835 matches
-
de pângărire). Adevărata Elenă, cea pe care o vedem pe scenă lîngă mormântul lui Proteu, fusese răpită de Hermes și adusă aici pe un nor, din porunca zeilor cerești, care, pentru a întinde o cursă pământenilor, îi concepuseră un dublu fantomatic, o imagine înșelătoare prin perfecta ei asemănare cu modelul. Când Teucros (care ajunge tot aici după moartea lui Aiax) o întâlnește pe Elena, el, cel ce o „văzuse cu ochii lui” pe cealaltă Elena, găsită de Menelau în Troia, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
în căutarea copilului dispărut. Călătorie pe fundal alb: albul doliului, albul zăpezii, albul morții. Iar această cutreierare disperată printr-o lume albă, din care a pierit orice culoare o aduce pe mamă în pragul nebuniei, o transformă într-o siluetă fantomatică pe care cu greu o mai poți distinge, o umbră obsedată de imaginea fiului mort, imagine tulbure, încețoșată de brumă și de păienjenișul lacrimilor. Oare, în delirul ei, femeia nu este și ea un fel de fantomă rătăcitoare, pornită pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
le va făptui. Ca și pentru vrăjitoare, omorul e pentru el mai întâi un gând, o plăsmuire a minții: „is but fantastical” (termen folosit și de Banquo în legătură cu bizarele creaturi). Dar metamorfoza s-a produs deja: a fost suficientă imaginea fantomatică a actului criminal ce va fi săvârșit, pentru ca statutul uman al lui Macbeth să se modifice radical. Într-un anume fel, el se află încă de pe acum dincolo de omenesc, pe teritoriile unui altundeva („shokes so my simple state of man
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
profundei tulburări pricinuite de perfecta asemănare dintre frate și soră, dintre Sebastian și Viola: „Același chip, aceeași voce, aceleași veșminte, dar nu o singură persoană, ci două! Refracție naturală care, în același timp, există și nu există”. Aidoma unei realități fantomatice ori unei imagini răsfrânte într-o oglindă. Același care este, însă altul... Iată minunea (wonderful) asemănării desăvârșite a două personaje ce se reflectă reciproc. Minune cu nimic mai prejos decât aceea a aparițiilor; iar din cele două personaje, veritabile figuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
în fața mea. Nu se uită la mine niciodată. Pur și simplu se află acolo”. Se află acolo, înăuntrul ei, în mintea ei, cu toată puterea tăcută a unui duh întrupat. Forța dominatoare a fantomei bărbatului crezut mort, forța prezenței lui fantomatice sunt atât de mari, încât copilul născut din căsătoria Ellidei cu Wangel îi moștenește culoarea ochilor, „schimbătoare ca marea”. Ellida avusese, într-adevăr, în timpul sarcinii senzația că logodnicul ei se întorsese. O prezență, așadar, nu numai psihică, ci simțită aievea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
în realitate, muriseră. „Stăteam pe malul lacului Taunitz ca două cadavre reci și înțepenite și ne jucam de-a oamenii vii”. Rubek protestează: „Nu asta înseamnă să fii mort”, în sensul că semnul morții nu este cadavrul inert, ci existența fantomatică, viața-fantomă. În finalul piesei, urcușul spre vârful muntelui și moartea celor doi - surprinși de un viscol puternic și înghițiți de o avalanșă necruțătoare - nu evocă oare dispariția unor fantome? O recunoaște chiar Rubek, într-o clipă de exaltare: „Să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
învecinate cu nebunia. Pentru umbrele moderne ca și pentru cele antice, întâlnirea cu fantoma se plasează întotdeauna la intersecția dintre experiența morții, cea a visului și cea a nebuniei; tot aici, la aceeași răspântie, se află și teatrul. Figurile peregrinării fantomatice După ciudata întâmplare prin care trecuse, Necunoscutul va avea, în raport cu lumea exterioară, senzația tot mai accentuată că se găsește într-un loc nedefinit, că plutește undeva între vis și realitate, între viață și moarte, că starea aceasta de nedeterminare îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
opera lui Pirandello, Uriașii munților reprezintă, fără îndoială, piesa care formulează în modul cel mai explicit poetica dramaturgului, căci aici se întâlnesc și se reiau toate întrebările lui referitoare la statutul realității în teatru, în raport atât cu indecizia: „apariție fantomatică efectivă sau truc menit să înșele privirea?”, cât și cu tensiunea dintre evanescența imaginii din vis și materialitatea solidă, densă a statuii. „Camera aparițiilor” din actul al treilea devine un spațiu al tuturor ambivalențelor, în primul rând al ambivalenței mască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
