841 matches
-
mână. Celelalte ferestre-s pustii. Doar undeva sus, la un geam fără sclipici, stă o bătrână cu batic, încadrată de două fantome de flori. Cum, necum, tristețea din tabloul autentic are legătură cu perechea de berze care stă pe un horn în Piața Mare. Au dat cu laserele colorate pe bietele păsări la premiile MTV până s-au dus, căpiate... Au revenit după câteva zile, ciufulite și murdare de parcă s-ar fi tăvălit prin mlaștini ca să scape de sclipirile verzi ce
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2170_a_3495]
-
se zăreau în desimea pânzei. Dar nu mă temeam, frica îmi era înăbușită ca și vocea. Știam că trebuie să ajung acolo, în mijloc, să fac față vedeniei de-acolo. Deodată drumul s-a ridicat oblic în sus ca un horn perlat. Urcam cu greu acum, agățîndu-mă de pâsla din ce în ce mai albă, de firele tot mai umede și mai lipicioase. Un ultim culoar orizontal s-a vărsat după un cot în caverna imensă din centrul plasei. Era un mare cuib de păianjen
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
Colegii mei veneau mereu la școală cu discuri, de obicei în stare proastă, lipite cu scotch în lung și-n lat pe coperți. Din luciul coperților răsăreau figuri dure, grotești, de bărboși îmbrăcați excentric, sau peisaje cu fabrici melancolice, cu hornuri uriașe, peste care trecea în zbor un purceluș înaripat. Vocabule misterioase se încrucișau în cursul discuțiilor la care asistam absent: "Inagada Davida", "Led Zeppelin", "Samba pa Ti", "Imagine". Se murmurau refrene hipnotice și se recitau versuri aspre: Nu cred în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
culoare albă jur împrejur. În sfârșit, finalul și convingerea că farmecele femeii care inflamează senzualitatea noastră sunt ca mirosurile de mâncare: te ispitesc atunci când ești flămând și îți produc silă atunci când ești sătul. Când am ieșit, era deja dimineață. Din hornul casei vecine ieșea un val nevăzut de căldură care clătina cerul. Străzile erau pustii, luminoase, deși soarele nu răsărise încă. Tramvaiele nu se vedeau pe traseu. Doar un paznic de stradă, încins cu o curea de gimnazist, cu o barbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
pervazul de piatră, în calorifere ceva țăcăni, șopoti, se prelinse. Dintr-acolo venea o căldură înăbușitoare. Pe masă, fitilul lămpii se stingea încet. Îmi simțeam nasul umflat, nu mai puteam să respir. Dincolo de fereastră, casa vecină începu să se strâmbe; hornul se desprinse și începu să plutească umed în cerurile metalice. Nici măcar n-am încercat să stăvilesc lacrimile care-mi inundau ochii. 6 Peste o jumătate de oră, mă apropiam de casa lui Iag. La intrare am văzut un birjar încărcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
cazanele în care se pregătea mâncarea pentru trupă, iar căsoaia se transformă în magazie de pâine, ținută cu severitate sub cheie. După lungi căutări în jurul casei, au hotărât că singura cale de a ajunge cineva printre rafturile cu pâine, era hornul. Rică, fiind mai subțirel în talie, a fost ales să escaladeze hornul noaptea, când plantonul dormea sau era ținut de vorbă la o țigară. Ajuns în pod, Rică trebuia să coboare printr-un oblon pe scări în căsoaie, unde-și
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
în magazie de pâine, ținută cu severitate sub cheie. După lungi căutări în jurul casei, au hotărât că singura cale de a ajunge cineva printre rafturile cu pâine, era hornul. Rică, fiind mai subțirel în talie, a fost ales să escaladeze hornul noaptea, când plantonul dormea sau era ținut de vorbă la o țigară. Ajuns în pod, Rică trebuia să coboare printr-un oblon pe scări în căsoaie, unde-și umplea o trăistuță cu pâini rumene și plăcut mirositoare ce-i lăsau
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
ieftin de altfel. Mihai tocmai stătea la masă și recitea paginile scrise o modificare cerută de regizor. Cînd și cînd, în gîndurile lui reveneau amintiri din sărbătorile copilăriei: porc tăiat, cîrnați umpluți și atîrnați pe un băț la uscat lîngă horn, așteptarea Moșului care va lăsa ceva sub pernă... amintiri doar frumoase, de suflet, pentru că trăiau mama și tatăl lui, iar peste cîteva zile, plecînd să stea de Anul Nou la Sînzieni, avea să-i revadă. Acum, amintirile au rămas frumoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
