729 matches
-
spiritul încearcă saltul, cerul iși apleacă-înaltul și-mi aduce-aproape malul. Sar pe el precum Ulysse, n-am de plată nici o vamă; de-acum nu-mi mai este teamă, sunt pe țărmul meu de vise. Limpede e dimineața, spornic drumul fără glod. Ce frumoasa este viața și livezile în rod!.. 11. Mereu Mereu în dor am năzuit să am un spor în ideal, din valuri să ajung la mal și am ajuns, dar istovit. Pe-această ruptă de vremi treaptă cu vipere
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
o fost rănit ușor. Era un om tari cum sî cadi comandantu’ aista. Nu să dăde’ în lături nici di la o treabî. Împinge la tun alături di noi. Numa’ ci îl auzăi: „Hai, băiețî tati’, sî scoatim dihania din glod, cî altfel am feștelit-o”. Pune umăru’ șî parcî era mai ușor când îl videm cum sî opintești lângă noi... ― După război ai mai aflat ceva de el? - a întrebat Dumitru. ― N-am mai știut nimica, pentru cî nu s-
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
vorbă de felinar. Ne apropiam de „linia inamică” doar. Dar până acolo mai era cale de mers, nu șagă. Până să ne obișnuim cu întunericul, au și început să cadă primii picuri de ploaie. Și uite-așa, cu fiecare pas, glodul devenea tot mai stăpân... La un moment dat, „răcanul” - știți voi cine era - ne-a atras atenția că nu departe avem de trecut un podeț aruncat peste un pârâu... „L-om trece noi” - ne-am gândit, continuându-ne drumul... O
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
În timp ce noi „tunarii” ne-am apucat să săpăm locașul de tragere pentru tun, oamenii care răspundeau de cai au plecat să vadă de dobitoace. Asta însemna să le dea ceva de mâncare, să vadă de apă, să-i curețe de glod... Ce mai? Aveau treabă și ei, nu șagă... Când s-au ivit zorii, noi „tunarii” eram gata de tragere asupra „pozițiilor inamice”. Îndată au pornit să curgă ordinele fiecărui comandant de tun... Totul sfârșea cu acel cuvânt izbăvitor: „Foooc!!!” Și
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
Când au terminat de mâncat, căpitanul a ordonat: ― Pregătiți-vă de drum. Într-un sfert de ceas, plecăm... Mergeau de câteva ceasuri bune. Mers fără spor. Stratul de zăpadă așezat pe pământul dezghețat era mic și călcau mai mult prin glod...Pe măsură ce trecea timpul, învălmășeala norilor a prins a se subția și lumina soarelui scăpătat spre chindie devenea atotbiruitoare. Când noaptea și-a întins zăbranicul, căpitanul a cercetat ceasul. ― Sergent major Dinsus, la mine! - a strigat căpitanul. ― Ordonați, domnule căpitan. ― Transmite
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
ascult, cum nu? am replicat brusc, ca trezit din-tr-un somn greu. Închipuirea mea rătăcea în neștire prin cele mai stranii locuri, arătîndu-mi fie un colț de stâncă sau un cal slăbănog opintindu-șe din răsputeri să tragă o căruță înțelenită în glod, sau alte locuri la fel de absurde, fără nici o legătură cu clipa actuală. Într-un târziu, am întrebat-o pe Alexa, așa ca să spun și eu ceva: ― Pe el nu-l anunți de ceea ce s-a întîmplat? ― Cred că n-aș face
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
mirosul gazelor ce poluează atmosfera, gaze inventate de om pentru a-l distruge pe om, nu simt degradarea din juru-mi. Mă trezesc când umbra mă aruncă în brațele trecutului, simplu, copilăresc, crud, verde, chinuit, greu, alunecos în apă și în glod, în viața lipsită de toate și bogată în nevoi. Dar zic și scot din îndepărtatul tumult apoi așez pe tarabă în fața viitorimii care astăzi nu este în stare să meargă câțiva pași, să admire natura, să iubească simplitatea și frumosul
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
conul de umbră al norilor ticsiți cu praf, respiram și nu reușeam să-mi revin, să gândesc, să zâmbesc, să fac orice altceva decât să călătoresc. Gândurile mele alergau pe tăpșanele rămase în negura vremii, unde locurile erau minunate, în timp ce glodul pe care-l frământam era cea mai puternică plămadă pentru pâinea coaptă la soarele ce strălucea în sfânta-mi preadolescență. Din care pâine mi-am hrănit cu sârg copilăria, apoi m-am ridicat nu prea voinic, dar sănătos la minte
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