magic, „scăldată într-o lumină nouă, ca semn vestitor al unei apariții”. Într-adevăr, alături de Ilse - actrița în carne și oase -, celelalte două femei din piesă - veritabile personaje de „teatru în teatru” - sunt tratate ca niște „apariții”, ca niște arătări fantomatice. Ilse însăși atribuie prezența lor puterilor speciale ale lui Cotrone și îl imploră pe acesta să nu distrugă vraja: e ușor de înțeles că, punând „aparițiile” alături de actor, Pirandello a ținut să sublinieze forța de realitate a personajului imaginar, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
în teatru, înseamnă, pentru Pirandello, credința în spectrele de orice fel, deci și în aparițiile „fabricate”, însă nu mai puțin veridice decât cele efective. În Uriașii munților, începutul acțiunii apelează la un întreg arsenal de mijloace destinate „fabricării” unor apariții fantomatice, cum ar fi folosirea unei lumini crepusculare ce marchează momentul intrării în împărăția nopții (adică în împărăția lui Cotrone și a celor asemenea lui, într-un paralelism evident cu regatul lui Oberon, din Visul unei nopți de vară). În această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
grea, dambla, bube, tremurături și pierderea mădularului, mai ales! N-ar mai avea parte de el câte zile o avea! Amin!” PAGINĂ NOUĂ 32 Ziua își făcea cu greu loc prin ceața deasă a nopții. Doar copacii din parc luminau fantomatic cu șiruri de coroane aurii. Trăsura trăsese deja la scară în fața cazinoului. Prințul respiră adânc și cu plăcere aerul tare al toamnei. Cu atât mai mult cu cât aflase despre îngrozitorul sfârșit al marelui dragoman Dimitrie. Premoniția se împlinise, devenise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
treptat În mânie. — Nu vrem probleme. Logan fu nevoit să strige ca să se facă auzit peste câinele care lătra. Vrem doar să vorbim cu Dougie MacDuff. Simon Întinse o mână și stinse luminile. Camera fu aruncată În Întuneric, unde sclipirea fantomatică gri-verziue de la televizoare nu făcea decât să reliefeze forme. Primul care urlă de durere fu Îngrijitorul de câini. O bufnitură, o mârâială, sunetul făcut de cineva care se izbește de podea. Un pumn șuieră pe lângă capul lui Logan și acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
gunoi. Asta atrase atenția lui Doug de la televizor. Stătea, rezemat pe o jumătate de duzină de perne, uitându-se la Logan cu ochiul lui bun. Apoi din nou la televizor. — Ticălos mic. Liniștea se Întinse În penumbră. Luminat de strălucirea fantomatică a televizorului, Doug Disperatul arăta ca un schelet, cu obrajii săi supți și cearcănele negre din jurul ochilor. Dantura Încă Îi plutea Într-un pahar. — De ce-ai ucis-o, Dougie? — Știi... spuse bătrânul. Vocea Îi era joasă și gravă, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
la margine de pădure unde să trăiesc alături de... Nu mi-am terminat gândul fiindcă pe sub fereastră a trecut fâlfâit de pași și răsuflare sacadată... Am alergat spre geam, dar înserarea mi-a ieșit în față cu jocul ei de umbre fantomatice. Doar spre izvor - mi s-a părut numai - o irizare alburie... M-am dus la chilia bătrânului și... după ce am gustat din aroma rotundă a fragilor aflați în păhăruțul de pe masă, am mâncat cu multă poftă. Mi-am înălțat muțumirea
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
măsură de sus, aș spune că am cu cine sta la cislă - i-am auzit vorba sau mai degrabă ecoul cuvintelor sale și un râs ștrengăresc care... se depărta... Am rotit privirea de jur împrejur, să dibui unde se ascunde fantomaticul meu tovarăș de hoinăreală, dar... nu am găsit nici un punct pe care să-l fixez cu ochii, decât discul rotund și strălucitor al soarelui... Nu știu câtă vreme oi fi rămas așa, dar am simțit că îmi dau lacrimile și i-am
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
În mașina a doua. Greșiseră direcția la o intersecție și se grăbeau să-i ajungă din urmă pe ceilalți. Era o noapte senină și lui Amory i se urcase la cap beția drumului. Două strofe de poezie i se Închegau fantomatic În minte... Așa se Înfigea automobilul gri În bezna nopții și nici un semn de viață nu mișca pe drum... Așa cum oceanul nemișcat se desparte În fața rechinului În cărări de apă strălucitoare și Înstelate, pe culmi de frumusețe, pomii scăldați În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
