1,521 matches
-
lume/Viață). Într-un eseu celebru despre cele „Patru principii ale fenomenologiei” (1990), Michel Henry a demontat blocajul ontologic (teza despre „identitatea de esență” dintre apariție și ființă), cel gnoseologic (reductibilitatea fenomenalității la intuiție, fie ea și categorială), cel ontic (fenomenologia ca descripție a „lucrurilor însele”) sau donologic („câtă reducție, atâta donație”). M. Henry crede că formele de manifestare intramundane (pentru care trupul înseamnă doar un suport al calităților sensibile) nu sunt comensurabile cu esența manifestării: viața revelată în autoafectare. Michel
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
după Ioan îi permite lui Michel Henry (pe urmele lui Heidegger, poate, dar cu alte consecințe) să discute radicala diferență între conceptul grecesc și viziunea biblică asupra logos-ului. Henry identifică o disjuncție ce vine să acopere conflictul tacit dintre fenomenologia lumii, analitica Dasein-ului și, respectiv, fenomenologia Vieții („întru El era viață”, In. 1,4) care trimite automat la „fenomenologia lui Hristos”1. Aceeași Evanghelie îi consemnează o mărturie fundamentală: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”. Este ceea ce atrage atenția, fie
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Henry (pe urmele lui Heidegger, poate, dar cu alte consecințe) să discute radicala diferență între conceptul grecesc și viziunea biblică asupra logos-ului. Henry identifică o disjuncție ce vine să acopere conflictul tacit dintre fenomenologia lumii, analitica Dasein-ului și, respectiv, fenomenologia Vieții („întru El era viață”, In. 1,4) care trimite automat la „fenomenologia lui Hristos”1. Aceeași Evanghelie îi consemnează o mărturie fundamentală: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”. Este ceea ce atrage atenția, fie și unui ochi infidel, asupra esențialei
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
diferență între conceptul grecesc și viziunea biblică asupra logos-ului. Henry identifică o disjuncție ce vine să acopere conflictul tacit dintre fenomenologia lumii, analitica Dasein-ului și, respectiv, fenomenologia Vieții („întru El era viață”, In. 1,4) care trimite automat la „fenomenologia lui Hristos”1. Aceeași Evanghelie îi consemnează o mărturie fundamentală: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”. Este ceea ce atrage atenția, fie și unui ochi infidel, asupra esențialei congruențe între modalitățile care definesc apariția unui fenomen (Hristos) și esența lui (Viața
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
lui Hristos. Desprins de aceste criterii invizibile, redus în planul tridimensional al lumii, adevărul este inevitabil relativizat și transformat într-un obiect idolatru al unor judecăți rezonabile care nu-i poate decât falsifica statutul sub acuzația de „iluzionism”, „miraj”, „fantasmă”. Fenomenologia filialitățiitc "Fenomenologia filialității" Apariția lui Hristos nu este o „aparență” descărnată, ci posedă un trup a cărui interioritate a pătimit eterna autoafectare a Vieții: Ghetsimani nu este, din acest punct de vedere, decât cel mai pregnant exemplu 2. Dacă pulsația
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Desprins de aceste criterii invizibile, redus în planul tridimensional al lumii, adevărul este inevitabil relativizat și transformat într-un obiect idolatru al unor judecăți rezonabile care nu-i poate decât falsifica statutul sub acuzația de „iluzionism”, „miraj”, „fantasmă”. Fenomenologia filialitățiitc "Fenomenologia filialității" Apariția lui Hristos nu este o „aparență” descărnată, ci posedă un trup a cărui interioritate a pătimit eterna autoafectare a Vieții: Ghetsimani nu este, din acest punct de vedere, decât cel mai pregnant exemplu 2. Dacă pulsația viului în
