660 matches
-
lui Alecsandri este fluent, polisat, bătaia e regulată, muzicalitatea tinde să potolească și să uniformizeze accentele aspre ale sensibilității și, implicit, ale lumii exterioare. Pentru Alecsandri lucrurile se Împart În două categorii: prietenoase și „rele”. Cele din urmă aparțin unei exteriorități neprielnice trupului și spiritului (frigul, starea rea), dar prielnice, și Încă În grad maxim, poeziei. Tendința este de a le Împrieteni cu cele dintîi. Pentru aceasta este necesară reveria. O reverie afectuoasă și productivă. Rolul ei este dublu: să apropie
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de transcendență; dar este vorba despre transcendența ca atare, altfel spus, ca raport originar cu sine al timpului (care implică toate celelalte raporturi cu sine de felul transcendenței: al ființei, al ființării, al fințării conștiente etc.). Transcendența, așadar, nu este exterioritate; este, totuși, diferență; și tocmai pentru aceasta, este identitate; nu însă o identitate de tip hegelian oarecum sugerată în cele tocmai spuse -, ci una care este de la bun început "în carne și oase": aceea a timpului și tocmai din acest
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
funcția de subiect (termen eminamente regent), avem a face cu un casus trasitivus, care insistă pe depărtare. Această valoare apare, de altfel, și în multe dintre folosirile instrumentale ale cazului. În utilizările obișnuite, cazul instrumental-ergativ redă foarte clar ideea de exterioritate: cele două obiecte rămân exterioare unul altuia. Hjelmslev (1972 [1935]: 140) dă un singur exemplu de exprimare a instrumental-ergativului, a cărui marcă este -i, în limba tabassaran: q'a bic'ur-d-i qua'pur 'atunci micuța a spus'. Al doilea sistem
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
au o înaltă valoare estetică și umană, sunt aproape în totalitate a-liturgice, fie datorită dimensiunii lor, fie datorită motivului ce a stat la baza inspirației, acesta tinzând, de obicei, spre grandios, celebrativ, eroic sau angoasă. Textul sacru, deseori, constituie exterioritatea prin care compozitorul, sub forma materialului sonor, își exprimă propria interioritate și subiectivitate. Compozițiile romantice sunt monumente poetice-literare-muzicale fascinante, dar nu se pretează la momentele rituale ale unei adevărate celebrări liturgice. Acest lucru nu a însemnat că epoca romantică a
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
își poate uita vectorul interior care îl leagă de absolut. însă căutătorul spiritual se străduiește dintotdeauna să facă diferența între omul interior și cele din afară, fie că e vorba de cadrul mental și social al epocii sau de propria exterioritate, de aspectul individual al ființei lui. Ca atare, va privi la cele din urmă ca un spectator participativ, responsabil și angajat, desigur, în raport cu această exterioritate, dar distanțat de ea, citind mai ales în jocul ei sugestii simbolice, conjecturi, urme care
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
afară, fie că e vorba de cadrul mental și social al epocii sau de propria exterioritate, de aspectul individual al ființei lui. Ca atare, va privi la cele din urmă ca un spectator participativ, responsabil și angajat, desigur, în raport cu această exterioritate, dar distanțat de ea, citind mai ales în jocul ei sugestii simbolice, conjecturi, urme care îi pot sprijini înaintarea verticală. Pentru a lăsa să se trezească interioritatea profundă, poate că primul pas este tocmai acela de a-ți privi eul
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
își pune acut în scenă tocmai prezența inaparentă, misterul, paradoxurile. André Scrima vorbea în acest sens despre un pariu al Duhului: el mizează dintotdeauna, dar astăzi poate mai limpede ca niciodată, nu în primul rînd pe instituții și colectivități, pe exterioritate, ci pe adîncul persoanei, dinlăuntrul căreia lucrează. Laicitatea ar putea fi considerată un fel de fază a istoriei, cuprinsă și ea în planul lui Dumnezeu, cînd experiența lăuntrică a unei prezențe spirituale poate depăși anumite forme de conformism religios, material
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
umanitare, la căutarea unei identități a noii Europe. Dar posibilitatea de a te raporta la divin prin spectacolul public al venerării sale, prin conformarea la o normă socială de inspirație religioasă a scăzut drastic sau a dispărut. Abordarea divinului prin exterioritate, prin numele lui afirmative, prin aspectele lui manifestate s-a diminuat. Ceea ce putem contempla astăzi în spectacolul societăților laice este mai degrabă prezența lui inaparentă, transcendența lui foarte îndepărtată și totodată ascunsă în substratul lumii și al inimilor. Dumnezeu acceptă
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
obiectivărilor. în ciuda totalei lui libertăți concrete, în ciuda numeroaselor lui libertăți, el rămîne membru al societății, element al istoriei, parte a cosmosului. Oricît de vastă, oricît de asigurată, libertatea individului rămîne limitată prin însuși nivelul la care e situată : cel al exteriorității și al exteriorităților. Doar articularea individului cu dimensiunea profundă a persoanei îl situează în adevăratul regim al libertății. Potrivit doctrinelor spirituale, subiectivitatea omului complet precedă toate obiectivările, cuprinde în sine toate entitățile realului. în geneza biblică, Adam poate da nume