printr-o pădurice... și s-a rătăcit definitiv. O furtună care trecea pe acolo s-a hotărât să izbucnească și, spre marea lui supărare, cerul s-a smolit dintr-o dată, iar ploaia a Început să șiroiască printre copacii deveniți brusc fantomatici și amăgitori. Tunetul se rostogolea cu bubuituri amenințătoare de-a lungul văii și se risipea printre copaci În salve intermitente. Amory a Înaintat orbește, Împiedicându-se și căutând o ieșire. În cele din urmă, prin rețeaua de crengi contorsionate, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
pe scenă, dar nu și energia necesară. N-am răbdare să scriu cărți și Încă n-am Întâlnit bărbatul cu care m-aș mărita. Oricum, n-am decât optsprezece ani. Furtuna murea blând și numai vântul mai continua să sufle fantomatic, făcând căpița să se Încline cu gravitate când pe o parte, când pe alta, și să se stabilizeze din nou. Amory era În transă. Simțea că orice moment era prețios. Nu mai cunoscuse niciodată o asemenea fată... niciodată n-avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
decât mine? - Nu știu, i-a răspuns sec Amory. Într-o seară, când se plimbau, a răsărit luna și a turnat peste grădină o splendoare copleșitoare, transformând-o Într-un tărâm de basm În care Eleanor și Amory, forme neclare, fantomatice, exprimau frumusețea eternă prin stranii șoapte de elfi Îndrăgostiți. Apoi au lăsat În urmă clarul de lună, intrând În umbra vârstată a unei pagode năpădite de viță cățărătoare, unde miresmele erau atât de dulci, Încât deveneau aproape muzicale. - Aprinde un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Cristian Teodorescu Întîlnirile la 20 de ani după absolvirea facultății mi se par fantomatice și lucrînd prostește împotriva timpului. Am refuzat să merg la întîlnirea după 20 de ani cu colegii mei de facultate, fiindcă prefer să-i țin minte așa cum erau cînd am absolvit, decît să-i revăd delabrați de timp, mai ales
După 25 de ani by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/10187_a_11512]
-
toți goyii 1. Toți sunt răi. Toți ne urăsc. Luminițe ciudate sclipeau pe asfaltul ud. Între clădirile Întunecate plutea o ceață joasă. Când lumina galbenă a semaforului căzu asupra norilor denși de ceață, le dădu un fel de strălucire palidă, fantomatică. Fima Își spuse: Asta trebuie să fie ceea ce era numit În scrierile mistice „o lucire din altă lume“. Expresia aramaică antică Îl Înfioră brusc. Ca și când cuvintele Însele ar fi venit de acolo, din alte lumi. Nu trecea nici o mașină. Nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
nucleu. Unde era Atlantida asta, cu aproximație? Dimi Învârti puțin globul luminat și puse cu delicatețe palma albă pe oceanul care strălucea din adâncurile becului electric Între Africa și America de Sud, iar degetele copilului erau și ele iluminate de o aureolă fantomatică: —Pe-aici. Dar n-are importanță. E mai mult În minte. —Spune-mi, Dimi, crezi că mai există ceva după ce murim? — De ce nu? — Crezi că bunicul ne aude acum? Nu prea are ce să audă. Dar poate? —De ce nu? Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
jaluzele înainte să aprind becul și am clipit de câteva ori în lumină. În drum spre frigider, m-am apropiat de fereastră și mi-am pus mâna la ochi ca să mă uit la casele vecinilor. Luna plină împrăștia o aură fantomatică peste curți, dar nu era aprinsă nici o lumină. Indian Hills dormea liniștit, mi-am spus în sinea mea. M-am îndreptat spre frigider, am deschis ușa și am început să scot tot felul de lucruri. Unul după altul, le-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
stafii, care nu era deloc potrivită pentru copii de vârsta lui Danny și Charlie. Scriitoarea s-a cuibărit și mai adânc în sacul de dormit, în vreme ce Ahmad și Naji discutau despre aparțiile înspăimântătoare ale jinn-ilor. Focul de tabără proiecta umbre fantomatice pe pereții din pânză. Alice a stat ascunsă până când toată lumea s-a culcat și peste tabără s-a așternut liniștea, până când și-a auzit numele. Nu fusese decât un murmur slab, acompaniat de un foșnet al tufișurilor din spatele cortului. Cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
balustrada pe care o înlocuise în anul dinainte, folosindu-se de piroanele pe care le găsise într-o mină aflată la patru sute de metri de pârâu. Bărbatul s-a chinuit să tragă aer în piept. Cu mult înainte de întâlnirea asta fantomatică, Zach începuse să aibă probleme la respirat. Aerul nu-i mai ajungea în plămâni; și oricâtă apă ar fi băut, lui tot sete îi era. Uneori Zach înota fără oprire până la Nixon Bar, adică zece kilometri în josul râului, după care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]