1,669 matches
-
numai că acum el era un copac, iar ea o maimuță. Eu fusesem cea care-i strecurase această imagine În acele zone alunecoase ale creierului unde se nasc visele. Harry o simți pe Marlena cățărându-se pe trunchiul lui și ghemuindu-se strâns lipită de el, simțindu-i sânii. Iar apoi ea Își Înfipse unghiile ca să se țină, și apăsă până Îi străpunseră inima. Dar putea să suporte durerea. Durerea era necesară. Așa era În dragoste. Ultimele mele vești despre călătorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
reținut. Mama și cu mine am văzut o maimuță azi-noapte. Era imensă. Își Întinse brațele deasupra capului și se ridică pe vârfuri ca să pară cât mai Înaltă posibil. Nu se poate, zise Rupert. —O, ba da, replică Esmé și se ghemui din nou la pământ. Nu văzuse cu ochii ei maimuța, dar când mama ei i-o descrisese cu câteva minute Înainte, avusese un sentiment atât de puternic de oroare și fascinație la gândul că fusese atât de aproape de ea, Încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
indiferent de locul În care s-ar afla. Prin acel jurământ, au dat glas credinței lor că vor scăpa din junglă sănătoși. Membrii Armatei Domnului ascultau de asemenea omagii, nu la televizor, ci transmise de la unul la altul În timp ce stăteau ghemuiți În cerc. Erau cu toții gravi și aveau motive să creadă că zilele lor sunt numărate. Pată Neagră dusese Înregistrarea În satul Nyaung Shwe cu câteva zile În urmă. O Înmânase sursei lor celei mai de Încredere, aceluiași bărbat care luase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
fusese anulată, iar asta Însemna că și ei vor fi În curând anulați. Și-au petrecut toată ziua spunând povești, pe cele vechi, și pe lângă ele unele noi care nu fuseseră niciodată rostite cu voce tare. Loot și Bootie se ghemuiseră În mijloc, aproape de foc, legănându-se ritmic și fumând țigări de foi. Un vas cu apă era trecut de la unul la altul, iar cel care sorbea din el spunea apoi o poveste despre un soldat curajos din Armata Domnului: un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
părăsească Locul Fără Nume. Fără a mai avea de adăugat ceva, s-au Îndreptat fiecare spre salteaua lui pentru a plânge sau a se ruga sau a blestema până când uitarea se va instala, cruțându-i. Oamenii din Armata Domnului stăteau ghemuiți Într-o altă zonă a taberei, fumând țigări de foi și bând apă fierbinte. Ultima emisiune televizată arătase curajul lor În fața morții. Asta nu va face altceva decât să crească popularitatea emisiunii lor. Le mulțumeau acum lui Loot și lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
la capătul peronului. Am presupus că s-a dus să mai caute niște ziare aruncate în coșul de gunoi, ca să șteargă lichidul rămas pe jos. Când a ajuns în fața coșului de gunoi, Takahashi s-a clătinat, parcă voia să se ghemuiască, dar s-a prăbușit la pământ. Ne-am speriat și am alergat spre el. „Sunteți bine?“, am strigat noi. „Astăzi a fost în prima tură, s-a grăbit spre coșul de gunoi. Poate că de asta i s-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
00, dacă spitalul nu era deschis. Am lăsat targa jos și m-am dus la recepție. Am intrat și le-am spus: „Avem o urgență! Ajutați-ne!“ Am ieșit din spital și am așteptat lângă Takahashi. Era înțepenit. Ohori se ghemuise pe jos și nu se mișca. Dar din spital nu ieșea nimeni. — Nu ieșea nimeni? Da. Probabil s-au gândit că nu era chiar așa o urgență. Eram tulburat. Nu le-am dat detalii. N-am avut putere decât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
pe cei de acolo: „O să moară! Vă rog să faceți ceva!“ Am mers și eu cu el. În acel moment Takahashi încă mai trăia. Clipea. După ce l-am coborât din mașină, l-am lăsat întins în fața spitalului. Celălat bărbat se ghemuise pe jos. Eram atât de furioși, încât tot sângele din vene ni se urcase în cap. Nici nu știu cât timp am stat acolo. Cred că destul de mult. La un moment dat a apărut și medicul. I-au pus pe targă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
ordine, vânzătorii stăteau liniștiți. Când să trec de bară, mă cam clătinam. Am urcat scările tremurând, am ieșit la suprafață și am rămas uimit. Afară era întunecat. Apoi am mers puțin și mă gândeam că e prea întuneric. M-am ghemuit în fața unei clădiri. Am stat nemișcat două-trei minute în poziția asta. Era multă lume pe acolo, însă nimeni nu m-a întrebat ce e cu mine. Eu nu am zis nimic. Atunci încă nu se crease panică, era o atmosferă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
