669 matches
-
care îi ajuta să învingă în arenă. Printre ei se afla și Valerius. 43 — Ausper! continua să strige Vitellius. Glasul său răsuna în încăperile și pe coridoarele palatului pustiu. — Unde ești? Ausper, te rog! Alerga șchiopătând încoace și-ncolo. — Ausper! hohotea. — S-a dus, zise Listarius, care îl urma pe bărbatul acela uriaș, care crezuse că are Imperiul la picioare. În timp ce mergea în spatele lui, Listarius se gândea la tatăl său, pe care, cu ani în urmă, Vitellius îl ucisese - deși era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
fi existat între umor și înaintașii firmei MOLID SECURIT SSTEMS ?! Diogene a apelat la protecția unui butoi, zice unul. Armata unui domnitor din Moldova i-a învins pe turci undeva, nu departe de Pădureni, folosind tactica râsului.Au murit ăia hohotind pe ruptelea ! Umoriștii iubesc câinii, a adăugat unul dintre copii. El deține un tekel pur sânge maidanez! Posibil să fie un om de treabă. Eu zic să-l lăsam deoparte. E un tip periculos. Deja este dat în urmărire pentru
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
palmele pe piciorul lor drept ― cel mai vulnerabil salut pe care îl știam eu ― și am plecat. ― Good-bye, Allan, îmi spuse inginerul, întinzîndu-mi mâna. Dar eu mă prefăcui că nu văd și trecui înainte, pe coridor. Chabù alergă după mine, hohotind. ― Unde pleci, dadà? Unde pleacă Allan-dadà? întrebă pe maică-sa. ― Dadà e bolnav și se duce să se vindece, îi spuse d-na Sen într-o, bengaleză șoptită, apucînd-o în brațe, ca să nu iasă în stradă după mine. Când am
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
odioasă atingerea aceea, încît mă cutremuram tot, și o rugai să mă lase, căci sunt obosit și bolnav. ― Nu cumva ești îndrăgostit? clipea ea, șiret, din ochi. Te-o fi fermecat vreo indiană. Vreo nespălată neagră, cum îți place ție... Hohoteau toți. D-na Ribeiro, care îmi aranja odaia alături, veni și ea. ― Lăsați băiatul în pace. Hai, Allan, bea un pahar cu whisky. Să vezi cum trec toate. O operație la ochi nu e chiar un lucru atât de grav
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
următoare o ia de la capăt, ca un Sisif canin. Înghesuie nuca dedesubt, temeinic. Mișu Negrițoiu ar fi mai bun la acoperit. Vîntul intervine diabolic și i-o dezgroapă iarăși. Dulăul urlă a deznădejde. Rîdem de el amîndouă. Îi deschid ușa, hohotind. Vino-ncoa, bufonule, îl cheamă Șichy. Rîdeți grămadă, 'ștele voastre de muieri, mîrîie cîinele la proastele alea două care se hlizesc degeaba. Și prinde o molie, să se facă util. Bravo, Tano! îl încurajez cu un fursec. Nu-l vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
pe atunci îi amuza o proză (tema era complet disociată de reușita literară), unde un erou comunist făcea opt vagoane de cărămizi în două ore. Seara, cu mîini impecabile de violonist, cînta Ciocîrlia. "Poate-n struna lui Leonte Răutu, magicianul!" hohotea Iordan, aflat într-o dispoziție infernală. Tata a apucat reîntemeierea Conservatorului ieșean, dar invitația a venit cu poșta de-a doua zi. Ca un ultim scuipat pe speranțele lui, pe o viață de artist, trimis cotidian pe cruce în Epoca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
panseurile lui Hada, rîdeam de reportajele lui Gil Briceag (Meșterul Buraga de la Nicolina îl citește în pauză pe Darwin), rîdeam de anchetele în restaurante: "De ce nu sînteți la locul de muncă, tovarăși?" Beți la locul de muncă, nu la crîșmă, hohoteam noi. Rîdeam de însemnările liricoide semnate de Barbu Rădoi, ca Simfonia ciocanelor. "Nu-i cam indecent titlul ăsta?" După Fluturel, era un demers psihanalitic. Rîdeam de bietul Ciușcă, băiatul pus pe alergătură între lynotip și zincărie: "Vreți literă pitit? Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
cafelei fierbinți, turnate prea repede) își revine. De multe ori fac asta: improvizez buna dispoziție. Trag de ea așa cum aș trage de furtunul cu care ud, verile, grădina. Nici ninsoarea nu-mi mai pare măruntă și urîtă ca o mătreață. Hohotesc de una singură cînd îmi amintesc de drăciile lui Miron. De falsul necrolog, anunțînd "moartea de anacolut după o lungă și grea suferință a lui Vladimir Mistrie". A fost nu un ghimpe ca mine, ci o sulă (după o spusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
