3,294 matches
-
chiar o țigară din buzunar de care-și apropie flăcăruia chibritului, lăsînd biciul În poală. Acum arunca chibritul printr-un arc Înalt, În noroi. După care strînse brusc hățurile. Acum avu În fața ochilor grozăvia... În șaretă săriră doi bărbați. Fetița gemu În vis, după care se ridică din pat și strînse oglinjoara placată În sidef, pe care pînă atunci o ținuse În palma nădușită de sub așternut. Doamna Brener, care În noaptea aceea dormea cu copilul În aceeași odaie - altfel, cele trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
fetița. Copilul se zguduia sufocat de suspine. Doamna Brener nu putea scoate o vorbă, iar primarul, cam fără chef, o conduse În hol. CÎinele urla Întruna, jelind animalic, ca o bocitoare bătrînă. Doamna Brener, palidă de moarte, cu copilul care gemea animalic, căuta, confuză, să-i expună domnului primar motivul venirii sale. „Vedeți și singur În ce stare este“, zise abia auzit. „Da, văd“, zise primarul. „Dar, scuzați-mă, nu prea vă Înțeleg. “ Atunci copilul se Întoarse spre el cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
privirea lui Neri, neîncrezătoare la Început, aprinsă de mînie după aceea, a băgat de seamă prezența mea. Încă gîfÎind, uluit, se opri. Clara Îl strînse fără să Înțeleagă, frecîndu-și trupul de al lui și lingîndu-i gîtul. — Ce s-a Întîmplat? gemu ea. De ce te oprești? Ochii lui Adrián Neri ardeau de furie. — Nu-i nimic, șopti el. Mă-ntorc Îndată. Neri s-a ridicat și s-a năpustit spre mine ca o ghiulea, strîngînd pumnii. Nici nu l-am văzut venind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
mînă. Tot puneam bani deoparte de doi ani de zile ca să cumpăr o verighetă cînd Teresita a căzut bolnavă. Se molipsise la atelier, mi-a zis ea. În șase luni, mi-a murit de tuberculoză. Încă Îmi aduc aminte cum gemea mutul În ziua cînd am Îngropat-o În cimitirul din Pueblo Nuevo. Isaac se cufundă Într-o tăcere profundă. N-am Îndrăznit nici să respir. După puțin timp Își ridică privirea și-mi zîmbi. — Vorbesc de cincizeci și cinci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
aș putea spune dacă era sînge sau excremente. Doctorul Baró examină rapid situația și, cu un gest, Îi indică tatei că trebuia să-l Întindă pe Fermín În pat. Îi ajută feciorul doñei Encarna, care aspira să devină boxer. Fermín gemea și se zvîrcolea ca și cînd o fiară i-ar fi devorat măruntaiele. — Dar ce are sărmanul, pentru numele lui Dumnezeu? Ce are? gemea doña Encarna din ușă, scuturînd din cap. Doctorul Îi luă pulsul, Îi cercetă pupilele cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Întindă pe Fermín În pat. Îi ajută feciorul doñei Encarna, care aspira să devină boxer. Fermín gemea și se zvîrcolea ca și cînd o fiară i-ar fi devorat măruntaiele. — Dar ce are sărmanul, pentru numele lui Dumnezeu? Ce are? gemea doña Encarna din ușă, scuturînd din cap. Doctorul Îi luă pulsul, Îi cercetă pupilele cu o lanternă și, fără o vorbă, Începu să-i prepare o injecție dintr-o fiolă pe care o avea În servietă. — Țineți-l. Asta o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
piersici, preferatul lui don Federico. — Bine ai făcut. Să-mi spui cît Îți datorez, zise tata. Dar el cum ți s-a părut? — Făcut zob, de ce-aș minți. Numai cînd l-am văzut chircit În pat ca un ghem, gemînd că vrea să moară, mi-a venit o poftă de omor, ce să mai zic. Mă Înfigeam chiar acuma Înarmat pînă-n dinți În Brigada Criminală și rădeam la foc automat o jumătate de duzină de boboci, Începînd cu buboiul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
primar, poftă bună. Tocmai ducea furculița la gură când o explozie făcu clădirea să vibreze de sus până jos, în timp ce geamurile dinăuntru și de afară zburau în țăndări, mese și scaune au fost aruncate la pământ, unii oameni țipau și gemeau, câțiva erau răniți, alții năuciți de șoc, alții tremurau de spaimă. Primarul sângera dintr-o tăietură pe care-o avea pe față, provocată de un ciob de sticlă. Era evident că fuseseră atinși de unda de șoc a exploziei. Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
de sârmă întinse de-a lungul frontierei, de o parte și de alta. Cei trei bărbați au trecut deja, în față merge șeful, care e cel mai înalt și, în șir indian, traversează cu toții pajiștea a cărei umiditate picură și geme sub pantofi. Pe o șosea secundară de la periferie, la vreo cinci sute de metri de acolo, așteaptă automobilul care-i va duce, în tăcerea nopții, la destinația lor din capitală, o firmă falsă de asigurări&reasigurări pe care lipsa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