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
lui libertăți concrete, în ciuda numeroaselor lui libertăți, el rămîne membru al societății, element al istoriei, parte a cosmosului. Oricît de vastă, oricît de asigurată, libertatea individului rămîne limitată prin însuși nivelul la care e situată : cel al exteriorității și al exteriorităților. Doar articularea individului cu dimensiunea profundă a persoanei îl situează în adevăratul regim al libertății. Potrivit doctrinelor spirituale, subiectivitatea omului complet precedă toate obiectivările, cuprinde în sine toate entitățile realului. în geneza biblică, Adam poate da nume făpturilor pentru că le
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
uman, radiația sufletului uman ceresc strîns articulat cu strălucirea divină. în acest caz, veșmîntul nu acoperă și nu limitează, ci face vizibilă și operantă ad extra subiectivitatea. Ieșirea din paradis echivalează cu trecerea în regimul obiectivării, instituie un raport prin exterioritate cu realul, iar în această condiție omul capătă veșminte de piele : e configurat prin periferia, prin limitările lui și cunoaște lucrurile pornind de la suprafața lor. Efortul spiritual vizează resorbirea veșmîntului de piele în veșmîntul de lumină, tinde să reconstituie omul
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
termenului vechi german Stat : cetate, dar și stare a sufletului. Potrivit fizicii metafizice pe care o propune Eckhart, fluxul torențial al Duhului trebuie să se reverse acolo unde găsește loc, anume în sufletul aflat în starea cetății : apărat, închis față de exterioritate, cu toate facultățile unificate, precum sînt cetățenii republicii platoniciene ; suflet unu asemenea Unului divin. în paradoxala ei expresivitate, imaginea eckhartiană folosește cetatea ca obiectivare a sufletului tocmai pentru a pleda retragerea subiectivității totale din orice obiectivare. A doua remarcă legată
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
citi și cît de limitată e porțiunea din verticala ființei unde lucrează aceste libertăți, faptul că ele desenează din harta ființei doar o provincie mărginită, periferică. Presimțindu-și demnitatea verticală prin aceste libertăți, și tot prin ele limitarea curentă la exterioritate și individual, nu va fi persoana provocată, împinsă, pornită să-și caute statura completă, să se lase antrenată de elanul libertății fără margini? Dar, reflectată social în libertatea individului, libertatea omului complet trimite în fond la libertatea lui Dumnezeu, care
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
Diatribele împotriva trupului în sine stîrnesc mereu senzația inconfortabilă de incompletitudine metafizică. Cînd gîndim libertatea după modelul alegerii ori după cel al separării de condiționări (al căror simbol este trupul), această libertate rămîne incompletă, lasă ceva în afara ei, menține o exterioritate față de care ea se definește prin opoziție. în schimb, cînd gîndim libertatea după modelul creșterii neîngrădite care, maximizată, acoperă totalitatea realului , condiționările sînt menite să fie absorbite, transfigurate. în acest model, care e de tipul interiorizării și al globalității, opoziția
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
omenești, are în vedere totalitatea realului și transmutarea lui pe direcția Polului. Nikolai Berdiaev își declară apăsat filozofia drept dualistă, existențial dualistă, fiindcă ea se întemeiază pe opoziția înverșunată dintre două regimuri ale lumii : lumea aceasta, caracterizată prin obiectivare, prin exterioritate opresivă, și lumea libertății, în care omul se eliberează de determinism, integrînd în spirit universul și recunoscînd articularea spiritului său cu cel divin. Or, dualismul lui Berdiaev acuză tocmai regimul de exterioritate după care concepem, printre altele, trupul. A-l
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
ale lumii : lumea aceasta, caracterizată prin obiectivare, prin exterioritate opresivă, și lumea libertății, în care omul se eliberează de determinism, integrînd în spirit universul și recunoscînd articularea spiritului său cu cel divin. Or, dualismul lui Berdiaev acuză tocmai regimul de exterioritate după care concepem, printre altele, trupul. A-l clasa drept un rest opresiv, iremediabil muritor, de care trebuie să te distanțezi ori să te lepezi ar condamna persoana la incompletitudine metafizică : Corpul face parte din configurația totală a omului, din
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
naturale se manifestă integral, se actualizează totalmente în afara ei. Toate capacitățile ei sînt menite să se exteriorizeze ; în ea nu există posibilități nemanifestabile, mister ireductibil, interioritate inviolabilă, care să aibă ascendent asupra posibilităților de manifestare. O entitate naturală e doar exterioritate potențială sau în curs de actualizare ; . că, actualizîndu-și posibilitățile, ea tinde să ocupe întregul spațiu exterior disponibil ; expansiunea ei nu e reglată decît de obstacole ori limite exterioare. E de observat că regimul natural nu poate lucra decît într-un
