898 matches
-
reînnoite și reafirmate. Fiecare etapă a gîndirii umane se naște întotdeauna din doi părinți: din istoria trecută a ideilor și a credințelor, ca și din configurația istorico-socială specifică prezentului. Doctrinele sunt deci fructul acestei fericite împreunări. Instrumentele (chiar cele mai fruste) pe care le utilizăm pentru a reda fictiv o parte a realității presupun, pe de o parte, concepte a priori și, pe de altă parte, un minimum de teorie de bază, despre care vorbește J. Habermas ca monde vécu (lume
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
Cuvîntul (Logosul)". Fiecare etapă a gîndirii umane se naște întotdeauna din doi părinți: din istoria trecută a ideilor și a credințelor, ca și din configurația istorico-socială specifică a prezentului. Doctrinele sunt deci fructul acestei fericite împreunări. Instrumentele (chiar cele mai fruste) pe care le utilizăm pentru a reda fictiv o parte a realității presupun, pe de o parte, concepte a priori (ca la Kant) și, pe de altă parte, un minimum de teorie de bază (despre care vor-bește J. Habermas ca
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
ideologic ține de constan-ța presupoziției sale ontologice, care depășește vicisitudinile timpului. În fine, existența ideologiilor concurente ce se revendică de la un același curent nu mai e nici ea atît de misterioasă. Căci o presupoziție ontologică este, prin defini-ție, atît de frustă și de cuprinzătoare încît ea poate fi generatorul unui număr important de ideologii, avînd în mod necesar cîteva similitudini: fiecărei presupoziții i-ar corespunde deci nu doar o ideologie, ci o clasă de ideologii. Desigur, ideologiile ce sunt calificate în
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
secvențelor celor mai sugestive, din perspectiva datelor esențiale ale scriiturii. După cum frapează, chiar și la o primă lectură, faptul că poetul își orientează vizibil demersul textual într-o direcție mitico-simbolică sau metafizică. Nimic nu stă sub registrul banalului, al cotidianului frust sau al biografismului manifestat direct. Totul stă, dimpotrivă, sub semnul decisiv al misterului greu, al evenimențialului simbolic. Aproape fără excepție, textele relatează ceremonialuri bizare, pe jumătate sacre, pe jumătate demonice, în care umilința consună cu furia luciferică, iar bucuria de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
continua raportare a empiricului la metafizic", "alunecarea continuă și savantă între mistic și profan". Conjugarea în diferite proporții a celor două coordonate avea ca rezultat o paletă variată de trăiri și atitudini: și dorința nerușinată, "pohta" de carne, adică sexualitatea frustă, și metafizica erosului, spiritualizarea nevoii de femeie și împlinire; și plăcerea vânătorii ("Ochi și gene și gurițe,/ Obraji rotunzi, albi și rumeni, piepturi, sânuri cu mici țâțe/ Sunt a sale vânătoare, și întru a sa trufie/ Mai are încă un
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
în Madridul anilor optzeci (specialitatea ei artistică fiind figurile exotice, cu retard psihic manifest). În scurt timp, se împrietenește cu doi colegi, Jaime Gonzalez și Marcos Molina Schulz. Primul, individ mai degrabă rudi mentar, vivace și pitoresc, are un talent frust, lipsit de rafinamentul înaltelor școli artistice. Al doilea, dimpotrivă, subtil și educat, pictează într-un mod caracterizat unanim drept "genial"și se pregătește, de aceea, pentru o carieră strălucită. Fiecare membru al trioului completează, într-un anumit sens, fragmente din
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
surprinde, aidoma unui regizor din școala neorealismului italian (nu mă miră informația că autorul scrie și scenarii de film pentru cărțile lui), fără excese de caricaturizare sau dramatizare, "normalitatea" unui spațiu esențialmente "anormal". Absurdul stupefiant al realității vine din descrierea frustă și nu din analiza ei. Lumea lui Kurkov s-a obișnuit cu iraționalul, pînă la a și-l asuma ca mod de viață. De aici și impresia de pasivitate a indivizilor în fața haosului existențial. Comentează, la un moment dat, relevant
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
care caracterizează primul volum Persoana I plural (1964)"112. În completare, Dicționarul general al literaturii române subliniază, preluând cuvintele criticului Nicolae Manolescu, "jubilația intensă a descoperirii lumii"113, care patronează primul volum, în care "structura discursivă încorpora senzațiile cele mai fruste, gesticulația, nu lipsită de retorism"114. Așa cum era de așteptat și cum fiecare autor resimte acest fapt, odată cu înaintarea în timp, și la Ana Blandiana, "lirismul debordant din volumul de debut se cenzurează vizibil în al doilea volum Călcâiul vulnerabil
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
