1,132 matches
-
pare guvernat de principiul transsubstanțierii, al înălțării din straturile obscure ale umanului la treapta imuabilă a Spiritului, întreaga lui poezie poate fi considerată ca proiecție solemnizată a unei questa ideale, care are ca finalitate emanciparea derizoriului către durabil și a fragmentarului către unitate. O atare interpretare pare a fi validată nu numai de desfășurarea ceremonialurilor din texte, ci și de retorica discursului ursachian, căruia cumulul de enumerații și figuri retorice îi accentuează emfaza. Tocmai această retorică a insistenței grandioase însă atrage
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
formale. Personajele flaubertiene trăiesc mai mult într-o lume de percepții decât de acțiune. Protagoniștii flaubertieni sunt incapabili de acțiuni propriu-zise, ei nu au voința, actele lor sunt fără rost. În această lume a stabilității mediocre evenimentele sunt rare. Din cauza fragmentarii realului și caracterului contradictoriu al personajelor, acestea din urmă devin incerte. Parizienele mondene-figurante din L'Éducation sentimentale nu sunt lipsite de deficiențe. Astfel apare marchiza d'Amaëgue: C'était une femme pale, à nez retroussé, avec des mitaines jusqu'aux
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
cu precădere pe autorul Micilor opere morale și al volumului de cugetări Zibaldone. În cultura italiană de la începutul secolului trecut, Zibaldone era o operă destul de puțin apreciată deoarece, probabil, publicul literat nu se obișnuise cu complexitatea și cu forma ei fragmentara, dar mai ales pentru că anatema aruncată asupra teoreticianului Leopardi, nu numai de Benedetto Croce, ci și înaintea lui, de alti critici precum Giuseppe Antonio Borgese constituia, credem, un obstacol psihologic aproape insurmontabil.99 Totuși, datorită momentului 'La Ronda', aceasta scriere
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
ca atare, ci printr-un joc al descompunerii și recompunerii. Poetul nou a zăbovit atât asupra locurilor arhicunoscute ale poeziei recanatezului, precum desișul, colina, vântul, naufragiul, cât asupra unor tehnici de tratare a timpului și spațiului. Intertextul leopardian, în urma succesivelor fragmentari la care a fost supus, a constituit matricea multor versuri quasimodiene care, în termenii lui Gerard Genette din Palimpsestes, ar putea fi incluse în categoria literaturii de gradul doi. Credem că acum suntem îndreptățiți să considerăm că diferite fragmente ale
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
univers. Ea trece dincolo de evenimente, căutînd tipuri de comportament, modele și identificînd relațiile ce se fac responsabile pentru diferitele evoluții. Ea consideră că, datorită imensului volum de cunoștințe acumulat, știința modernă și-a creat prea multe specializări, a devenit extrem de fragmentară, de analitică, de fracturată, pierzînd din vedere întregul, ansamblul. Astfel, ea a intrat în criză. Dar iată că reapare nostalgia unității, recunoașterea faptului că suntem construiți după același ADN, dincolo de multiplicitatea manifestărilor, că aparținem aceleiași Ființe și preocuparea de a
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
în final, 4. încorporarea lor în operă ochiul criticului trasează drumul exogenezei unei viziuni constelate ideatic. În primă etapă, intertextualitatea este cea care favorizează creionarea acestui drum. Însă în stadiul rescrierilor aceleiași cugetări în bruioane, precum și la trecerea de la însemnările fragmentare la operă, se produce interiorizarea hipotextului care poate merge până la identificare cristalizare ce decurge dintr-un proces intim (personajul eminescian descrie cum se "coc" în timp ideile primite din afară): intertextualității îi ia locul intratextualitatea. Endogeneza va lumina frământarea ideii
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
variante, texte aferente, exerciții), continuând drumul înapoi cu manuscrisul în facsimil (pentru unele texte în proză). Traseul regresiv poate continua, de exemplu, recurgând la Fragmentarium, pentru a vizualiza frânturile care au articulat mai târziu întregul (vezi Pompiliu Crăciunescu, despre revelația fragmentarului pentru cuprinderea întregului). Vizând un intratext cumva intertextual, vor fi invocate și fragmente eminesciene din filosofie (traduceri). Dacă textul-sursă este o altă proză localizată în spațiul creației originale eminesciene, situație abordată în subcapitolul Intratext transpro zastic generat prin corespondență (vezi
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
adevărat ca opere eminesciene. (Dacă în Cuvânt înainte anunțam ce ne propunem, Încheierea prezentei cercetări este despre ce nu a reușit să facă.) Intratextualitatea prozastică ar extrage din Geniu pustiu semnificații noi raportate la perioada redactării, la numărul și caracterul fragmentar al avantextelor, la tonul programatic al unora dintre ele (cele cu rol de organizare a materialului epic și descriptiv), la circulația secvențelor și numelor, ca procedeu intertextual (Mc Hale: 2009, 13) și mai ales la apartenența arhitextuală inedită pentru Eminescu
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
