1,501 matches
-
multă atenție, până la sfârșitul jocului, când nu mai ai cum să nu te gândești la propriu-ți suflet. Acești patru skin-heads albi veneau spre mine ca niște invadatori spațiali pe un ecran cuprins de turbulențe. Parapeții frânți ai negrului zăceau gâfâind, când, încă o dată, luptătorii mei au fost dați peste cap. — De mirare e, făcu Fielding gânditor, de mirare e că Fielding n-a doinit-o mai devreme. Probabil că era prea vârât și prins în toate mânăriile lui. Scamatorul, marele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
subordine, și coloană vertebrală atinsă de cifoză și dantură chelită de majoritatea dinților și nări imense - care ar putea pompa aer pentru o întreagă familie și care-i devorează jumătate din față. Dar, cu toate acestea, pupila respiră pe gură, gâfâind puțin, privind gol în depărtare... o privire asemănătoare celei pe care o arunci după câteva clipe de răgaz asupra petrecerii care tocmai s-a terminat. Praful s-a așezat demult pe drum, dar vântul continuă să-i aducă, cu intermitențe
Absconditus. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Georgiana Artenie, Antonela Vieriu, Madalina Tîmpău () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_945]
-
voise nimic din toate astea. Deci cine voia? Și cine sau ce era Grimus? Și Trandafirul de Piatră? Și va fi oare Virgil Jones de acord să-l însoțească? Sau boala doamnei O’Toole va fi oare factorul decisiv? Alergă, gâfâind, spre vâlceaua de lângă fântână. ȘAISPREZECE Până la urmă fântâna l-a ajutat pe Virgil Jones să se hotărască. Dar înainte de asta le rupsese aproape toate rămurelele pe care le putuse găsi. După ce le rupea, arunca bucățelele în fântână. Iată cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
i s-au umflat în cap. A stat așa un moment, tunând și înroșindu-se, apoi mâinile i s-au întins după Virgil Jones. înainte ca Virgil să se poată mișca, a fost înfășcat de gât într-o strânsoare ucigătoare. Gâfâi după aer. — Te scuz pe dracu’! urlă O’Toole. Oho, ești ditamai prostul, domnule Virgil Casanova! Mă jur jur pe toți sfinții că nu te strâng de gât aici, pe loc, te sugrum până-ți găsești moartea pe care-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
pas în spate și trase disperat aer în piept. Vultur-în-Zbor văzu dreapta lucioasă a cârciumarului încleștându-se și începându-și călătoria. Descoperi că era țintuit locului. într-o mișcare derulată cu încetinitorul, văzu pumnul plutind prin aer către Virgil, care gâfâia, iar zgomotul impactului păru mai slab decât ar fi trebuit să fie. Virgil îndoi genunchii, rămase fără glas, și căzu la podea. Vultur-în-Zbor încă mai stătea neclintit. O’Toole se întoarse ca un taur înspre al doilea matador. — N-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
lui drept și-și încolăci piciorul drept în jurul mijlocului bărbatului. Apoi își puse brațul drept pe umărul lui stâng și brațul stâng în jurul gâtului lui. După aceea își ridică fața spre el și începu să gângurească, alintându-se. Virgil Jones gâfâia vesel, lovindu-și coapsa cu mâna stângă, rămasă liberă, iar colacii de grăsime de pe burtă i se scuturau vesel. Ia uită-te aici, spuse el. Poziția urcuș-pe-munte! Nemaipomenit de potrivită sau potrivit de nemaipomenită. Vezi, vezi, Vultur-în-Zbor? Tu ești muntele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
propriei prăbușiri. Cataclismul urmat de o nouă ordine, una foarte asemănătoare. E estetic. E corect. Grimus traversă camera în grabă și trase de cordonul unui clopoțel. Deși era noaptea târziu, Prepelicarul ajunse la ei în mai puțin de un minut, gâfâind și cu răsuflarea tăiată. Vultur-în-Zbor simți din nou o furie neputincioasă la vederea acelei ființe atât de umilită, carne din carnea lui și sânge din sângele lui. Poate că și el era prizonier, la fel ca Prepelicarul, își zise bărbatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
urmăream cu limba. Cu vreunul dintre puștii snobi de la St. Paul? A gemut în timp ce mi-am retras gura. — Doar dacă pui la socoteală și pipăială. Nu, asta nu se pune. M-am frecat în susul și în josul corpului său până când amândoi gâfâiam de plăcere, sărutându-l în tot acest timp: sărutări pasionale, prelungi, lubrifiate cu șampanie. I-am vârât limba în gura deschisă și el a lins bulele cu o limbă nerăbdătoare, ținând ochii închiși. Șampania îi făcea buzele să pară umede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
