1,385 matches
-
multiplicitate de semnificații adesea contrastante. Ambiguitatea indică mai ales o capacitate originară de a se dedubla între ceea ce unul este în sine și ceea ce el este pentru sine și pentru alții, între ființă și aparență. La aceasta se adaugă ambiguitatea imanentă a aceleiași aparențe: posibilitatea pe care omul o are de a o stăpâni face în așa fel încât aparența, pe de o parte, să poată fi redusă la o pură aparență sau falsificare, pe de altă parte poate fi orientată
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
Într-o lume cu un rost afară de ea, într-o lume care tinde spre ceva, sîntem siliți să fim până în marginile noastre. De s-ar găsi vreun muritor să-mi dovedească prezența unui sens absolut, să-mi demonstreze o etică imanentă devenirii - mi-aș pierde mințile de remușcare și deznădejde. Când ți-ai risipit viața mîngîindu-te în inutila trecere, în vicleșugurile devenirii, când ai suferit pătimaș în aparențe - Absolutul te îmbolnăvește. Hotărât lucru! Viața nu poate avea un rost. Sau dacă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de viață și de moarte, iubirea constituie o irupție de intensitate în vid. Și orice intensitate este o suferință a vidului. Chinul dragostei - l-am suporta noi oare de n-ar fi el o armă în contra plictiselii cosmice, a putregaiului imanent? Sau am luneca noi pe moarte cu încîntare și suspine, de n-am găsi în ea o cale de a fi spre neființă? Nu te poți consola de neantul lumii prin forță, ci prin orgoliu. Fiece om e prea mândru
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
stinge o plăcere și creează o voluptate. Ațipind reflexele, trezești reflexiile. Gândești doar când se oprește viața. De câte ori o ființă nu se poate "așeza" în fire, se află în prezența Răului. Tot ce ratează derivă din el - și el fiind imanent devenirii, toate ființele au de luptat cu el. În măsura în care Dumnezeu nu este așezat în sine, prin ce este deficient condiției lui participă la rău. De altfel, nu-i el marele Ratat? Cât despre om, căutîndu-și soarta de la Adam încoace, și-
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
au ceva din frumusețea unei halucinații. Vremile noi au pierdut în așa măsură simțul marilor sfârșituri, încît Isus ar muri astăzi pe o canapea. Știința, eliminând rătăcirea, a micșorat eroismul, iar Pedagogia a luat locul Mitologiei. Devenirea este un dor imanent firii, o dimensiune ontologică a nostalgiei. Ea ne face inteligibil sensul unui "suflet" al lumii. De ce, când ne adâncim în taina ei, sîntem prinși de un freamăt patetic și de o tulburare vecină religiei? Să nu fie cumva Devenirea o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fii încîntat de această viață fără farmec, fără naivitate și fără spontaneitate? Prezența spiritului indică totdeauna un minus de viață, multă singurătate și suferință îndelungată. Cine vorbește de salvarea prin spirit? Nu este absolut deloc adevărat că trăirea în planul imanent al vieții ar fi fost o trăire anxioasă, din care omul a ieșit prin spirit. Dimpotrivă, este cu mult mai adevărat că prin spirit s-a câștigat un dezechilibru, o anxietate, dar și o grandoare. Ce vreți să cunoască din
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
n-ar aduce ruine, ci o transfigurare cosmică, esențială. În acest fel, viața s-ar obișnui cu o temperatură înaltă și n-ar mai fi un mediu de mediocrități. Și poate în acest vis nici moartea n-ar mai fi imanentă în viață. (Rînduri scrise azi, 8 aprilie 1933, când împlinesc 22 de ani. Am o senzație ciudată când mă gândesc că am devenit la această vârstă specialist în problema morții.) SENTIMENTUL SFÎRȘELII ȘI AL AGONIEI Cunoașteți senzația groaznică de topire
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
luptă? Dar luptă cu cine și pentru ce? Este absolut falsă interpretarea agoniei ca elan exaltat de propria lui inutilitate sau ca zbucium cu finalitatea în el însuși. În fond, agonia înseamnă frământare între viață și moarte. Întrucât moartea este imanentă vieții, aproape întreaga viață este o agonie. Decât, eu nu numesc agonice decât momentele dramatice ale acestei lupte între viață și moarte, când fenomenul prezenței morții este trăit conștient și dureros. Agonia adevărată este aceea în care treci în neant
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în genere creștinismul, a-ți da ultima suflare și a păși într-o regiune de altă structură și pozitivitate decât a vieții, ci a descoperi în progresiunea vieții un drum înspre moarte și a găsi în pulsațiile vitalului o adâncire imanentă în ea. În creștinism și în metafizicile care recunosc nemurirea, intrarea în moarte este un triumf, este un acces al altor regiuni, metafizic diferite de viață. Prin moarte, care devine o regiune aparte a firii, omul se eliberează, iar agonia