abia întrezăriți din peisaje. Desigur, într-o interpretare clasică, vorbim despre redarea vârstei copilăriei la Ana Blandiana, printr-un extaz al primelor poeme, care "atrăgeau atenția prin "jubilația intensă a descoperirii lumii" (Nicolae Manolescu): structura discursivă încorporând senzațiile cele mai fruste, gesticulația nu lipsită de retorism voindu-se de amplitudine cosmică (...) însetată de comuniunea cu elementele"50. De îndată, însă, suntem conduși direct către drumul de interpretare. Dedublarea trecut/prezent, dedublarea interior/exterior, încercarea neputincioasă de reconstruire a realității prezente, prin
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
sale de inadaptat superior. Drama psihologică a personajului heliadesc se rezolvă printr-un proces de dizolvare a eului într-un model mai înalt, până la pierderea identității reale" (p. 61); Dubla motivare, individuală și colectivă, găsește în umorul negru și vocabula frustă, o supapă psihică pentru prea-plinul nemulțumirii, un mod de a arde suferința și de a educa îndrăzneala ripostei" (p. 118); Numai psihologic se explică acest refugiu al lui Heliade în lumea polifonică a simbolurilor biblice" (p. 143); În ethosul revoltei
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
reînnoite și reafirmate. Fiecare etapă a gîndirii umane se naște întotdeauna din doi părinți: din istoria trecută a ideilor și a credințelor, ca și din configurația istorico-socială specifică prezentului. Doctrinele sînt deci fructul acestei fericite împreunări. Instrumentele (chiar cele mai fruste) pe care le utilizăm pentru a reda fictiv o parte a realității presupun, pe de o parte, concepte a priori și, pe de altă parte, un minimum de teorie de bază, despre care vorbește J. Habermas ca monde veçu (lume
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
endemic, e singura constantă pe care și-o recunoaște, iar fuga de propria identitate, sau incapacitatea reconstruirii unei identități generează o sumă nesfîrșită de transferuri, contopiri, suprapuneri, demistificări ale personajelor sale. În ciuda realismului narativ, aproape naturalist pe alocuri, crud și frust și teribil de sofisticat, eliberînd un vulcan de trări printr-o simplă și părelnic arbitrară trăsătură de condei, Agota Kristof își ascunde sfîșierea vitală în minciuna narativă. Scriitura ei subjugă fatal, asemenea spectacolului amețitor al unui ciclon, dar cititorul neatent
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
un homo europaeus cuminte și binecrescut, obsedat de armonie și de laturile solare ale ființei, dincolo de care se întinde un ținut pustiu și terifiant, locuit de animale vorace și de monștri (unul dintre aceștia fiind omul însuși, în starea sa frustă și de nefinisare), care trebuie înfrânt, supus prin raționalizare, disciplinat prin rigoare, prin programe educative precise și prin dialectică. Prima consecință a fenomenului spun specialiștii este conturarea omului european ca om agonal: ca un om care luptă mereu și la
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
vulnerabil, dar nu din slăbiciune, ci dintr-un exces de finisare (ecuație nu numai paradoxală, ci și foarte plăcută metodologic, să recunoaștem...). În consecință, spune Sagan, fiecare epocă de cultură și-a "pus la păstrare" un sănătos rezervor de energie frustă, de "barbarie" și de biologie pură, darwiniană, "cultura spaimei" făcând parte din această cămăruță culturală de substrat, unde mai găsim instinctele sau primitivismul, asocialul și abisalitatea, "domenii" pe care Kierkegaard și Nietzsche le vor resemantiza energetic și dionisiac, ele intrând
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
firesc, cu gustul romantismului pentru caractere tarate, diforme corporal și înspăimântătoare (dar foarte vii și catalitice), pentru a cristaliza ideea foarte gustată până în Contracultura anilor '60 că energiile de supraviețuire ale organismului social subzistă doar la marginea lui, în gesturi fruste și sintaxe nedisciplinate, adică "sălbatice": așa cum numai Rousseau avusese curajul s-o spună în secolul tare al "luminilor" și al raționalității universale, oripilând multă lume cuminte și încântând, în schimb, câtimea minoră, dar prețioasă a ei. Specialist în secolul al
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
o emoție estetică unifocală și paroxistică, provocată de accelerarea indiscernabilă a tempo-ului narațiunii până la cote care nu mai permit rafinament sau varietate a trăirii, ci doar repulsie patologică. Se poate intui, în continuare, că, în vreme ce groaza este denotativă, exprimând frust și violent și căutând doar să șocheze, teroarea este conotativă, sugerând (acolo unde prima se mulțumește să redea fără menajamente) și urmărind să creeze o atmosferă rarefiată de straniu. Literatura canonică preferă, instinctiv, să cultive teroarea, care este selectivă și
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
un decor foarte artificial, ca într-un studio vechi de fotografie, cu fundaluri pictate. Am patru sau cinci astfel de momente, care sunt și un fel de joacă, un soi de contrapunct artificial la fotografiile lui Bergman, în general, foarte fruste, realiste. Când vizionați materialul brut, în timpul filmărilor sau la sfârșitul lor? De obicei, nu le vizionez în timpul filmării, ceea ce, poate, este o greșeală. Cu cât acumulezi mai mult la sfârșitul filmării, devine o corvoadă ca să vezi o sută de ore
