2,190 matches
-
despre mersul războiului) și literar (cu un salon artistic în care se întâlneau literații și pictorii aflați în refugiu și ale cărui șezători se organizau în folosul răniților). În 1919 își dă demisia din minister, rezumându-se la activitatea de gazetar. Împreună cu Liviu Rebreanu conduce magazinul literar „Cetiți-mă!” (1921-1922); în 1941 va fi director al cotidianului “București”. Din 1922 până în 1940 va funcționa ca director general (și, alternativ, inspector general) în Ministerul Cultelor și Artelor, contribuind mult la promovarea artelor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288163_a_289492]
-
literară sau de confrați. A călătorit mult, mai ales în Franța, dar și în restul Europei. A fost amic al artiștilor plastici (Iser, Ressu, Steriadi, Dărăscu, Brâncuși, Paciurea) și al actorilor, cărora le-a dedicat nenumărate cronici în revistele timpului. Gazetar împătimit, este prezent într-o mulțime de publicații: „Flacăra”, „Națiunea”, „Viitorul”, „Foaia interesantă”, „Viața literară și artistică”, „Foaia pentru toți”, „Noua revistă română”, „Curierul literar”, „Generația nouă”, „Viața literară”, „Vieața nouă”, „Adevărul literar și artistic”, „Convorbiri literare”, „Contimporanul”, „Cuget românesc
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288163_a_289492]
-
soluții dramatice (întâlnite la Oscar Wilde, Henri Bataille, Maeterlinck, Pirandello) vestesc teatrul modern: dedublarea și multiplicarea personajelor, măștile, imixtiunea commediei dell’arte și a teatrului de marionete (mai ales în piesa Manechinul sentimental). M. a fost și unul din marii gazetari ai anilor 1910-1940. În afară de „Revista celorlalți” și „Insula”, importante ca tribune ale orientării moderniste și simboliste în poezia românească, el mai scoate, împreună cu Liviu Rebreanu, în 1921-1922, săptămânalul ilustrat „Cetiți-mă!”. A practicat gazetăria curentă, atât ca redactor la „Viitorul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288163_a_289492]
-
trece licența și la Facultatea de Filosofie a Universității din București, intră în redacția cotidianului „România liberă”, dar în 1974 este eliminat ca „inapt pentru scris”, pretext ce ascunde „vina” de a avea o pregătire teologică, stânjenitoare ideologic pentru un gazetar în deceniul al optulea. Va fi consilier la Secretariatul de Stat pentru Culte (1975-2001). Debutează la „Luceafărul” în 1965, recomandat de Eugen Barbu, cu schița S-a prăbușit aeroplanul. Mai e prezent în „Săptămâna”, „Suplimentul literar-artistic al «Scânteii tineretului»”, „România
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290608_a_291937]
-
1922, „Revistă politico-socială”. Tot din 1922 director este Pamfil Șeicaru. Fără a avea, la început, un program explicit, publicația își precizează pe parcurs poziția ideologică și morală. Într-un articol intitulat Pro domo (15/1923), care va declanșa reacțiile unor gazetari (N.D. Cocea și M. Mircea în „Facla”, Tudor Teodorescu-Braniște în H.), Pamfil Șeicaru arată că revista „rezumă spiritul unei generații”, al generației celor întorși din război, care, dezamăgiți de starea țării, nu mai cred în democrație: „«Democrația», impudica metresă a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287433_a_288762]
-
Seminarul „Ienăchiță Văcărescu”, continuându-și învățătura la Gimnaziul „Ion Heliade-Rădulescu” și la Liceul „Mihai Eminescu”. Înscris la Facultatea de Medicină din Timișoara, se mută după doi ani la cea din București, dar abandonează studiile, dedicându-se în întregime activității de gazetar și scriitor. În 1946 își schimbă oficial numele de familie în Fărcășan. A publicat romanele O iubire din anul 41 042 (I-IV, 1958) și Secretul inginerului Mușat (I-IV, 1959) sub pseudonimul-anagramă Crișan Făgerașu și a utilizat ocazional, în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286959_a_288288]
-
le face. Poate gustul pervertit de rețetele literaturii de consum l-a împiedicat să realizeze o operă care, așa cum se anunța, putea fi remarcabilă cel puțin raportată la epoca sa. Critica vremii și istoria literară l-au ignorat, iar puținii gazetari care au consemnat aparițiile unor volume i-au adus câteva laude superficiale. Doar primul său comentator a sesizat „sporul de energie artistică” pe care P. îl obține „prin atitudinea neobișnuită” în modul de a privi lucrurile, printr-o „inspirație neobișnuit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288976_a_290305]
-
ILIEȘIU, Iustin (18.III.1900, Maieru, j. Bistrița-Năsăud - 30.IX.1976, București), poet, gazetar și traducător. Este fiul Irinei (n. Rusu) și al lui Laurențiu Ilieșiu, țărani. Învăța la Liceul Evanghelic Luteran din Bistrița și la Liceul Fundațional Grăniceresc din Năsăud, luându-și bacalaureatul în 1918. Urmează din 1919, la Cluj, Facultatea de Litere
