1,864 matches
-
el; acesta fu, de fapt, cel care răspunse iute; cu o grimasă de dispreț pe chip, făcu un gest tăios cu mâna: — Daaa! S-o facem pe păstorii! Să ne batem cu porcii romanilor pentru ghindele din pădure! Vandalii și goții au cucerit fortărețe și orașe bogate, i-au forțat pe romani să le recunoască guvernarea asupra unor provincii întregi; iar nouă, nouă ce ne-a rămas să facem? Ne-au închis între munții ăștia și și-au amintit de noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
facem? Ne-au închis între munții ăștia și și-au amintit de noi numai acum, când hunii, sătui să le mai slujească, îi amenință. Dinspre partea mea, n-au decât să-și salveze singuri pielea sau poate împreună cu prietenii lor goții! — Nu putem trăda alianța noastră cu Ravena. Cu ani în urmă, în schimbul acestor pământuri, pe care tu le disprețuiești și care, în schimb, ne dau cele de trebuință traiului, noi ne-am dat cuvântul; ai uitat oare? împăratul... Un bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se pună în lumină în ochii seniorului său, care îl culesese și îi potolise foamea după ce clanul lui fusese exterminat într-o incursiune a avarilor. Urmându-l pe Utrigúr, luptase încă de la început pentru a-și răzbuna familia, apoi împotriva goților împotriva bizantinilor, împotriva burgunzilor și, de curând, împotriva marcomanilor și a alamanilor, ucigând, jefuind, incendiind, violând și îmbătându-se ca toți ceilalți. Mai mult decât toți ceilalți. Focul ambiției mocnea în sufletul său, dar, până în acel moment, el se gândise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se adresă cu vocea sa suavă, dar pe un ton șovăitor: — Hippolita, poate că Cetegus are dreptate. Nu e nimic dezonorant în vremuri ca astea să fugi de un pericol ce te copleșește! Hippolita scutură energic din cap: Nu! Cu goții, tatăl meu a putut să ajungă la o înțelegere. Cu acești noi barbari, dacă va fi nevoie, se va întâmpla la fel. Bătrânul suspină: — Eu te înțeleg, domina. Fidelitatea ta față de Penați îți face cinste. După câte am auzit, însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
consistența armatei dușmane, se temea că ceea ce vedea venind acum împotriva lor era întreaga armată a lui Flavius Etius. Ținând stindardul, Mandzuk veni alături de el. îndreptă arătătorul spre stânga. — Acolo, îl anunță. Traversează acum. într-adevăr, un întreg detașament de goți își pusese pe fugă adversarii, tocmai traversa râul și ajunsese pe punctul de a ajunge la mal. O întâlnire apropiată cu cavaleria vizigotă în armură era tot ce li se putea întâmpla mai rău oamenilor săi, dotați în majoritate cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și dând pinteni calului. Războinicii hiug-nu o porniră după el într-un galop furios mai întâi de-a lungul malului, apoi, împroșcând cu putere apă împrejur, direct în albia râului. Nu avuseseră vreme să tragă cu arcul, iar ciocnirea cu goții se produse imediat și fu cât se poate de dură. înaintând prin apa tulburată, care în unele locuri ajungea până la genunchii cailor, războinicii se înfruntară în zeci de dueluri corp la corp pline de furie. Cei care, răniți, cădeau din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
valuri împrejur. Mulți cai fură doborâți de ambele părți și chiar dereșul său, pe care nu avusese nicidecum timp să-l apere, fu curând ucis cu o lovitură de suliță. în cădere, Balamber se agăță de valtrapul calului unui războinic got ocupat să se apere cu sulița de alți războinici hiung-nu. Trăgându-și pumnalul din cizmă, îl înfipse în coasta bărbatului, spărgând împletitura inelelor de fier, după care, cu mare iuțeală, îl apucă de o margine a mantalei, îl răsturnă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în vad și înțelese că de acum întregul tuman al lui Utrigúr se aruncase în luptă. Se avântă atunci înainte, îndemnându-și cu și mai multă vigoare oamenii ce îi avea alături, și la scurtă vreme, la sunetul unui corn, goții începură să iasă din luptă, retrăgându-se spre mal și chiar dincolo de el, fără ca războinicii hiung-nu, epuizați, se dea vreun semn că ar intenționa să-i urmărească. Balamber constată că, atât cât putea să vadă, pe întreg frontul luptei dușmanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ar intenționa să-i urmărească. Balamber constată că, atât cât putea să vadă, pe întreg frontul luptei dușmanul se retrăgea, în vreme ce armata hiung-nu prelua controlul malului. Când ajunse sus la rândul său, putu să întrezărească, abia