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
dovedește, până la o certitudine interioară, imanența morții în viață. Viziunea în adâncurile acesteia ne arată cât de iluzorie este credința într-o puritate vitală și cât de fundată este convingerea despre un substrat metafizic al demoniei vieții. Dacă moartea este imanentă în viață, pentru ce conștiința morții face imposibilă viețuirea? La omul normal viețuirea nu e tulburată, deoarece procesul de intrare în moarte se întîmplă cu totul naiv, prin scăderea intensității vitale. Pentru el nu există decât agonia din urmă, nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
rădăcinile iraționale ale vieții. A vedea cum se întinde moartea peste această lume, cum distruge un arbore și cum se insinuează în vis, cum ofilește o floare sau o civilizație, cum roade din individ și din cultură, ca un suflu imanent și distrugător, este a fi dincolo de posibilitatea lacrimilor și a regretelor, dincolo de orice categorii sau forme. Cine n-a avut sentimentul acelei teribile agonii, când moartea se înalță în tine și te cuprinde ca un aflux de sânge, ca o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
satanism împrumută lacrimi voluptății. Viața ca o lungă agonie și ca drum înspre moarte nu este altceva decât o altă formulare a dialecticii demonice a vieții, după care aceasta naște forme pentru a le distruge într-o productivitate irațională și imanentă. Multiplicitatea formelor vitale nu se însumează într-o convergență transvitală sau într-o intenționalitate transcendentă, ci se realizează într-un ritm nebun, în care nu poți recunoaște altceva decât demonia devenirii și a distrugerii. Iraționalitatea vieții se manifestă în această
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în toate stările negative. Oboseala separă pe om de lume și de lucruri. Ritmul intens al vieții slăbește, iar pulsațiile organice și activitatea internă își pierd din acea încordare care diferențiază viața în lume, care o stabilește ca un moment imanent al existenței. Oboseala este primul determinant organic al cunoașterii, deoarece ea dezvoltă condițiile indispensabile ale unei diferențieri a omului în lume; prin ea, ajungi la acea perspectivă care situează lumea în fața omului. Oboseala te face să trăiești sub nivelul normal
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
din real tot ceea ce îi convine subiectivității, fără nici o normă și fără nici un criteriu. Lumea este considerată ca un spectacol, iar omul ca un spectator care asistă pasiv la desfășurarea unor aspecte. Concepția spectaculară a vieții elimină tragicul și antinomiile imanente existenței, care odată recunoscute și simțite te prind ca într-un vârtej dureros în drama lumii. Experiența tragicului presupune o tensiune atât de mare, încît viețuirea estetică nici n-o poate bănui. În tragic, participarea intensă cu întreg conținutul ființei
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
forma extatică religioasă. Există o multiplicitate de forme care depind de o formație spirituală specifică sau de o structură temperamentală, și care nu trebuie neapărat să ducă la transcendență. De ce n-ar exista un extaz al existenței pure, al rădăcinilor imanente ale existenței? Și nu se realizează o astfel de formă extatică în acea adâncire care destramă vălurile superficiale pentru a înlesni accesul sâmburelui interior al lumii? A ajunge la rădăcinile acestei lumi, a realiza beția supremă, încîntarea extatică, experiența originarului
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
normale. Câtă diferență față de situația omului în disperare, care, dacă s-ar rezolva toate problemele, nu ar fi mai puțin neliniștit, deoarece neliniștea lui este răsărită din structura existenței lui subiective. Disperarea este starea în care anxietatea și neliniștea sânt imanente existenței. Nimeni nu e torturat în disperare de probleme, ci de convulsiunile și arderile în propria lui existență. Că nu se rezolvă nimic în această lume, este regretabil. N-a existat și nu va exista nimeni care să se sinucidă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nu găsește justificarea. Sau este probabil că suferința n-are nici o justificare, ca și existența în genere. Existența a trebuit să fie? Există vreo rațiune în faptul de a fi? Sau existența nu-și are o altă rațiune decât una imanentă? Existența există numai ca existență? Ființa este numai ființă? De ce să nu admitem un triumf final al neființei, de ce să nu admitem că existența merge înspre neant și ființa înspre neființă? Nu cumva singura realitate absolută este neființa? Un paradox