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287524_a_288853]
-
românească, în publicistica politică îndeosebi. Cu Enrich Winterhalder scosese, în 1848, „Pruncul român”. În exilul parizian, mânat de același neastâmpăr, înființează cu I.C. Brătianu „Republica rumână” (1851) și intră în comitetul de redacție al „României viitoare” (1850). Triumful activității de gazetar a lui R. este „Românul”, organ unionist, de o mare longevitate, apărut la 9 august 1857. În ziar, directorul este omniprezent, cu articole de fond, cronici economice, artistice, literare, comentarii asupra evenimentelor interne și internaționale. Uneori numere întregi sunt redactate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289374_a_290703]
-
POPESCU, Cristian Tudor (1.X.1956, București), prozator și gazetar. Este fiul Victoriei și al lui Tudor Popescu, ofițer. Urmează la București Liceul „Mihai Viteazul” și Facultatea de Automatizări și Calculatoare din cadrul Institutului Politehnic, absolvită în 1981. Ulterior lucrează ca analist programator. După 1989, în calitate de redactor-șef al cotidianului „Adevărul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288927_a_290256]
-
Tudor Popescu, ofițer. Urmează la București Liceul „Mihai Viteazul” și Facultatea de Automatizări și Calculatoare din cadrul Institutului Politehnic, absolvită în 1981. Ulterior lucrează ca analist programator. După 1989, în calitate de redactor-șef al cotidianului „Adevărul”, devine unul dintre cei mai importanți gazetari din România. Este, de asemenea, redactor-șef al săptămânalului „Adevărul literar și artistic”. Debutează în 1984 la revista „Echinox”, cu povestirea SF Grădina de cenușă. Primul volum, culegerea de „ficțiuni speculative” Planetarium, îl publică în 1987. Prozele SF cuprinse în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288927_a_290256]
-
un scenariu cinematografic (Timp mort, ucronie proiectată asupra evenimentelor din 1989), pamflete sau ficțiuni propriu-zise, aceste culegeri de texte „circumstanțiale” sunt în fond rezultatul unei acțiuni de scriere la două mâini, prozatorul adaptându-și vocea și instrumentele la cele ale gazetarului. Va avansa, de altfel, în nume propriu, sintagma „literatură a zilei”: „crisparea existențială din România împinge literatura pe teritoriul gazetăriei, la limita reflectării instant.[...] Scriitorul trebuie să-și asume o condiție asemănătoare actorului de teatru, a cărui artă vie durează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288927_a_290256]
-
1991, 394-397; Z. Ornea, O antologie SF, RL, 1993, 15; Claudiu Groza, Cu ochii bine deschiși, APF, 1997, 7-8; Dorin Tudoran, Kakistocrația, Chișinău, 1998, 551-554; Cristina Tamaș, „Vremea Mânzului Sec”, TMS, 1999, 3; Ion Simuț, Un prozator persecutat de un gazetar, F, 1999, 4; Simion, Fragmente, IV, 259-264; Alex. Ștefănescu, Un Cristian Tudor Popescu mai puțin cunoscut, RL, 2000, 16; Mircea Morariu, Jurnalismul polemic, F, 2000, 6; Luminița Marcu, Scriitorul deghizat în jurnalist, RL, 2001, 23; Radu Pavel Gheo, Despre Science
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288927_a_290256]
-
BACALBAȘA, Ion (Iancu) C. (24.VII. 1863, Brăila - 10.VI.1918, București), ziarist, cronicar dramatic și dramaturg. Este fiul Anetei (n. Bobescu) și al lui Costache Telescu, gazetar și polițist, șef al poliției brăilene. După studii liceale făcute la Brăila și București, a urmat cursurile Facultății bucureștene de Litere. În anul 1886 a început activitatea jurnalistică la gazeta „Lupta” a lui G. Panu. A colaborat, deseori sub pseudonimele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285520_a_286849]
-
ce-l datorim acelor ce se laudă fiecare în parte a fi ‹‹bun de-legat ››, ceea ce este foarte drept”. În aceeași notă, criticând pactizarea lui C.A. Rosetti, liderul liberalilor radicali („Roșii”, respectiv Somno-roșii la Hasdeu), cu conservatorii, inspiratul gazetar face aluzie la însușirile racului, pe care le consideră manifeste la Rosetti, al cărui nume îl prescurtează inversat R.A.C., constatând în același timp că „străvestirile, caracterele, limbagiurile d-lui sunt nenumărate (a se citi cameleonice - n.n.), măcar că ele se
Umor hasdeean by Claudia Furtun? () [Corola-publishinghouse/Science/83581_a_84906]
-
SEVASTOS, Mihail (8.VIII.1892, Botoșani - 24.IX.1967, București), prozator, memorialist, poet, traducător și gazetar. Este fiul natural (cu prenumele la naștere Ionel Mihai) al folcloristei Elena Didia Odorica Sevastos și al poetului Artur Stavri. Își face studiile în Iași, la Liceul Internat, apoi la Facultatea de Drept (1910-1913) și devine avocat. Debutează cu Cântecul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289650_a_290979]