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
de altă parte, există incompatibilități majore între regimul de funcționare a cunoașterii și a puterii. În timp ce puterea modernă se manifestă încă prin închidere, costrângere, normativizare, modelare sau prin forme stilizate de interdicții, cunoașterea dezinteresată se manifestă mai mult prin deschidere, exterioritate, relații, forme de acces, libertate de creație și de exprimare. Ceea ce eu numesc cunoaștere dezinteresată este dincolo de sofisticările social-politice ale unei cunoașteri impuse, este dincolo de ceea ce Foucault numea "formidabilul postulat" ("orice vizibil este enunțabil"). O cunoaștere deschisă ca o alternativă
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
etc.), pe care individul modern le substituie în ființa și în gândirea sa. În loc să vedem adevăratele diferențe legate de fapte și de gândire, omul modern s-a obișnuit sau a fost obișnuit să le privească acolo unde nu sunt, în exterioritățile noastre insignifiante (în naționalitate, în grup social, în rase, în minorități sexuale, în fațete sociale). Ce este diferența? Ce ar putea fi o diferență? În primul rând, diferența înseamnă a face distincții, a înțelege tot ceea ce a fost și tot
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
ceea ce Foucault numea pozitivități. Conceptul de "pozitivitate" comportă accepțiuni diferite în terminologia foucauldiană. În Arheologia cunoașterii (1969), pozitivitatea înseamnă: 1) descrierea enunțurilor "nu prin referire la interioritatea unei intenții, a unei gândiri sau a unui subiect, ci conform dispersiei unei exteriorități"149; 2) descrierea enunțurilor printr-un "cumul de performanțe verbale"150; 3) "o condiție de realitate pentru enunțuri"151. În Ordinea discursului (1971), pozitivitate reprezintă un "domeniu de obiecte cu privire la care afirmăm sau negăm propoziții adevărate sau false"152. Astfel
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
o altfel de percepție a documentelor, a cărților de istorie. Nu decelarea ficțiunii din acestea este esențială, așa cum ne învață mai multe școli de teorie istorică din prezent, ci o altfel de percepție a lor; percepție rămasă în libertatea și exterioritatea gândirii creative. Ar fi în folosul istoricilor să vadă în documentele din arhive și în cărțile de istorie nu atât locuri definitive, povești de neînlocuit, narațiuni perene, ci zone clar-obscure, ce spun și nu spun, arată și nu arată, afirmă
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
reușim să-l găsim decât în cadrul misterului și în necesitatea de a ni-l oferi cu orice preț. Conceptul de valoare morală izvorăște tocmai în această atmosferă de dramatism. Capacitatea persoanei de a face experiența propriei interiorități, dar și a exteriorității sale, se deschide ulterior spre experiența morală. La aceasta se referă, în mod special, documentul conciliar Gaudium et spes nr. 46. 2.3 De la experiența umană, la experiența morală Potrivit afirmației documentului conciliar Gaudium et spes nr. 46, teologia morală
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
ca un mineral, de exemplu, este tangibil și se poate vedea. Ceea ce caracterizează și distinge trupul uman este intimitatea sa care, pentru a se descoperi, are nevoie de materie și devine prezentă prin intermediul trupului. În timp ce corpul ne-uman este doar exterioritate, trupul uman este exteriorizarea unei realități în mod esențial internă. Astfel, nu se vede doar un trup de om ca un corp oarecare, ci întotdeauna ca un trup uman, bogat în referințe față de o intimitate. Trupul uman este astfel pentru că
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
fi numit trupul meu. [...] A avea un trup înseamnă a avea pentru sine, a conserva pentru sine, a disimula și a avea forța de a-l descoperi. Caracteristica faptului de a se expune, pune trupul pe un plan în care exterioritatea și interioritatea nu se pot separa, adică există o tensiune, comuniunea intimă între exterioritate și interioritate”. În această direcție, D. Tettamanzi propune patru pasaje pentru a „atinge” chipul persoanei bolnave, din perspectiva credinței: primul pasaj este de la trup la corporalitate
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
conserva pentru sine, a disimula și a avea forța de a-l descoperi. Caracteristica faptului de a se expune, pune trupul pe un plan în care exterioritatea și interioritatea nu se pot separa, adică există o tensiune, comuniunea intimă între exterioritate și interioritate”. În această direcție, D. Tettamanzi propune patru pasaje pentru a „atinge” chipul persoanei bolnave, din perspectiva credinței: primul pasaj este de la trup la corporalitate. Trupul bolnavului, de fapt, nu poate fi conceput ca un complex de țesuturi, de
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]