curajoșii dragoni, care-și fac rost de lumânări și frânghii, intră În cine știe ce galerii ca niște băiețandri Într-o mină, târându-se pe coate, și se strecoară prin tuneluri misterioase. Și ajung, spune jurnalul, Într-o Încăpere mare, cu un horn improvizat și un puț În centru. Coboară o frânghie cu o piatră și descoperă că puțul e adânc de unsprezece metri... Se Întorc după o săptămână cu niște frânghii mai trainice și, În timp ce alți doi țin frânghia, Ingolf coboară În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
-și din nou de boala maică-sii, avînd din nou acel simțămînt straniu, așteptîndu-se pe jumătate să audă oameni vînzolindu-se prin hol... În schimb, auzi bufniturile neîntrerupte ale avioanelor, bum-bum-ul monoton al bombelor, urmat de funinginea care se rostogolea pe horn. Îl privi din nou pe Alec, și deveni tot mai neputincios. Căci Alec Își lăsase mîinile, În sfîrșit, și părea nefiresc de calm. Întîlni privirea lui Duncan și făcu un gest oarecum teatral - dădu din umerii lui Înguști, Își Întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
lepădat haina ruginie, iar peste ei s-a așezat un văl de promoroacă. Printre crengile cochete, atârnă flori de marmură. Dealurile, câmpiile, pădurile sau acoperit cu o zale argintie. Satele s-au învelit toate într-o pânză albă, lucioasă. Din hornurile lor, se înalță clăbucii albi. Copiii își turtesc nasurile cârne pe geamurile reci, privind cu tristețe la prietenul lor, omul de zăpadă. Stă acolo, necăjit, lângă gutuiul din fața porții și visează. De la mantaua albă, i-au căzut doi nasturi negri
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
mai are încă pe listă. Seara s-a coborât peste pământ și ninsoarea nu mai contenește. La unele ferestre mai este încă lumină, în speranța că Moșul va zări casa. Un zgomot ciudat se aude deodată în pod și pe hornul mic se zăresc două căpșoare simpatice foarte cunoscute. Moș Crăciun și-a trimis înainte argații lui, pe Phit și Milt, să vadă dacă am adormit, pentru a-mi pune cadouri. Curând, și-a făcut apariția bunul Moș căruia iam pregătit
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
clasa a V-a C Bun venit, iarnă! Toamna a luat sfârșit. Copacii au rămas goi și păsările călătoare au plecat demult. Ziua scade și iarna începe să-și trimită unul câte unul vestitorii. Vântul a început a fluiera prin hornuri. Zilele lui decembrie sunt friguroase și, din văzduh, iarna începe a-și cerne norii de zăpadă. Fulgii încep să plutească prin aer ca un roi de fluturi albi. A nins mereu și orașul s-a îmbrăcat cu o zale argintie
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
pentru toți membrii familiei. Fără să cunoască limba acestora, bunicul le-a explicat așa cum s-a priceput că nu le va face nici un rău. Văzând licărirea de bunătate din ochii lui, aceștia i-au arătat tot prin semne că în hornul sobei se află ascunsă hrana. Bunicul a luat de acolo atât cât a crezut, gândindu-se și la familia ascunsă sub pat. Povestea bunicului meu este și tristă, dar și plină de speranță, pentru că dragostea de OAMENI a învins și
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
de ardezie, o bijuterie a cartierului bogat - da, da, are și orășelul nostru unul, precum și o clinică ce nu se golea în acei ani de măcel mondial, două școli, una pentru fete, cealaltă pentru băieți, și o Uzină, enormă, cu hornuri rotunde care împung cerul și aruncă, iarnă sau vară, zi și noapte, trâmbe de fum și funingine. Ea ține în viață tot ținutul de când a apărut, la sfârșitul anilor ’80. Puțini sunt oamenii care nu lucrează aici. Toți sau aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Radu Stoenescu-Balcâzu, atinsese maxima sa înflorire. în martie 1662, la doi ani după moartea boierului, conacul, încăput între timp pe mâna unui văr de-al doilea, om delăsător, cu patima beției, a jocurilor de noroc și-a răzeșelor, îi cade hornul mare; o încercare de a pune hornul la loc, între 1693-1696, prin osârdia logofătului Gheorghe Stoenescu, nepot al lui Radu, dă greș; conacul va rămâne de-acum înainte cu hornul mic. în zorii secolului luminilor ia foc aripa din stânga, de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
martie 1662, la doi ani după moartea boierului, conacul, încăput între timp pe mâna unui văr de-al doilea, om delăsător, cu patima beției, a jocurilor de noroc și-a răzeșelor, îi cade hornul mare; o încercare de a pune hornul la loc, între 1693-1696, prin osârdia logofătului Gheorghe Stoenescu, nepot al lui Radu, dă greș; conacul va rămâne de-acum înainte cu hornul mic. în zorii secolului luminilor ia foc aripa din stânga, de la un pâlc de tătari, și doar cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
