695 matches
-
umede, în jurul lujerilor delicați, în care noaptea își scurgea letargia. Rămase câtva timp în loc, buimăcit, ostenit, văzu cele trei mari fotolii de rafie în stânga intrării. Ajunse la primul, întinse brațele, abandonă. Nu peste mult timp erbivorul reapăru, solemn, într-un frac impecabil. Avansa prin mișcări lipsite de zgomot. Bolnavul se tot răsucea, chinuit de friguri, iar prea fericitul se apropia cu pași moi, rari, se aplecă asupra prietenului. Deschise gura, cavitatea adâncă, sângerie, cu cartușele dinților cariați. Renunță, se răzgândise, închise
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de zgomot. Bolnavul se tot răsucea, chinuit de friguri, iar prea fericitul se apropia cu pași moi, rari, se aplecă asupra prietenului. Deschise gura, cavitatea adâncă, sângerie, cu cartușele dinților cariați. Renunță, se răzgândise, închise gura. Se întoarse cu spatele. Fracul fâșâi, aripile dinapoi se desfăcură, fluturând, scotocea să găsească arma sau termometrul, cerul fu absorbit în sunetul de bucium sau flaut sau corn, un vânt fermecat, vindecător. Brațele pierdură strânsoarea, gâtul și umerii, pieptul deveniră libere, ușoare, uitarea cuprinsese trupul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și avea brațe puternice. — Un sfânt. Mut și măreț... Rezistența se dovedi zadarnică, fu obligat să-i recunoască fața lată, buzele subțiri, firul negru al mustății, surâsul strâmb, timid. Un vechi camarad ? Demult, acum un veac ? Aceeași cameră. — Un domn... frac englezesc. Cabalinul... Cal și măgar. Catârul sterp, sihastrul, lordul, un corn englez. Ridică mâinile să împrăștie ultimele perdele ale somnului. — Te-ai sculat prea devreme, probabil. De-asta ai readormit, spunea colegul. Ți-am văzut bagajul deja făcut. Mi-am
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de furtuna mării. Se bucură : sihastrul a răspuns chemării, a revenit, îi regăsește tăcerea, supremația. Calcă în străchini înțeleptul, se împiedică, ba în copitele din față, ba în cele din spate, prea grăbit, emoționat... Erbivorul reapăruse, iată, într-un elegant frac violet și nu i se vedea chipul. Capul adânc împovărat, ascuns în reverele fracului care fulgeră, la fiecare mișcare a aripilor, luminând drumul. Fidel interlocutor, într-adevăr, de neînlocuit ! Stimabile, Eminența Voastră, Prea Fericirea Voastră, striga după distinsul asin. Așteaptă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
supremația. Calcă în străchini înțeleptul, se împiedică, ba în copitele din față, ba în cele din spate, prea grăbit, emoționat... Erbivorul reapăruse, iată, într-un elegant frac violet și nu i se vedea chipul. Capul adânc împovărat, ascuns în reverele fracului care fulgeră, la fiecare mișcare a aripilor, luminând drumul. Fidel interlocutor, într-adevăr, de neînlocuit ! Stimabile, Eminența Voastră, Prea Fericirea Voastră, striga după distinsul asin. Așteaptă, așteptați-mă, am găsit ce să-ți spun ! Dar fantasma se restrânse iar, de
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
în capul oaselor, cam palidă și respirând greu. Avea febră mare. Nu-i era foame, dar îi plăcea ce născocisem. Ideea părea s-o amuze. — Vrei să mă îmbrac elegant? spuse ea. — Bineînțeles. S-ar putea să-mi scot vechiul frac, dacă-l găsesc. Zâmbi. Abia aștept. — Vin să te iau la nouă. E bine? Fracul mirosea a stătut și a mucegai, iar gulerul de la cămașă era mult prea strâmt, dar l-am îmbrăcat oricum. La ora nouă, lasagna bolborosea mulțumitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
dar îi plăcea ce născocisem. Ideea părea s-o amuze. — Vrei să mă îmbrac elegant? spuse ea. — Bineînțeles. S-ar putea să-mi scot vechiul frac, dacă-l găsesc. Zâmbi. Abia aștept. — Vin să te iau la nouă. E bine? Fracul mirosea a stătut și a mucegai, iar gulerul de la cămașă era mult prea strâmt, dar l-am îmbrăcat oricum. La ora nouă, lasagna bolborosea mulțumitor, masa era pusă, vinul era răcit. M-am dus în apartamentul Fionei. Nu era în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
dar că va veni cât de curând. Am ajutat-o pe Fiona să se urce în pat. Respira superficial, dar mai bine. M-am întors în apartamentul meu, am oprit cuptorul și am stins lumânările. Pe urmă mi-am scos fracul și m-am întors să stau cu ea. Era atât de frumoasă... Doctorul a ajuns pe la zece și un sfert. Am încercat să mă înfurii pe el pentru că venise atât de târziu, dar mi-a fost greu pentru că s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
