872 matches
-
mă-ntorceam acasă din acele plimbări care semănau cu umblatul continuu prin cameră al celui pe care-l doare o măsea, și scriam în jurnal pagini complet delirante. Adormeam având pe retine castele de apă și clădiri vechi, cu atlanți hidoși... în acea vară a lui '76 am scris "Căderea", primul poem al meu care m-a surprins și m-a entuziasmat. Nu făcusem nimic atât de bun până atunci, deși scriam versuri de vreo trei ani și citisem în câteva
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
revelatoare. Am simțit pretutindeni o repulsie pronunțată față de lumea din ea, raționalizată apoi și pusă pe seama imperfecțiunii tehnice a textului. Graficiană editurii, de pildă, 286 căreia evident cineva îi povestise tendențios subiectul cărții, îmi pusese inițial pe copertă doi homosexuali hidoși, privindu-se avid pe deasupra unui trandafir! Toți mă priveau ca pe un ins suspect, care și-a dat în fine arama pe față. Prima cronică la carte a fost una numită "Omenesc, prea omenesc" și-n ea se comenta cu
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
ajung ca Busby... iar chestia aia din weekend a fost ultima picătură, aproape Îl implor eu. Detest vopseaua aia albastru deschis de pe pereții camerei lui Toal. O face să pară mereu rece. În plus mai e și mirosul, duhoarea aia hidoasă de tutun stătut, care pare să se fi impregnat În celulele pielii lui Toal. Adică, și mie Îmi place câte o țigară, dar puțoiu ăla... — Bine Bruce, bine. Pot să autorizez un concediu special. Sunt gata să fac asta doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
fost absent nemotivat Bruce, mă ceartă Bladesey. Ai cunoscut doamne interesante? — Da, de fapt. Am cunoscut o gagică scoțiană Într-un bar. Era chiar drăguță. — Era, ăă... știi tu... o doamnă a nopții? Mă uit, extrem de iritat, la mizeria asta hidoasă care s-a insinuat cumva În viața mea. Nu. Nu era. Crezi că nu pot cunoaște decât prostituate? Asta crezi tu? — Nu... deloc... se bâlbâie el scuzându-se. Îmi Îndrept spatele pe scaun. Mai bine-l pun la punct pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
hârșâie de zid, apoi Își ia o pauză rezemându-se de adăpostul din stație. Vagabondu’ pare să aibă o privire cam Înfricoșată, de parcă tocmai și-a dat seama că n-a băut Îndeajuns Încât să-i alunge din minte realitatea hidoasă a mizerabilei lui vieți. Și Îl cunosc. Alan. Alan Loughton. Pe vremuri era membru În comitetul de grevă. Cum Îți merge, Al amice? Cum Îți merge acum când mina a fost Închisă de mai bine de zece ani? Cum Îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
a moralistului, ca posibilă strategie de persuadare: "Ascultă-mă, te rog. Uită-te mai bine, vezi-te din față, din spate și din profil. Dobitocul dușmănos, fără imaginație și talent, care a născocit, pentru chipul dumitale sprinten și inteligent, asemenea hidos comanac, l-a făcut parcă într-adins, ca să batjocorească, slută și caricaturală, din țara lui, nu știu de unde, pe frumoasa noastră româncă"137. Se întâmplă, foarte rar, să-l surprindem pe Arghezi într-o situație pacifistă nedisimulată, și acest lucru
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
injurios, descalificant, aparținând unor registre-sursă inventariate minuțios de Ruxandra Cesereanu, și anume: infracțional (canalii, lichele, bandiți, găinari, profitori, samsari, pezevenghi, impostori etc.)., de tip bestiariu, aici zoomorfismul este privilegiat și extrem de variat, de la animalitatea domestică sau cea sălbatică, până la creaturi hidoase, insectar, teriomorfe (șerpi, năpârci, reptile), rozătoare, de asemenea, registrul septic care plasticizează imundul, pestilențialul, infecția, putridul, descompunerea sau cel al sexualității pervertite, în care libidinoșenia, devirilizarea, menopauza intelectuală etc. sunt tot atâtea denunțări ale umanității compromise 187, iar pe de
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
în discuție decât odată cu romantismul. "Dacă un pictor ar vrea să ajusteze sub un cap uman gâtul unui cal și să aplice pene de diverse culori pe membre luate din toate părțile, a căror asamblare s-ar termina printr-un hidos pește negru în timp ce în partea de sus ar fi o femeie frumoasă, ați putea voi, prieteni, invitați fiind să contemplați opera, să nu râdeți? Credeți-mă, Pisoni, tabloul acesta v-ar oferi portretul fidel al unei cărți în care, asemenea
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
au oare ispita de a căuta personajele în prezent?"24 Echivocul denunțării caragialiene paralizează râsul pentru că vizează esența și nu veșmântul contextual al referenților. Însă nu doar prin tentația echivalarii mentale a ridicolelor personaje caragialești cu noile și mult mai hidoasele specimene ("Pristanda, de pildă, e transformat în paznic de închisoare, Rică Venturiano în cerber și cenzor de ziare, iar Jupân Dumitrache în șef de cadre" și toți "te pot asupri, denunța, forța să-ți faci autocritica sau chiar băga la