este contribuția estetică a "generației următoare", în interiorul căreia strălu cesc deja Jeffrey Eugenides (laureat al Premiului Pulitzer în 2003) și Jonathan Franzen (distins cu National Book Award în 2001). Ceea ce la postmoderniștii ultimelor decenii ale seco lului XX era perspectivă fragmentară și narațiune segmentată (în buna tradiție a poststructuralismului anilor șaizeci-șaptezeci) devine la prozatorii actuali arhitectură orga nică, îmbinată armonios pe palierele distincte și în tiparele clasicizante ale realismului tîrziu. Totuși, autoreferențiali tatea (Eugenides recunoaște, într-un interviu cu David Weich
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
fi și textul deconstructivist, înțeles ca procesualitate sau ca "țesătură", "urzeală", "întrețesere"69. Găsind drept această particularitate a textului deconstructivist, fragmentarismul, autoarea leagă, așa cum am mai spus, această problematică de ideea de postmodernitate. Condiția de text neterminat sau de text fragmentar, a textului deconstructivist, are ca punct de plecare manifestul Școlii critice de la Yale70, caracteristica de "neterminat" sau "fragmentar" a textului în discuție fiind tratată ca "o emblemă a naturii textului în sine, ca o emblemă a acelui text parțial, care
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
textului deconstructivist, fragmentarismul, autoarea leagă, așa cum am mai spus, această problematică de ideea de postmodernitate. Condiția de text neterminat sau de text fragmentar, a textului deconstructivist, are ca punct de plecare manifestul Școlii critice de la Yale70, caracteristica de "neterminat" sau "fragmentar" a textului în discuție fiind tratată ca "o emblemă a naturii textului în sine, ca o emblemă a acelui text parțial, care se apropie cel mai mult de statutul textului general. Fragmentul contrazice însăși ideea de totalitate, de structură centrată
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ideea de totalitate, de structură centrată, de limită. Fragmentul evidențiază, prin excelență, ideea de ruptură, de discontinuitate, opusă organicismului tradițional"71. J. Hillis Miller ne explică (după Nietzsche) dezarmant de "elementar" mecanismul de interpretare a unui astfel de text, deconstructivist, fragmentar și neterminat: Existența interpretărilor infinite ale oricărui text dovedește că lectura niciodată nu este un proces obiectiv de descoperire a sensului, ci este o introducere a acestuia în text, care în sine nu are nici un sens"72. În explicarea acestui
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
economie politica (subl. ns.), într-o vreme în care nimeni nici visa la asemenea lucruri. Despre limbă, nu mai vorbim. Ea este mai bună decât limba tuturor jurnalelor politice de azi"17. Iată, așadar, o sugestivă și autorizată apreciere, chiar dacă fragmentară, asupra uneia dintre modalitățile de exprimare și de afirmare în epocă a celui care a fost, nu doar publicistul sau geologul (montanistul), ci și fondatorul, dascălul și îndrumătorul învățământului profesional în Moldova, totodată tehnicianul, hidrologul, proiectantul, economistul și urbanistul, apicultorul
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
echitabil cu diferiții săi interlocutori. Dar cum acționează posturile și expresia facială a jurnaliștilor asupra percepției noastre despre persoana intervievată? Într-o situație în care este dificil să judeci de unul singur (adesea cunoștințele noastre despre mizele politice sunt prea fragmentare pentru ca noi să putem face o analiză precisă a celor spuse de politician), ne bazăm pe indiciile periferice care ne influențează judecata. Influența reacțiilor celuilalt asupra judecății noastre ia uneori forme surprinzătoare. Astfel, în aprilie 2007, ziarul Washington Post a
150 de experimente pentru a înțelege manipularea mediatică. Psihologia consumatorului de mass-media by Sebastien Bohler () [Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
Mondială, Organizația Mondială a Comerțului, precum și numeroși actori regionali și locali, actori aparent disparați, dar legați prin fire nevăzute într-o rețea de interdependențe și potențialități. Aceasta a făcut să se vorbească despre un nou medievalism, o nouă organizare politică, fragmentară și descentralizată, similară celei din Evul Mediu și opusă sistemului statal westfalian, ce a dominat epoca modernă, mai precis ultimele trei sute de ani. Totuși, deși atrăgător ca sintagmă, acest "nou medievalism" nu este decît o metaforă ce vrea să evidențieze
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
pulverizează în voie. Subiectul este fragmentat și fragmentar, deconstruind în însăși construcția sa, afirmîndu-se și făcîndu-se bucăți într-o aceeași mișcare: Totul e trunchiat la mine: felul meu de a fi, ca și felul meu de a scrie. Un om fragmentar." (C) Împingînd la limită această logică, el convoacă în propriul text alte voci pre-existente, ceea explică mai bine utilizarea sistematică a interși intratextualității. Circularitate, punere în abis identitar, confuzie și suprapu nere temporală, distanțare tot mai mare de sinele turbulent
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
