780 matches
-
cuvinte care denumesc o protuberanță sau un obiect ce iese în evidență (nod, ciot, os, ou), iar seria determinanților este constituită din nume ce denumesc gâtul, gâtlejul, deci părți ale corpului uman care cuprind mărul lui Adam: nodul grumazului, nodul gâtlejului, nodul de la gușă, osul gârliciului, oul gâtului etc. buză Este unul dintre cuvintele din terminologia corpului omenesc care pune probleme etimologice. Mulți cercetători îl consideră din substratul preroman, pentru că este prezent și în albaneză (buzë). Cuvântul este foarte vechi; există
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
cum, după pluralul foarfeci al lui foarfece, s-a creat forma de singular foarfecă). Schimbarea semantică de la „seceră“ la „falcă“, existentă numai în română, se explică prin faptul că mandibula seamănă ca formă cu o seceră. Gură < lat. gula „esofag, gâtlej“. La început, gură se folosea numai pentru animale (cf. fr. gueule), așa cum se vede din expresia calul e tare în gură sau din cuvântul compus gura-leului. În româna veche, exista și cuvântul rost „gură“ care vine din lat. rostrum „cioc
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
câmp de activitate”. Latina are trei omonime care converg în vastul câmp semantic conturat mai sus: caro1 (κείρο) „a pieptăna (lâna)”, caro2 „carne, corp, pulpa fructelor”, caro3 „drag, scump”. A grăi, cuvânt autohton înrudit etimologic cu gură (lat. gula „laringe, gâtlej, gât”), cu a gurăi „a scoate sunete caracteristice (despre unele păsări)”, cu gaură (lat. cavum „gol, pustiu, adânc”), alb. gojë „gură”, gjuhë „limbă”, cu a goli (gol) și a vărsa. Vezi vorbă. Heleșteu, cuvânt autohton, cf. magh. halastó, compus din
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
El îi zări fața chinuită... și, se amărî. Ar fi vrut să-i spună ceva, să-l încurajeze... dar nu putea; ar fi vrut, chiar, să plângă... să facă ceva care să-i descleșteze gheara care i se înfipsese în gâtlej. Dar, nici o lacrimă, măcar, nu-i venea. E groaznic când nu poți plânge...! Amintirile se depănau cu repeziciune... îi era rușine de feciorul lui... „am îmbătrânit în viața de pădurar, n-am cunoscut frica, nu mi-a tremurat glasul ori
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ascuțite făcând să răsune cu ecouri înmulțite pădurea, dar și penajul frumos colorat îl făcu pe Anton să tresară în fața minunii din fața lui. Viața omului cu răutățile ei, păreau vulgare și respingătoare în fața micii minunății. Inima adevăratei vieți pulsa în gâtlejul măcaleandrului... Cântecul lui părea să vestească existența unei alte lumi... o lume mult mai profundă și tainică... necunoscută nouă. Anton simți un nod în gât, își drese ușor glasul, să nu-l sperie, privindu-se îndelung în ochișorii lui gălbui
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Și jderul, minunăția lumii, dispăru. Pădurarul răsuflă ușurat... Se simți ca un fulg, și fericit că n-a apăsat pe trăgaci. La el... „punct ochit... era punct chitit“, el nu greșește niciodată. I-a recunoscut până și pata gălbuie de pe gâtlej... și curbura zveltă a spatelui. „Ce animal frumos!“, se minună Anton, și-și puse arma pe umăr și porni spre casă. Resimțea un fel de invidie, dar și o admirație... o admirație care nu poate fi decât lucrul cel mai
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Însă, într-un fel, mai atrăgător ca niciodată cu bronzul lui ușor, cu tunsoarea stilată și îmbrăcat lejer (dar scump) în sacou și blugi. Se temuse că nu va putea vorbi deloc, iar atunci când cuvintele începură să-i iasă din gâtlej, avea senzația că altcineva le spunea de fapt. Îi părea bine că putea să nu pară atât de șocată pe cât era în realitate. Că fusese de-a dreptul acidă. Probabil. Stomacul i se întoarse pe dos. Era aici și arăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
cu nunta? întrebă Rosa. —Ce-i cu ea? sări Lorelei privindu-le consternată. Bine, înțeleg că riscă să-și piardă slujba și nu e tocmai momentul să se mărite. Însă cheltuiește o avere pe toate astea... Vocea îi pieri în gâtlej. Rahat! Încă îmi datorează bani. Să facă bine să cotizeze. — Sunt sigură că totul va fi în ordine, zise repede Darcey. Nieve e fată deșteaptă. Nu și-ar investi toți banii într-un singur lucru. Nu, asta e adevărat, răsuflă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