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
nu ar trebui trecute cu vederea prefigurările caragialiene și urmuziene ale acestei estetici. Dacă la Caragiale banalul și derizoriul pot fi resorturi de reprezentare artistică alături de "enorm și monstruos", aceștia din urmă vor acapara decisiv viziunea urmuziană asupra unei infralumi hidoase anchilozate în stereotipii bizare și vor covârși mai apoi limbajul poetic, jurnalistic și romanesc arghezian. În Cimitirul Buna-Vestire, de exemplu, grotescul dezvăluie înverșunarea de a vedea totul prin ocheanul deformărilor monstruoase sau de a căuta cu interes naturalist hiperbolizarea umanului
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
temporale și a deosebirilor de concepție estetică și atitudinală. Între lumea imaginată de Caragiale și cea a lui Eugen Ionescu, de pildă, este o distanță enormă rezultată în primul rând din raportarea diferită la realitatea pe care o reflectă. Deși hidoasă, lumea lui Caragiale este posibilă, și chiar nuvele sale fantastice creează un univers în care incredibilul este foarte apropiat de probabil. La Eugen Ionescu, în schimb, irealul a invadat realul și orice distincție între cele două planuri este anulată. Absurditățile
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
hoți etc. și se mândresc că dau dovada unor astfel de virtuți la modă. Acești clovni care maimuțăresc și cele mai firești reacții, mimând trăirea autentică prin clișee de simțire și preluări mecanice de teorii vulgarizate, nu sunt mai puțin hidoși când își exhibă o pretinsă aspirație la recâștigarea esenței umane, autocompătimindu-se penibil și neconvingător, pentru dezumanizarea ireversibilă pe care și-o recunosc. De pildă, Iordache din Acești nebuni fățarnici își impune patetic: "Trebuie să plâng și eu în fața unui apus
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Chiriac salvându-l pe Spiridon de furia previzibilă a cherestegiului Titircă Inimă-Rea. În afara cuplului de amici, un tip de factură caragialiană certă este cel al politicianului. Descoperim la Urmuz o inedită imagine a acestui tip comic în ipostaza lui Ismail, hidosul personaj care își satisface numeroase vicii "la adăpost de orice răspundere penală"56. Comportamentul anormal al acestui bizar travestit, zoofil și canibal cu influență și imunitate, este unul potrivit în "lumea pe dos" a politicii. Absurdul activităților sale diurne și
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în textul urmuzian de "ciugulitul", pocnetul în dușumea, lungitul gâtului, agățatul de grinzi pe la diferite binale și alte gesturi automate și agresive, cu alură de ritual absurd la care făpturile lui Urmuz se supun involuntar și inevitabil ca niște păpuși hidoase care mimează viața prin mișcările repetitive ale ciclului mecanic prestabilit sau chiar predestinat. Deși între cele două universuri tipologice asemănările sunt revelabile prin astfel de străfulgerări aproape divinatorii, arheologia textului urmuzian dezvăluie totuși o infralume de esență caragialiană, după cum o
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Amuțiseră. Rar mai cânta câte cineva... și atunci, ori era beat ori nebun. Încleștările morții s-au dezlănțuit. Atunci, răsări peste câmpiile pustiite o altă stăpână ce-și înfingea ghearele sale crude în sufletul omenesc. Era deznădejdea, cu chipul ei hidos și uscat, chinuit de neliniști, cu ochi rătăcitori și bolnavi ca de friguri... Ea poartă, în sufletul ei negru, toată nefericirea lumii; sub haina ei cernită se ascunde bucuria neprihănită, a celor ce-au visat alte vremuri... CAPITOLUL III Domnica
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
jalnică....ciungă! Nu știți ce este o ciungă? Cea mai hâdă, cea mai nătângă, Dintre multele neamuri, De copaci! Fără frunze și...ramuri, Scurtă și...groasă, Bolnavă și roasă, Până mai ieri cioturoasă, Noduroasă, Azi total găunoasă, De-a dreptul...hidoasă! Distrusă încet de-o omidă periculoasă, Veninoasă și...păroasă. Ciunga umilă ceruse odat' Marelui stejar de stat, Ce-adunase atâta ,,osânză'', Umbră pentru ultima-i...frunză, Încheind: ne dați sau nu ne dați? Sau doriți să uitați, Că...la rădăcină
Calul cu potcoave roz Epigrame-Fabule-Panseuri by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/468_a_877]
-
