824 matches
-
ivise în ușă. Așa... că domnișoru-i ostenit și-i trebuie odihnă bună! Îl petrecu în odaia lui și-l sărută pe frunte, ca odinioară, când dormea în iatacul cu Dumnezeu pe perete. Apoi Apostol rămase singur. Pe mescioara de noapte fâlfâia flacăra portocalie a unei lumânări scufundată într-un sfeșnic înalt de aramă. Umbre moi jucau pe podele, pe ziduri, în tavan, ca niște visuri de om necăjit. " Noapte bună!" își zise Apostol, dezbrăcîndu-se la iuțeală, vîrîndu-se în pat și sucindu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu tremurări de aripi argintate, cântând imnuri de slavă, care picurau în inimi fericire adevărată și mii de speranțe. Sufletul lui Apostol sorbea vraja primăverii, nesăturat. Ochii lui priveau, dar nu vedeau, precum urechile lui nu auzeau decât chemările care fâlfâiau în ceruri. Oamenii treceau pe uliță, îi dădeau binețe, și el nu-i lua în seamă, împrejurul său roiau amintirile copilăriei, care parcă-l strămutau în trecut. Și vremea trecea peste dânsul, nemăsurată și nepătrunsă, cum trece peste oamenii lecuiți
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ar fi întins mâna, ar fi atins-o. În același timp flacăra ardea mai albă în sufletul lui, ca un rug luminos, care-i mistuia trecutul și-i zămislea viitorul... Liniștea și misterele cerului și ale pământului se întîlneau și fâlfâiau în inimă lui, și-i picurau roua bucuriei eterne, în care străluceau miliardele de lumi văzute și nevăzute. Își simțea sufletul legat prin mii de firișoare cu nemărginirea, palpitând fermecat în ritmul imensei taine unice ca într-o mare de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
copleșită de ceva nespus de amar. Apoi deodată auzi iar glasul preotului, triumfător și puternic, vesel ca o trâmbiță de argint: ― Hristos a înviat din morți... Apostol sări în picioare. Toți oamenii cântau, cu fețele albe de bucurie. Și glasurile fâlfâiau ca niște stegulețe de pace și se ridicau în văzduhul limpede și se înălțau tot mai sus, până la tronul mângâierilor cerești... 7 În duminica Paștilor avu mai mult de lucru la cancelarie, totuși la prânz făcu o pauză și luă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de plâns, prelung, ascuțit, acoperind tot convoiul și umplând văzduhul ca un cântec de mort. Apostol își zise că e Ilona, strânse mai tare brațul preotului, dar nu întoarse capul, nici nu ridică ochii. Ieșiră în șosea... Făcliile nu mai fâlfâiau așa de sfârâitor, parcă li s-ar fi risipit lumina și le-ar fi rămas numai fumul. În spate însă gemea mereu plânsul, tot mai stins și mai depărtat. Apostol văzu că au apucat-o în dreapta, se minună și șopti
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Dumnezeu nu i-a dat înțelepciune și nu i-a făcut parte de pricepere. 18. Cînd se scoală și pornește, rîde de cal și de călărețul lui. 19. Tu dai putere calului, și-i îmbraci gîtul cu o coamă ce fîlfîie? 20. Tu-l faci să sară ca lăcusta? Nechezatul lui puternic răspîndește groaza. 21. Scurmă pămîntul și, mîndru de puterea lui, se aruncă asupra celor înarmați; 22. își bate joc de frică, nu se teme, și nu se dă înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
fosforescentă; bogăția mării le arătau cambule, calcani și limbi de mare cu nasturii gustoși și pălămida roz-vineție, rechinii promițători și răpitori cu pielea întunecoasă și aspră; ultima a apărut regina, robustă cu aripile înfoiate încingând lanțuri brune, roșcat-verzui pe spate; fâlfâindu-le, se deconspira arătându-și dorsala albăstruie-roză și burta gălbuie. Au tresărit recunoscând-o fără tăgadă, și-au rămas uimiți de frumusețea ei nefirească. Animalele prezente din folclor: corbi, scorpii, cai, vulpi și pisicile maronii completau tabloul viețuitoarelor mării din
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
doi n-o să plecăm niciodată împreună undeva, că sîntem total incompatibili, că eu voi fi mereu complexat de inteligența și forța lui, iar el plictisit de veșnicele mele tăceri. Dar stăm cu capetele aplecate asupra unei hărți, și deasupra noastră fâlfâie în vânt copertina de la Societe Generale, și e un soare puternic de primăvară, și noi sîntem încă foarte tineri. Doi dintre noi "Two of us, riding nowhere ...' M-am certat și m-am împăcat cu Traian de nu mai știu
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