să spună: - Dumnezeu să te aibă în paza lui! EL, care e dincolo de noi, EL, care se află dincolo de bine și de rău, știe ce și cât se cuvine să dea și să ia fiecăruia... Ina păși peste pragul rezervei hohotind de un plâns nestăvilit, zdruncinată, fără putința de a mai rosti alte cuvinte. Olga scoase mâinile de sub așternut și le întinse rugătoare spre ușa rămasă deschisă... dar Ina se afla acum departe, în stradă, căutând cu ochii mașina în parcare
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
i-am zâmbit. — Andrea este numele meu, i-am spus eu scoțându-mi mănușile și Întinzându-i mâna peste birou. Azi e prima mea zi de lucru la Runway. Sunt noua asistentă a Mirandei Priestly. — Condoleanțe e numele meu! a hohotit el, aruncându-și capul rotund pe spate. Chiar așa poți să-mi și spui: „Condoleanțele mele!“ Ha, ha, ha. Hei, Eduardo, ascultă aici. Fata asta e una dintre noile sclave ale Mirandei! De unde vii, fătuco, de ești așa din cale-afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
a Întrebat o voce chinuită, bâlbâită de la celălalt capăt al firului. Nu, sunt Andrea. Sunt noua asistentă a Mirandei, am zis eu, deși mă prezentasem deja unui număr de câteva mii de interlocutori curioși. Aha, noua asistentă a Mirandei? a hohotit ciudata voce feminină. Nu‑i așa că ești cea m‑m‑mai norocoasă fată din lum‑m‑m‑m‑me? Cum ți se pare munca ta alături de Întruchiparea răului absolut? Asta mi‑a stârnit atenția. Era ceva nou. De când lucram la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
ridicîndu-l și aruncîndu-l pe trotuare, între picioarele rarilor trecători. Grigore își aduse iar aminte de Rogojinaru: "Vezi, el a presimțit schimbarea vremii și a venit cu umbrela..." O trăsură venea în goană dinspre șosea cu un domn între două femei, hohotind de veselie, parcă toată lumea ar fi fost a lor. Titu Herdelea pășea tăcut și prudent. Vedea că Iuga n-are chef de vorbă și nu voia să-l supere. Își făcu în gând bilanțul serii și chibzuia că poate fi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
inima pe mine toată iarna, și m-am plâns, și m-am zbătut pe la toți oamenii... Nicolae Dragoș, întunecat, se uita și bombănea și din când în când arunca ochii spre Platamonu care, mai deoparte, se zvârcolea în mâinile țăranilor, hohotind de plâns. ― Na, gata, uite-le! făcu Chirilă, ridicîndu-se. ― Pune-i-le pe piept, nea Chirilă, să-și facă tocană din ele! zise gros Nicolae Dragoș, întorcîndu-se cu scârbă. Câteva râsete izbucniră, apoi strigăte ș-apoi gălăgia, care se potolise
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mai miri că lucrurile merg cum merg ? ! — Întotdeauna lumea face anumite lucruri întrecând măsura, medită Vocea. Mereu altceva, dar mereu prea mult. — Așa zicea și taică-meu... Lumea nu știe să-și păstreze cumpătul... — De-aia existăm noi... adăugă Vocea, hohotind gros. Nu te-am mai auzit râzând... Credeam că nici nu știi. De unde atâta veselie ? — Nu e veselie, răspunse Vocea, răsunând din alt colț. Dar, atunci când înțelegi mai multe ca alții, poți să râzi așa. E ca un fel de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pentru tine. Nu va mai muri nimeni în locul tău. Aerul se mișca, Vocea se auzea mai degrabă ca un șuier de vânt. Iacob își duse mâinile la urechi, dar Vocea i se strecură printre degete. — Morții nu mai pot plăti, hohoti Vocea. De aceea urmele lor le ștergem noi. Cei vii se vor face una cu propriile urme. Nu mai ești fiul tatălui tău. Rămâi fiul mamei tale, care te plânge... Iacob nu mai putu îndura suflul puternic al Vocii. Încercă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cu mâna stângă, în pantaloni. Apoi, mugind, o pătrunse. Înfigându-se preocupat să o facă adânc și dureros, vorbele lui se schimbară în icnete, un fel de a se îmboldi, pentru a căpăta puteri noi. Ea strângea pătura în mâini, hohotind, fără să-și dea seama că plânsul ei îl întărâta și mai tare. Când simți că fata nu mai opune vreo rezistență, își luă mâna din ceafa ei, o apucă de șolduri și, cu venele umflate și ochii holbați spre
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Aici ? indică cu degetul, tremurând, pe scaun. Aici ? mută degetul puțin mai încolo. Arată-mi- l, te rog... Știi că nu pot să ți-l arăt... spuse Coltuc. Pe Costică, îmbujorat după o sticlă de bere, îl podidi plânsul. — Piciorul meu, hohoti, piciorușul meu drag... Hai, spune-mi... Cum e îmbrăcat ? Cum e încălțat ? Îmi șade bine cu el ? — E... altfel, răspunse Coltuc, temându-se să nu-l dezamăgească. Uneori e mai mic și mai subțire, cum era când l-ai pierdut