am și văzut absurditatea: Cum poți fi atât de prost? Nu cumva vrei să zici că ești gelos pe Strickland? Aproape că-mi venea să râd: Doar știi bine că nu are ochi să-l vadă. — Tu nu înțelegi, a gemut el. — Ești un prost isteric, i-am zis puțin enervat. Hai să-ți dau un whisky cu sifon și o să te simți mai bine. Presupuneam că dintr-un motiv sau altul - și numai Dumnezeu știe ce sunt în stare să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
se stăpânească. Începu să-și frângă mâinile pradă unei emoții puternice: — Ah, sunt atât de speriat! Știu că o să se întâmple ceva. Un lucru îngrozitor, și nu pot face nimic să-l previn. Ce fel de lucru? — Ah, nu știu! gemu el, și-și cuprinse capul în mâini. Prevăd o catastrofa cumplită. Stroeve cădea întotdeauna ușor pradă emoțiilor, dar acum era tulburat la culme. Nu puteai să vorbești nimic logic cu el. Mi se părea întru totul probabil ca Blanche să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
totul pe îndelete. Îndărătul ochelarilor, ochii lui rotunzi și albaștri erau înnebuniți de groază. Îi mai deformau și lentilele. Azi-dimineață când portăreasa a urcat să-i ducă o scrisoare, a văzut că nu-i răspunde nimeni. A auzit pe cineva gemând. Ușa nu era încuiată, așa că a intrat. Blanche zăcea în pat. Îi fusese îngrozitor de rău. Pe masă era o sticlă cu acid oxalic. Stroeve își ascunse fața în mâini și se legănă înainte și înapoi gemând. — Dar era conștientă? — Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
A auzit pe cineva gemând. Ușa nu era încuiată, așa că a intrat. Blanche zăcea în pat. Îi fusese îngrozitor de rău. Pe masă era o sticlă cu acid oxalic. Stroeve își ascunse fața în mâini și se legănă înainte și înapoi gemând. — Dar era conștientă? — Da. Ah, Doamne, dacă ai ști cum suferea! Eu nu mai pot îndura. Pur și simplu nu mai suport! Și glasul i se prefăcu într-un țipăt. — Dă-o dracului, nu văd de ce ar trebui să suporți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
măcelului, Însă nu și dreptul acelor ființe de a fi răzbunate. Trebuia să găsească responsabilul, omul care fugise după comiterea acelei crime atroce. În fața lui se legăna sacul cu fragmentele mecanismului. Calul se smucea nervos Într-o parte atunci când Încărcătura gemea cu glasul ei metalic, ca și când ar fi fost conștient că transporta frânturi din infern. - Deschideți poarta pentru autoritatea Florenței, strigă cu ultimele puteri către santinela din turn, care Încerca să se uite În jos Întinzând torța printr-un gol al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Pe una din primele trasase o imagine a pământului, cu repartiția sa perfectă de uscături și de ape. Iar În măruntaiele sale, marea cavernă unde să situeze osândiții, așezați În cercuri Într-un imens amfiteatru, În jurul cumplitului puț ÎN CARE geme pentru vecie Lucifer. Și apoi stânca imensă Înălțându-se din ape, pe care, urcând, se curăță păcatele. Și apoi... și apoi nimic. Fantezia sa părea oarbă, incapabilă să găsească ceva care să poată reda cu aceeași exactitate condiția de beatitudine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
instinctul Îi spunea că și miracolul era o verigă din acel lanț al morții. - Spune-le celorlalți priori să se lipsească de mine, la adunare. E nevoie de prezența mea undeva, se mărgini să Îi comunice străjerului. Când ajunse, biserica gemea deja de mulțime. Încă o dată, Își croi drum cu coatele, Încercând să revină În locul de observație de data trecută, sub pilastru. Baldachinul menit să adăpostească relicvariul lui Bigarelli fusese deja transportat În fața altarului, iar cineva trăsese perdelele pentru a-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
simțind În inimă toată durerea neputinței. Dar nu trebuie să cedez În fața disperării, hotărî el. O porni Înainte cu grijă, repezindu-se la adăpostul unei mici coloane. În jurul lui, pardoseala era plină de cadavre sfâșiate. Câte unul, Încă În agonie, gemea Încetișor, Încercând să se târască spre un adăpost de neatins. Nici unul din trupurile de pe jos nu purta vreuna din uniformele pe care le văzuse afară. Probabil că atacatorii Îi dovediseră pe asediați fără prea multe greutăți: morții nu purtau platoșă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
