1,308 matches
-
Gheparzii au existat pe Pământ timp de 3,5 - 4 milioane de ani, cu mult timp înaintea celorlalte feline mari. Acum 20.000 de ani, gheparzii erau comuni prin Africa și Asia, Europa și Nord America. Prin datele luate de la fosile, se știe că aceștia au existat și în SUA, mai exact în actualele state Texas, Nevada și Wyoming. Aproximativ în urmă 10.000 de ani, la sfârșitul erei Pleistocene, numită și „Marea epocă de gheață”, mediul terestru a suferit schimbări
Ghepard () [Corola-website/Science/306539_a_307868]
-
Ontario din Toronto, este primul om cu care intră în contact extratereștrii, atunci când un extraterestru similar unui păianjen sosește pe Pământ pentru a investiga istoria evoluționistă a planetei. Hollus și colegii săi de echipaj doresc acces la uriașa colecție de fosile a muzeului și, de asemenea, vor să studieze cunoștințele acumulate de omenire pentru a găsi dovada existenței lui Dumnezeu. După cum află Tom, pe Pământ, pe planeta de baștină a lui Hollus și pe cea a unei alte specii extraterestre s-
Programatorul divin () [Corola-website/Science/323717_a_325046]
-
Mică. Primele dovezi ale unei existențe umane datează din perioada neolitică. Înființat în anul 1962, muzeul municipal găzduiește numeroase exponate ce atestă o existență sedentară și ulterior în epoca bronzului și a fierului și prezintă vizitatorilor o bogată colecție de fosile și vestigii arheologice, precum și materiale etnografice de pe Valea Târnavelor. Din perioada evului mediu mijlociu datată scriptic în a doua jumătate a secolul al XIII-lea, mai exact 1278, localitatea a purtat numele de "Sent Marton" (Sfântul Martin), sau în limbajul
Târnăveni () [Corola-website/Science/296990_a_298319]
-
i sau holosteii (Holostei) (din greaca "holos" = întreg, tot + "osteon" = os, o referință la scheletul lor osos), numiți și osteoganoizi sau ganoizi osoși sunt un grup de pești osoși care apar ca fosile în permian, ating maximum de înflorire în jurasic, iar în cretacic încep să decadă, persistând până astăzi numai două genuri "Lepisosteus" (pește caiman) și "Amia" (peștele de nămol) din apele dulci ale Americii de Nord, care, după caracterele lor diferite, sunt grupate
Holosteeni () [Corola-website/Science/332400_a_333729]
-
faianțate prevăzute fiecare cu chiuvete, unde se pot efectua principalele lucrări practice de fiziologie vegetală și animală, cu ajutorul aparaturii adecvate. În depozitul de materiale se găsesc planșe și mulaje didactice, o colecție rară de păsări și mamifere împăiate, animale formolizate, fosile, schelete. Colegiul dispune de un complex de săli compus din cabinetul de Educație Tehnologică (E.T.), mobilat funcțional și utilat adecvat, un atelier pentru lucrări practice și o sală de proiecție. Structura modulară a orelor de E.T. permite cunoașterea diverselor domenii
Colegiul Național „Moise Nicoară” () [Corola-website/Science/328953_a_330282]
-
fi mutat în genul Sarcophilus în 1841 și numit "Sarcophilus harrisii", sau "„Iubitorul de carne al lui Harris”", de Pierre Boitard. O revizuire ulterioară a taxonomiei, publicată în 1987, a încercat să schimbe numele speciei în "Sarcophilus laniarius" pe baza fosilelor aparținând a câteva animale găsite pe continent. Acestă schimbare nu a fost acceptată de către comunitatea taxonomică, numele de "S. harrisii" fiind reținut pentru diavolul tasmanian și cel de "S. laniarius" pentru specia fosilă. Diavolul tasmanian ("Sarcophilus harrisii") aparține familiei Dasyuridae
Diavol tasmanian () [Corola-website/Science/319758_a_321087]
-
