2,319 matches
-
personaje și narator) ca imagini ficționale. Atît naratorul la persoana întîi, cît și naratorul auctorial sînt elemente ale structurii de suprafață a narațiunii. Ei își au originea în motivația fundamentală a oricărei narațiuni, și anume aceea de a face lumea ficțională să pară reală. Booth a creat sintagma "retorică a disimulării" pentru a desemna acest proces al estompării faptului că lumea ficțională își are originea în imaginația autorului 50. Probabil că de acum este limpede de ce a fost provocată o asemenea
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
a narațiunii. Ei își au originea în motivația fundamentală a oricărei narațiuni, și anume aceea de a face lumea ficțională să pară reală. Booth a creat sintagma "retorică a disimulării" pentru a desemna acest proces al estompării faptului că lumea ficțională își are originea în imaginația autorului 50. Probabil că de acum este limpede de ce a fost provocată o asemenea discuție amplă prin teza lui Hamburger potrivit căreia o funcție narativă, nu un narator, se poate discerne într-o situație narativă
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
profunzime la acela al structurii de suprafață. Conceptul de funcție narativă aparține sferei structurii de profunzime, acelei sfere în relație cu care trebuie clarificată, printre altele, problema legată de realizarea ficțiunii, în general, de modul în care geneza unui text ficțional narativ diferă de aceea a unei relatări nonficționale; conceptul de "narator la persoana întîi", așa cum este înțeles acesta de Hamburger 51, aparține, pe de altă parte, repertoriului descriptiv al structurii de suprafață, unde procesul de transmitere narativă devine vizibil pentru
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
narat, ci părții mimetice a unui text. Dacă sînt reproduse în vorbirea indirectă sau în stilul indirect liber, acestea își pierd imediat pretenția la valoare universală și devin nici mai mult, nici mai puțin decît opinia subiectivă a unui personaj ficțional. O asemenea opinie poate fi "narată", ceea ce înseamnă că ea nu va mai fi exprimată la timpul prezent, ci la trecut: El știa că emoțiile sînt periculoase", " Ea a acceptat situația ca atare: bărbații au obiceiul de a se îndrăgosti
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
ficțiunea se deghizează într-o măsură cît mai mare în forma factualului". Lodge vrea să spună, desigur, că un rezumat la timpul prezent ar fi catalogat de la bun început romanul "neficțional" rezumat drept "ficțiune". De fapt, numai în rezumatul operelor ficționale timpul prezent intră în opoziție cu cel trecut; numai acolo folosirea sa trimite la caracterul ficțional, chiar dacă unul care implică un grad zero al intermedierii. Prezentul rezumativ (în contrast față de timpul trecut) este, prin urmare, singurul semn sintactic care arată
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
desigur, că un rezumat la timpul prezent ar fi catalogat de la bun început romanul "neficțional" rezumat drept "ficțiune". De fapt, numai în rezumatul operelor ficționale timpul prezent intră în opoziție cu cel trecut; numai acolo folosirea sa trimite la caracterul ficțional, chiar dacă unul care implică un grad zero al intermedierii. Prezentul rezumativ (în contrast față de timpul trecut) este, prin urmare, singurul semn sintactic care arată că textul narativ rezumat este ficțional. Rezumatul reprezintă gradul zero al intermedierii narațiunii doar în măsura în care acesta
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
cu cel trecut; numai acolo folosirea sa trimite la caracterul ficțional, chiar dacă unul care implică un grad zero al intermedierii. Prezentul rezumativ (în contrast față de timpul trecut) este, prin urmare, singurul semn sintactic care arată că textul narativ rezumat este ficțional. Rezumatul reprezintă gradul zero al intermedierii narațiunii doar în măsura în care acesta nu cuprinde niciun element narativ. Povestea relatată în această formă este încă deschisă oricărui fel de transmitere (situație narativă). Acest lucru nu este valabil și în cazul repovestirii unei narațiuni
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
2. Rezumat, repovestire și didactica literaturii Analiza în paralel a unui rezumat și a unei repovestiri a unui roman sau a unei nuvele clarifică esența narațiunii ca gen literar. Putem începe prin compararea rezumatelor și a repovestirilor unei anumite opere ficționale care pot fi găsite în diverse lucrări de referință. O astfel de comparație va arăta că există metode destul de diverse de a rezuma conținutul unei narațiuni. Printre acestea se numără forma clasică a rezumatului, care folosește timpul prezent și nu
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
roman) sau prin folosirea anumitor forme adverbiale temporale precum "ieri", "astăzi", "mîine" sau "alaltăieri", "în această zi" sau "în ziua următoare". De regulă, "astăzi", "mîine" și alte adverbe de același gen care fac referire la experiența temporală a unui personaj ficțional par potrivite într-o repovestire vie, însă nu și într-un rezumat. Weinrich a stabilit că, atunci cînd "și caracteristicile narative ale operei... trebuie rezumate" (ceea ce înseamnă că nu avem de-a face cu un rezumat, ci cu o repovestire