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Nașterea presupune întotdeauna filialitatea, iar Hristos se arată lumii prin excelență ca „Arhi-Fiul”, cum îl numește Michel Henry, adică „Fiul din veșnicie” care precedă creația lumii și orice geneză în exterioritatea plată a suprafețelor. Un larg și inedit capitol dedicat „fenomenologiei lui Hristos” funcționează ca teren preparator pentru dezvăluirea unui nou concept al umanității. Aici Henry practică un demers contrar tradiției fenomenologice contemporane (includem aici și fenomenologia donației, a lui Jean-Luc Marion) care discută formele de reprezentare ale Absolutului (sau Divinului
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
și orice geneză în exterioritatea plată a suprafețelor. Un larg și inedit capitol dedicat „fenomenologiei lui Hristos” funcționează ca teren preparator pentru dezvăluirea unui nou concept al umanității. Aici Henry practică un demers contrar tradiției fenomenologice contemporane (includem aici și fenomenologia donației, a lui Jean-Luc Marion) care discută formele de reprezentare ale Absolutului (sau Divinului) după o prealabilă tematizare a structurilor formale de recepție ale conștiinței (intenționalitate, temporalizare, dispoziții afective). Pentru Henry, aceste configurări analitice ale fenomenologiei nu pot decât îmbogăți
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
contemporane (includem aici și fenomenologia donației, a lui Jean-Luc Marion) care discută formele de reprezentare ale Absolutului (sau Divinului) după o prealabilă tematizare a structurilor formale de recepție ale conștiinței (intenționalitate, temporalizare, dispoziții afective). Pentru Henry, aceste configurări analitice ale fenomenologiei nu pot decât îmbogăți volumul de aporii al istoriei filozofiei; dimpotrivă, doar eliberarea definitivă a „conceptelor” fundamentale ale Vieții (autoafectare, naștere, filialitate) de clasicele determinări antropologice moderne pot garanta noutatea unei priviri asupra umanității. Or, pentru Henry adevărul despre om
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Henry adevărul despre om se află doar în lumina revelației Vieții care este Hristos însuși, Fiul lui Dumnezeu. Această exigență nu-l lasă pe Henry să piardă din vedere prăpastia dintre implicațiile antropologice ale scientismului naturalist și, respectiv, cele ale fenomenologiei transcendentale din secolul XX. Totuși, în pofida diferențelor, cele două curente de gândire modernă au ancorat omul - aproape inevitabil și definitiv - în planul lumii care, din perspectiva Vieții, este o persistentă aparență. Radicala noutate a creștinismului este definiția omului ca „fiu
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
capitole și, respectiv, în patruzeci și opt de paragrafe, ultimul volum al lui Michel Henry acordă dialogului cu istoria filozofiei cea mai mare pondere, în timp ce analiza monumentelor de gândire creștină (biblică și patristică) ocupă un eficace rol secund: după „răsturnarea fenomenologiei” operată în prima parte (I ¬1-¬15), alăturată unei cuprinzătoare „fenomenologii a trupului” (II ¬16-¬32), apare finalmente și „fenomenologia Întrupării: mântuirea în sens creștin” (III ¬33-¬48), întregită de o concluzie „dincolo de fenomenologie și teologie” articulată în „arhiinteligibilitatea ioaneică
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
al lui Michel Henry acordă dialogului cu istoria filozofiei cea mai mare pondere, în timp ce analiza monumentelor de gândire creștină (biblică și patristică) ocupă un eficace rol secund: după „răsturnarea fenomenologiei” operată în prima parte (I ¬1-¬15), alăturată unei cuprinzătoare „fenomenologii a trupului” (II ¬16-¬32), apare finalmente și „fenomenologia Întrupării: mântuirea în sens creștin” (III ¬33-¬48), întregită de o concluzie „dincolo de fenomenologie și teologie” articulată în „arhiinteligibilitatea ioaneică” pe care Eu sunt Adevărul o indicase deja. În pofida acestor diferențe
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