distrugerii." (SA) Incapabil să-și trăiască contradicțiile în cotidian, se refugiază în cuvînt. Cuvîntul este, pentru Cioran, locul unde iluzia accesi bilității și a dialogului cu celălalt atinge punctul maxim, pînă la marginea nerostirii. Căci laconismul aforismelor sau al notațiilor fragmentare îl rătăcește pe cititor mai mult decît pesimismul exprimat. Funcția terapeutică a scriiturii este cu sens unic ; autorul este, poate, satisfăcut, dar cititorul rămîne flămînd. Acest posedat dostoievskian, care și-a impus cămașa de forță franceză a stilului secolului al
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
aceeași distanțiere de sine, același disconfort vital, același dezgust față de consumerismul generalizat, față de senzaționalismul mediatic, sau de abdicările de tot felul, același echivoc în raporturile cu sine și cu cititorul, aceeași trăire a unui eu prea îngust, strîmb, instabil și fragmentar. Iar pentru noi, un regal intelectual, destabilizant, desigur, dar în egală măsură jubilator. Să ne amintim de acea povestire filosofică, Conferință a păsărilor, a poetului persan din secolul al XII-lea, Attâr, în care acesta povestește despre lungul periplu al
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
subtil perverse a cotidianului nostru. De la eroul de roman la entorsele aduse pactului autobio grafic al lui Cioran care nu scrie pentru a se confesa, ci pentru a nu-și lua viața și pentru a da frîu liber personalității sale fragmentare -, literatura prezintă diferite fațete care încearcă să dea seamă de identitate. Fie că e vorba de personaje virtuale din jocuri (de calcu lator, de rol etc.), sau de tulburări ale personalității, "dublurile", ca expresie sau punere în scenă de sine
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
o aventură pronominală, textuală deci, unde eu se pulverizează în voie, sau se disimulează în spatele altor instanțe (extra)discursive el, mai rar tu. Subiectul pe care autoficțiunea îl expune și îl face să renască din propria cenușă este un subiect fragmentar și fragmentat, deconstruit în însăși construcția sa, afirmîndu-se și sfărîmîndu-se într-o aceeași mișcare. La Roussy, tinerii explorează diverse identități virtuale, mai mulți avatari, pentru a cerne care e mai recunoscută și apreciată, pentru a o privilegia, dar și pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
o resimte adesea de a "pișca" slăbiciunile contemporanilor săi. Ambivalentă, deci, imaginea portăresei, așa cum sunt practic toate ideile și personajele ce străbat opera cioraniană. De fapt, distorsiunea gîndirii inerente punerii în cuvinte este ocolită, în măsura posibilului, prin fulgurația scriiturii fragmentare și prin frecventa utilizare a paradoxului. Cioran pare să fi găsit o rețetă ce constă în "a ști să dozezi banalitatea și paradoxul, la aceasta se reduce arta fragmentului" (C, p.990). Doar gîndirea discontinuă, în care cuvintele care se
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
p.743), ricanează el. Și atunci, se refugiază în cuvînt. Cuvîntul este, pentru Cioran, locul în care iluzia accesibilității și a dialogului cu celălalt atinge gradul cel mai înalt, pînă la marginea ne-spusului. Căci laconismul aforismelor sau al notațiilor fragmentare îl rătăcește pe cititor încă mai mult decît pesimismul exprimat. Caietele nu sunt un jurnal-confi dent, eul care vorbește acolo e tot atît de străin, tot atît de 'metec' față de sine ca și față de starea civilă, "căci ideile mele mă
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
diferență între întinsa istorie a modernismului și mișcarea numită postmodernism. Mi se pare mult mai de bun simț s-o privim pe aceasta din urmă ca pe un tip particular de criză apărută în cadrul celei dintâi, una ce evidențiază latura fragmentară, efemeră și haotică a formulării lui Baudelaire [...], exprimând în același timp un scepticism profund la adresa oricărei prescripții particulare cu privire la măsura în care ar trebui reprezentat sau exprimat eternul și imuabilul"181. Această idee pare a fi susținută și de faptul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
pune în discuție integritas 211, unitatea în genere. Hassan consideră că fragmentarea decurge din oprobriul totalizării, de unde rezultă și preferința postmodernilor pentru montaj, colaj, paradox, paralogie, metonimie, paracriticism etc. În ficțiunea postmodernă este utilizată constant heterotopia, lumile plurale fiind mereu fragmentare și fragmentate, iar discursul postmodern își asumă discontinuitatea și alcătuirea sa din fragmente 212, situație care exclude coerența, linearitatea, lipsa contradicțiilor. Deși Derrida consideră că o "formă primară" a discursului postmodern este colajul/montajul, David Harvey atenționează asupra faptului că
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
o parte dar o parte foarte activă a ansamblului textului care nu încetează să se scrie"273. Asumarea tezei intertextualității și valorizarea conceptului de suprafață în domeniul scriiturii vor duce atât la dispariția semnificatului central, cât și la acceptarea caracterului fragmentar al oricărei opere. Se insistă asupra textului-ca-rest, deoarece întotdeauna el va constitui un context pentru un text viitor. Trăsăturile descrise sunt strâns legate de experiențele discontinuității și ale fragmentarului, paradoxul fiind acela că infinitatea limbii este realizabilă doar prin ceea ce
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]