-
căror gânduri și aspirații „se lovesc de boltă și se frâng de zid”, poetul atacă diferite realități sociale, critică dur tare nocive. Când e vorba de unii slujitori ai condeiului sau ai scenei, o dă pe glumă, unele dispute cu gazetari sau poeți, reflexe și comentarii ale unor evenimente sau întâmplări obișnuite fiind rimate în înjghebări frecvent neatinse de scânteia spiritului. Umorul palid din ciclul Cronici ieșene (1911-1920), persiflarea „eroilor” care doreau intrarea țării în conflict doar pentru a-și dezvolta
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289650_a_290979]
-
, C.[onstantin] Z. (3.VII.1870, Coasta Lupei, j. Galați - 21.XII.1930, Galați), poet, gazetar și traducător. B. continuă spița unor răzeși din Nicorești: tatăl, Zamfir Buzdugan, era cântăreț de strană, mama, Ghina, trecea ca învățătoare în sat; când ea dispare (victimă a unei epidemii), tatăl și fiul pribegesc peste Dunăre, stabilindu-se în Dobrogea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285972_a_287301]
-
va situa, în 1898, printre „radicali”, stăruind pentru prevenirea scindării PSDMR, în preajma Congresului al VI-lea. Ulterior, se stabilește la Galați, unde va profesa avocatura „cu știință și conștiință” (F. Aderca), dar fără să abandoneze scrisul și rămânând același redutabil gazetar. Încă legat de cercurile socialiste, colaborează, în 1902, la „România muncitoare”, participă la declanșarea grevei lucrătorilor din port. Pe urma „generoșilor”, aderă între timp la Partidul Liberal, devine un factotum la „Tribuna liberală”, oficiosul local al PNL. Între 1906 și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285972_a_287301]
-
BACALBAȘA, Anton (21.II.1865, Brăila - 1.X.1899, București), scriitor și gazetar. Tatăl lui se numise Costache Telescu, dar, înfiat de un unchi staroste de băcani sau bacalbașă, i se schimbase numele. Căsătorit cu Aneta Bobescu, avusese mai mulți copii, dintre care, în afară de B., vor ajunge oameni de condei Ion (Iancu) și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285521_a_286850]
-
o sumedenie de pseudonime, care de care mai năstrușnice (ca, de pildă, Kinderfus, Calyope Fourreau, Abayados de Calatrava y Rigolo Năbădayos). Copil teribil al presei socialiste, iubitor de farse și bufonerii, B. era, în campaniile pe care le susținea, un gazetar de temut. Scria cu patimă, cu exaltări de vizionar, știind să fie dur, șfichiuitor, vindicativ. Virulența lui pamfletară - prevestindu-l pe N. D. Cocea - nu cruță deloc instituțiile timpului. Totul, sau aproape totul, i se pare o farsă sinistră, un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285521_a_286850]
-
se pare o farsă sinistră, un spectacol de bâlci, penibil și caraghios. Verva satirică a polemistului se proiectează în creionări acide, vizând diverse specimene din viața politică ori din presă. După modelul lui Caracudi al lui Caragiale, B. conturează tipul gazetarului fără principii și fără scrupule. Părerile lui asupra artei preiau idei ale lui C. Dobrogeanu-Gherea (funcția socială a artei, impactul mediului social asupra procesului de creație ș.a.m.d.). Exponent al școlii critice a „Contemporanului”, pledând pentru arta cu tendință
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285521_a_286850]
-
îngâmfare, automatisme, de o agresivitate tâmpă și grosolană, personajul și-a câștigat îndată o faimă care s-a dovedit trainică. Într-o manieră melodramatică sunt scrise schițele din volumul Din viața militară (1895), unde se dezvăluie atrocitățile vieții de cazarmă. Gazetar prolific și scăpărător, B. nu a avut nici răgazul, nici răbdarea de a elabora o operă la care talentul său l-ar fi îndreptățit. SCRIERI: Moș Teacă, București, 1893; Arta pentru artă, București, 1894; Din viața militară, București, 1895; Pardon
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285521_a_286850]
-
fizică pe care i-a avut în liceu...”. Despre succesul meu de a fi fost șefă de promoție am aflat doar după câțiva ani de la revoluție. La aniversarea a 115 ani de la înființarea liceului, un profesor de limba româna și gazetar la un ziar local, m-a întrebat dacă este adevărat că eu am fost cel mai bun elev, absolvent în anul 1966. În noul local al liceului din strada Racoviță se sculptase pe perete un panou cu șefii de promoție
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
, Barbu (11.IV.1858, București - 29.IV.1918, Iași), prozator, dramaturg și gazetar. Trăgându-se dintr-o familie de obârșie vrânceană, D. era al nouălea copil al Ioanei și al căruțașului Ștefan Tudorică Albu, care își părăsise ținutul și se stabilise în Bariera Vergului, la marginea Bucureștilor. Trece prin câteva școli, absolvind, ca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286716_a_288045]