făcusem când am lovit-o peste dinți cu Joe DiMaggio, a țâșnit sângele. Am înfipt cuțitul în ea până când am dat de un os, apoi l-am răsucit. Ea a încercat să țipe și călușul i-a alunecat adânc în gâtlej. I l-am scos cu totul o secundă, iar ea a strigat-o pe maică-sa. I l-am pus înapoi, de data asta mai strâns, și m-am apucat să-i tai țâțișoara dreaptă. Rănile făcute de frânghie încep
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Lupus, surâzător, cu arma ridicată; probabil că astfel vedeau urșii și mistreții fața omului care îi ucidea. Și ce zâmbet! Cu toți dinții strâmbi în gura aceea mare, și ochii care spuneau: „Ești terminat!“. Gustul arzător al sângelui urca pe gâtlej; Împăratul își agită brațele ca pentru a-și face loc: lumina acolo, departe, nu mai era nimeni, nici un glas. Reuși să pătrundă în atrium și pumnalul lui Julius Lupus intră orizontal, trădător - nu ca în luptă dreaptă, ci ca în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
într-un șir de masacre de neoprit; fiind un om singur, se izolase și fizic pe stâncile din Capri. Să stai alături de el era foarte riscant. Îl privi pe tânărul Gajus; acesta vru să-l salute, însă ura îi uscă gâtlejul. Pentru prima oară în viața lui, se aplecă, apucă marginea tunicii și, tăcut, cu un gest lent, plin de devoțiune, o sărută. Percepu, în adierea proaspătă a insulei, un iz stătut de lână păstrată de cine știe când, ca în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să țină ceva între degete. Toate erau bune și frumoase, dar nimic nu se compara cu fumatul: lui Leigh îi plăcea la nebunie să inhaleze. Să tragă cu buzele din filtru și să simtă fumul alunecându-i pe limbă, prin gâtlej și apoi direct în plămâni echivala cu a fi transportă direct în nirvana. Își amintea — în fiecare zi — cum era după primul fum, momentul în care nicotina ajungea în sânge. Câteva clipe de liniștire și înviorare laolaltă, în proporțiile potrivite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
Încheieturile proeminente ale mîinilor Îi sugerau lui Jim că pilotul era elev de școală și era la fel de Înfometat ca și el. Doar oftatul lui gutural era scos de răsuflarea unui bărbat matur, de parcă, alăturîndu-se unei unități kamikaze, i se dăduseră gîtlejul și plămînii unui pilot mai vîrstnic. — ...Uf... Îl văzuse pe Jim șezînd la coada avionului și, cîteva secunde, se uită la el printre urzici. Apoi se răsuci și continuă patrularea lui nervoasă prin perimetrul aeroportului. Jim Îl urmări cum lovește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
ia slujnică o asemenea fată. Când vine copilul pe lume, ea de mult nu mai poate vorbi și o aude pe moașă Întrebând-o ce nume să-i dea și ar vrea să vorbească, dar vorbele i se opresc În gâtlej și-i sună În minte: „Lixandru! Lixandru aș vrea să-l cheme”, degeaba Însă, vorba nu-i răzbate dincolo de buze și moașa Îi pune ea un nume. Vasile și Văsălica Îi rămâne numele. Onica se face bine, copilul crește și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Îl dor toate oasele pe Bitancu, zgârietura de la cap Încă sângerează, hainele-s ude pe el, afară ploaia s-a oprit de mult, păcurarul bătrân Îi aduce la gură cana cu țuică fiartă și el o bea și-l arde gâtlejul și nu apucă să răsufle că a doua cană este la gura lui și el se zbate dar trebuie să o bea și-i ia foc sufletul. Îi scot hainele de pe el, rămâne În pielea goală, „nu vă bateți joc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
nu murise în mine, după cum nici în ea cel al maternității, am adoptat sau, dacă vrei, am înfiat un câine; dar când l-am văzut într-o bună zi murind sub ochii noștri fiindcă i se oprise un os în gâtlej, și când i-am văzut ochii umezi cum ne implorau parcă să-l readucem la viață, ne-au cuprins o asemenea suferință și groază, încât n-am mai vrut câini sau alte vietăți. Și ne-am mulțumit cu niște păpuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
săracul Pfeffer era Dussel pentru posteritate. Chiar și mamei și tatei le știrbise imaginea și îi tratase cu grosolănie. Aceștia, redenumiți van Daan, nu erau părinții mei, voiam să îi strig, dar nu puteam pentru că aroma țigărilor tatei îmi invada gâtlejul și râsul mamei îmi înăbușea vorbele. Nu mă puteam lupta cu amintirile pe care le reînvia jurnalul. Nu puteam rezista strânsorii acelor fantome. Se ridicau la viață din paginile aspre și rupte, își aruncau brațele în jurul gâtului meu și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
