1,239 matches
-
nedrept ca unii să muncească și alții să se distreze, le-am spus copiilor: - Copii, văd că sunteți cam obosiți și dacă tot e sâmbătă, cred că o să vă dau drumul mai devreme, numai că o să plecați pe rând, fără gălăgie, ca să nu deranjăm. Bine? Vă imaginați răspunsul și cam în douăzeci și ceva de minute, câte doi, câte doi, au plecat liniștiți acasă, iar eu glonț pe terenul de sport. A doua zi, directorul era deja sosit și, când să
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
mai mare, Seymour. Eu aveam pe atunci cincisprezece ani, iar Seymour șaptesprezece. Pe la orele două din noapte m-au deșteptat din somn țipetele noii noastre colege de cameră. Câteva minute am rămas nemișcat în pat, într-o atitudine neutră, ascultând gălăgia, până ce l-am auzit, sau mai curând l-am simțit, pe Seymour foindu-se în patul alăturat. În zilele acelea, țineam pe noptiera dintre paturile noastre o lanternă, pentru cazuri de urgență, care, din câte îmi amintesc, nu s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
din toată inima. Detest copiii precoce. Dacă aș fi avut vreodată un copil care săă Sfârșitul frazei a rămas pierdut pentru noi. A fost întreruptă, subit și fără echivoc, de cea mai tumultuoasă, cea mai asurzitoare și cea mai falsă gălăgie în mi bemol pe care mi-a fost dat s-o aud vreodată. Toți cei din mașină am sărit literalmente ca arși. În momentul acela treceau niște cohorte, cu surle și cu tobe, alcătuite din ceea ce părea a fi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
moment Întregul sat se animă din nou, iar cocoșii Începură să cânte din mii de glasuri cucurigu. Câinii lătrau și ei, găinile cotcodăceau, oarecum vesele, rațele măcăiau și gâștele sâsâiau și ele, scoțându-și gâturile lungi printre ostrețe, Întâmpinând cu gălăgia lor lumea, care acum, nu se știe de ce, În loc să se ducă, se Întorcea de la biserică. De altfel, după toată această pălăvrăgeală, timpul părea să fi fost dat peste cap, iar lumea atât de răvășită, Încât Mașa nu mai știa nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
său prelung, palid, Încadrat cu o barbă neverosimil de lungă și subțire, aproape transparentă, care-i crescuse parcă peste noapte, făcându-l să semene de la depărtare cu un sfânt desprins din icoane, precum și ochii Încercănați contrastau cu prospețimea aerului dimineții. Gălăgia pe care o făceau orătăniile În ogradă nu părea să-l deranjeze În nici un fel. Fața lui albă exprima o detașare absolută de tot ce se petrecea În preajma sa. Oaspetele părea pregătit de un drum lung. La picioarele sale era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
izbucnit în râs. — Miss, cum se face că nu purtați chiloți?... Haideți, Miss, arătați-ne țâțele... Miss, Miss, de unde aveți bluza asta? De la Oxfam 1? În acest moment Sheba chiar a început să plângă. — Vă rog, continua să țipe pe deasupra gălăgiei generale, vreți să nu mai fiți așa de groaznici, măcar un minut? La vremea respectivă, nu știam nimic exact despre aceste lucruri. Dar auzisem câte ceva din cleveteala voiasă a cancelariei despre problemele pe care le avea Sheba. Umbla vorba despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
banca de lîngă mine se culcase un cerșetor. Era la o distanță de mai bine de trei metri, dar fiind foarte cald, mă gîndeam să-l suport cît fumam o țigară. Între timp mi-am dat seama că e mare gălăgie prin apropiere și-am văzut demonstranți cu steaguri roșii și albastre apropiindu-se. CÎntau, țipau amenințător prin megafoane, imitau mersul În pas alergător ținîndu-se la braț... Veneau și veneau și nu se mai sfîrșeau. Nici nu mi-am dat seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Am potrivit limbile ceasului deșteptător cu puțin Înainte de ora 5, l-am Întors și l-am pus mai departe, pe pervaz, ca să nu ajung prea ușor la el și să fiu tentat să-l opresc. Am deschis radioul ca să Înăbuș gălăgia ce venea de la jucătorii de la etaj și m-am strecurat În așternutul răcoros care, din cauza whiskyului pe care Îl vărsasem, mirosea și mai tare decît mine. Dintre fotografiile pe care le-am luat de la Tashiro am ales una care, chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
prind prin oraș, vă dau amendă și vă duc direct la inspectoratul școlar!...” „Hîî, pe tovarășu’ l-o oprit poliția...” „V-o amendat, tovarășu’, pentru noi, că suntem răi, tovarășu’?” „Noi nu suntem răi, tovarășu’, numa’ ăștia fac prea multă gălăgie.” „Eu mă fac milițian, tovarășu’, ați văzut ce pulan avea?” „Haida-ți, tovarășu’, ați zis că ne lăsați să ne cumpărăm pufarine, vă rugăm , tovarășu’!...” Asta era. Uneori mă întrebam dacă problemele veneau de la ei sau de la lumea în care trăiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