ghicită în semiîntuneric, masa goților ce se îndepărta peste câmpie. Odolgan și Mandzuk veniră lângă el. — Se duc. Am învins! exclamă cel dintâi cu entuziasm. în loc să-i răspundă, Balamber aruncă o privire în spate. Din cauza luminii firave a nopții, nu putea distinge, în mulțimea amestecată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sprâncene, înspre Sangiban. Acesta, firește, mușcă momeala. Chipul, de obicei palid, i se înroși și răspunse cu un zâmbet de gheață: — Centrul o să reziste. Pentru o încercuire, însă, trebuie ca aripile să se miște înainte, nu înapoi. Azi, la râu, goții au fugit. La cuvintele acelea, tânărul Thorismund înjură și duse iute mâna la sabie. Tatăl său, însă, îl opri înainte de a o scoate din teacă. Ochii săi trimiteau, totuși, fulgere de mânie. Sprijinindu-se cu pumnii pe masă și întinzându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ieșit de după ziduri. Se vede că zgomotul luptei te sperie, Sangiban! Furios, regele alanilor, i se adresă lui Etius: — N-am venit aici ca să fiu insultat. Oamenii mei erau la multe mile în spate și nu e vina noastră că goții... încruntându-se, Etius ridică mâna și îl întrerupse: — Ajunge! N-are nici un rost să ne păruim pentru ce s-a întâmplat la vad. Ce contează e că am cucerit podul și că am trecut râul. Cu siguranță, nu e meritul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și burgunzii, în dispozitiv compact, rezistau oricărui atac, copleșindu-i cu o ploaie de săgeți pe războinicii hiung-nu și provocându-le pierderi serioase, în vreme ce sus, pe colină, Ellak nu înainta cu nici un pas. Pe latura stângă, cele două popoare de goți erau angajate într-o uriașă luptă fratricidă, într-o continuă mișcare a frontului; despre ce se întâmpla pe latura din dreapta, în schimb, nu se știa, practic, nimic, însă era limpede că infanteria romană și francii, dezmințind previziunile optimiste ale lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
calul și se întoarse în spate pentru a vedea mai bine lăsându-i pe cei care îl urmau să treacă înainte. Scrutând aripa stângă pe deasupra mulțimii în tumult a combatanților, reuși să distingă prin norii de praf hoarde de cavaleri goți ce galopau mâncând pământul în direcția câmpului de luptă. Nu mai încăpea nici o îndoială: armata lui Valamir se retrăgea în fugă, iar vizigoții năvăleau asupra lor. Așadar, contrar ceea ce își imaginase Atila, moartea lui Theodoric nu fusese suficientă ca să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
acum, se feriră să-i urmărească. Balamber își dădu seama că din tot mingan-ul său nu avea nici măcar două sute de războinici. Nu se întrebă dacă doar cu atât de puțini oameni avea să reușească să oprească manevra de învăluire a goților; știa că trebuia să încerce tot ce era posibil și asta era de ajuns. El cu siguranță nu va fugi, lăsându-și regele expus atacului și ultrajului dușmanilor. Chiar cu prețul vieții. Doar atunci, în acel moment de respiro, în vreme ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ca niște câini bătuți, iar când cineva le cerea explicații cu privire la fuga lor dezastruoasă, plecau de acolo scuturând din cap cu o expresie rănită și umilită. Ici și colo însă se formau mici grupuri pestrițe, în care între huni și goți se încingeau certuri furibunde. Cei mai mulți dintre războinicii ce veneau în tabără erau totuși prea extenuați pentru a se implica în asemenea altercații inutile și se îngrijeau mai degrabă de ei înșiși și de vreunui loc mai liniștit pentru răniții fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
tăcut cele mai însemnate căpetenii aliate și generalii armatei. Armata aștepta în câmpie, dispusă practic în semicerc în jurul taberei fortificate a lui Atila: a doua zi după uriașul măcel, hunii și aliații lor erau încă acolo cu toții. Asaltul furibund al goților asupra taberei lor fusese respins cu o furtună de săgeți; Thorismund însuși căzuse de pe cal și, rănit la cap, riscase să fie terminat ori capturat de dușman. încă din zorii zilei, războinicii lui Atila se adunaseră pe linia carelor, pregătindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