fluviului și mai departe, spre zarea mării. Dar deodată se întoarse și-l zgâlțâi pe Auta de umăr: - Uite, vin corăbiile noastre! strigă el bucuros. Într-adevăr, zarea mării era plină de mărunte aripi de păsări albe care, fără să fâlfâie, se înmulțeau mărindu-se pe toată dunga apelor din orizont. Nu se putea ști dacă erau corăbiile Atlantidei, dar erau corăbii. - De unde știi că sunt ale noastre? îl întrebă Auta. Iahuben îl privi încurcat: - Dar ale cui? Cine mai are
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Apoi o tai la Crawford’s la un rulou cu ou. Afară e ca curu de ger, deși frigul nu poate anihila duhoarea Înțepătoare care vine dinspre pantalonii mei. Trebuie să-i dau la curățat. Îmi deschid paltonul și Îl fâlfâi să văd dacă putoarea e constant acră așa cum Îmi imaginez, dar Îmi ajunge la nas doar În valuri aleatoare ca o boare. Pantalonii ăștia mai merg Încă vreo două zile. Văd un plic cu colțurile Îndoite care iese din buzunarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
mecanic. — Noo... a fost șters bine, asta dacă criminalul n-a folosit mănuși de lanceput. După cum știi, tipu ăstai fiu de diplomat, zice el, coborându-și vocea și ridicându-și privirea, de parcă ar trebui să spun: Uau! Marfă! Mi se fâlfâie. — Înțeleg, Înțeleg. Ce fel de ciocan e? — O, e un ciocan cu vârf spintecat din oțel, cu coadă din oțel și mâner din cauciuc. E un obiect standard, poți să-l iei de la orice magazin de feronerie B&Q sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
stranie“, „intră mai multe făpturi, pregătind o masă bogată; dansează în jurul bucatelor, cu gesturi grațioase, invitându-i pe rege și pe ceilalți să mănânce, apoi pleacă“. Uimiții musafiri vor să se ospăteze, dar apare harpia cu trup de vultur și „fâlfâie din aripi deasupra mesei întinse, și - ca prin minune - ospățul dispare“. Iar la sfârșit, după ce dispare și harpia (care își jucase rolul magistral), „însoțite de o muzică suavă, duhurile intră din nou, dansează cu fel de fel de strâmbături și
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
stranie“, „intră mai multe făpturi, pregătind o masă bogată; dansează în jurul bucatelor, cu gesturi grațioase, invitându-i pe rege și pe ceilalți să mănânce, apoi pleacă“. Uimiții musafiri vor să se ospăteze, dar apare harpia cu trup de vultur și „fâlfâie din aripi deasupra mesei întinse, și - ca prin minune - ospățul dispare“. Iar la sfârșit, după ce dispare și harpia (care își jucase rolul magistral), „însoțite de o muzică suavă, duhurile intră din nou, dansează cu fel de fel de strâmbături și
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
has now been achieved is in my view only the prelude to a larger settlement in which all Europe may find peace (urale). This morning I had another talk with the German Chancellor, Herr Hitler, and here is the paper (fîlfîie hîrtia) which bears his name upon it as well as mine (urale). Some of you perhaps have already heard what it contains, but I would just like to read it to you: 'We, the German Führer and Chancellor, and the
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
elocvent în acest sens: Baba, adică fata de-mpărat, or zâna, cum poftiți, era departe cu Prichindel. Alerga ușor ca vântul de parcă n-atingea pământul; îi zbura pe dasupra capului lui Prichindel părul ei bălan despletit; iar în lumina lunii, fâlfâia în fel de fel de ape zăbranicul vioriu țesut în fluturi și-n fire de argint, cu care era învăluită... Mult au alergat așa... Să stăm, să mai răsuflăm! a zis Prichindel amețit, când au ajuns într-o pajiste. Dar
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ar fi numărat-o, dar și către fereastră, așteptand zorile ca pe o ușurare, zicându-și: „De s-ar lumina, odată, de ziuă..!“ Pădurea sub razele lunii pline, cu aer aspru, pătrunzător, părea înseninată, sub horbota sclipitoare a zăpezii. Vântul fâlfâia pe lângă pereți, ca o pasăre de noapte cu aripi grele. De câteva zile, din noaptea de Sf. Vasile, vremea era geroasă și cu viscole care nu mai conteneau... ca un adevărat vifor. Anton Chiuariu, pădurar peste o bună parte din
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Drumul spre cimitir cotește mereu, pe coastă, căutând pante mai blânde. Pe partea dreaptă, se cască o vale care pornește de sus de pe coamă și se lățește treptat până în vale, în șes. O pasăre zvâcni dintr-un tufar de cătină, fâlfâind aerul cu aripile într-un șuierat ascuțit, și se afundă în crâng. Tufișuri și hățișuri, clătinându-se de vietăți, mărginesc drumeagul până sus. De departe, acolo sus se vede pâlcul de salcâmi înalți... Acolo îi cimitirul. Satul viu... cu toții, trăiesc