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
rezumat a unor citate și expresii explicite din textul narativ. Acest lucru se poate întîmpla într-un mod foarte subtil, aproape imperceptibil și este comparabil cu fenomenul contagiunii stilistice în care limbajul naratorial preia anumite trăsături stilistice ale limbajului personajelor ficționale. Mă voi ocupa de aceasta într-un capitol ulterior. O contaminare a rezumatului de către textul narativ este destul de evidentă atunci cînd rezumatul încearcă să interpreteze și să ilustreze o narațiune, cum se întîmplă, de exemplu, în Kindlers Literaturlexikon, însă poate
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
sub semnul întrebării din ce în ce mai frecvent, de pildă prin asocierea temei variabilității cu o descriere care vizează realismul. Astfel, John Fowles oferă trei variante posibile pentru finalul romanului său Iubita locotenentului francez, iar în proza științifico-fantastică a lui Kurt Vonnegut lumii ficționale îi este adesea negată foarte conștient orice finalitate. Acest caracter deschis este deosebit de surprinzător în Micul dejun al campionilor. În extraordinarul roman experimental At Swim- Two-Birds (La doi lebădoi) al lui Flann O'Brien, tema variabilității este condusă în mod foarte
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
finală, naratorul la persoana întîi este femeie) pare să ia naștere treptat din "eul" auctorial. Prin urmare, este adesea greu de spus dacă pronumele personal la persoana întîi singular încă se referă la autor sau dacă deja trimite la naratorul ficțional la persoana întîi, după cum arată următorul citat: Mă ocup, la cererea lui Oswald Crawfurd în 7000 de cuvinte -, de subiectul legat de cei doi oameni care nu s-au întîlnit niciodată [...]. Fiecare ratează întotdeauna întîlnirea cu celălalt sînt ca două
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
derive din propozițiile "auctoriale" prin care se deschide și se încheie citatul. De asemenea, ea este sugerată printr-o comparație cu pasajele similare ale aceluiași rezumat în care această formă de stil indirect liber rezumă gîndurile și atitudinile acelor personaje ficționale, de pildă doamna Newsome, pentru care nu este oferită niciodată o perspectivă interioară în roman. Citatul care urmează arată ideile doamnei Newsome cu privire la refuzul fiului său Chad de a pleca din Paris și de a se întoarce în New England
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
norma titlurilor de capitol "rezumative", potrivit tezei mele. Acestea sînt rezumate în sensul că sintetizează sau discută subiectul sau materia (fable, histoire) din care e alcătuită narațiunea (sujet, discours, récit). Acestea nu se referă, totuși, la procesul structurării unui text ficțional din acest material: Agathon este salvat dintr-o aventură primejdioasă de pirații ciclieni și vîndut ca sclav în Smirna (Agathon, cartea I, cap. I) Domnul Pickwick călătorește la Ipswich și are ocazia unei aventuri cu o doamnă de vîrstă mijlocie
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
întîi narativă la persoana a treia folosită în rezumat e concordantă cu utilizarea predominantă a timpului prezent în titlurile de capitole din romanul Călătoriile lui Gulliver. Despre acestea din urmă ni se spune că ar fi fost adăugate de editorul (ficțional) Richard Sympson. Din moment ce el este cel care se adresează cititorului în titlurile de capitol, e posibil ca el să includă actul narativ al lui Gulliver în rezumatul său, fără ca titlul să devină o narațiune. Roy Pascal a atras deja atenția
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
dintre acestea este scena dramatizată care constă în dialog pur, dialog cu indicații scenice scurte sau dialog cu o relatare a acțiunii foarte condensată. Această tehnică este bine ilustrată de povestirea lui Hemingway intitulată Asasinii. Cealaltă tehnică este reflectarea întîmplărilor ficționale prin conștiința unui personaj din roman fără comentariu narativ. Pe un astfel de personaj eu îl numesc reflector, pentru a-l distinge de narator, care este celălalt agent narativ. Stephen din romanul Portret al artistului în tinerețe al lui Joyce
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Prin mod înțeleg suma tuturor variațiilor posibile ale formelor narative dintre polii narator și reflector: narațiunea în adevăratul sens al intermedierii, ceea ce înseamnă că lectorul are impresia că se confruntă cu un narator personalizat, spre deosebire de prezentarea nemediată, adică reflectarea realității ficționale în conștiința unui personaj. În timp ce primul element constitutiv, modul, este un produs al diferitelor relații și efecte reciproce dintre narator sau reflector și cititor, cel de-al doilea se bazează pe relațiile dintre narator și personajele ficționale. Din nou, multitudinea