afecta altfel de animale. De ceva timp, Tasmania a fost ultimul refugiu al carnivorelor marsupiale. Toate marsupiale carnivore au dispărut de pe continentul Australian și au ajuns la scurt timp după om. Doar cele mai mici și mai adaptabile au supraviețuit. Fosile din vestul Victoriei arată că diavoli tasmanieni au fost prezenți pe continentul australian până în jur de 600 de ani în urmă (aproximativ 400 de ani înainte de colonizarea europeană). De la sfârșitul anilor 1990, tumora facială a redus în mod semnificativ populația
Diavol tasmanian () [Corola-website/Science/319758_a_321087]
-
fost observate atât în natură cât și în condiții de laborator. Există cazuri cunoscute de formare a unor noi specii. Procese de speciație au fost observate direct în natură. Pentru a obține informații despre istoria evolutivă a vieții, paleontologii analizează fosilele. Gradul de înrudire între speciile moderne poate fi stabilit prin compararea structurii lor, a genelor, dezvoltarea embrionilor (embriogeneza). Surse suplimentare de informații despre evoluție: tiparele de distribuție geografică a animalelor și a plantelor (biogeografie). Toate aceste date se încadrează într-
Dovada evoluției () [Corola-website/Science/330755_a_332084]
-
Savana și pădurile tropicale ocupă cea mai mare parte din suprafața, unde se găsesc copaci valoroși(cedru, kwila), orhideei tropicale, liane și ferigi. În zonele joase de coastă apar diverse specii de mangrove, specii de palmieri, cum ar fi Sago(fosilă vie, neschibată în ultimii 200 de milioane de ani) și casuarine. Între 900 m și 1200 m apar păduri de pin. Mai sus cresc licheni, mușchi și alte tipuri de floră alpina. Fauna este una bogată, asemănătoare celei australiene. Cuprinde
Papua Noua Guinee () [Corola-website/Science/298135_a_299464]
-
și ca tigrul marsupial. Lupul marsupial a fost unul din cele mai mari carnivore marsupiale ale timpurilor moderne. Nativ Australiei, Tasmaniei și Noii Guinee, se consideră că a dispărut în secolul XX. Acesta era ultimul membru al genului său, "Thylacinus", fosile aparținând speciilor înrudite găsindu-se începând cu sedimentele din Miocen. Lupul marsupial a dispărut sau a devenit extrem de rar pe continentul australian înainte de așezarea europenilor, dar a supraviețuit pe insula Tasmania alături de specii endemice, precum diavolul tasmanian. Vânatul intensiv, încurajat
Lup marsupial () [Corola-website/Science/307355_a_308684]
-
tasmanian, cu toate că studiile publicate în "Genome Research" în ianuarie 2009 sugerează că numbatul ar putea fi mai bazal decât diavolul tasmanian și deci mai apropiat de lupul marsupial. Descrierile lupului marsupial variază, dovezile limitându-se la specimene de pui conservate, fosile, piei, fotografii și filmări alb negru ale acestuia în captivitate, precum și mărturii de pe teren. Lupul marsupial seamănă cu un câine mare, cu păr scurt, cu o coadă țeapănă, prelungită ușor din corp, precum cea a unui cangur. Mulți coloniști europeni
Lup marsupial () [Corola-website/Science/307355_a_308684]
-
mai mari, ceea ce-i permitea să atace o pradă mai mare ca lupul marsupial. Lupul marsupial era, de asemenea, mai puțin versatil când era vorba de alimentație, prin comparație cu omnivorul câine dingo. Cele două specii împărțeau mediul de viață, fosilele de leu marsupial fiind găsite în apropierea celor de dingo. Adoptarea câinelui dingo ca partener de vânătoare de către aborigeni a supus lupul marsupial unei presiuni mai mari. Picturile de pe pietrele din Parcul Național Kakadu arată faptul că acesta era vânat
Lup marsupial () [Corola-website/Science/307355_a_308684]
-