amenințări de răzbunare, la care hunii răspunseseră cu coruri provocatoare. în sfârșit, în mijlocul câmpiei fusese aprins rugul funerar. Sebastianus, care făcea parte din suita lui Etius, se afla, împreună cu Chilperic, imediat după personalități eminente ca Egidius, Ricimerus și unii nobili goți care îl escortau pe Torrisomndo, așadar, suficient de aproape de acesta din urmă și de Magister militum, încât să prindă câte un cuvânt din cele ce se spuneau. Principele got, care păruse, pe parcursul întregii ceremonii, încordat și nervos, părea să freamăte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Chilperic, imediat după personalități eminente ca Egidius, Ricimerus și unii nobili goți care îl escortau pe Torrisomndo, așadar, suficient de aproape de acesta din urmă și de Magister militum, încât să prindă câte un cuvânt din cele ce se spuneau. Principele got, care păruse, pe parcursul întregii ceremonii, încordat și nervos, părea să freamăte de mânie. — Așadar, îl auzi protestând pe un ton iritat: nu ai de gând să ataci tabăra! Etius scutură din cap. De ce ar trebui să o fac? E suficient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fi urmărit pe huni cum am făcut noi, la ora asta hunii ar fi fost distruși. Dar, firește, sângele lor e prea prețios pentru tine. Deși scandalizat de acele cuvinte dure, Sebastianus nu putu să nu aprecieze sinceritatea tânărului principe got, care, abia devenit rege al poporului său, se arăta deja întru totul demn de tatăl său. Etius întinse o mână deschisă, ca și cum ar fi vrut să se explice. Uiți că jumătate din cavaleria mea se găsea în spatele alanior, ca să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
abandoneze câmpul de luptă. Chiar tatăl tău ceruse asta. Deși, desigur, puțin convins de acele obiecții, Thorismund nu mai insistă, ci observă cu vădit sarcasm: — Un asediu, spui. Ăsta e războiul care vă prinde pe voi romanilor, nu și pe goți. Etius, perfect conștient că succesul, chiar dacă nu deplin, din ziua precedentă era în mare parte meritul vizigoților, se făcu că nu înțelege. — La urma urmei, toate astea nu au cum dureze mai mult de câteva zile și... — Ah, da? Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în mână, ți-o spun! Putem să-i zdrobim pe huni o dată pentru totdeauna, să-i spulberăm de pe fața pământului, și tu te gândești la recoltă! — De acum, Atila e problema ta, nu a mea! replică scurt noul rege a goților. Apoi, pentru a fi limpede că discuția se încheiase și că hotărârea sa era irevocabilă, biciui calul și, lăsându-l pe Etius acolo unde se găsea, ridică un braț, chemându-și demnitarii și pe toți cei care erau cu el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
discuția se încheiase și că hotărârea sa era irevocabilă, biciui calul și, lăsându-l pe Etius acolo unde se găsea, ridică un braț, chemându-și demnitarii și pe toți cei care erau cu el. împreună cu ei, se îndreptă spre tabăra goților, iar acea împărțire a cortegiului arătă cât se poate de limpede că alianța era de acum ruptă. Etius își opri calul și rămase multă vreme să observe lunga procesiune a cavalerilor vizigoți ce se îndepărtau în câmpie. Alături de el, Egidius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
e un prieten și atât) a ajuns la tine. Mai precis că nu ți-am pierdut urma de tot. Mi-ai trimis mai mult decât așteptam. Îmi pare bine că nu era un răspuns, ci doar o scrisoare. I just got your beautiful letter and I love you more. You are a really super-male! (No vulgar remarks, please!) Eram convinsă că totul e neschimbat și rămâne așa, că exiști, că ceva din tine dăinuie. Apoi (sunt foarte fericită) apoi m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
tragedii ale lui Euripide, Înainte ca marele grec să se retragă la curtea lui Archelaos, regele Macedoniei, și să moară. Un Urmaș fără nume plecă și el Împreună cu legiunile romane ale Împăratului Aurelian, lăsând pământul pe care-l părăsise pradă goților. În schimb, ajuns la Roma, cu Încălțările rupte și straiele ponosite, aproape că a dat nas În nas, la un colț de stradă, cu Censorinus, gramaticul roman, tocmai În perioada În care acela lucra la tratatul său despre muzică. Urmașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
mai Întâi mediocru pășunist, devenit realist-socialist de-a dreptul prost (Camilar) Îl numea: „Poarta Furtunilor”. Prin acea poartă au trecut, mai la trap, mai la galop - dar mereu dinspre Răsărit spre Apus - toți Încălărații deșerturilor și pedestrașii mlaștinilor: Ostro-, Viziși Goți curați, Huni și Avari, Slavi și Bulgari, Unguri și Pecenegi și Cumani, Tătari și Cazaci. Și Ruși. Și Sovietici. Locul nașterii mele a cunoscut, În aproape două mii de ani (spun: „aproape”, fiindcă mă opresc În seara zilei de 21 iunie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]