune Sternhein, ne vor aduce o evanghelie de pace, o formulă, o doctrină fecundă a unei vieți nouă. Există în Germania un germene al acestei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
negre”, chiar dacă filozofia lui „depărtată de materialism și raționalism” este „discutabilă, firește”. În finalul articolului este citată o „exclamație” a lui Ion Vinea: „Mă! Toți artiștii Europei sînt niște ratați în fața primitivilor arcași africani!”. Fascinația postromantică a avangardiștilor (dadaiști, constructiviști, expresioniști sau suprarealiști) pentru spiritul popular, „originar” al artei primitive consună cu elogiul substratului arhaic din filozofia lui Lucian Blaga sau cu antieuropocentrismul concepției asupra fenomenului religios elaborată de Mircea Eliade. Regăsim aici, în forme diferite, aceeași nevoie de a depăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pictorul sas Hans Mattis Teutsch, colaborator - între altele - la revista maghiară și la Contimporanul. Despre gruparea Ma, Ov.S. Crohmălniceanu amintea că „nu era străină de principiile pe care le susținea în artă și literatură Der Sturm. Ele sînt proprii esteticii expresioniste (...) dar o notă particulară le-o dă rolul capital chemat să-l joace în cadrul lor tocmai actul «constructiv»” (Literatura română și expresionismul, ed. cit., p. 110). În volumul East-European Avangardism, english version - Pàl Varnai, Akademiai Kiado, Budapest, 1992, Endre Bojtar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
au explicat în public și pentru prima oară problemele formale de artă. Defectele lor sînt o construcție insuficientă, lipsă de ordine și de moderație, lipsa unui program clar și hotărît, și prea mult loc sentimentalismului. Cu alte cuvinte, mai degrabă expresioniști”. Deosebirea față de avangarda românească a anilor ’20 stă, din nou, în asumarea fermă, „angajată” a poziției politice, inseparabilă de cea artistică: „Meritul celor dela Blok este o definiție precisă și clară a postulatelor de avantgardă (...) o noutate pentru societatea poloneză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o caracterizare avizată a poeticii autorului rus, datoare — în parte — influenței expresionismului german: „Wladimir Maiakovski. Șeful futuriștilor ruși comuniști cîștigase o notorietate mondială grație traducerilor în limba germană a poeziilor lui. Maiakovski a avut marele merit de a urma exemplul expresioniștilor germani din preajma lui 1900 — în speță Arno Holz — și eliminînd vocabularul abstract simbolist pentru a introduce cuvintele curente și termenii tehnici moderni în limba poetică rusă. A înlocuit accentul tonic (metric) prin cel logic și a îmbogățit poetica rusă prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]