sau să auzim. Și poate, fiind mai aproape de cap, nu ar mai face atâtea lucruri iraționale, aberante. Mi s-a părut așa dintr-o dată absurdă toată alcătuirea corpului meu, uitându-mă printre degetele răsfirate la cărțile de pe rafturi și auzind gălăgia din stradă și eu între ele, nici carte, nici ființă larvară. Și o femeie grasă, grasă, una dintre bibliotecarele de serviciu, se așeză pârâind pe un scaun și începu să se uite tâmp în soarele toamnei și să-și mângâie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
acesteia, de care, la ceasul acela al istoriei, nu erau nici ei conștienți. Decența, comportamentul, limbajul, în care se simțeau bine unii cu alții, amestecați cum erau, mă făcură - și încă multă vreme - să gândesc la numitele „categorii sociale”, marea gălăgie făcută în jurul acestora, la așa zisa. „problematică” a lor. S-ar putea... Cineva bătu din palme: era doamna Agripina și ne pofti la mesele puse cap la cap pe deschiderea a patru odăi care aveau ușile scoase și duse în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
citi. Cumpăra ziarele, cel de Capitală și cel local, din obișnuință, - înainte de război era abonat, chiar în timpul războiului, dar cele „mai interesante” ziare au fost cele dinainte de război; câte partide politice atâtea ziare. Aveai ce citi, și altele pe deasupra, hărmălaie, gălăgie, păreri pro și contra, câte și mai câte, - în timpul războiului s-au redus, începuseră a fi uniforme, dirijarea impusă de stat le hotărâse limitele „admisibile”, pentru ca acum, după desființarea partidelor și abdicarea regelui, să devină cenușii, realitățile erau prezentate pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
se scuză că trebuie să se întoarcă la birt în care rămăseseră câțiva din clienții aceia gălăgioși cu sângele aprins de soarele Mării Ligurice; birtul era pe plajă, își ceru scuze și dispăru; nu mințea, căci în adevăr în birt gălăgia era în toi, se simțea lipsa patronului. Noi rămaserăm în turn, și, deodată, - de necrezut - contemplarăm veacurile civilizației până la mari depărtări, se vedea Regatul Parților, priveam spre Suza, Persepolis, Ecbatana, tu trezit ca din memorii insondabile îmi arătai cu degetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
pe ălălalt Ilie. Așa le spun eu și stau de vorbă cu ei. Și-a pus mânile în șolduri și și-a răsucit gâtlejul spre înălțimea stufoasă. —Mă! a strigat el grangurilor (cu apostrofa necesară), să nu-mi faceți aci gălăgie; duceți-vă la culcare. Costică și Ilie însă au urmat să facă gălăgie, răspunzând mierlei și zvonului de amurg al luncii. Din când în când treceau și stârci mari cu chemări răgușite; stârci pitici albi, când dădeau peste noi, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Și-a pus mânile în șolduri și și-a răsucit gâtlejul spre înălțimea stufoasă. —Mă! a strigat el grangurilor (cu apostrofa necesară), să nu-mi faceți aci gălăgie; duceți-vă la culcare. Costică și Ilie însă au urmat să facă gălăgie, răspunzând mierlei și zvonului de amurg al luncii. Din când în când treceau și stârci mari cu chemări răgușite; stârci pitici albi, când dădeau peste noi, își învăluiau zborul mai sus, cu spicul moțului fâlfâind. Între bălți, începeau să umble
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Mulțumesc. Am făcut un test pentru nuntă, ca să văd dacă sunt alergică. Nu vreau să mi se umfle fața ca un arici de mare în ziua nunții mele. S-a oprit locului și și-a ciulit urechea. — Ce e cu gălăgia asta? Într-un apartament învecinat cineva urla din toți rărunchii: —GoooooooooaaaaaaldfinGAH! —E Ornesto. Exersează. —Ce exersează? Cum să bage lumea în sperieți? —Canto. Ia cursuri. Profesoara lui spune că are talent. —Eeee un ooom, un ooom cu FARUL lui Midas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Dimineața, pe când dormea, iubita mea avea același zâmbet pe care-l ghicisem noaptea, și aceeași mireasmă de parfum delicat. Aplecat deasupra frunții ei netede și senine, o înecam în promisiuni emoționate și tăcute. Dinspre fereastră îmi ajungeau iarăși la urechi gălăgia, târguielile negustoreselor, foșnetul paielor călcate în picioare, sunetele unor vase de aramă, strigătele animalelor, ca și mirosurile purtate de un vânt ușor, dar răcoros, care