lift, deși cu riscul să-i pierd urma. Să alerg pe scări ieșea din discuție; ar dura prea mult. Ale naibii, erau cu sutele. Chiar dacă ajungeam sus la timp nu aș mai fi fost în stare decât să mă prăbușesc gâfâind. Instinctul îmi spunea să nu recurg la varianta cea mai imorală, dar, în orice caz, decizia era deja luată. Numai o mână de oameni se adunaseră, iar eu trebuia să stau în spatele lor ca să evit ca Simon să mă vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
nu se zică că nu corespundem la orânduială. Da’ și noi... Că ne dă tăiate dom’ inginer!“ Ester mi-a făcut semn să plecăm. Dinspre comandament venea alergând inginerul. Ne făcea semne disperate. Am zorit spre el. „Dom’le“, a gâfâit el. „Plecați repede, că a ieșit scandal. V-a văzut tov. Dobre, de la Municipiu, și s-a enervat. N-aveam voie să vă introduc în obiectiv. Am făcut-o doar pentru că m-ai rugat dumneata, domniță, pe barba mea, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
spus ce mi se întâmplase. A oftat: — Decădem pe zi ce trece. Pângărim până și tradițiile cepei. S-o luăm atunci pe Academiei. La „Țiganu’“. Era o cârciumioară pe lângă Bancă. Mergeam pe sub coloane. Se sprijinea de brațul meu, șonticăind, greoi, gâfâind. Îi povesteam cum am făcut rost de ceapă. I-am arătat-o chiar pe cea din buzunar. Râdea și el. — Am avut consultații cu ăștia de la fefe. A venit unul de la Găiești și ce crezi că mi-a adus? Albitură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
american, nene, te laudă de admirație lumea, uite-l că nu e din ăia care-a decăzut în alcoolism, și tu rabzi, strângi din măsele, îți blestemi norocu’ de alcoolist, până-i ia și pă ei necazurile și începe să gâfâie după avans, dacă chestia e la lichidare, sau pândește lichidarea dacă se consumă avansul. Ei, și după două, trei, chiar patru zile dacă te ține caracteru’, nene, poți s-o faci să moară mahalaua. Te înțelege lumea, nici nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
risipitor. — De ce nu scrieți toate aceste povestiri? mi-a spus bătrânul. Ar putea ieși o carte tare frumoasă. Am râs atunci. — Povestesc pentru că m-ați rugat. Altfel nici nu știam că sunt în mine astfel de povestiri. — E păcat, a gâfâit el. Eu am vrut să scriu. Dar n-am avut putere. Am rămas tehnician geolog. Privesc spre cel rămas în ușa crâșmei. Îl văd cum șovăie, copleșit de o tristețe cu adevărat împovărătoare. Manuscrisul pierdut îl face să simtă dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
vechi părăsită Într-o baltă. În timp ce Fumero Își descărca șuvoiul generos și aburind peste Fermín, am continuat să nu fiu În stare să deschid gura. CÎnd termină, inspectorul se Încheie la prohab și veni Înspre mine cu o față asudată, gîfÎind. Unul dintre agenți Îi Întinse o batistă cu care se șterse pe față și pe gît. Fumero se apropie de mine oprindu-și fața la cîțiva centimetri de a mea și țintuindu-mă cu privirea. — Tu nu meritai bătaia asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
care Își deschide drum către libertate. Pumnii și brațele Îi sîngerau cînd prima cărămidă s-a desprins și a căzut de partea cealaltă. Cu degetele Însîngerate, Julián a Început atunci să scormonească pentru a lărgi acea fereastră tăiată În beznă. GÎfîia, epuizat și posedat de o furie de care nu l-aș fi crezut În stare. Una cîte una, cărămizile au cedat și zidul a fost doborît. Julián s-a oprit, acoperit de o sudoare rece, cu mîinile julite. A luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
că-l aud spunînd. Am Încercat să mă agăț de acea binecuvîntare și am iuțit pasul, rugîndu-mă să nu fie prea tîrziu și ca Bea, acea Bea din povestea mea, să mă mai aștepte. Îmi ardea gîtlejul din pricina frigului cînd, gîfÎind, am ajuns la clădirea unde locuia familia Aguilar. Zăpada Începuse să se depună. Am avut norocul să dau peste don Saturno Molleda, portarul clădirii și (după cîte Îmi spusese Bea) În taină poet suprarealist, care era postat În poartă. Don
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
retorica sa aberantă și-l pervertise Într-un asemenea hal, Încât Noimann trecuse dincolo de limitele rațiunii!? Scurte secvențe din acest dezmăț infernal Îi reveneau mereu În memorie. Ba o vedea pe domnișoara Lily târându-se În patru labe În fața lor, gâfâind cu limba scoasă afară de un cot, și pe Satanovski, stând picior peste picior, cu trabucul aprins și jobenul dat pe ceafă și ochii ațintiți În gol, ba pe sine Însuși ciucit Într-o poziție ciudată, Încolăcit de patru perechi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