fac?» Am trecut de barieră și am urcat scările ținându-mă de bară. Am ajuns la suprafață și mă îndreptam spre firmă. Capul îmi vâjâia. Nasul îmi curgea. Tușeam. Eram într-o stare groaznică. Am văzut câteva persoane care stăteau ghemuite pe marginea drumului și-și țineau batiste la gură. «Ce e asta? Ce se întâmplă?» Auzisem că la Tsukiji avusese loc o explozie și era posibil ca fumul să fi ajuns până aici. Mă gândeam și la posibilitatea aceasta. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
a ușii ridică praful de pe podele. Din aceeași poziție ca în urmă cu câțiva ani, Bătrânul privi cum colbul plutește suspendat, așezându-se leneș pe pielea jilțului. Doar lumina era mai zgârcită și lipsea cufărul ferecat, cu capacul boltit. Se ghemui în jilț cu genunchii la gură, ca un făt. în fața lui, pe podea, zăcea cornetul acustic al fostului locatar. Soarele răsărea timid. Ușa s-a închis cu scâncet de prunc și n-a mai fost nimic altceva, decât liniște, întuneric
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
în vilă, și prin sacii cu făină guzganii trebuie să se creadă la un ospăț. Trebuie să fie o mulțime, căci se aude mersul lor prin toate ungherele, și sunt enormi, după zgomotul pe care îl fac. Ahmed, pisoiul, se ghemuiește lângă mine de frică, dar desigur că tot așa ar face un motan oricât de mare, fără să aibă curajul să pornească în escapade pe acoperișuri. În port, în afară de Ahmed, pe care l-a adus aici fantezia Ioanei, cred că
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
auzi bătând în ușă ca să i se deschidă din afară și apoi bufnitura ușii ce se închidea. Obosit de propria sa nemișcare, se ridică încă puțin, însă durerea ascuțită din umăr îl imobiliză, obligându-l să se răzgândească. Fata se ghemui lângă el. — E mai bine să rămâi nemișcat, îi spuse calm. Acum îți dau cu unsoare. Cercetând-o, în vreme ce îi îngrijea gâtul ce-l ardea, Sebastianus nu-și putu închipui ce vârstă avea: trăsăturile îi erau fine, iar ochii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
acela nu se mai dezlipi de lângă el. Sebastianus se strădui să-i liniștească pe toți, să le insufle încredere, dar, când în sfârșit găsi un moment ca să-și tragă sufletul, într-un colț, rezemat de scândurile unui staul, unde se ghemui, ascunzându-se pentru noapte, descurajarea puse stăpânire și pe el. Cu coatele sprijinite pe genunchii ridicați, își prinse capul în mâini, suspinând. îi venise în minte Vitalius, care acum probabil ajunsese deja cu mesajul său la Flavius Etius. Poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ucidă. El zvâcni din nou spre ea, căutând să o aibă în dreapta, cum ar fi trebuit să facă pentru a o lovi mai bine cu sabia, însă când se încrucișară se mulțumi să facă o nouă eschivă și să se ghemuiască iute în spinarea calului, apărându-se astfel de lovitura în diagonală pe care ea i-o pregătise. Femeia trecu pe lângă el și, oprindu-și iarăși armăsarul asudat și spumegând, se pregăti pentru un nou asalt. Pe chipul său se citeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Cu o clipă înainte de a-i primi în pântece lama, Eudoxiu îl privi cu ochii strălucind de exaltare; cu buzele lățite într-un zâmbet răutăcios, mârâi sarcastic, cu furie: — Acum e prea târziu, Prefectule! în timp ce bagaudul, lovit de moarte, se ghemuia la poalele zidului, alți adversari se iviseră deja lângă Sebastianus, luptându-se cu el ca să-i taie calea către turn. Deși copleșiți de numărul adversarilor, prefectul și tovarășii săi continuară să-i hărțuiască pe bagauzi, care se dovedeau destul de nepricepuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Go-Bindan, nu avea nici o îndoială. își plimbă gura prin gura încleiată și se ridică pe coate ca s-o privească: ochii săi se obișnuiau încet-încet cu întunericul și ajutat de lumina lunii nu-i fu greu să-i distingă silueta ghemuită lângă el în poziția fătului. O mică vrabie, nimic mai mult. Toată seara fusese alături de el lângă foc. Mai întâi se concentrase doar pe bucățile de carne ce i se dădeau; apoi însă, după ce-și potolise foamea incredibilă, începuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Se înnopta, iar