canapeaua atelierului, unde avu loc frenetica împerechere, ca o trântă înverșunată, pe viață și pe moarte. Deasupra scâncetelor și vaietelor slabe ale Hildei, culminau două cuvinte rușinoase și grele ca două pete de catran și sânge, pornite cu vrăjmășie din gâtlejul masculului biruitor, în satanicul său galop. Așa cum se frământa el pe canapea, învăluit în umbră, nu-mi amintesc să fi văzut altceva decât pantofii Hildei în legănarea lor prin aer, cu tălpile în sus, aceeași pantofi gotici, ca două pernițe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de-a pururi: În noaptea în care câțiva oameni m-au trezit din somn, deschisei ușa cuprins de o emoție legitimă. Oamenii îngenuncheați îmi sărutară marginea halatului și exclamară cu toții deodată „Bravo, Ferdinand!”. ... „Vezi, Gloria?”, mă adresai iubitei. Îmi simțea gâtlejul strâns de surpriza fericirii ce mă copleșise. Gloria trezită din somn, pricepuse, în sfârșit, că Ferdinand Sinidis devenise, peste noapte, om celebru. „În numele domnului Președinte...”, începu unul dintre musafiri, agățându-mi un fel de gologan cu panglică scurtă, de poala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
gură, acoperindu-și astfel pântecul supt, cu pulpele strânse. Ridicat în tălpi văd cum intru. Fără să mă mișc întind mâna și iau de pe masă carafa cu vin galben. Câteva secunde se aude numai gâlgâitul vinului ce-mi alunecă prin gâtlej. Eva știe să surâdă îngerește. În tresăririle dintre leșinurile scurte, primește aiurând, ritmica bătaie a catapultului. Alunec apoi binișor, întinzându-mp sub masă, cu spinarea pe covor. De acolo văd picioarele Evei cu ciorapii căzuți peste pantofi. Pulpele goale, lungi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
balamuc. Cerea mereu struguri și scormonea cu degetele însângerate molozul de pe cărămizi. „Strugăr, - ați adus strugăr?” își cânta el pe nas singura lui întrebare, și nefericit, cerceta vizitatorii ce intrau pe poarta ospiciului. Se tânguia că i s-a prăfuit gâtlejul, cerând arcă ajutor cu niște priviri decolorate. Ochii lui apoși, ca două stele zugrăvite cu lături, îi păstrez în amintire, pe un cer de sânge, și de flăcări, și de smoală, într-o noapte cu tristețe fără leac. „Să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
vâră între pantalonii ei, din spărtura căra, rana sexului pălmuiește pentru întâia oară un copil care o asigură bâlbâind că mai cunoscuse până la dânsa încă o sută de amante, în vreme ce o ultimă juisare îl ține cu fălcile încleștate și cu gâtlejul strâns, din care i se prelungește un „âââââ”... pe două tonuri false”. ...Poate că ți s-a întâmplat și dumitale una ca asta, mă iscodi, curios să știe, Ferdinand Sinidis, și râse scurt, fixându-și ochii rătăciți prin fereastră, departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
chiar când Își culcă păpușa, am bunghit-o că-i ardea gleznele dă la mâini ș-avea neștiri și spăimi. D-acu o furgăsea frixoanele, așa c-am rugat-o să să pitească iar dedesubtu Învelitorii și i-am lunecat pă gâtlej o fiertură dă izmă. Ca să tragă În liniște la aghioase, noaptea aia știu c-am vegheat-o la capu dă la pat, culcat pă covorașu dă palmier. Bibilica s-a trezit timpurie, Încă se mai simțea nașpa, mititica, nu atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
el, capul dușmanului se desprinde de trup ca un dop de sticlă și bubuie săltînd pe podeaua de marmură privindu-l de acolo cu buzele țuguindu-se ritmic de parcă ar vrea să fluiere. Trupul se prăbușește în șezut și din gîtlejul rămas țîșnește sînge strălucitor care mînjește pereții. În aceeași clipă Personajul V. se trezește transpirat. E speriat și în același timp fericit. Fumează o țigară, apoi se culcă din nou uitînd visul. A doua zi însă rămîne blocat citind în
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
rușine că ești om și-ți lepezi hainele ca-n paradisul pierdut. Rămas la fel, la pielea nobilei sale nemernicii, străinul îți devine aproape. Dacă nu s-a putut înălța la zei, omul îi coboară și plutește peste ei călcîndu-le gîtlejurile în picioare. Doctorul umple paharele mereu. Vorbim. Ne contrazicem spunînd același lucru. Îi povestesc despre ciudata pasăre care mă urmărește. Rîde cu poftă iar eu mă molipsesc și rîd alături de el. Cîntăm și, odată golită sticla, aruncăm paharele spărgîndu-le de
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]