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
de urmat... numa‟ tu mă poți îndruma!.. Apoi, în genunchi, aplecată, peste mormânt, de parcă ar fi vrut să-l ieie cu dânsa... a vorbit în șoaptă, cu mama ei... dar, ce și-au spus, numai Dumnezeu știe. Împrejurul ei parcă, fâlfâiau aripi nevăzute, strivindu-i sufletul... îngropându-i toate dorințele și visele. Tăcerea din jur îi cobori în suflet ca o piatră de mormânt. Vorbea nu numai cu sine, vorbea cu cei care erau în ea... era printre cei dragi, mama
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
egalez, așa că mi-am scos insigna LAPD - numărul 1611 - și i-am arătat-o. Îmi zâmbi. Am încercat s-o imit. Se îndreptă spre mine și scuipă pe bucata de metal. Apoi trânti ușa în urma ei, iar fotografiile de pe pereți fâlfâiră. Vocea îmi reveni în hohote dureroase: — O să-l prind, n-o să-ți mai facă niciodată rău, o să mă revanșez față de tine, Betty, futu-i cristelnița mă-sii de viață, zău c-o să mă revanșez.... CAPITOLUL TREZECI ȘI UNU Avionul zbura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
garantase cu o imprudență plină de entuziasm că tânărul Împărat era inofensiv. — E o hotărâre necontrolată, izbucni. Deschide calea reformelor vizionare pe care populares le propun din când în când. Veți vedea ce dezastre va dezlănțui. Dar printre togile care fâlfâiau indignate se strecură Valerius Asiaticus, care, în frumoasa lui latină oratorică, sugeră: — Dacă din când în când veți lăsa de la voi, va fi greu să ni se aducă mai apoi obiecții în legătură cu alte probleme. Îl priviră, și cei mai iscusiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
vântul îmbrăcată cu jacheta din imitație de blană de lup și cu căștile walkman-ului lipite de urechi. Plouase de curând și se pregătea să plouă din nou. Sus, deasupra platanilor și a antenelor, graurii se strângeau în lumina cenușie, fâlfâit de pene și ciripituri, unduitoare pete negre care se atingeau fără să se lovească, apoi se deschideau și se împrăștiau, pentru a se aduna din nou într-un alt zbor. Jos, trecătorii își țineau ziarul sau mâinile deasupra capului, apărându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
răsufla greu și Împingea la deal un cărucior de copil Încărcat cu produse ambalate În pungi de hârtie și de plastic și un bax Întreg de băuturi răcoritoare. Deasupra grămezii era așezat un ziar ale cărui pagini se desfăceau și fâlfâiau În vânt. Fima privi rapid titlurile, Întinse mâna și băgă cu grijă ziarul Între sticle, pentru că i se părea că acuși va zbura pe stradă. Bătrânul spuse doar: — Nu. Șoin1. Un câine gri-gălbui se apropie dintr-o parte, umil, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
a piciorului retezat, mi-o repezi în cap, deasupra urechii, chiar în secunda când se prăbușește. Peruca roșie cobora lent după dânsa și se lăsa încet, ca o parașută, în abisul neantului meu, pe a cărui coamă smolită șalul târfei fâlfâia: adioă Când mă înturnai de la fereastră, Omul cu ciocul de aramă dispăruse. - Greta începui, după ce m-am așezat lângă dânsa pe muchia divanului, cuprinzându-i talia, spune-mi, unde și când ne-am mai văzut vreodată? - Mă cheamă Peppa, răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
prietenește celuilalt „eu”, rămas la jumătatea drumului, iglița harnică a peniței mele, leagă ochiurile, împletește horbotele negre, lanț lângă lanț, colț lângă colț, - piciorușe încremenite pe câmpul alb al paginilor.” „Un cocoș sălbatic, nimerit în plin de ploaia alicelor, mai fâlfâie din aripile celui care am fost... Îi văd gama de culori a penelor nuanțate violent, și capul spânzurat de sfoara prinsă de cârligul tolbei mele”. ...Ferdinand Sinidis îmi oferi o chiparoasă veștedă, pe care și-o scoase din butoniera de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
că pricepe rostul vizitei mele și începu să mă descoase, dacă răposatul îmi este neam de aproape, cum îl cheamă și unde stă... „Mi-a murit băiatul”, - plânsei liniștit. Și, la vreo două ceasuri după ce plecai de acolo, steagul negru fâlfâia la poarta casei mele. Ușile de la intrare și zidul dimprejur erau cernite. Mahalaua năvălise prin odăi ca să caute și să vadă mortul. Răposatul însă, nicăieri. „Cine a murit, domnule Zaharia?”, mă întrebă croitorul de peste drum. „Băiatul”, zisei liniștit, îndopând talaș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]