6,593 matches
-
Ce curiozitate, Mi-ați spus că sunteți de la poliție, mi-ați arătat o legitimație care vă acreditează drept comisar, dar, din câte credeam eu că știu până azi, poliția s-a retras din capitală de câteva săptămâni, lăsându-se în ghearele violenței și ale crimei care își fac sălaș peste tot, ar trebui să înțeleg că prezența dumneavoastră înseamnă că poliția noastră a revenit la căminul ei, Nu, doamnă dragă, nu ne-am întors la căminul nostru, ca să folosesc expresia dumneavoastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
lui. — Dă-mi voie să-ți prezint faptele. Erai pe moarte și Dirk Stroeve te-a luat în casa lui. Te-a îngrijit ca o mamă, și-a jertfit timpul, și confortul, și banii pentru tine. Te-a smuls din ghearele morții. Strickland dădu din umeri: — Omului ăstuia absurd îi place să facă lucruri pentru alții. Asta e viața lui. Mă rog, să zicem că nu i-ai datora nici un pic de recunoștință. Dar erai neapărat obligat să-ți dai osteneala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ai conștiința înspăimântătoare că e totuși cineva. Te ocărăști singur că e vorba doar de nervii tăi - și cu toate acestea, peste puțin timp nu vei mai putea să te împotrivești spaimei care te cuprinde și vei fi neputincios, în ghearele unei groaze nevăzute. Da: mărturisesc că n-am fost chiar atât de trist - că nu mi-a părut chiar atât de rău când am auzit că acele capodopere stranii au fost distruse. — Distruse?! — Mais oui. N-ați știut? — De unde să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
pe cursul râului și să ajungă până acolo. Cum ar fi putut face așa ceva cu un echipaj bolnav? Nu, cu siguranță, alta era cauza acelei hecatombe. Probabil că moartea dăduse târcoale la bord asemenea unui oaspete tăcut, trecându-și Îndelung ghearele pe deasupra prăzii, Înainte să lovească. Își ridică privirea, atras de scârțâitul steagului de pe vergă. Înainte ca drapelul să cadă moale la loc, apucă să zărească imaginea unui craniu, peste două oase În cruce. La mijlocul punții era un tambuchi care dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fi În stare să se facă ascultați. Dacă ar avea mijloacele și forța pe care banii câștigați necinstit le-o conferă acestor nătărăi. - Poate că nu-i departe vremea În care acvila va stăpâni din nou peste cerurile Italiei, iar ghearele ei vor orbi pentru totdeauna câinii nopții care au năpădit-o. Dante zâmbi slab, ștergându-și din nou buza cu vârful limbii. În timp ce vorbea, continua să urmărească mișcările combatanților, care acum se deplasaseră În cealaltă parte a pieței, roind pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cel care Îl chemase. Omul părea să caute ceva printre resturile carbonizate și se agita frenetic, continuând să strige. Într-adevăr, era ceva. Mai Întâi i se păru să era vorba de o plantă arsă. Cinci vreascuri Îndoite ca o gheară spre cer. O mână carbonizată. Trupul zăcea cu fața În sus, preschimbat Într-o statuie de cărbune. Căldura imensă care, probabil, fusese descătușată În punctul acela uscase orice fluid din trup, reducându-l la o mumie fragilă. Dar nu alterase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ale viziunilor nelămurite. Vârî mâna sub postament, dând peste un obstacol nevăzut. Ceva era ascuns acolo, dedesubt, se gândi Înfiorat, desprinzându-se de ceea ce atinsese cu degetele. Se dădu Înapoi ca ars, de teamă că ceva misterios voia să pună gheara pe el. Dinaintea lui păru să se repete miracolul lui Narcis: chipul său Îi ieși În Întâmpinare, ieșind din neant asemenea unei năluci. Pipăi suprafața rece. O oglindă. Și, de partea cealaltă, o altă oglindă, formând un unghi drept, al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
un cal. Trezi animalul, care se lăsă Înhămat fără să se Împotrivească prea tare. Își reluară drumul, Încă o dată pe sub privirile uimite și ironice ale soldaților. Femeia ședea pe capră lângă el, nemișcată. Un nou junghi Îl străpunse În ceafă. Ghearele vechiului său dușman se redeșteptaseră din pricina Încordării și a efortului depus În aventura nocturnă. Osteneala luptei și a celor ce mai urmaseră se prăvăliseră acum peste el. Se Îndreptă spre ziduri, sperând să poată trece fără greutăți. La scurt timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