ridica timid perdeaua. Iubeam totul, binecuvântam totul, Cerul, deșertul, drumul, Tombuctu, pe seniorul din Uarzazat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să fie acolo, iar toți cei prezenți și-ar fi dorit într-adevăr să nu fie. De îndată ce mă vor cunoaște, nu vor mai fi ostili, se liniști el. în fața tăcerii înmărmurite din Elbaroom era, probabil, un gând cam prea optimist. Gălăgia renăscu în bar la fel de brusc pe cum dispăruse și, odată cu asta, fiecare pereche de ochi se îndepărtă de nou-veniți. Era o schimbare înspăimântătoare. Cei doi puteau la fel de bine nici să nu mai existe, pentru că ocupanții cârciumii explodară în efuziuni verbale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
și jumătate. Chiar așa? Ce păcat! zise Suki. Nu prea suntem multe fete. Nu-mi dau seama de ce. Mereu mă gândesc că băieții trebuie că se plictisesc doar cu noi două, continuă ea viclean. Cu toții protestară la această afirmație; cum gălăgia lor îmi acoperea vocea, m-am scuzat și m-am dus să-mi iau jacheta. În intimitatea toaletei m-am privit în oglindă, mulțumită de ceea ce vedeam. Rujul era încă acolo, dar așa și trebuia; am pus un strat destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
să rămân credincios coșmarului meu preferat (Joseph Conrad, Inima întunericului) PAGINĂ NOUĂ, PE DREAPTA PRIMA PARTE Contracurenți roșii PAGINĂ NOUĂ, PE DREAPTA CAPITOLUL UNU Torentele de ploaie începură să cadă cu puțin timp înainte de miezul nopții, înecând vuietul claxoanelor și gălăgia infernală care semnalau de regulă Anul Nou pe Strip, artera centrală a orașului, 1950 sosind anunțat de scrâșnetul frânelor și de nervii ambuteiajului. La 12:03 o tamponare la care participaseră patru vehicule avea ca rezultat o jumătate de duzină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
era cufundat complet în întuneric. Clienții stăteau la mese cochete, cu fața spre scenă, iar formația de muzică era luminată din spate de alte becuri albastre: spoturi acoperite cu celofan, ce clipeau. Muzica era asurzitoare, cu puțin sub nivelul de gălăgie. Trompetistul, contrabasistul, bateristul, pianistul și trombonistul erau negri și purtau cămăși albastre cu dungi. Saxofonistul alto era Coleman, fără barbă, iar un bec albastru pâlpâia exact în ochii tăticului Reynolds. Mal îl îmbrânci ușor pe Buzz și-i spuse tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
în ureche: — Claire și Loftis sunt la bar. Într-un colț discret. Buzz se răsuci pe călcâie, îi văzu pe cei doi, apoi aproape că țipă pentru a se face auzit: — Coleman nu-i poate vedea. Îl abordăm când încetează gălăgia asta blestemată. Mal se îndreptă spre peretele din stânga, în direcția scenei, ținând capul plecat. Buzz îl urmă la câțiva metri distanță, în pași de dans: nu sunt nelalocul meu, nu sunt polițist. Când ajunse aproape de marginea scenei, își întoarse privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
câte licee erau în țară. Sumedenie! Un zgomot, de-ai fi zis că te afli într-un uriaș stup de albine. Și toți elevii vorbeau odată... Parcă erau strânse la un loc cinci, șase clase! La ora 8 și 10, gălăgia încetă ca prin farmec! Intrase profesorul. După ce ne dete câteva instrucțiuni, luă creta și scrise subiectul pe tablă: O poveste Nedumerirea se zugrăvea pe fețele tuturor. Unul dintre noi întrebă: ― Dacă nu vă supărați, vă rog, cum "o poveste"? adică
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
pentru că nu știa prea bine românește; iar elevii îl duceau cum voiau ei, mai ales când era vorba de traducere. Prima oră de Germană după vacanța de iarnă. Toți așteptam sosirea profesorului cu multă voie bună, pregătiți de râsete și gălăgie. Chiorul este mort de oboseală și-i vine s-adoarmă de-a-npicioarele. A sosit de la niște rude din Focșani chiar în noaptea trecută și nu mai poate de somn. Se hotărăște să se culce cu capul pe bancă, pe undeva prin
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
va lua parte, așa cum s-ar fi cuvenit, la râsetele care se știa că vor veni. Fischer făcea spirite slabe, dar băieții, prefăcîndu-se că le gustă și se amuză într-adevăr, râdeau cu hohote, numai pentru plăcerea de a face gălăgie. Se supăra însă deseori, mai ales când, venind în clasă, găsea vreun băiat afară din bancă. În asemenea împrejurări, judecata era scurtă. Fischer, care ne fusese dascăl de nemțește din cursul inferior, știa că sîntem "clei'' la materia lui. Habar
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]