șoc de alarmă văzând ce se întâmpla în biroul lui, acel șoc nu s-a citit în ochii lui. S-a uitat cu atenție, asigurându-se că n-a interpretat greșit imaginea. Dar era suficient de clar. Un bărbat în frac era aplecat asupra biroului lui. Reușise să deschidă broasca și un set de hârtii era întins pe tăblia biroului. Bărbatul avea o cameră mică de luat vederi și înregistra încet, plimbându-o pe birou, conținutul fiecărui document. Când termină, puse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
internațional, și e nevoit să-i certe. ─ Măriuco, de la tine nu mă așteptam... Iar tu, Sorine, poți să-ți iei adio de la bicicletă! Oaspeții ridică glasuri indignate. Doamne în rochii de seară cu paiete s-au înroșit și gâfâie. Cozile fracurilor flutură prin aer ca rândunelele. Un tânăr care seamănă cu visătorul cântăreț al lui Caravaggio, numai că în loc de alăută poartă o tavă, execută o piruetă desăvârșită, apoi fandează stânga, forța centrifugă îi șterge tava din mână, cupele de șampanie se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
pe lîngă ele ușor indiferentă, era una din posibilitățile de nesluțire, de a-ți menține identitatea. Frunzărea revistele pentru așezarea unui melancolic echilibru; erau acolo fotografii Înfățișînd obiceiurile unei lumi uitate, parcă nu existase, moda unei vremi revolute, domni În fracuri, doamne În strălucitoare rochii de bal: lumea aceea se pierduse. Ana cea mică - fiica Anei - acum În vîrstă de 17 ani, le răsfoia În vacanțe, cu lacomă curiozitate, Îi rămăsese ochii pe o rochie de lamé - un verde deschis - purtată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
pînĂ se Întunecă. — OK. Tare se mai dă-n vînt după pescuit, mai țipă căpitanul Willie, aproape pierzîndu-și vocea. Deși jegosu’ pretinde că peștii Ăștia nu-s buni de mîncat. — Mulțumesc, frate, se auzi vocea lui Harry. — Tipu’ Ăla-i frac’tu? Întrebă doctorul, foarte roșu la față, dar cu aceeași sete de informație. Nu, domnule, cam toți tipii care se dau cu barca Își spun „frate“ unul altuia. Mergem În Key West, spuse doctorul, Însă fărĂ o convingere fermă. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
reușesc să-l visez. E prețul fugii de moartea lui. Plătesc că nu m-am zbătut să-l țin "dincoace": "Trăiește de dragul meu"; că am refuzat să-l îngrop, să-i plîng la groapă. Am, lîngă pat, o fotografie în frac, după concert, mărită mult, pînă la mărime naturală. E un contur din carton. Ca al artiștilor din holul cinematografului "Victoria". Îi privesc figura dăruită. Da, avea o figură dăruită pentru scenă. Îmi alunec degetul pe cuta de pe frunte nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
atunci, de felul cum arătam. Îmi explic vălul kabul. Cu Iordan, eram sclava mahomedană a bărbatului. N-aveam ochi, timp pentru altcineva; mă aflam dincolo de timp. Îmi duc buzele peste zimții fotografiei, cu el în blugi și-n haina de la frac: " Uite suma contradicțiilor tale, Iordan. Fracul și ginșii". Păi da, învăț de la tine să fiu șleampăt. Ești cam șleampătă, Dințișor". Observația m-a iritat. "Dă-mi un motiv să fiu femeie (era după sărutul care mă aruncase într-un mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
explic vălul kabul. Cu Iordan, eram sclava mahomedană a bărbatului. N-aveam ochi, timp pentru altcineva; mă aflam dincolo de timp. Îmi duc buzele peste zimții fotografiei, cu el în blugi și-n haina de la frac: " Uite suma contradicțiilor tale, Iordan. Fracul și ginșii". Păi da, învăț de la tine să fiu șleampăt. Ești cam șleampătă, Dințișor". Observația m-a iritat. "Dă-mi un motiv să fiu femeie (era după sărutul care mă aruncase într-un mic haos). Lasă-mă să te iubesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
ea, nu ea pe tine", l-am auzit spunîndu-i unui elev. În '3l-32, organiza o formație de cameră. Făceau turnee la Soroca-Bălți-Orhei; la Chișinău-Tighina-Cetatea Albă. În săli improvizate, uneori la zero grade, dar cu guler tare, "Take Ionescu", și-n frac. Fusese, mai înainte, asistent la Catedra de pian a Conservatorului din Cernăuți. Director, conu' Alecu Zirra. Naveta cu un avion nesigur, de două locuri. Tremura de frig în spatele pilotului. Mi-am amintit de asta dînd peste Arii românești, înregistrarea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
fără să scoată niciun cuvânt, în picioare, cu umbrela deasupra capului. Pe celălalt mal, un bătrân (i se pare că are fața Magicianului, însă nu este foarte sigur, așa că strânge din ochi, încercând să vadă cât mai bine) îmbrăcat în frac aruncă undița în apă și pescuiește, la intervale fixe de timp, oglinzi cu care alcătuiește un perete. Privindu-se uimit de la distanță - nu știam că am plecat de-acasă în impermeabil, plecasem pentru o repriză de jogging, cu Magicianul după