În Înfiorătoarea Înfățișare a unui monstru, ca și cum ceara carnației sale ar fi cedat, În cele din urmă, văpăii soarelui. Se trezise brusc, cu fruntea strânsă Într-un cerc de fier. Iată că dușmanul său Îl chinuia din nou, Înfigându-i ghearele În creier fără să Îl rănească prea tare Însă. O atingere ușoară, ca pentru a-i aminti că e prezent. Așadar, la Florența trebuia să vină o comoară. Făcu o socoteală rapidă, Însă fără să poată căpăta vreo certitudine. Neavând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
vă neliniștească mișcările mele? replică poetul cu ironie. - Cardinalul de Acquasparta... - Nunțiul pontifical? Ce vrea omul lui Bonifaciu? Îl Întrerupse Dante, alarmat dintr-o dată. De când trimisul papei ajunsese la Florența, În primăvară, și se stabilise lângă Santa Croce, era ca și cum gheara lui Bonifaciu Începuse să pătrundă În carnea vie a orașului. - Papa, binefăcătorul nostru și Înaltul ocrotitor al orașului Florii, cere, prin glasul său, un ajutor din partea Comunei pentru acțiunile sale. Iar nouă ne cere să fim cât se poate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
rezultate? continuă bătrânul, tot mai surescitat. Acest edificiu nu a fost gândit pentru firea umană, ci ca locaș al zeilor. Când Bigarelli... - Bigarelli? strigă Dante. El a... Dar celălalt părea să nu-l fi auzit. Își ținea mâna ca o gheară peste desen, pierdut Într-o viziune interioară. - Au trecut mai mult de cincizeci de ierni... Toată viața mea. Se aplecă din nou peste hârtie, concentrându-și ce-i mai rămăsese din vedere asupra desenelor. - Da, l-am văzut eu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ce-i de făcut? conchise el, frângându-și mâinile. - Rămâneți pe loc și ascundeți-vă, deocamdată. Moartea lui Brandan ar putea fi și un accident, dacă el o fi subestimat impeterozitatea Arnului. Dacă ar fi pierit de mâna lui Bonifaciu, ghearele acestuia ar fi ajuns deja aici. Poate că necunoscutul pe care Îl așteptați va da un semn de viață. Cecco Încuviință. Părea să se agațe din răsputeri de firul acesta de speranță. - Dar am mai auzit ceva, În legătură cu comoara. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Îl fixa În tăcere, cu singurul său ochi, care lucea În Întuneric precum ochiul unei pisici. - Acolo, familia Colonna și alte mari familii romane ar fi fost gata să vă acorde sprijin cu armatele lor, numai să se descotorosească de gheara Încovoiată a lui Bonifaciu, ajutați de banii Serenissimei! continuă poetul. Acesta era proiectul Credincioșilor, nu-i așa? Aceasta e comoara despre care tot vorbiți cu toții: sipetele lui Petru. - Vino cu noi, priorule. Glasul lui Monerre sunase calm, distant. Dar exista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
și armurile greoaie ale câtorva mercenari teutoni se zăreau ici și colo, printre straiele grosolane ale țăranilor Înarmați cu furci. Pe caldarâm zăceau câteva trupuri acoperite de sânge. În fugă, se apropie de unul dintre ele, descărnat și crispat În ghearele morții. Era cu fața În jos. Se aplecă deasupra lui, Înăbușindu-și un geamăt. Bernardo fusese lovit pe la spate, cu două tăieturi sângerânde sub baza gâtului. Îi făcu repede semnul crucii, după care Îi Închise ochii. Așadar, și el făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
halul ăsta... Blestematul! Glasul lui Cecco devenise și mai strident de frică. - Dacă mă Întorc Întreg la Siena, Îi fac vânt pe scări, mă jur. O să-mi dea până la ultimul bănuț, chiar de-ar fi să i-i smulg cu ghearele. Îl mănânc de viu, Îl halesc bucățică cu bucățică și pe urmă mă duc să-l cac În Arno... Între timp Își agita brațele, hăcuind În dreapta și În stânga cu pumnalul pe care și-l scosese de la brâu. Părea adâncit Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
băgam în gură, în diminețile în care mă simțeam gol pe dinăuntru ca un puț secat. Gustul armei... e chiar amuzant! Limba ți se lipește de țeavă. Simți pișcături. Aromă de vin, roci limpezi. În locul acela se bătuseră niște dihori. Ghearele lor lăsaseră urme: caligrafii și arabescuri, cuvintele unui nebun pe veșmântul de omăt. Cărărui subțiri care se îndepărtau, se încrucișau, se afundau în zăpadă pentru a se despărți din nou, întrerupte, de parcă deodată, la capătul luptei lor, cele două animăluțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
crucii. Ostrane începu să arunce pământ. Am plecat primul. Nu voiam să văd. În noaptea următoare am avut un vis. Clămence era sub pământ și plângea. Tot felul de animale veneau spre ea, cu capetele lor hidoase, cu colți și gheare. Ea își apăra fața cu mâinile, dar animalele înaintau și ajungeau să o atingă, să o muște, să rupă bucățele din carnea ei, pe care le înghițeau imediat. Clămence îmi rostea numele. Avea în gură nisip și rădăcini, iar ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