cea mai mare pondere, în timp ce analiza monumentelor de gândire creștină (biblică și patristică) ocupă un eficace rol secund: după „răsturnarea fenomenologiei” operată în prima parte (I ¬1-¬15), alăturată unei cuprinzătoare „fenomenologii a trupului” (II ¬16-¬32), apare finalmente și „fenomenologia Întrupării: mântuirea în sens creștin” (III ¬33-¬48), întregită de o concluzie „dincolo de fenomenologie și teologie” articulată în „arhiinteligibilitatea ioaneică” pe care Eu sunt Adevărul o indicase deja. În pofida acestor diferențe de nivel metodologic, ambele cărți își păstrează o sonoritate
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
un eficace rol secund: după „răsturnarea fenomenologiei” operată în prima parte (I ¬1-¬15), alăturată unei cuprinzătoare „fenomenologii a trupului” (II ¬16-¬32), apare finalmente și „fenomenologia Întrupării: mântuirea în sens creștin” (III ¬33-¬48), întregită de o concluzie „dincolo de fenomenologie și teologie” articulată în „arhiinteligibilitatea ioaneică” pe care Eu sunt Adevărul o indicase deja. În pofida acestor diferențe de nivel metodologic, ambele cărți își păstrează o sonoritate simfonică, dirijată de persistența unei singure teme - Viața - în gamele variate ale aceleiași opere
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
invocă deschiderea conștiinței, este, de fapt, imaginea plastică, spațială, a efectului temporalității asupra modului de apariție al lucrurilor. Impresia originarătc "Impresia originară" Limitele orizontului conștiinței sunt „hotărâte” de jocul temporalizărilor conotate afectiv. Husserl subliniază în analiza din Lecții pentru o fenomenologie a conștiinței intime a timpului, plecând de la percepția unui sunet, regimul ecstatic al asimilării oricărui fragment de melodie în termeni de protenție, stază, retenție. „Distincția introdusă de Husserl între un conținut care rămâne identic (același la al unei viori) și
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
conținut care rămâne identic (același la al unei viori) și modurile sale de apariție care se modifică în timp ce se scurge din punct de vedere temporal, e perfect fondată”1 - spune Henry la capătul unei prime investigații. În aceste condiții, obiectul fenomenologiei nu poate fi decât „fenomenul originar al adevărului” (das ursprünglichtste Phänomen der Wahrheit) oferit printr-o intuiție donatoare, chemată să ofere materia pură și vie a fenomenelor, altfel spus, fenomenalitatea lor. Reîntoarcerea la „lucrurile însele” nu este, din acest punct
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
dintre adevăr și metodă (In 14,6), respectiv consubstanțialitatea dintre fenomenalitate și fenomen; toate acestea apar drept confirmări ale unei exigențe prescrise deja în meditația asupra „esenței manifestării”. În opinia lui Rolf Kühn, „creștinismul însuși se dovedește astfel drept o fenomenologie de mare importanță, până acum neutilizată”2. Firește că acest proces de reciprocă internalizare, confluență lăuntrică și emergență solidară dintre fenomenalitate și fenomen este invizibil, mai cu seamă atunci când spectrul căutărilor noastre nu depășește hotarele lumii. În exterioritatea distantă a
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
sau finalitate, substrat sau orizont - devenită suferință a interiorității -, ilustrează perfect condiția afectării originare sau a impresiei reale în absolutul apariției sale fenomenologice. Dar există și o cale inversă, dinspre experiența suferinței lăuntrice către experiența durerii fizice (fără agent extern). Fenomenologia nu poate ignora, pe de altă parte, experiența suferinței în interioritatea profundă a sinelui, care, deși însoțită de durere în trup, nu e cauzată de nici o violență externă, la nivelul epidermei. Poate fi aici vorba despre suferința devenită cosmos spiritual
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
ale corpului organic. De aceea, moartea corpului fizic nu invalidează supraviețuirea invizibilă a trupului subiectiv. Viața embrionară și erosul muttc "Viața embrionară și erosul mut" Poziția lui Michel Henry nu este reductibilă la un set de propoziții teoretice. Plecând de la fenomenologia vieții putem formula principiile critice ale unei filozofii a culturii, privită ca mod elementar de expresie a înțelegerii de sine a omului. Ultimele consecințe ale obiectivării trupului, canonizată în practica de inspirației galileană a științei moderne, pot fi uneori catastrofale