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
gât. Întâi absența fantei, apoi cabina de machiaj - nu mai înțelegea nimic. Maestrul era cu spatele. Așezat pe un scaun de bar, în fața oglinzii. Să fi avut vreo 25 de centimetri înălțime, nu mai mult. Păr lins, dat pe spate, frac minuscul. Se simți precum Gulliver în țara piticilor. Tuși încet. Maestrul își răsuci căpșorul. Mustață cu colțurile răsucite în sus. Nu. Unul în sus și altul în jos. - Da, vă rog? Autografele după spectacol. În spatele său, clovnul desfăcu pumnul și
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
înălțime amețitoare, înecat în arteziana din centrul orășelului sau tăiat în două de un tren. Într-o fracțiune de secundă, îi trecură prin fața ochilor mai multe imagini sugestive, de fiecare dată fiind vorba despre o victimă în agonie, îmbrăcată în frac și cu un joben imens pe cap. Indiferent de modul înfricoșător în care murea posesorul pălăriei, jobenul nu cădea niciodată, ca și cum ar fi fost fixat în cuie pe țeasta Magicianului. Magicianul muri o dată, de două ori, de trei ori, de
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
noi fără pasageri și imitându-ne cu grijă fiecare viraj și oprire. Am tras În fața unei clădiri cu portar, tipică pentru Fifth Avenue: trotuar imaculat, balcoane perfect Întreținute și un hol care părea superb și bine Încălzit. Un ins În frac a venit imediat la mașină și ne-a deschis portiera, iar Emily a coborât. M-am Întrebat de ce nu lăsam pur și simplu Cartea și hainele la el. Din câte știam eu - și nu știam prea multe, mai ales despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
din New York, dar mă așteptasem să arate ca În Dallas; În loc de asta, arătau ca Într‑o varianta ceva mai acătării a protagoniștilor din Deliverance. Fratele domnului Tomlinson, foarte distins, cu părul lui grizonat, făcuse greșeala oribilă de a purta un frac alb - și asta În luna mai - cu o batistă În buzunarul de la piept și baston. Logodnica lui purta un coșmar din tafta, verde smarald. Rochia se strângea și se aduna și se Învârtejea Împrejurul corpului ei, Împingându‑i bustul enorm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
aia amărâtă de oameni s‑a Îndreptat spre atrium, cu Miranda În frunte. Tot restul serii s‑a desfășurat cam cum a Început. Am recunoscut numele tuturor oaspeților și am reușit să nu scap nimic prea penibil pe gură. Parada fracurilor albe, a rochiilor de șifon, a coafurilor uriașe, a bijuteriilor și mai mari și a femeilor abia trecute de adolescență a Încetat să mă amuze pe măsură ce treceau orele, dar nu mă săturam tot privind‑o pe Miranda. Ea era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
militari, printre care miniștrii străini, în costumul internațional al breslei lor, făceau impresia unor rozete bătrâne și ursuze. În incintă străluceau plastroanele, cheliile și decorațiile. Sute de mâini se întindeau și se strângeau. În fața estradei prezidențiale era un vălmășag de fracuri. Ici-colo, câte un reprezentant al națiunii ridica ochii spre tribune, căutîndu-și invitații sau schimbând bezele cu vreo floare zâmbitoare. ― Uite pe Gogu! șopti Eugenia mișcată, Nadinei, care avea pe figură un surâs de satisfacție. De jos, Gogu Ionescu, jovial, făcea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
care nimeni nu le înțelegea, dar la care Nadina, închipuindu-și că întreabă dacă e mulțumită cu locurile ce i le-a procurat, răspunse fără glas și numai din buze: ― Foarte bine. Mersi. Perfect. Ai fost încîntător. Gogu dispăru printre fracuri. Peste câteva clipe însă apăru din nou de mână cu Raul Brumaru, care saluta de zor și spunea ceva ce nu se auzea. ― Dar ăsta ce caută în incintă? întrebă, din spatele Eugeniei, Grigore. ― Cum ce caută? zise Nadina firesc. El
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ce caută în incintă? întrebă, din spatele Eugeniei, Grigore. ― Cum ce caută? zise Nadina firesc. El nu lipsește de nicăieri. Și pe urmă are foarte multe relații, încît intră pretutindeni... Deodată se făcu o mișcare în incintă. Pe ușile laterale alte fracuri se îmbulzeau înăuntru. Din dreapta intrau arhiereii, ceremonios, lucind de podoabe, din stânga, în uniforme de gală, numai fireturi și strălucire, generalii. Pe estradă domni gravi se înșirau în ordine. Un glas speriat răcni lângă ușă: ― Maiestatea sa regele! O clipă de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]