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
unui vis de primăvară. Nu și-a găsit grația în dans forma cea mai vie de realizare? În sentimentul grațios al vieții, aceasta este simțită ca o tensiune imaterială, ca un flux pur de vitalitate, ce nu depășește niciodată armonia imanentă oricărui ritm grațios. Este un fel de vis al vieții în orice grație, un joc dezinteresat, o expansiune care-și găsește limita în ea însăși, nu în afară. De aceea, grația dă iluzia plăcută a libertății, a abandonării spontane și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
realitățile esențiale. În eternitate trăiești fără să regreți și fără să aștepți ceva. Nu este, în structura momentului trăit ca atare, o scoatere din relativitatea gustului și a categoriilor, o depășire a imanenței în care ne cuprinde temporalitatea vieții? Trăirea imanentă în viață este imposibilă fără trăirea simultană în timp, deoarece viața ca activitate dinamică și progresivă are temporalitatea ca un atribut constitutiv. Caracterul dramatic al vieții este inconceptibil fără elementul temporal. Cu cât viața este mai intensă, cu atât timpul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și nici un obstacol insurmontabil. Magia presupune o astfel de comuniune cu viața, încît orice manifestare subiectivă este o expresie a pulsației totale a vieții. Este în ea toată plenitudinea integrării în fluxul vieții, toată exuberanța activării în sensul și direcția imanentă a acestei vieți. Sensibilitatea magică nu poate duce decât la bucurie, deoarece pentru ea nu există iremediabilul, ireductibilul și fatalul, ca elemente din structura interioară a existenței. A simți că poți totul, că absolutul e în mâna ta, că exuberanța
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nul, iar regretul imposibil, care înțeleg că fatalitatea constituie un aspect al acestei lumi, un aspect esențial. Căci toate realitățile esențiale se desfășoară sub semnul fatalității, care se bazează pe incapacitatea vieții de a-și depăși condițiile și limitele ei imanente. Magia realizează ceva efectiv în lucrurile de nimic, în aspectele ușoare cărora le lipsește esențialul și monumentalul, dar este nulă în fața realităților de ordin metafizic, unde se cere de cele mai multe ori tăcere, de care este incapabilă sensibilitatea magică. A trăi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
tremură de un fior total, când ea nu mai este un obstacol și o rezistență materială, ci arde de focuri lăuntrice și curge de fluidități insesizabile. Sărutul nu e posibil decât într-o astfel de senzație de topire, de comuniune imanentă și fecundă. Existențial și ontologic, sărutul te apropie mai mult de esența intimă a vieții decât o reflexiune îndelungată și complicată. Căci nu prin forme și categorii se ajunge la realitățile esențiale. Și dacă ajungi la acestea în mod inconștient
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în aceste domenii. Muzica, mai mult decât toate celelalte arte, pretinde o astfel de tensiune și o inspirație atât de adâncă, încît e inexplicabil cum cineva, după asemenea momente, mai poate distinge ceva. Dacă în lume ar exista o consecvență imanentă și fatală, ar trebui ca toți marii compozitori să se sinucidă la un moment suprem al vieții lor sau, dacă nu, să înnebunească. Și nu sânt pe drumul nebuniei toți aceia care s-au avântat în infinit? Ce ne mai
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
imediatul vieții, în necesitatea secretă a vieții, care e simțită ca libertate, din cauza naivității esențiale a oricărei experiențe erotice. Dar a fi trist și a suferi înseamnă a nu putea trăi nemijlocit, a nu putea fi capabil de un act imanent de viețuire, de un act asociat fluxului vieții într-o participare din cele mai organice. Tristețea, ca și suferința, ne revelă existența, deoarece în ele avem în conștiință separația noastră de lumea obiectivă și neliniștea care dă un caracter tragic
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
tremur eu, și cu mine întreaga lume, cum mă năpădesc fioruri din adâncuri și cum mă cuprinde o exaltare de sfârșit de lume. Aș vrea ca toată lumea aceasta să fie aruncată în aer de fatalitatea ei proprie, de o nebunie imanentă, continuă și adâncă, de o demonie intrinsecă și părăsită, să se cutremure totul ca în fața ultimelor clipe, să ne învîrtim, halucinați, la viziunea agoniei definitive, a agoniei ultime a universului. Nimic să nu-și mai găsească o rațiune în sine
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]