a creat un cabinet de antichități. Lorenzo Magnificul deținea o colecție de manuscrise și geme. În secolul XV, erau colecții de tapiserii, picturi flamande, fildeșuri, covoare orientale, stampe, instrumente muzicale, sculpturi antice. Apar cabinete de curiozități, cu obiecte antice și fosile preistorice, cu pavilioane pentru observații astronomice, experimentări și cercetări de alchimie. Ia naștere Muzeul Istoric sau Muzeul de Antichități, care acordă atenție personalităților și cuprindea monede și efigii ale împăraților, portrete ale poeților și filosofilor. Sunt organizate muzee lângă universități
Științe auxiliare ale istoriei () [Corola-website/Science/298675_a_300004]
-
de a alcătui harta geologică a României. Rezultat al eforturilor lui și a mai multor geologi, harta la scara 1/200000 a fost terminată în 1898. În timpul peregrinărilor sale geologice a descoperit o serie de rămășițe de faună și floră fosile din perioadele mezozoic și terțiar, care au făcut obiectul unor lucrări cunoscute. Una din primele sale lucrări se referă la calcarele de numuliți de la Albești, Muscel (1864). Mai târziu (1884) a descoperit in aceeași regiune o specie nouă de echinoid
Grigoriu Ștefănescu () [Corola-website/Science/307105_a_308434]
-
populația ultimilor măgari sălbatici africani ("Equus africanus somalicus"). Păsările includ struțul, ciocârlia lui Archer care este o specie endemică ("Heteromirafra archeri"), pasărea secretar, etc.. În partea de sud a câmpiei, în Etiopia, se află Rezervația Mille-Sardo (stabilită în 1973). Multe fosile au fost descoperite în regiunea Awash, nu numai hominizi, ci și elefantoizi, crocodili și hipopotami. Depresiunea Afar este produsă de o intersecție triplă tectonică, unde crestele răspândite care formează Marea Roșie și Golful Aden emerg pe pământ și întâlnesc Riftul Africii
Depresiunea Afar () [Corola-website/Science/322053_a_323382]
-
Apuseni, ea aflându-se în județul Bihor, în imediata apropiere a localității Chișcău, comuna Pietroasa, la o altitudine de 482 m. Interiorul se distinge prin diversitatea formațiunilor de stalactite și stalagmite existente, ca și prin cantitatea impresionantă de urme și fosile ale ursului de cavernă - "Ursus spelaeus" - care a dispărut în urmă cu 15.000 de ani. Pe lângă acesta au mai fost descoperite și fosile de capră neagră, ibex, leu și hienă de peșteră. La intrarea în peșteră se află un
Peștera Urșilor () [Corola-website/Science/305547_a_306876]
-
Mastodontul" și "Căsuța Piticilor", "Draperiile din Galeria Urșilor"," Portalul", "Pagodele" și ultima sală, "Sfatul Bătrânilor", iluminată cu lumânări. Temperatura în peșteră este constantă de-a lungul anului (10 °C), iar umiditatea se menține la 97%. Numele peșterii se datorează numeroaselor fosile de "urși de cavernă" ("Ursus spelaeus") descoperite aici. Peștera era un loc de adăpost pentru aceste animale, acum 15.000 de ani. La bătrânețe, ca multe alte mamifere (ex. elefantul african) ursul de peșteră se retrăgea să moară în același
Peștera Urșilor () [Corola-website/Science/305547_a_306876]
-
au dispărut aici cu totul Lanțul muntos are o topografie carstica, pe cuprinsul lui găsindu-se și o peșteră cu stalactite în Parcul National Nahal Sorek dintre Ierusalim și Beit Shemesh, precum și aria în jurul așezării Ofra, unde s-au găsit fosile de floră și fauna preistorica. În Munții Iudeei, în partea lui centrală, se află circa 70-80 izvoare care curg pe straturi impermeabile și se caracterizează printr-un debit anual redus. În vechime apă lor era de foarte bună calitate. Din
Munții Iudeei () [Corola-website/Science/324944_a_326273]
-
În vestul acestor munți se întinde Parcul Național Serengeti, recunoscut pentru migrația anuală a milioane de animale: gnu, lei, leoparzi, elefanți, rinoceri și bivoli. În apropierea parcului se află Pasul Olduvai, unde au fost descoperite cele mai vechi artefacte și fosile animale aparținând familiei Hominidae. Alte descoperiri arheologice importante s-au realizat în zona Cascadei Kalambo, la granița cu Zambia. Aici s-a găsit cea mai veche dovadă a faptului că aceste animale utilizau lemnul. Și mai la vest se găsește