și la Frusina, au intrat în curte și au tras o brazdă de la un capăt la altul al curții. Frusinei nu i-a plăcut lucrul acesta pentru că brazda a fost făcută adânc și tot albul zăpezii a fost întinat cu glodurile din arătură, astfel că bătătura arăta cam dezolant. Băieții au intrat în casă și au fost serviți cu câte un pahar cu vin, prăjituri și pentru că obiceiul era ca să le dea, pe lângă bani, produse din porcul tăiat de Ignat, Frusina
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
lume, se cade a-ți fi icoana vieții, altfel vei rătăci bezmetic precum neoamenii prin timp. Viața, această viață, când veselă, când tristă ia naștere din dragoste. Când se întâmplă altfel e dureros. Rândunelele și-adună bob cu bob din glod materialele de construcții pentru cuibul dragostei lor... Unii dintre (ne)oameni scurmă în toate smârcurile în căutarea de felurite nemernicii. E normal să-ți dorești mulțime de lucruri chiar dacă ești convins că nu toate se vor împlini. Sărutul îndrăgostiților-semnal fără
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
din vale, vin seara s-adape cirezile toate, cu bivolii ceții, încearcă să scoale din chivote farmec de veri adunate, doi parmeni, cu albul veghindu-le clipa, se luptă cu spira ce-n jos îi adună și lumpenul tainic, de glod, e risipa lăsându-i în urmă, din crucea lor bună, ajunși de povară, ca plugul se taie în brazde, cu gândul tulpinilor încă, iar mugurii tainei pocnesc în odaie, pe lângă lumina ce-ncet îi mănâncă, părinții mei dragi s-au
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
veneau încet, pentru că amintirile erau mai mult triste. - Am doar o amintire legată de tata, a zis Benia. Imaginea spatelui său, pe care am văzut-o când pleca de lângă mine pe un câmp, iar eu stăteam în spatele plugului și spărgeam glodurile de pământ. Aveam șase ani când a murit, lăsând-o pe Ma cu patru copii. Eu eram al treilea fiu. Ea nu avea frați, iar familia tatălui meu nu era una generoasă. Trebuia să ne facă un rost, așa că pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
să presare mirodenie peste sarmale! - ...Uite! îi arătă înfuriat deșiratul, după ce-i descolăci cracul și i-l trânti pe pojghița de pietriș. - Ce e, bă?... Unde, bă? se izmeni ălălalt - cu un braț susținându- și încă, pe capul târât prin glod, clopul - în realitate însă nezărind în nici un fel hardughia, cufundată în întregime în beznă, 42 DANIEL BĂNULESCU Iar singura noastră scăpare (a celor sortiți morții, precum și a celor ce, solidarizați printr-un catgut special, rămâneam atârnați de legile marochinăriei) a
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
veselia ta proastă lumea ruini tu! Însă-a popoarelor blonde de stele guverne-îndărătnici Vai! nu făcuse șosea cum se cade pe câmpii albaștri Și se răstoarnă carul și rău se-nglodează bătrânul. Mai că era să-i rămîe ciubotele-n glodul de nouri. Hei ce-i pasă! El norii frământă jucând mocăneasca Și pe-un vânt l-apucă de cap, făcîndu-i morișcă. Se tăvălea peste cap și, pișcat de-un purec de fulger, Se scărpina de-un șir de păduri ca
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
pe gheare și moțăiră cu ochii deschiși. Femeia îmbuca deoparte. Se uita rar spre Grigore și întingea miezul de pâine în resturile răcite. Se auziră cocoșii din mahalalele vecine. Dinspre câmpul întins și pustiu al Cuțaridei, mai răzbeau înjurăturile căruțașilor. Glodul răsuna sub copitele cailor. Într-o parte se deslușeau câteva străzi înguste cu case joase. Când își adusese Grigore nevasta și lopata să-și sape bordeiul, împrejur nu era țipenie de om. Un an de zile păzise singur tinichelele gropii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pasul. Cerul avea un tiv de oțel spre miazănoapte și își spuse că iar o să ningă. În câmp se auzeau roțile căruțelor alergând pe drumul desfundat al Griviței, un fluierat prelung de osii neunse, amestecat cu zgomotul copitelor care loveau glodul înghețat. Mirosea a paie putrede, și frigul o învălui, pătrunzîndu-i prin fustele largi. Orașul își aprindea în depărtare luminile verzui. Zări gardul lui Stere. Câinii de la bordeiul lor lătrară, apoi îi ieșiră înainte, gudurîndu-se. Grigore arunca zăpada făcând cărare spre
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
piele galbenă, cu baionetă la șold. El n-o recunoscu de la început. Când se apropie, o strigă cu jumătate gură: - Lino! - Nicolae! Se priviră. Femeia n-a mai rostit nimic. Se uita doar înainte, liniștită. Soldatul a plecat repede peste glodul înghețat. Crivățul îî bătea poalele mantalei. A pornit și ea spre casă, mai pe urmă, fără să simtă ceva, cu picioarele înghețate. Căută pe drum să-și aducă aminte de chipul lui, dar nu-l ținu minte. Casa lor, a