Balamber, care fusese profund mișcat de cuvintele înflăcărate ale lui Atila, se îndepărtă împreună cu Mandzuk pentru a se alătura restului mingan-ului său. O mică siluetă cu părul răvășit îi alergă în întâmpinare și, acolo, în mijlocul războinicilor, se ghemui în el într-o îmbrățișare strânsă și tăcută, împingându-se cu capul în pieptul său. — Go-Bindan! exclamă Balamber, fericit să o revadă și surprins de izbucnirea aceea de afecțiune. încercă zadarnic să se elibereze din îmbrățișarea ei. E totul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cercetare rapidă a locului, Balamber își dădu seama că cei căzuți erau cu toții burgunzi de dincolo de Rin sau, oricum, oameni de-ai lui Reinwalt. Unii, încă în viață, gemeau răniți. îl recunoscu pe unul dintre ei: Erhardt, fiul Taciturnului. Zăcra ghemuit în iarbă, în poziția fătului, și-și apăsa pântecele cu mâinile. Coborând de pe cal, Balamber se apropie de el și doar atunci zări, la o oarecare distanță, trupul cel lung la lui Reinwalt, întins cu fața în sus, cu brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
a ușii ridică praful de pe podele. Din aceeași poziție ca în urmă cu câțiva ani, Bătrânul privi cum colbul plutește suspendat, așezându-se leneș pe pielea jilțului. Doar lumina era mai zgârcită și lipsea cufărul ferecat, cu capacul boltit. Se ghemui în jilț cu genunchii la gură, ca un făt. în fața lui, pe podea, zăcea cornetul acustic al fostului locatar. Soarele răsărea timid. Ușa s-a închis cu scâncet de prunc și n-a mai fost nimic altceva, decât liniște, întuneric
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
topi și ea În aer. Vizitatorul o apucă tandru pe Mașa pe după umeri și o trase către el. La atingerea palmelor sale, femeia tresări din nou. - Ei, acum te-ai liniștit? o Întrebă el. Mașa ar fi vrut să se ghemuiască la pieptul oaspetelui, simțea nevoia unei apropieri, dar de acolo venea un val de umezeală, ca dintr-un mormânt. Așa că, reprimându-și la timp pornirea, făcu un pas Înapoi. Hăul continua totuși s-o atragă. Mașa ar fi dat orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
stimul. De altfel, corpul ei nu mai avea nici mâini și nici picioare. Odată cu fața, Întregul său trup se rotunjise, luând forma unui ou. Exista ea, dar exista și oul. Erau o Mașa-Mașă și o Mașă-ou, cu Mașa-Mașă ce stătea ghemuită În interiorul Mașei-ou, cu căldărușa Între genunchi, observând cu uimire cum lucrurile din jurul ei, În aparență neschimbate, capătă noi contururi. În interiorul oului era cald și bine. Numai mirosul se dovedi a fi nu tocmai plăcut. Mirosea a cameră stătută și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Nici Cap de mort, nu avu curajul să deschidă gura; Singur Doctorul, mustăcea triumfător: zarurile hotărâse În favoarea lui. Se așezase pe „4 : 4 „ În cele din urmă, Gică picior de lemn Înțelese, pierduse la mâna lui...! Instinctiv, Tony Pavone se ghemui pe scăunelul lui, În timp ce Doctorul Își Îndesa banknotele În buzunare, pe unde nimerea. Invidios Balaurul, exclamă. „Norocos ești, Doctore... Peste o sută milioane drahme...!” Marelui ghinionist”, Îi dădură lacrimile. Privi cu coada ochiului, pe furiși, la yataganul ce-l avea
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
noaptea. Încăperea era slab luminată, cu o pardoseală de ciment umedă În care nu se putea observa, dacă are așternut pentru dormit cel puțin câteva paie de grâu ori ceva similar pentru a evita contactul direct cu răceala pardoselii...! Se ghemui totuși Într’un colț al Încăperii străduindu-se să adoarmă, să uite tot. Abea la ziuă realiză de fapt, acea Încăpere era rezervată borfașilor arestați În timpul nopții care deja era plină. Cu oasele Înțepenite de răceala cimentului, iar ochii umflați
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
În dulapul cu mături. Ce mister! Atunci sub pat? Nu. Vai, ce fetiță deșteaptă. Cât de bine se ascunde. Pur și simplu a dispărut.“ În timp ce copila, care pe atunci avea cinci ani, Îmbătată de febra jocului, albă de Încordare, stătea ghemuită În spatele găleții de alamă unde el se prefăcea că nu o vede, cu fundul aproape de podea, cu capul mare creț cu fundița roșie - o Întreagă viață acolo. Melancolie. Chiar dacă nu ar fi fost războiul. Totuși, furt! Asta era grav. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]