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
adică reflectarea realității ficționale în conștiința unui personaj. În timp ce primul element constitutiv, modul, este un produs al diferitelor relații și efecte reciproce dintre narator sau reflector și cititor, cel de-al doilea se bazează pe relațiile dintre narator și personajele ficționale. Din nou, multitudinea de posibilități este delimitată de două poziții situate polar. Fie naratorul există sub forma unui personaj în cadrul lumii întîmplărilor ficționale a romanului, fie există în afara acestei "realități" ficționale. Referindu-mă la această situație, voi vorbi și despre
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
narator sau reflector și cititor, cel de-al doilea se bazează pe relațiile dintre narator și personajele ficționale. Din nou, multitudinea de posibilități este delimitată de două poziții situate polar. Fie naratorul există sub forma unui personaj în cadrul lumii întîmplărilor ficționale a romanului, fie există în afara acestei "realități" ficționale. Referindu-mă la această situație, voi vorbi și despre identitatea sau non-identitatea spațiilor de existență a naratorilor și a personajelor ficționale. Dacă naratorul există în aceeași lume cu personajele, acesta este un
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
doilea se bazează pe relațiile dintre narator și personajele ficționale. Din nou, multitudinea de posibilități este delimitată de două poziții situate polar. Fie naratorul există sub forma unui personaj în cadrul lumii întîmplărilor ficționale a romanului, fie există în afara acestei "realități" ficționale. Referindu-mă la această situație, voi vorbi și despre identitatea sau non-identitatea spațiilor de existență a naratorilor și a personajelor ficționale. Dacă naratorul există în aceeași lume cu personajele, acesta este un narator la persoana întîi, conform terminologiei tradiționale. Dacă
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
polar. Fie naratorul există sub forma unui personaj în cadrul lumii întîmplărilor ficționale a romanului, fie există în afara acestei "realități" ficționale. Referindu-mă la această situație, voi vorbi și despre identitatea sau non-identitatea spațiilor de existență a naratorilor și a personajelor ficționale. Dacă naratorul există în aceeași lume cu personajele, acesta este un narator la persoana întîi, conform terminologiei tradiționale. Dacă naratorul există în afara lumii personajelor, avem de-a face cu o narațiune la persoana a treia în sensul tradițional. Vechile sintagme
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
în Tom Jones sau Muntele vrăjit, este și un "eu" naratorial. Nu este vorba despre apariția persoanei întîi a pronumelui personal într-o narațiune din afara dialogului, care e decisivă, ci mai degrabă despre localizarea persoanei desemnate în interiorul sau în afara lumii ficționale a personajelor dintr-un roman sau o povestire. Termenul persoană va fi totuși păstrat, ca atribut distinctiv al celui de-al doilea element constitutiv, pentru că este cuprinzător. Totuși, criteriul esențial al celui de-al doilea element constitutiv iar acest lucru
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
este unul la persoana întîi, acesta și celelalte personaje ale romanului, Steerforth, Peggoty, membrii familiilor Murdstone și Micawber, existînd în același univers. Naratorul romanului Tom Jones este unul la persoana a treia sau un narator auctorial, întrucît există în afara lumii ficționale în care trăiesc Tom Jones, Sophia Western, Partridge și Lady Bellastone. Identitatea și non-identitatea dimensiunilor naratorului și personajelor sînt condiții fundamentale ale procesului narativ și ale motivațiilor acestuia. În timp ce modul orientează atenția cititorului în primul rînd asupra relației sale cu
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
procesului narativ și ale motivațiilor acestuia. În timp ce modul orientează atenția cititorului în primul rînd asupra relației sale cu procesul narației sau al prezentării, cel de-al treilea element constitutiv, perspectiva, conduce atenția cititorului asupra modului în care acesta percepe realitatea ficțională. Maniera acestei percepții depinde în mod fundamental de localizarea punctului de vedere în funcție de care este orientată narațiunea fie în poveste, în protagonist sau în centrul acțiunii, fie în afara poveștii sau a centrului său de acțiune, într-un narator care nu
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
fi redată aici în detaliu. Acesta distinge în primul rînd textele care au un "purtător de cuvînt" de cele lipsite de un "purtător de cuvînt". Cele dintîi sînt împărțite în funcție de identitatea vorbitorului dacă acesta este un narator sau un personaj ficțional (non-narator). Un narator poate fi activ sau pasiv în relație cu întîmplarea și cu procesul narativ. Numai în ultimul caz se face și distincția dintre referințele pronominale la persoana întîi și la persoana a treia în relație cu naratorul sau
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]