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
s-au iubit și când au început ploile au coborât drumurile Piteștiului. Voica mersese până la bariera Drăgășanilor în căruța lui. Pe față i se scurgeau picăturile de ploaie. În ochi stăruia o posomorâre nespusă. Stere a oprit caii. Animalele băteau glodul cu 107 copitele. Din spatele lor costelive ieșeau aburi calzi. Bărbatul a ajutat-o să coboare, simtindu-i pieptul tânăr sub cămașa umedă. I-a spus scurt, urcîndu-se repede pe șleauri: - Mai viu! Și-a dat bici cailor, să ajungă pe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
își tânguia nu știu ce iubire pierdută sau o făcea pe copacul acela falnic de-au venit dușmanii să-l ia, dar el nu voia să plece, nu se dădea nicicum dus, că avea rădăcinile zdravene, înfipte adânc în curtea casei, în glodul strămoșesc. În treacăt, voi observa cum o șuviță de sânge i se prelinge în colțul buzelor, sub nara dreaptă. Voi crede, o clipă, că transpirația adunată coboară spre bărbie și doar lumina sângerie face să pară sânge adevărat. Apoi îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
proaspăt și curat, pe care îl lasă ploaia în urmă, îmi aduce aminte de casa și ograda părintească și de ulicioarele din mahala. Îmi aduce aminte cum eram mică și ieșeam prin ploaie fără voie, cum mă întorceam plină de glod până în cap. Biata mamă, când mă vedea, îi venea să plângă. Parcă aud și acum cum zicea cu ciudă și cu jale: - Doamne, asta mai mică o să mă bage-n pământ! Eu râdeam și mă bucuram că puteam face ce
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
făcut cruce și ne-am închinat Sf. Ioan să ne ocrotească. când ne-am avântat, în atac, de sus de pe redută, turcii ne-au întâmpinat cu o ploaie de gloanțe. Uzi până la piele, pe pământul alunecos, cu opincile încărcate de glod, și prin întuneric, cu greu ne târam spre înălțimile de acolo și, ca să răzbim, ne sprijineam în baionete, în coate și‟n genunchi. Cu unghiile eram în stare să ne câțăram până la redută!... Anton se opri pentru o clipă, iar
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Se opri și oftă din tot plămânul. ...Mi-aduc aminte, că la un alt atac, gornistul turc nici n-apucă să ducă goarna la gură, și căzu străpuns de o baionetă, dar dorobanțul ... și el împușcat, alunecă, cu fața în glod, tăvălindu-se în vale, iar peste dânsul un alt turc, mătăhălos, căzu și el străpuns de o baionetă, pană‟n gardă. Din urmă, ceilalți dorobanți veneau năvală, ca aduși de-o vijelie... înaintau neînfricați, orbiți de setea biruinței în fața morții
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Codru, împrejurul sfintei mănăstiri, au prins pe călugări și i-au muncit și le-au luat toate averile și bucatele, lăsându-i numai cu trupurile, iar dresurile ce le-au avut, toate le-au rupt și le-au călcat în glod, fără numai un ispisoc ce s-a găsit de la Vasile voievod (Lupu n.n.), dar și acela rupt și stricat, fără pecete și fără mătasă... Drept aceea,... am dat sfintei mănăstiri Hlincea satul Frățileni de pe apa Prutului, în ținutul Iași, cu
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
căruciorul acela. Cîinii, cam plictisiți de serviciul lor nenorocit, au concluzionat că nu trebuie să bage în seamă și omuleții de talia lui Niculiță. Nu lătrau nici provocați, înjurați, insultați și chiar zădărîți. După două ore, pe sub aceeași ploaie, prin glodul Uliței Padocului, o imensă grămadă de crengi se deplasa, împotriva tuturor legilor fizicii și matematicii. Motor nu avea, cai nu avea, pînze nici atît și totuși moviloiul acela se deplasa. Dacă ai fi privit mai atent, nestresat de ploaia aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
nu vezi că l-am omorît? Este mort? Nu vezi? Văleu, ne mănîncă pușcăria, începe să răcnească femeia. Ce ne facem acum, nevastă? Îl îngropăm. Tot îl vor găsi. Mai bine îl tragem în drum. Vor cunoaște dîra, că-i glod afară. Atunci aburcă-mi-l în spate. Portofel este descărcat la vreo 150 m, în dreptul unei grădini, fără casă. Peste strada Podișului se așterne liniștea. Portofel zace cu fața în sus, complet inert. Dinspre vest înainta prin noroi Gheorghe Oieru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]