beției, a jocurilor de noroc și-a răzeșelor, îi cade hornul mare; o încercare de a pune hornul la loc, între 1693-1696, prin osârdia logofătului Gheorghe Stoenescu, nepot al lui Radu, dă greș; conacul va rămâne de-acum înainte cu hornul mic. în zorii secolului luminilor ia foc aripa din stânga, de la un pâlc de tătari, și doar cu mare greutate și cu ajutorul băltărețului, care sufla invers, slugile reușesc să salveze corpul central și aripa din dreapta, dinspre eleșteu, veșnic umedă. în timpul războiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Cu siguranță credea că e la vânătoare, dar porumbeii nu cred că s-ar fi sinchisit să zboare când o vedeau venind. Nici o pisică domestică, nici măcar cele care țineau la siluetă și făceau zilnic exerciții de coborâre și urcare a hornului de la șemineu, nu s-ar da la un porumbel londonez. Ei erau o dovadă practică a felului în care supraviețuiesc cei care sunt în formă - șobolani supraponderali și bolnavi. Încă nu mâncau carne de om, din câte știam, dar cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
lumină. Atunci. Din acum, de aici, privesc din calidor. Îmi spun că aș vrea și eu să-mi pot spune: «Uite: aici m-am născut» - și să arăt ceva aflat Încă În picioare: un ciot de zid, un ciob de horn, dezafumat de timp și micșorat - și nu doar pământul: neted, șters bine-bine. Nu doar pământul, cu un gest rotunjit de nehotărâre și care ar voi să zică: «Pe-aici, pe undeva...» Dacă acum, după jumătate de veac, nu va mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
au căzut, căzuuut... Peste tot, de ziceai că bate cheatra, spun unii; ca ploaia, spun alții, au ucis o vacă, a lui Cheptănar, șăpti gâști a’ lui, ferestrele de la drum ale lui, au bortilit păreții casei lui cutare, au retezat hornul lui - da, da, plunghi au căzut, nu glumă... Plumbii - cum să nu-i știu? Avem și noi unul, pus la muzeul școlii, pe raftul cu Minerale și Metale. El este așa, cam cât o nucă mare de mare, Însă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
oricum, acuma ne-ntoarcem la casele cui ne are. Zic arătând: - Uite, mamă, câte fumuri au crescuuuut! Au crescut, cresc mereu. Spre deosebire de copacii verzi, copacii alburii urcă, se umflă Încă, urcă - până se opresc În cer. Unii copaci izvorăsc din hornurile caselor, dar cei mai mulți cresc din curți, răsar de prin grădini. Îmi plac, fumurile. Și la arătare și la miros. Am auzit pe cineva, poate că chiar pe Moș Iacob zicând că un sat fără fumuri e un sat mort; că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
brusc Într-o lume necunoscută mie. Exista și posibilitatea aceasta. Poate că șirul de case de la jumătatea pantei era doar un colaj În imaginația mea, iar amintirea labirintului de la poalele stîncii doar o asociație obișnuită de idei ce iese prin hornul băii publice. Părea să-mi fie lesne să deduc, după mușchiul ușor murdar ce se extindea de la zidul protector și pînă la caldarîmul din beton, că aceea era partea nordică a dîmbului. De fapt, dacă presupuneam că această senzație de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
atât. Am căutat în ulcele apă, vin sau rachiu. N-am găsit. Prin întuneric, am pășit în altă odaie. Laviți, scaune, o masă de brad. Dar nimeni înlăuntru. În a treia încăpere, păreții erau îmbrăcați cu scorțuri de lână; lângă horn, pe un pat lat, erau clădite perne, lăvicere și plapome, iar deasupra, pe culme, erau grămădite straie colorate femeiești, o cațaveică, o casâncă, și peste ele o pânză mare de in. Cofa goală, lângă ușă; toporul alături. O icoană cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
semn, o veste. Dar pe ulița îngustă, schimbată într-un pârău de noroi, nu vedea nimic din ce se aștepta ea. Trecătorii își scufundau și își scoteau cu greu cizmele, năcăjiți, ca printr-o hrubă de chinuri. Triste fumegau prin hornuri casele negre, și rar câte-un cap de femeie ieșea între aburi, prin ușile scunde. Dudi Bulgarul, bărbatul Reizei de la dugheniță, pornea la ceasuri regulate cu tinichelele-i de gaz, și Zeilic harabagiul, bătrânul moașei Etel, cu straiele-i ninse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]