asistau năuciți, apucă de subțiori trupul lui Arrigo și Îl potrivi În poziția șezut. Apoi arătă spre plăcile Învelite În fetru, poruncind să fie dispuse de-a curmezișul, lângă cadavru. Călugării de la Misericordia erau din ce În ce mai Înmărmuriți. Sub greutate, oiștea carului gemea periculos. - Parcă e de marmură! exclamă unul dintre cei doi, leoarcă de sudoare pe sub glugă, pe când celălalt, ajutat de Dante, urnea căruța. Dar ce-i Înăuntru? - Un vis, murmură priorul, ștergându-și fruntea și el. Un vis visat de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
și dădu de viitorul mire al Văduvei: acesta din urmă îl apostrofă plângăreț. Avea ochii roșii după anunțul sentinței și, cu siguranță, la ora aceea regreta focurile de armă pe care le trăsese în burta patronului său. „Dom’le procuror, gemu el, dom’le procuror“ și Destinat îl privi în ochi, parcă fără să vadă jandarmii și cătușele, și îi răspunse punându-i mâna pe umăr: „Da, prietene, ne cunoaștem de undeva, nu-i așa? Cu ce vă pot ajuta?“ Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
au existat și care se trezeau în fiecare dimineață într-un pat cald și în niște brațe adormite, și nu în tranșee mocirloase, pentru a merge să împingă vagonete, și nu cadavre. Ce noroc chior! Șuierul obuzelor, teama, prietenii care gem și mor la douăzeci de metri de tine, agățați în sârma ghimpată, șobolanii rozând cadavrele morților, toate astea erau atât de departe! În locul lor, viața adevărată, și atât. Viața îmbrățișată în fiecare dimineață nu ca un vis de dincolo de perdeaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
în ziua în care hotărâse să ne părăsească. Poate chiar mai cald. Da, aș putea vorbi despre soarele din acea zi, despre copiii care împletiseră ghirlande din viță-de-vie și grâu, despre toți locuitorii care veniseră până la ultimul la biserica ce gemea de atâta lume, Bourrache și micuța, procurorul în primul rând, ca un văduv, preotul cel gras, Lurant, în care lumea nu prea avea încredere până atunci, dar care a știut să găsească cuvintele potrivite pentru a exprima durerea pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
geam. Ne-a văzut. Râsul i-a pierit. A plecat. Am rămas acolo timp de patru ore. Patru ore și două sticle de tărie. Patru ore și vreo trei cuvinte rostite. Măcar atât puteam face. În timpul acesta, Clămence începea să geamă și să se sucească, singură. Fără mine. Fără ca eu să știu. XVI Când ieșeam de la RĂbillon, ploaia înghețată ce cădea m-a făcut să mă încovoi. Cerul părea că-i mustră pe oameni. Turna cu găleata, în valuri care loveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
toate instrumentele și cu chipul încordat. M-au așezat pe un scaun. Privesc fără să înțeleg. E multă lume în cameră. Vecine, bătrâne, tinere, care vorbesc încet, de parcă ar fi deja la priveghi. Unde erau toate ticăloasele astea când Clămence gemea, când încerca să strige după ajutor? Unde erau muierile astea care vin acum să se umfle de plâns sub ochii mei, pe spezele mele? Mă scol, cu pumnii încleștați, probabil că am o figură de nebun, de ucigaș, de dement
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
cu paharul ridicat. I-am salutat militărește. Și-au ridicat paharele ceva mai sus pentru a-mi răspunde la salut. M-am întrebat unde ajunsesem. Revăzându-i pe cei doi clovni, micul breton a ieșit din lâncezeală. A început să geamă și să-și reia litania cu „Ce?“. Buna dispoziție a lui Mierck a fost întunecată de chestia asta. Așa că, între două îmbucături de jumări, i-a spus în câteva cuvinte despre moartea tipografului, cu un aer de nepăsare. Micul breton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
legat în curte nu l-a văzut niciodată. Uneori, e mai convenabil să nu vezi. Din când în când, colonelul ieșea, doar pentru a-i spune câteva cuvinte prizonierului. Se apleca asupra lui, îi vorbea la ureche. Micul breton tremura, gemea, că nu e el, că el n-a făcut nimic. Colonelul ridica din umeri, își freca mâinile, își sufla în pumni, tremura de frig și se întorcea imediat la căldură. Despiaux vedea toate acestea. Scufundat în întuneric, de parcă ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]