molatică îl învălui, făcândul să dea drumul vasului, care alunecă pe iarba îngălbenită. Arunci bunătate de apă și eu mor de sete! spuse cu uimire o femeie înaltă, urâtă, îmbrăcată într-o haină verde, din mușchi, acoperită cu o coroană hidoasă, din ramuri de brad, pe care erau aranjate câteva ferigi. Îndură-te, mătușă, că sunt și eu un biet bătrân neștiutor. Eu sunt Crăiasa Ținutului de Cleștar, și, pe loc te pot transforma într-un mușchi, ca să stai, pe veci
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
că sunteți creștini milostivi, rosti, cu încredințare, Crăiasa, care, după ce bău, cu lăcomie, apa dintr-un căuș, făcut din coaja unui copac, se transformă într-o fată frumoasă, haina verde se preschimbă într-o rochie albă de mătase, iar coroana hidoasă într-o coroniță de aur. Mirați, drumeții începură ași căuta ascunziș, ba Ionică încercă să o ia la sănătoasa, dar, pe loc, le-au amorțit picioarele, rămânând statui vii. Eu am fost blestemată de un vrăjitor rău, dar voi m-
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
roman nesfârșit și ilizibil, pe care-l vor găsi după moartea mea, lângă mine, puțind a cadavru, dar în care ar fi fost Totul, tot adevărul despre existență și inexistență, întreaga lume cu toate detaliile ei și cu sensul ei hidos. Reveria în care, pe atunci, mă vedeam scriitorul total, hipergenial, demolatorul cosmosului pentru a-l înlocui cu o carte, era coloana vertebrală a vieții mele. Să fi putut scrie Cartea, mi-aș fi lăsat 24 jupuită pielea de pe mine, și
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
din stalactitele tavanului. 109 Aceleași conducte-mpăienjenite, cu mari robinete mâncate de rugină, cu smoala și cartonul pleznite în jurul lor. Aceiași șobolani semitransparenți furișîndu-se în cotloane... Ațipisem aproape azi-noapte și începusem deja să schițez, din petele fosforescente de sub pleoape, un scenariu hidos. Mi se părea că sânt încuiat pentru totdeauna în cabina unui closet de țară. Pe pereții de scânduri văruite încremeniseră păianjeni sferici cu picioarele întinse. In tavan pâlpâia un bec chior, atârnat de o sârmă. Pe jos, pământ. Dincolo de ușa
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
-i de pasta cenușie din țeastă. De ce trebuiau să cadă? De ce 125 măcar unele nu puteau rămâne mereu așa, naive, grațioase și senine? Căci numai ființa lor cunoștea minunea asta: corpul care se confundă perfect cu sufletul. De ce, pe când viermele hidos devine fluture, fetițele, fluturi gingași, trebuiau să se schimbe în larve păroase, procreatoare și rapace? Timpul și sexul triumfau mereu, aliați, împotriva corporalului și minții. Nubila, goală și cu părul de aur, era mereu înșfăcată de scheletul rânjit care-i
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
lumina tandră a minții. Din colțul lui, un al treilea înainta, aproape fără trăsături, de parcă ar fi avut peste față un ciorap de damă, și-mi șopti la ureche acele cuvinte pe care n-o să le mai uit niciodată. Drama hidoasă a vieții mele. Copilul monstruos, ihtifalic, din centrul trecutului meu, Rana împinsă deodată la locul ei real, cu zece ani înainte de Lulu! Acele câteva vorbe însoțite de un unic gest - mâna mea trasă cu forța spre sexul său -, care-mi
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
dorea una. Îi plăceau florile ca oricărei femei, dar doar când veneau într-un buchet imens, acoperit de celofan, cu o fundă enormă din satin și o felicitare. Mai bine murea decât să se apuce de grădinărit, cu accesoriile alea hidoase - pantaloni elastici, pălării ridicole, coșuri stupide și mănuși tâmpite ca ale lui Michael Jackson. Nu era un look potrivit pentru ea. Și, deși spusese cititorilor Femme în numărul din iulie, cu un an în urmă, că grădinăritul era noul gen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
Știu că nu ar fi dimensiunea potrivită și materialul nu ar fi la fel de bun, dar ar fi mult mai ieftin. Vino aici și uită-te. Și, apucând-o de mână, a invitat-o să inspecteze niște jaluzele verticale de birou hidoase. Ea dădu violent din mână. — Dar nu le vreau pe astea! Vreau unele din lemn și te asigur că mi le pot permite! Îmi cer scuze, spuse bărbatul umil. Nu voiam să crezi că te păcălesc să dai tot bănetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
telefonul lui Roach, dar am alungat-o imediat. Apelurile din centrul L.A.-ului, din Madison, către Webster nu erau considerate convorbiri interurbane, deci nu erau înregistrate. La fel și cele din Biltmore. Atunci mi s-a aprins becul, uriaș și hidos. Adio, Bleichert cel din stația de autobuz, adio, căcatule, fostul care n-ai fost niciodată, ciripitorul, gaborul din mahalaua cioroilor! Ai dat o grădină de fată pentru o fofoloancă împuțită, ai transformat tot ce-ai atins în mocirlă, iar toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]