Documentar şi adevăr. Filmul documentar în dialoguri by Lucian Ionică [Corola-publishinghouse/Science/1413_a_2655]
-
și-a atins pe deplin ținta. Filmul a spulberat toate recordurile de încasări. Chiar dacă, paradoxal, nu ni-l lasă în memorie pe Iisus, ci pe antipodul Lui"38. În deplină libertate, detaliile de nuanță armonia și echilibrul lui Zeffirelli, austeritatea frustă a lui Pasolini, patetismul visceral al lui Gibson, sesizate de specialiști, nu le-au afectat buna primire din partea publicului românesc de toate confesiunile, nici capacitatea (neașteptată) de a produce convertiri 39. Acuratețea de care dă dovadă Elena Dulgheru în analiza
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Science/1410_a_2652]
-
barbar", "nerafinat", "de prost-gust", "indecent", "nemanierat" și "nepoliticos". În sensul acesta vorbeau oamenii de la țară despre compartimentele rele și necivile (1632), iar Shakespeare l-a făcut pe unul dintre personajele sale să ordone: "Tu, potlogarule, dezbară-te de aceste maniere fruste și necivile". Aceste observații despre "necivilitate" par a fi un ecou al principiului mult mai vechi despre civilitate elaborat la curțile italiene din secolul al XVI-lea și în saloanele pariziene ale secolului al XVII-lea. Conform acestui principiu pozitiv
Societatea civilă by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
care funcționează aici "fatalitatea" (personificată de vocea "prezicătorului" Ciprian), afirmată deopotrivă ca principiu coercitiv și catalizator al energiilor sufletești 196. Apoi, cum "individualistul" Andrei se confruntă cu imperativul etic al comunității (ilustrat de niște personaje vag particularizate, de o instinctualitate frustă, "animalică", exhibată în practica discursivă), e de așteptat ca intriga să dezvolte povestea unei "convertiri" (de la suferință la bucurie, de la moarte la viață), ca în orice tragedie. În fapt, "legea" căreia se vede constrâns să i se supună acum tânărul
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
o manieră consistentă societatea românească, Le Cler își imagina că starea aceasta de lucruri pe care o detectase se mai putea remedia doar prin suprimarea posturilor și a zilelor de sărbătoare. Includerea Principatelor Unite într-o geografie simbolică a contrastelor fruste dintre Orient și Europa (occidentală), atât din perspectiva poziționării pe hartă, cât și din cea a existențelor umane și instituționale, nu se regăsea doar în imaginarul lui G. Le Cler. În epocă găsim note similare și la un Charles Doussault
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
întors pe toate fețele, interpretat, un singur cuvânt să fi spus și el se putea transforma până a doua zi într-o întreagă istorie 45. Așadar, G. Le Cler a întâlnit în Principate femei frumoase, elegante, dar cu o cultură frustă; mari domni cu aplecare spre limbi, spirituali, dar violenți și nemiloși ca niște satrapi (o moștenire poate a "instinctelor sălbatice ale lui Vlad Țepeș"); "o clasă mijlocie" "instruită", "inteligentă", "laborioasă", dar "egoistă", "venală", schimbătoare și lipsită de convingeri ferme; țărani
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
arătând în acest sens că bustul cezarului era privit cu o anume teamă de natură religioasă, romanii având obligația de a arde tămâie în fața acestuia, ca semn al supunerii și loialității lor361. Aceasta dovedește o dată în plus că, în ciuda realismului frust cu care era înfățișată, imaginea împăratului avea un caracter sacru. Iconografia romană avea însă să fie reconfigurată prin noile formule de reprezentare vizuală a sacrului datorate oficializării în anul 313 d.Hr. a religiei creștine de către împăratul Constantin cel Mare
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
Hristos. Fiind captat de clișeele și metaforele specifice artei cinematografice, privitorul trăiește pe tot parcursul filmului, conform opiniei teologului rus Andrei Kuraev, cu impresia că cineva îl forțează în permanență, încercând să-i stoarcă măcar o lacrimă 518. Prin redarea frustă a pasajelor de o violență demnă de orice reprezentație horror, filmul îi provoacă privitorului, fără nici un fel rezervă față de acesta, un acut sentiment de compasiune umană, datorată chinurilor fizice suportate de personajul principal, a cărui trăire stârnește fiori de gheață
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
spirituale ale acestor creații. (***, Ghid de artă creștină..., p. 285). 424 Victor Ieronim Stoichiță, Experiența vizionară în arta spaniolă a Secolului de Aur, Editura Humanitas, București, 2011, p. 43. 425 Ibidem, p. 91. 426 Creația marelui artist impresionează prin reprezentarea frustă și extrem de realistă a scenelor biblice, precum și prin apropierea debordantă de aspectele și personajele lumii reale, în realizarea unor lucrări de inspirație religioasă precum Chemarea Sfântului Matei (1599-1602), Sfântul Toma necredinciosul (1602-1603), Îngroparea lui Hristos (1602-1604) sau Moartea Fecioarei (1605-1606
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]