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-i apere. Într-o zi s-o cuminți și el, gândea fata. Dar Golea râse, când râdea, o făcea fără veselie, de parcă se neliniștea ceva în el, ceva rău alcătuit, care nu-i dădea pace. Sigur că o aduc înapoi, hohoti. Ceea ce însemna, firește, că o să se întoarcă și el. Coltuc își duse limba spre colțul încă unei pagini necitite și o ridică. Când Melania deschise ușa, se prefăcu adâncit în lectură. Ea se așeză lângă el. Dacă lumea ar fi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ieșise pe poartă. Numără banii pe îndelete. — Uite unde era tolba... râse, îndesând banii în buzunar. Apoi se răzgândi și aruncă o hârtie pe masă. Du-te și ia niște mâncare ca lumea. Și, de rest, cumpără și-o carte... Hohoti : Să nu zică lumea că n-are cine citi... Zăpada începuse să se așeze. Cerul cobora în pămătufuri înstelate. Asfaltul, crăpat de frig, lăsa să crească iarăși copacii, din rădăcinile lățite ca niște tălpi, sub caldarâm. Zidurile vechi se ridicau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
are. Fusese singura oară când își adunase puterile. „Dați-mi-l înapoi !“, strigase, apucând de haină pe unul dintre polițiști. Acela se trăsese îndărăt, lovind-o peste față, dar rămăsese agățată de el cu disperare : „Medalionul meu, e al meu !“, hohotise, în timp ce îi smulgeau mâinile, proptind-o în cătușe de țeava caloriferului. „Asta v-au dat, fă, acolo, la țărăniști“, auzi cu urechile țiuindu-i de palme, „aur și valută ? Asta v-au dat ca să dați foc și să aruncați cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
uscat, sufocându-se. Lucică o strânse în brațe, dar mai rău făcu. — Niște apă ! strigă Marchiza. Dați-mi apă... Isaia scoase o sticlă de sub sutană și i-o întinse : Am zis apă, bețivanule ! — Păi, eu nu beau decât de-asta... hohoti Isaia. Vai de poporul tău, Doamne... Până o să-ți scuipi și tu ficații... îi întoarse Marchiza spatele. — La cât am băut, ridică din umeri Isaia, mai trebuie să și scuip. Că nu merge numai să torni, mai trebuie să și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Iadeș rămase cu gura căscată, privind în jur, după ajutor. — Să moară mama... șopti, pierdut. — Și tac-tu ! hotărî Bunelu și, brusc, pupilele îi căzură înapoi între pleoape, precum prunele- perechi câștigătoare la jocurile de noroc la manetă. Bunelu țopăi hohotind, iar ceilalți se prăpădiră de râs. Priviră, apoi, chiar și ei mirați, la spectacolul următor. Era, poate, și din cauza trăscăului care le înviorase ochii și le îmbujorase obrajii. Omul-pasăre făcea volute, începând deja să amestece limbile, păsărește. Puteai să juri
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
opinti, nu era înrădăcinat, reuși să-l smulgă, dar se prăbuși cu el cu tot. Lucică vru s-o ajute, dar Magdalena îl împunse cu degetul în piept. — Te iubesc... nu găsi Lucică altceva de spus, în fața acestei opreliști. — Degeaba, hohoti Magdalena, uitând să tușească. Oricât de mult m-ai iubi, nu poți tu să mori în locul meu... Se ridică încet, se încovoie sub stâlpul în formă de cruce și îl ridică. Pe brațele orizontale ale stâlpului rămăseseră câțiva cilindri de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
O primi pe cea pe care i-o întinseră și și-o puse după ureche. Se apăsă cu degetul pe creștet, acolo unde se lovise de bec. — Lumina, spuse. Arde. Mai bună lumânarea. Sau deloc. Dădu ocol becului și ieși hohotind. Maca se trase mai aproape de farfuria cu cârnați. Jenică se simți iarăși stingher. — Moartea nu e așa de rea, spuse. Mai rău e când încep să moară amintirile celorlalți despre tine. Atunci e ca și cum nici nu te-ai fi născut
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
umeri. Își scoase de la încheietură o brățară de jad și mi-o îndesă în buzunar: „Te rog, Fann!“. Se uita la mine rugător. Mi-am revenit în simțiri și l-am târât departe de Majestatea Sa pe Hsien Feng, care hohotea de mama focului. În fața porții stătea ministrul. Ținea în palme o bucată împăturită de mătase albă - sfoara pentru spânzurare. În spatele lui erau mai multe gărzi. Plâng pentru Hsien Feng, băiețelul. Peste ani, el avea să devină soțul meu, și i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]