steagul în mâna stângă și cu pușca în dreapta, cu tot trupul aplecat înainte, cu un genunchi îndoit și, lângă el, un cocoș galic, imens și tare mândru, surprins în clipa în care cântă, ținându-se drept pe picioarele terminate cu gheare. Primarul inaugură statuia pe 11 noiembrie 1920. Ținu un discurs cu voce tremurată, rostind cuvinte înălțătoare și dând ochii peste cap, apoi citi numele celor patruzeci și trei de bieți flăcăi din orășel care muriseră pentru patrie, lăsându-i după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Wells. „Wells e rațional“, și-a spus, „iar dacă n-are efect, Îl citesc pe Rupert Brooke“. A trecut o jumătate de oră. Afară s-a stârnit vântul și Amory privea cum crengile umede se mișcau și zgâriau, ca niște gheare, sticla ferestrei. Tom se adâncise În studiu și tăcerea din interior nu era Întreruptă decât de sfârâitul rar al vreunui chibrit sau de foșnetul pielii, când Își schimbau poziția În fotolii. Pe urmă interveni o schimbare, ca zigzagul unui fulger
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Noi, care ne considerăm intelectuali autentici, Îl mascăm pretinzând că este o altă latură a noastră, fără legătură cu creierele noastre sclipitoare; pretindem că, prin faptul că suntem conștienți de prezența lui, scăpăm de soarta de a-i cădea În gheare. Adevărul este Însă că sexul sălășluiește chiar În miezul celor mai pure abstracțiuni, atât de aproape Încât ne Întunecă vederea... Acum te pot săruta, ceea ce am să și fac... S-a aplecat spre ea În șa, dar ea s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
își alese Popa cu grijă cuvintele. Contesa rămase înmărmurită. Acest Pygmalion de cleștar nu se așteptase la asemenea lut infect. Să renunțe acum? Să se recunoască înfrântă? Pisica, simțindu-i neliniștea, se desprinse de șoldul ei și se repezi cu ghearele în pulpa domnului Popa. - Futu-ți gura mă-tii astăzi și mâine! Contesa înmărmuri din nou. - Mă iertați, Contesă. Sunt un necioplit. N-am educație... Eu am lucrat pe șantier, nevastă-mea n-are facultate, a fost casnică... mediul m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
stau lucrurile. Dar mai ai încă doi oameni cărora poți să le explici, spune Sophie, deloc impresionată de această izbucnire. Eu trebuie să plec acum acasă. Și partea ta? Mi‑o dai mâine la școală. Hans și‑a întins deja ghearele în direcția banilor, iar firul subțire de salivă din colțul gurii sugerează discret lăcomia. Da, da, imediat, i se adresează Rainer. Îți stă bine când bați pe cineva, se gudură Anna pe lângă tânărul muncitor, mângâindu‑i bicepșii, așa cum mama lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
și tatăl lui Rainer, mamei lui Rainer. Rainer, dimpotrivă, are o slăbiciune pentru anarhie tocmai pentru că știe care sunt regulile conviețuirii reglementate și, ca atare, le disprețuiește. Trebuie să distrugi totul, după care nu mai ai voie să construiești nimic. Gheara lui Rainer a și țâșnit către Sophie, cu intenția de a‑i aplica o figură de judo de nota zece, însă ea alunecă pe lângă el și spune că acum trebuie să se schimbe. Iarăși. Vin și eu. Nu, nu vii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
în timpul ăsta la Tertschi, iapa mea preferată. Și ea e un animal. Slăbiciunea nu ne va fi de folos pe viitor, Sophie, doar știi asta. Sophie scoate pisica din fundul sacului; animalul se zbate, pufnește, miaună și‑și înfige imediat ghearele în mâna Sophiei, încât acesteia îi dă sângele. Au! Nu puteați să luați o lighioană care nu‑ți provoacă atâtea dureri? Numai pisica ne‑a fost la îndemână, hai, fă‑o odată! Sophie îngenunchează în mizerie cu rochia ei frumoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
însăși? Anost. În fața porții imense de fier - parte integrantă a unei imense averi moștenite - mama Sophiei răsare ca din pământ, precum flacăra unei lumânări aprinse brusc. O mulțime de oameni se reped de‑ndată spre ea și râcâie cu niște gheare neputincioase la porțile capitalului ei, nu primesc însă nici un răspuns și trebuie să se retragă din nou fără să fi făcut vreo ispravă. Dar nu‑i deloc adevărat că această mamă nu face nimic toată ziua, așa cum s‑ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]