o binecuvântare de la Domnul... Mai loviți-mă o dată, o, Încă o dată, aici, aici, În părțile cele mai moi... Esențiale... Așa, așa...” „Continuați, continuați”, icni cinicul. „Prin urmare, aveți Înclinații ciudate. Sunteți mai puțin bărbat și mai mult femeie...” „Iar dumneata?” gâfâia celălalt. „Iar eu sunt invers... Mie-mi plac fustele și rochiile... Atât de mult, Încât, uneori, le Îmbrac În casă...” Noimann-cinicul privi cu uimire spre interlocutorul său și abia atunci observă că acesta Își trăsese peste pijama rochia de seară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
cel care Își stingea țigara de foi de fruntea celuilalt Noimann, care, prosternat la picioarele sale, Îi cerea Îndurare. Cravașa se ridica și cobora. „Așa, așa”, murmura celălalt Noimann, care fusese cinic și care acum Își ispășea pedeapsa. „Aici, aici”, gâfâia aceeași voce, mimând extazul. Oare simțise, Într-adevăr, Noimann ceea ce simțea Mathilda când era abandonată În brațele sale? Dar ea cum ar fi putut să perceapă ceea ce simțise el? Stomatologul Paul ar fi dat orice ca, măcar pentru o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
peste un cimitir. Cimitirul curse prin fața lui, cu tot cu cruci și cu morminte. Aceeași lună plină lumina acum un alt peisaj, În care locul câmpiei Îl luase marea. O lună imensă plutea În depărtări și o alta se cufunda-n adâncuri. Gâfâind, medicul ajunse pe o platformă, unde stătea proțăpit pe un scaun Înalt ginecologul ciung, Înconjurat de fetuși.Noimann Îl ocoli cu teamă. Înălțându-și fața tristă Înspre cer, ginecologul murmura, ca pentru sine, În urma lui: „Materia e un coșmar, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
rupți din stâncă, buruieni desrădăcinate, pline de pământ, ierburi și tufișuri întregi pentru a o înfunda și a-i tulbura apele. În cele din urmă, vlăguit de atâtea sforțări, plin de sudosre și cu răsuflarea tăiată, Roland s-a trântit gâfâind la pământ, zăcând în nesimțire trei zile și trei nopți. A patra zi când s-a deșteptat, și-a făcut armura praf. Coiful și scutul au fost aruncate cât colo, cuirasa și celelalte vestminte, rupte în bucăți și risipite. În
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
din biroul ei, iar Elisa reușise să pună mâna pe câțiva metri de spațiu ideal. Mi-am lăsat laptopul pe masă și am scos cu grijă cafeaua din punga de hârtie, atentă să nu irosesc nici măcar o picătură aurie. Elisa gâfâia pur și simplu. —O, Bette, stai dracului jos mai repede. Spune-mi tot, de-abia mai suport. —Ce să-ți spun? M-am distrat foarte bine aseară. Mulțumesc pentru invitație. —Taci! țipă ea, căci aceasta părea unica ei metodă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
ale țării? Fostul iubit al lui Gwyneth, preferatul unui lung șir de manechine Victoria’s Secret și Încoronat „Adonisul vieții de noapte“ de către nimeni altcineva decât Vanity Fair. Nimic din toate astea nu-ți spune ceva? Aproape că Începuse să gâfâie la momentul ăsta. — Nu prea, am zis, Încercând să sintetizez tot ce-mi spusese, În timp ce auzeam cum Îmi curge sângele prin urechi. Un duce? Gwyneth? —Ce ironie, mormăi ea pentru sine. Toate fetele din lume au ca țel suprem să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
la deshumarea lor, s au vărsat lacrimi multe. Căpitanul a fost recunoscut după înălțime și după săculețul cu pământ ce-l purta veșnic din tinerețe. Echipa de legionari care lucra la dezgroparea celor 14 victime, cutremurați de acest îngrozitor tablou, gâfâind de efort și tulburați sufletește, nu s-a putut stăpâni, a pătruns în fortul Jilava și a executat pe asasini, demoni blestemați. A fost un moment de grabnică hotărâre și eroică îndârjire. Ion Antonescu voia să-i pună în libertate
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
școala, armata a uitat de mine și m-au lăsat în pace. Peste un an, însă, m-au luat ca trupete și am terminat cătănia cu grad de sergent. ― Măi fraților! De bine de rău, trenul a pornit și acum gâfâie să ne treacă dealul, dar întrebarea e unde ne duce? Știe careva? Cred că sergentul care ne are în seamă a ști el ceva... Bine ar fi să ne spună și nouă. Atunci așteptarea ne-a fi mai ușoară - s-
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]