Geografia Tanzaniei () [Corola-website/Science/302917_a_304246]
-
este situat în sud-vestul statului federal Dakota de Sud. El constă dintr-un ținut badlands (ținuturi rele), si o regiune de preerie neprielnica pentru agricultură, care este declarată în anul 1939 parc național. Ținutul este bogat în fosile provenite în special de la căi. porci, oi și rinoceri preistorici că și urme ale civilizației umane cu o vechime de pește 11.000 de ani. Pentru 11.000 de ani, aceste ținuturi au reprezentat câmpurile de vânătoare ale amerindienilor. Vestigiile
Parcul Național Badlands () [Corola-website/Science/313130_a_314459]
-
dar și ca adăpost în cadrul luptelor turco-austriece. În centrul peșterii se află un altar de piatră pe care erau sacrifcate păsări. Dacii foloseau această peșteră pentru a-l venera pe Zamolxis, aici fiind descoperite resturi fosile de "Ursus spelaeus" și fosile de specii endemice. Peștera Haiducilor (sau Gaura Haiducească) este situată în rezervația naturală Valea Mare, la 3 km de Moldova Nouă (județul Caraș Severin) și are o lungime de 1370 m. Aici s-au găsit urme ale culturii mezolitice, se
Parcul Natural Porțile de Fier () [Corola-website/Science/306948_a_308277]
-
protejate"). Ea reprezintă o zonă de interes paleontologic - în speță o zonă colinară cu depozite de resturi fosilifere de pești și scoici caracteristice zonelor cu un climat subtropical atribuie perioadei Oligocenului - depozitate în roci sedimentare constituite din gresii și marne. Fosile identificate aici pot fi vizionate la la Muzeul de Știinte Naturale din Piatra Neamț. În arealul orașului sau limitrof acestuia, s-au identificat 4 zone fosilifere: Cozla, Cerenegura, Pietricica și Agârcia. Contextul geologic fosilifer este constituit din stive de roci moi
Locul fosilifer Cernegura () [Corola-website/Science/327507_a_328836]
-
în zonele fosilifere s-a blocat într-o fază incipientă. Cernute foarte fin, sedimentele s-au depus peste corpurile ființelor, generând o rocă deosebită care se desface sub muchia ciocanului geologic în foi subțiri - asemenea foilor unei cărți. Fauna marină fosilă găsită aici este foarte bogată, acoperind toate nișele ecologice disponibile - de la apele de litoral până la cele mai adânci zone propice vieții. Astfel numai Profesorul Ion Th. Simionescu (întemeietorul școlii paleontologice românești) a descris 9 genuri și opt specii noi, iar
Locul fosilifer Cernegura () [Corola-website/Science/327507_a_328836]
-
genuri și opt specii noi, iar în monografia din 1977 Ciobanu a descris 26 de familii, 44 de genuri și 69 de specii de pești fosili, din care 29 noi. Înafară de pești, în zona Piatra Neamț s-au mai descoperit fosile de crabi și alte crustacee înrudite, fosile de broaște țestoase precum și fosile aviare. Cercetările paleontologice au început în zona orașului Piatra Neamț din 1883, nume precum Leon Cosmovici (sec. XIX), Mircea Paucă, biologul Mihai Ciobanu (a doua jumătate a sec. XX
Locul fosilifer Cernegura () [Corola-website/Science/327507_a_328836]
-
monografia din 1977 Ciobanu a descris 26 de familii, 44 de genuri și 69 de specii de pești fosili, din care 29 noi. Înafară de pești, în zona Piatra Neamț s-au mai descoperit fosile de crabi și alte crustacee înrudite, fosile de broaște țestoase precum și fosile aviare. Cercetările paleontologice au început în zona orașului Piatra Neamț din 1883, nume precum Leon Cosmovici (sec. XIX), Mircea Paucă, biologul Mihai Ciobanu (a doua jumătate a sec. XX) fiind strâns legate de descoperirile făcute aici
Locul fosilifer Cernegura () [Corola-website/Science/327507_a_328836]