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
matricial în trupul uman - sau, altfel spus, refuzul principial de a procrea, oglindește o conștiință resentimentară, care suprimă viața celuilalt ca ultimă chemare a ființei 4. Aceasta este și interpretarea lui J.-L. Marion, care într-un important capitol consacrat fenomenologiei trupului 1 menține verdictul lui Michel Henry despre autismul oricărei relații epidermice cu celălalt, sugerând că doar fecunditatea întâlnirii dintre bărbat și femeie reflectă și asigură în sens profund unitatea celor doi iubiți. Cu alte cuvinte, nu simpla acuplare sexuală
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
noutății pe care o poate da numai experiența Vieții, tăinuită în hotarele nevăzute ale „trupului transcendental”. În cuvintele lui Michel Henry, „față de viață, este vorba de o profanare”. Epilogtc "Epilog" Parcursul lui Michel Henry se încheie printr-o reconsiderare a fenomenologiei Vieții ca manifest al purei gratuități. În bunătatea fundamentală a vieții - care crește „fără de ce?” (ohne warum, în cuvintele lui Angelus Silesius 1) - Henry identifică un alt răspuns la întrebarea anselmiană Cur Deus homo? În loc ca acesta să ofere o
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
pura transparență și perfecta gratuitate a generării Vieții divine (pe care Ioan Damaschinul a numit-o perihoreză), fidel oglindită în comuniunea de tip euharistic, doxologic și liturgic, a mădularelor „trupului mistic” al lui Hristos 2. Este corolarul definitiv al unei fenomenologii care se ambiționează să depășească determinarea grecească a gândirii filozofice europene, propunând o fenomenologie a Vieții pentru care însăși teologia (ca discurs) nu e decât la un nivel secundar. Ceea ce unește fenomenologia și teologia în punctul terminal de reflecție a
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
numit-o perihoreză), fidel oglindită în comuniunea de tip euharistic, doxologic și liturgic, a mădularelor „trupului mistic” al lui Hristos 2. Este corolarul definitiv al unei fenomenologii care se ambiționează să depășească determinarea grecească a gândirii filozofice europene, propunând o fenomenologie a Vieții pentru care însăși teologia (ca discurs) nu e decât la un nivel secundar. Ceea ce unește fenomenologia și teologia în punctul terminal de reflecție a lui Michel Henry nu este planul metodologic, ci, încă o dată, faptul originar al unei
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
lui Hristos 2. Este corolarul definitiv al unei fenomenologii care se ambiționează să depășească determinarea grecească a gândirii filozofice europene, propunând o fenomenologie a Vieții pentru care însăși teologia (ca discurs) nu e decât la un nivel secundar. Ceea ce unește fenomenologia și teologia în punctul terminal de reflecție a lui Michel Henry nu este planul metodologic, ci, încă o dată, faptul originar al unei Revelații desfășurate după principiul veritas index sui. VItc "VI" Penultima instanță. Critica secularizării la John Milbanktc " Penultima instanță
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
în limitele naturii empirice. Dacă orice epistemologie trasează limite ontologiei, atunci conceptul nou creat de Hobbes este cel de „suveranitate”. Mai întâi suveranitatea omului față de el însuși, a omului asupra naturii și, în cele din urmă, a omului asupra divinului. Fenomenologia acestei transgresiuni este prea subtilă pentru a o identifica neapărat ca fiind de sorginte atee: dimpotrivă, ea derivă dintr-o interpretare aparte a referatului biblic despre creația omului (Fac. 1,17 sq). Accentul hermeneutic se deplasează din teritoriul analogiei iconice
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]